Mai poate evita România colapsul economic? Teoretic, răspunsul ar putea fi „DA”, dar, pentru a se realiza acest lucru ar fi nevoie de câteva condiţii care, se pare, nu vor putea fi îndeplinite. Este vorba, în primul rând, de un guvern onest şi responsabil, apoi de politici ferme şi coerente, de solidaritate naţională, de multe alte lucruri pe care nu le avem si nu le putem avea. Colapsul economic este preţul pe trebuie să îl plătească toţi românii pentru iresponsabilitatea şi/sau lipsa de caracter de care au dat dovadă câteva milioane dintre ei.
Pentru România, această situaţie este inedită. Niciodată, în nicio situaţie, nici măcar în timpul marii depresiuni din anii ’30, România nu s-a aflat vreodată în situaţia de a experimenta o măsură atât de radicală precum aceea a diminuării salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Niciodată!
Personal, am serioase rezerve că preşedintele Băsescu s-a gândit la soluţionarea crizei, atunci când a anunţat o astfel de măsură. Domnul preşedinte s-a gândit, fără îndoială, la cu totul altceva. La ce anume s-o fi gândit domnul Băsescu?
Înainte de a încerca un răspuns, să ne gândim la următorul scenariu. A auzit Băselu că e bugetul în deficit. Se cheltuieşte, adică, mai mult decât se încasează, şi asta, evident, nu e bine.
Au (re)venit şi „băieţii buni” de la FMI, şi au zis şi ăia ceva în genul: Băi românaşilor, noi tocmai v-am dat vo două’jdă miliarde şi voi i-aţi făcut praf şi pulbere, ce dracu’, sunteţi sisi? Păi noi de unde ne luăm banii înapoi, şi dobânda aferentă, loazelor? Din partea noastră, faceţi, bă, câte paranghelii vreţi, situri de juma de miliard bucata, autostrăzi zburătoare şi ce mai vrea muşchii voştri, da’ biştarii trebuie să ni-i returnaţi, că altfel vă ia mama lu’ ăl cu coarne, aţi înţeles? Şi pentru asta tre’ s-aveţi, bă, veniturile mai mari decât cheltuielile, iar diferenţa să ne-o daţi nouă, s-a înţeles?
Nasol moment. Curat nasol. Acu’ Băselu ştie prea bine că băieţii ăştia e pă bune. E pă bune rău. Cu românaşii e altfel, ăştia e glumeţi şi le place maneaua, tata lor e Guţă ... merge treba. Dar cu băieţaşii de la FMI e naşpa, ăştia nu le are cu gluma. Ce-i de făcut? Ia să se sfătuiască cu ministrul de finanţe, cu Prostilă adică:
- Ia, dă, măi Prostilă, cifrele, să vedem cum stăm.
- Alea de uz intern, şefu’, sau alea pentru pulime?
- Bă Prostilă, cum bă, alea pentru pulime? Mie-mi dai cifrele reale, de alelalte mă ocup eu. Ia zi, cum stăm?
- Naşpa, şefu’, naşpa de tot.
- Zău, dom’le? Cum aşa? Da cu biliardele ce-i? Alea vo douăzeci?
- Miliarde, şefu’, biliardul e altceva. Ce să fie, şefu’? Ia, s-au dus, s-au părăduit, s-au făcut praf. Asta e.
- Şi nu mai e nimic-nimic?
- Să mai fie vo două în poşetuţa lu’ doamna Nuţi.
- Lasă-le, bă, pe alea, că face femeia căsuţe la ţară ... pentru apecialişti, ştii? Şi-i mai trebuie şi pe nişte şmacuri, de, femeie şi ea, tre’să-nţelegem şi noi. Da’ restu’ pe ce s-a dus?
- Ei, a luat băieţii nişte cafele ... şi restu’ pe pensii şi salarii.
- Ei, drăcia dracu’! Pe pensii şi salarii? Atunci să tăiem pensiile şi salariile, dă-le dracu’, ce zici? Sau, ar mai fi vreo soluţie?
- Păi ... nu prea. Afar’ de faptu’ că mărim teveaua şi cota unică ... da’ nu-i bine.
- Păi, de ce?
- E românu’ hoţ ... mai ales ăla de plăteşte tevea.
- Da, şi?
- Şi n-o plăteşte, că e hoţ. E bandiţi mari ... eu îi cunosc. Ăştia mai bine se bagă-n faliment decât să plătească dările.
- Bă, să ştii că ai dreptate, că nici eu n-aş plăti nimic. De ce ţi-or fi zicând, bă, ăştia, Prostilă, că eşti băiat deştept? Da’ ... atunci cum facem?
- Păi, io zic să tăiem salariile ... şi pensiile ... că la asta n-ar ce să facă. La tevea şi cotă unică e aşa: banu’ e la bandiţi, şi dacă vrea îl dă, dacă nu, nu. Da’ la pensii şi salarii nu, alea le dăm noi ... şi facem la fel, dacă ei nu plăteşte, noi de ce să plătim? Nu mai plătim nimic, dă-i dracu’, ce să mai plătim? Adică ... mai plătim, acolo, ceva, că noi suntem băieţi de comitet şi ... e şi băieţii noştri bugetari. Ăia de ne-a ajutat cu aracetu, cu găleţile...
- Da, da ... Bravo, Prostilă! Şi cam cu cât zici, măi Prostilă, să le tăiem?
- Păi, dac-ar fi după mine, le-aş tăia de tot, dă-i dracu’ de putori, hă, hă. Da’ e greu de la-nceput. Io zic aşa: două’jcinci la salarii, cinşpe la pensii. De’nceput, fireşte. Pă urmă, mai vedem. Poate mai mărim şi teveaua, şi cota unică, să-i pârlim şi pă ăilalţi, şi după aia mai umblăm iar la pensii şi salarii ... da mai încolo. Acu’ e bine-aşa, să nu facă sindicaliştii garagaţe...
- Nu, că n-are cum. Şefii lor e pe felie cu noi ... Mă duc s-anunţ la popor, şi-apoi pun băieţii să scrie frumos ... am mogulii mei. I-auzi: în sfârşit, o măsură serioasă, reală, anticriză, un demers responsabil pentru îmbunătăţirea mediului economic ... sună bine? Hă, hă... Da’, ia să vedem. Cât ziceai că e fondul de salarii pentru bugetari?
- Atât.
- Bun, scade două’jcinci la sută. Şi scade cinşpe la sută şi la fondul de pensii. Adună la loc şi dă-mi total cheltuieli, după tăierile astea. Cât ţi-a dat?
- Atât.
- Şi veniturile?
- Atât.
- E mai mari veniturile ca cheltuielile?
- Da.
- Gata, am rezolvat, Prostilă. Asta e.
Asta e? Tot ce se poate. Numai ce lucrurile nu sunt chiar aşa de simple pe cat par. Orice modificare, în orice sens, într-un sistem, poate produce perturbaţii serioase în tot sistemul, iar perturbaţiile pot fi aşa de serioase încât pot crea o problemă mult mai serioasă decât cea pe care am dori să o rezolvăm. Dar, de unde să înţeleagă Băselu aşa ceva? Sau Prostilă?
Să considerăm următorul exemplu didactic:
Bugetarul X avea, până ieri, un salariu net de 100 de lei, din care 50 de lei reprezentau rate la un credit. Pentru alte cheltuieli îi rămâneau fix 50 de lei. Acum, mulţumită înţeleptei hotărâri a lui Băselu, are un salariu net de 75 de lei, din care rata e tot 50 de lei. Dacă mai reuşeşte s-o plătească, îi mai rămân pentru alte cheltuieli 25 de lei, adică exact jumătate din cât avea la dispoziţie până luna trecută. Cu banii ăştia nu mai reuşeşte să ia decât jumătate din produsele pe care şi le permitea până luna trecută, ceea ce are drept o primă consecinţă faptul că statul încasează doar jumătate din cota respectivă de TVA. Adică, scad şi veniturile la buget. Nu mai socotesc faptul că producătorul unui anumit produs adresat bugetarului nu mai reuşeşte să vândă decât jumătate din cât reuşea să vândă până acum, ceea ce are drept consecinţă scumpirea produsului, lipsă de competitivitate şi, în cele din urmă, falimentul.
Bun, şi atunci care ar fi soluţia? Există soluţie?
Evident că există. În timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a fost, efectiv, rasă de pe suprafaţa pământului. A fost distrusă complet. Şi? Ce s-a întâmplat ulterior? Unde e acum Germania? A, da, a existat şi un plan Marshall, de care a beneficiat Germania în anii postbelici, dar şi alţii au beneficiat, cu rezultate diferite. În ceea ce ne priveşte, am putea beneficia şi de o mie de planuri Marshall, cu beţivanul la timonă tot ne scufundăm. Poate mai încet, dar rezultatul e acelaşi.
Se tot vorbeşte de criza economică sau financiară, dar ceea ce experimentează acum România este cu totul altceva. Este vorba de o înspăimântătoare criză morală, o îngrozitoare criză a valorilor. S-a ajuns în situaţia în care deciziile-cheie, în toate domeniile, sunt luate de persoane care fie sunt nulităţi absolute, fie sunt infractori, fie şi una şi alta. Asta este problema, adevărata problemă a României. Scara valorilor este total inversată, buna-credinţă este o crimă, competenţa o ruşine, iar bunul simţ şi spiritul ponderat un mare handicap moral. Aceasta este, în acest moment, portretul RPR - Republica Portocalie Română.
Constat cu bucurie că tot mai mulţi oameni îmi dau dreptate, că tot mai mulţi oameni înţeleg că, de fapt, adevăratul pericol la adresa României e reprezentat de Traian Băsescu şi de camarila portocalie. Pererea mea este că zilele acestui regim sunt, oricum, numărate. De fapt, cred că sunt posibile două scenarii, dar în ambele preşedintele Băsescu şi premierul Boc îşi vor încheia mandatele înainte de termenul stabilit. O a treia posibilitate, care să presupună altceva, mi se pare, în acest moment, exclusă.
Pentru România, această situaţie este inedită. Niciodată, în nicio situaţie, nici măcar în timpul marii depresiuni din anii ’30, România nu s-a aflat vreodată în situaţia de a experimenta o măsură atât de radicală precum aceea a diminuării salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%. Niciodată!
Personal, am serioase rezerve că preşedintele Băsescu s-a gândit la soluţionarea crizei, atunci când a anunţat o astfel de măsură. Domnul preşedinte s-a gândit, fără îndoială, la cu totul altceva. La ce anume s-o fi gândit domnul Băsescu?
Înainte de a încerca un răspuns, să ne gândim la următorul scenariu. A auzit Băselu că e bugetul în deficit. Se cheltuieşte, adică, mai mult decât se încasează, şi asta, evident, nu e bine.
Au (re)venit şi „băieţii buni” de la FMI, şi au zis şi ăia ceva în genul: Băi românaşilor, noi tocmai v-am dat vo două’jdă miliarde şi voi i-aţi făcut praf şi pulbere, ce dracu’, sunteţi sisi? Păi noi de unde ne luăm banii înapoi, şi dobânda aferentă, loazelor? Din partea noastră, faceţi, bă, câte paranghelii vreţi, situri de juma de miliard bucata, autostrăzi zburătoare şi ce mai vrea muşchii voştri, da’ biştarii trebuie să ni-i returnaţi, că altfel vă ia mama lu’ ăl cu coarne, aţi înţeles? Şi pentru asta tre’ s-aveţi, bă, veniturile mai mari decât cheltuielile, iar diferenţa să ne-o daţi nouă, s-a înţeles?
Nasol moment. Curat nasol. Acu’ Băselu ştie prea bine că băieţii ăştia e pă bune. E pă bune rău. Cu românaşii e altfel, ăştia e glumeţi şi le place maneaua, tata lor e Guţă ... merge treba. Dar cu băieţaşii de la FMI e naşpa, ăştia nu le are cu gluma. Ce-i de făcut? Ia să se sfătuiască cu ministrul de finanţe, cu Prostilă adică:
- Ia, dă, măi Prostilă, cifrele, să vedem cum stăm.
- Alea de uz intern, şefu’, sau alea pentru pulime?
- Bă Prostilă, cum bă, alea pentru pulime? Mie-mi dai cifrele reale, de alelalte mă ocup eu. Ia zi, cum stăm?
- Naşpa, şefu’, naşpa de tot.
- Zău, dom’le? Cum aşa? Da cu biliardele ce-i? Alea vo douăzeci?
- Miliarde, şefu’, biliardul e altceva. Ce să fie, şefu’? Ia, s-au dus, s-au părăduit, s-au făcut praf. Asta e.
- Şi nu mai e nimic-nimic?
- Să mai fie vo două în poşetuţa lu’ doamna Nuţi.
- Lasă-le, bă, pe alea, că face femeia căsuţe la ţară ... pentru apecialişti, ştii? Şi-i mai trebuie şi pe nişte şmacuri, de, femeie şi ea, tre’să-nţelegem şi noi. Da’ restu’ pe ce s-a dus?
- Ei, a luat băieţii nişte cafele ... şi restu’ pe pensii şi salarii.
- Ei, drăcia dracu’! Pe pensii şi salarii? Atunci să tăiem pensiile şi salariile, dă-le dracu’, ce zici? Sau, ar mai fi vreo soluţie?
- Păi ... nu prea. Afar’ de faptu’ că mărim teveaua şi cota unică ... da’ nu-i bine.
- Păi, de ce?
- E românu’ hoţ ... mai ales ăla de plăteşte tevea.
- Da, şi?
- Şi n-o plăteşte, că e hoţ. E bandiţi mari ... eu îi cunosc. Ăştia mai bine se bagă-n faliment decât să plătească dările.
- Bă, să ştii că ai dreptate, că nici eu n-aş plăti nimic. De ce ţi-or fi zicând, bă, ăştia, Prostilă, că eşti băiat deştept? Da’ ... atunci cum facem?
- Păi, io zic să tăiem salariile ... şi pensiile ... că la asta n-ar ce să facă. La tevea şi cotă unică e aşa: banu’ e la bandiţi, şi dacă vrea îl dă, dacă nu, nu. Da’ la pensii şi salarii nu, alea le dăm noi ... şi facem la fel, dacă ei nu plăteşte, noi de ce să plătim? Nu mai plătim nimic, dă-i dracu’, ce să mai plătim? Adică ... mai plătim, acolo, ceva, că noi suntem băieţi de comitet şi ... e şi băieţii noştri bugetari. Ăia de ne-a ajutat cu aracetu, cu găleţile...
- Da, da ... Bravo, Prostilă! Şi cam cu cât zici, măi Prostilă, să le tăiem?
- Păi, dac-ar fi după mine, le-aş tăia de tot, dă-i dracu’ de putori, hă, hă. Da’ e greu de la-nceput. Io zic aşa: două’jcinci la salarii, cinşpe la pensii. De’nceput, fireşte. Pă urmă, mai vedem. Poate mai mărim şi teveaua, şi cota unică, să-i pârlim şi pă ăilalţi, şi după aia mai umblăm iar la pensii şi salarii ... da mai încolo. Acu’ e bine-aşa, să nu facă sindicaliştii garagaţe...
- Nu, că n-are cum. Şefii lor e pe felie cu noi ... Mă duc s-anunţ la popor, şi-apoi pun băieţii să scrie frumos ... am mogulii mei. I-auzi: în sfârşit, o măsură serioasă, reală, anticriză, un demers responsabil pentru îmbunătăţirea mediului economic ... sună bine? Hă, hă... Da’, ia să vedem. Cât ziceai că e fondul de salarii pentru bugetari?
- Atât.
- Bun, scade două’jcinci la sută. Şi scade cinşpe la sută şi la fondul de pensii. Adună la loc şi dă-mi total cheltuieli, după tăierile astea. Cât ţi-a dat?
- Atât.
- Şi veniturile?
- Atât.
- E mai mari veniturile ca cheltuielile?
- Da.
- Gata, am rezolvat, Prostilă. Asta e.
Asta e? Tot ce se poate. Numai ce lucrurile nu sunt chiar aşa de simple pe cat par. Orice modificare, în orice sens, într-un sistem, poate produce perturbaţii serioase în tot sistemul, iar perturbaţiile pot fi aşa de serioase încât pot crea o problemă mult mai serioasă decât cea pe care am dori să o rezolvăm. Dar, de unde să înţeleagă Băselu aşa ceva? Sau Prostilă?
Să considerăm următorul exemplu didactic:
Bugetarul X avea, până ieri, un salariu net de 100 de lei, din care 50 de lei reprezentau rate la un credit. Pentru alte cheltuieli îi rămâneau fix 50 de lei. Acum, mulţumită înţeleptei hotărâri a lui Băselu, are un salariu net de 75 de lei, din care rata e tot 50 de lei. Dacă mai reuşeşte s-o plătească, îi mai rămân pentru alte cheltuieli 25 de lei, adică exact jumătate din cât avea la dispoziţie până luna trecută. Cu banii ăştia nu mai reuşeşte să ia decât jumătate din produsele pe care şi le permitea până luna trecută, ceea ce are drept o primă consecinţă faptul că statul încasează doar jumătate din cota respectivă de TVA. Adică, scad şi veniturile la buget. Nu mai socotesc faptul că producătorul unui anumit produs adresat bugetarului nu mai reuşeşte să vândă decât jumătate din cât reuşea să vândă până acum, ceea ce are drept consecinţă scumpirea produsului, lipsă de competitivitate şi, în cele din urmă, falimentul.
Bun, şi atunci care ar fi soluţia? Există soluţie?
Evident că există. În timpul celui de-al doilea război mondial, Germania a fost, efectiv, rasă de pe suprafaţa pământului. A fost distrusă complet. Şi? Ce s-a întâmplat ulterior? Unde e acum Germania? A, da, a existat şi un plan Marshall, de care a beneficiat Germania în anii postbelici, dar şi alţii au beneficiat, cu rezultate diferite. În ceea ce ne priveşte, am putea beneficia şi de o mie de planuri Marshall, cu beţivanul la timonă tot ne scufundăm. Poate mai încet, dar rezultatul e acelaşi.
Se tot vorbeşte de criza economică sau financiară, dar ceea ce experimentează acum România este cu totul altceva. Este vorba de o înspăimântătoare criză morală, o îngrozitoare criză a valorilor. S-a ajuns în situaţia în care deciziile-cheie, în toate domeniile, sunt luate de persoane care fie sunt nulităţi absolute, fie sunt infractori, fie şi una şi alta. Asta este problema, adevărata problemă a României. Scara valorilor este total inversată, buna-credinţă este o crimă, competenţa o ruşine, iar bunul simţ şi spiritul ponderat un mare handicap moral. Aceasta este, în acest moment, portretul RPR - Republica Portocalie Română.
Constat cu bucurie că tot mai mulţi oameni îmi dau dreptate, că tot mai mulţi oameni înţeleg că, de fapt, adevăratul pericol la adresa României e reprezentat de Traian Băsescu şi de camarila portocalie. Pererea mea este că zilele acestui regim sunt, oricum, numărate. De fapt, cred că sunt posibile două scenarii, dar în ambele preşedintele Băsescu şi premierul Boc îşi vor încheia mandatele înainte de termenul stabilit. O a treia posibilitate, care să presupună altceva, mi se pare, în acest moment, exclusă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu