În vremea copilăriei mele, informaţiile de care dispuneam îmi prezentau Argentina ca pe o ţară de vis, o adevărată grădină a raiului. Da, era o ţară ca atâtea altele, cu inechităţi sociale flagrante, cu multă sărăcie, cu multă promiscuitate, dar, totuşi, o ţară veselă şi senzuală ca ritmul unui tangou. O ţară într-adevăr dăruită de Dumnezeu.. O ţară în care poţi face orice, în afară de a muri de foame. Şi asta pentru ce pământul şi clima sunt atât de generoase încât permit obţinerea a două-trei recolte îmbelşugate, fără prea mari eforturi. O ţară în care, de exemplu, iarba creşte în aşa fel, izbucneşte, pur şi simplu, din pământ, permiţând acelor gauchos, proprietari de mii de capete de vite, să-şi crească animalele în habitatul lor natural, fără hormoni, stimulente, medicamente etc. Ce să vrei mai mult?
În perioada postbelică, mulţi, foarte mulţi europeni, în special italieni şi spanioli, îşi părăsiseră ţările devastate de război pentru a-şi căuta norocul în Argentina. E vorba, în principal, de muncitori agricoli, sezonieri, dar şi de foarte mulţi alţii fugiţi dintr-o Europă în care se suferea de foame.
Şi totuşi, în urmă cu nu foarte mulţi ani, o serie de veşti incredibile anunţau că în Argentina se mai trăieşte aşa de bine. Mai mult, în Argentina se ajunsese să se moară de foame, la propriu, iar cetăţenii revoltaţi au ieşit la luptă împotriva propriului guvern.
Astăzi, Argentina este studiu de caz. Argentina este, din păcate, răspunsul viu la întrebarea: cum poate fi distrusă o ţară de propria ei clasă politică? Şi nu orice ţară, ci o ţară într-adevăr dăruită.
Ei, cum? Cum este distrusă, sistematic, pas cu pas, şi România. Foarte simplu, foarte uşor.
Nu vreau să mă refer la perioada de dinainte de ’89, dar, de atunci încoace, România nu a avut niciun guvern bun. Adică, să fie şi competent, şi onest. Pur si simplu, nu am avut. Care au fost, cat de cât, mai competenţi, au furat de-au rupt. Asta este, înainte de ’89 nu am fost toţi „rupţi în fund”? Cine-a avut apartament, Dacia 1300 şi 100.000 la CEC a fost nu bogat, super-bogat. Aşa este? Şi-atunci, cum a răsărit toată puzderia asta de milionari si miliardari în euro? Prin muncă? Sau prin iuţeală de mână şi nebăgare de seamă?
Asta este. Fiecare partid din cele care s-au perindat pe la guvernare a avut drept unic scop îmbogăţirea membrilor si „prietenilor”. Dar, dar fiecare din aceste partide au gândit şi au acţionat cam aşa: furăm noi cât putem, ne pricopsim, noi si familiile noastre, dar ce facem cu ceilalţi? Cu „pulimea”, adică cu fraierii care nu s-au înscris la noi, şi, în general, niciunde? Păi, ce să facem? Ne facem ce lucrăm pentru ei, şi le mai dăm şi lor câte ceva, să nu scheaune prea tare şi să aibă iluzia că pot face ceva prin muncă şi efort. Că, dacă nu mai sunt şi proşti din ăştia, atunci se duce toată ţara de râpă, şi noi odată cu ea.
Cam aşa au gândit, de-a lungul timpului, şi PSD, şi PNŢcd, şi PNL, şi, în mare măsură, şi UDMR ... şi toate partidele, cu o excepţie. Una singură, dar importantă. Foarte importantă.
Acu’ ăştia, excepţia, ce credeţi că au zis? Păi ce zică, au zis că „ţin cu noi”, că o să „trăim bine” si câte şi mai câte. Cum adică „ţin cu noi”? Iată cum ... aşa cum se întamplă, aşa cum vedem.
A venit criza ... Hm, hm, hm ... ce-i aia criză? Şi de când e criză? Se ştia de criză din 2009? Şi dacă se ştia de criză, de ce s-au băgat băieţii ăştia la guvernare? Dacă tot nu era altă soluţie, dacă tot trebuia să ajugem în rahat, de ce nu l-au lăsat pe neamţ? Să fi tăiat el lefurile şi pensiile, iar, după ce ar fi pus ţara, cât de cât, pe o direcţie mai bună, să-i fi zis: dă-te, mă, dracu’, la o parte, că nu ai fost bun de nimic, numai să tai lefuri şi pensii, dă-te, să venim noi acum, să le mărim la loc.
Da, de ce nu l-au lăsat pe Johannis să se „frigă la degete”? Ce, îi era teamă lui Băsescu că nu îl mai poate da jos, ca pe Tăriceanu? Păi, pe Tăriceanu nu l-a putut da jos dintr-un singur motiv, unul singur: Tăriceanu a crescut salariile si pensiile, nu le-a scăzut., nu că l-a sprijinit PSD. Putea să-l sprijine şi Dumnezeu din cer, dacă Tăriceanu se atingea de salarii şi pensii, zbura de la Palatul Victoria, de nu-l mai vedeai ... că nici fotonii nu l-ar mai fi putut ajunge...
Pentru că Băsescu ştia foarte bine că Johannis, şi oricare altul ar fi avut soluţie. Iar soluţia, foarte simplă, o ştie şi Băsescu, şi camarila portocalie, şi anume: să nu mai fure! Să nu mai facă evaziune fiscală! Atunci ar fi fost bani şi pentru salarii, şi pentru pensii, şi pentru mămici, şi, important, şi pentru creştere economică! Dar, cum să nu furi dacă eşti hoţ? E ca şi cum i-ai cere câinelui să nu latre şi pisicii să nu miaune. Ce să facă, atunci, câinele, dacă e câine? Să miaune, să ciripească? Ce să facă hoţul, dacă e hoţ? Să muncească? Asta nu se poate.
Ei, da’ n-a fost să fie. Poporul român a hotărât ca Băselu să mai fie la Cotroceni încă 5 ani (?!) Habar n-am cum au gândit-o, adică, dacă, timp de cinci ani, dintr-un puţ nu iese decât căcat, ce-ar putea să iasă încă cinci? Lăptişor de matcă sau ambrozie din ceruri? Ei, asta este... Atât ne duce mintea.
Pe ăia de peste hotare, care, de fapt, au decis votul, nici nu-i mai pun la socoteală. Cine mai ştie cât s-a furat, şi cine mai ştie cât s-a votat la plezneală sau la sminteală. Mă gândesc, dacă voi pleca şi eu, şi, cu tandemul morţii Băsescu-Boc, e foarte posibil, cu cine-aş vota eu, la o adică? Păi, cu PDL, normal ... dar nu pentru că mi-ar fi nu ştiu cât de simpatici, doar aşa, ca să-l fut pe vecinul rămas în ţară, care, prin votul lui din 2009 mi-a adus Băselu şi PDL-ul pe cap, să vadă, aşadar, şi vecinul, ce bine e!
Ştiu că după votul din 2009, şi-au dat unii şi alţii cu părerea că ăştia din străinătate ar fi şi n-ar fi bine să voteze ... şi am fost revoltat: cum să nu aibă drept de vot, ce, ei nu-s români? Acum, mă mai gândesc. Sunt români, dar lor le taie Băsescu lefurile şi pensiile sau mie?
Am spus-o de mai demult că PDL va dispărea politic, într-un timp destul de scurt ... şi îmi menţin părerea. Pentru că, de fapt, PDL are o cu totul o altă relaţie cu alegătorii decât orice alt partid ...
Parafrazându-l pe Talleyrand, fiecare partid se străduieşte să aibă o relaţie cât mai „strânsă” cu alegătorii, aşa cum au calul şi călăreţul. Evident, niciun partid nu acceptă altă condiţie decât pe aceea de călăreţ. Numai că, în timp ce toate celelalte partide se gândesc şi la faptul că, din când în când, calul ar mai trebui „ţeselat”, că din când în când, nu e rău să îi arunci câte un „pumn de ovăz”, PDL nu se gândeşte decât cum să îl „călărească” până îl ucide, iar apoi, cum să-i vândă carnea şi pielea, nicidecum la „pumnul de ovăz”. E o deosebire fundamentală: una e să fii crescător de cai, alta hoţ de cai.
Dar ce vor face ei, pedeliştii de azi, după ce îşi vor fi ucis şi mâncat „calul”?
Păi, ce fac hoţii de cai? Caută un nou proprietar, pe care să-l jefuiască. Mai mult ca sigur că se vor „scurge”, se vor „infiltra” în alte partide, pe care vor încerca să le domine şi, în final să le confişte. Asta e chiar o problemă. Încă o problemă pe care o au partidele de gestionat.
P.S. A fi crescător de cai a fost, în timpurile moderne, o ocupaţie foarte onorabilă şi respectabilă, în toate ţările civilizate. În schimb, furtul cailor a fost, adesea, considerat a fi o infracţiune mai gravă decât crima! Dar, doar în anumite ţări, şi în anumite timpuri. Nu ştiu cum era la huni sau vandali. Dar, ăia nu au fost popoare „civilizate”.
Deosebirea dintre un crescător şi un hoţ de cai nu stă în numărul cailor, ci în modul de „procurare” şi de îngrijire a lor.
În perioada postbelică, mulţi, foarte mulţi europeni, în special italieni şi spanioli, îşi părăsiseră ţările devastate de război pentru a-şi căuta norocul în Argentina. E vorba, în principal, de muncitori agricoli, sezonieri, dar şi de foarte mulţi alţii fugiţi dintr-o Europă în care se suferea de foame.
Şi totuşi, în urmă cu nu foarte mulţi ani, o serie de veşti incredibile anunţau că în Argentina se mai trăieşte aşa de bine. Mai mult, în Argentina se ajunsese să se moară de foame, la propriu, iar cetăţenii revoltaţi au ieşit la luptă împotriva propriului guvern.
Astăzi, Argentina este studiu de caz. Argentina este, din păcate, răspunsul viu la întrebarea: cum poate fi distrusă o ţară de propria ei clasă politică? Şi nu orice ţară, ci o ţară într-adevăr dăruită.
Ei, cum? Cum este distrusă, sistematic, pas cu pas, şi România. Foarte simplu, foarte uşor.
Nu vreau să mă refer la perioada de dinainte de ’89, dar, de atunci încoace, România nu a avut niciun guvern bun. Adică, să fie şi competent, şi onest. Pur si simplu, nu am avut. Care au fost, cat de cât, mai competenţi, au furat de-au rupt. Asta este, înainte de ’89 nu am fost toţi „rupţi în fund”? Cine-a avut apartament, Dacia 1300 şi 100.000 la CEC a fost nu bogat, super-bogat. Aşa este? Şi-atunci, cum a răsărit toată puzderia asta de milionari si miliardari în euro? Prin muncă? Sau prin iuţeală de mână şi nebăgare de seamă?
Asta este. Fiecare partid din cele care s-au perindat pe la guvernare a avut drept unic scop îmbogăţirea membrilor si „prietenilor”. Dar, dar fiecare din aceste partide au gândit şi au acţionat cam aşa: furăm noi cât putem, ne pricopsim, noi si familiile noastre, dar ce facem cu ceilalţi? Cu „pulimea”, adică cu fraierii care nu s-au înscris la noi, şi, în general, niciunde? Păi, ce să facem? Ne facem ce lucrăm pentru ei, şi le mai dăm şi lor câte ceva, să nu scheaune prea tare şi să aibă iluzia că pot face ceva prin muncă şi efort. Că, dacă nu mai sunt şi proşti din ăştia, atunci se duce toată ţara de râpă, şi noi odată cu ea.
Cam aşa au gândit, de-a lungul timpului, şi PSD, şi PNŢcd, şi PNL, şi, în mare măsură, şi UDMR ... şi toate partidele, cu o excepţie. Una singură, dar importantă. Foarte importantă.
Acu’ ăştia, excepţia, ce credeţi că au zis? Păi ce zică, au zis că „ţin cu noi”, că o să „trăim bine” si câte şi mai câte. Cum adică „ţin cu noi”? Iată cum ... aşa cum se întamplă, aşa cum vedem.
A venit criza ... Hm, hm, hm ... ce-i aia criză? Şi de când e criză? Se ştia de criză din 2009? Şi dacă se ştia de criză, de ce s-au băgat băieţii ăştia la guvernare? Dacă tot nu era altă soluţie, dacă tot trebuia să ajugem în rahat, de ce nu l-au lăsat pe neamţ? Să fi tăiat el lefurile şi pensiile, iar, după ce ar fi pus ţara, cât de cât, pe o direcţie mai bună, să-i fi zis: dă-te, mă, dracu’, la o parte, că nu ai fost bun de nimic, numai să tai lefuri şi pensii, dă-te, să venim noi acum, să le mărim la loc.
Da, de ce nu l-au lăsat pe Johannis să se „frigă la degete”? Ce, îi era teamă lui Băsescu că nu îl mai poate da jos, ca pe Tăriceanu? Păi, pe Tăriceanu nu l-a putut da jos dintr-un singur motiv, unul singur: Tăriceanu a crescut salariile si pensiile, nu le-a scăzut., nu că l-a sprijinit PSD. Putea să-l sprijine şi Dumnezeu din cer, dacă Tăriceanu se atingea de salarii şi pensii, zbura de la Palatul Victoria, de nu-l mai vedeai ... că nici fotonii nu l-ar mai fi putut ajunge...
Pentru că Băsescu ştia foarte bine că Johannis, şi oricare altul ar fi avut soluţie. Iar soluţia, foarte simplă, o ştie şi Băsescu, şi camarila portocalie, şi anume: să nu mai fure! Să nu mai facă evaziune fiscală! Atunci ar fi fost bani şi pentru salarii, şi pentru pensii, şi pentru mămici, şi, important, şi pentru creştere economică! Dar, cum să nu furi dacă eşti hoţ? E ca şi cum i-ai cere câinelui să nu latre şi pisicii să nu miaune. Ce să facă, atunci, câinele, dacă e câine? Să miaune, să ciripească? Ce să facă hoţul, dacă e hoţ? Să muncească? Asta nu se poate.
Ei, da’ n-a fost să fie. Poporul român a hotărât ca Băselu să mai fie la Cotroceni încă 5 ani (?!) Habar n-am cum au gândit-o, adică, dacă, timp de cinci ani, dintr-un puţ nu iese decât căcat, ce-ar putea să iasă încă cinci? Lăptişor de matcă sau ambrozie din ceruri? Ei, asta este... Atât ne duce mintea.
Pe ăia de peste hotare, care, de fapt, au decis votul, nici nu-i mai pun la socoteală. Cine mai ştie cât s-a furat, şi cine mai ştie cât s-a votat la plezneală sau la sminteală. Mă gândesc, dacă voi pleca şi eu, şi, cu tandemul morţii Băsescu-Boc, e foarte posibil, cu cine-aş vota eu, la o adică? Păi, cu PDL, normal ... dar nu pentru că mi-ar fi nu ştiu cât de simpatici, doar aşa, ca să-l fut pe vecinul rămas în ţară, care, prin votul lui din 2009 mi-a adus Băselu şi PDL-ul pe cap, să vadă, aşadar, şi vecinul, ce bine e!
Ştiu că după votul din 2009, şi-au dat unii şi alţii cu părerea că ăştia din străinătate ar fi şi n-ar fi bine să voteze ... şi am fost revoltat: cum să nu aibă drept de vot, ce, ei nu-s români? Acum, mă mai gândesc. Sunt români, dar lor le taie Băsescu lefurile şi pensiile sau mie?
Am spus-o de mai demult că PDL va dispărea politic, într-un timp destul de scurt ... şi îmi menţin părerea. Pentru că, de fapt, PDL are o cu totul o altă relaţie cu alegătorii decât orice alt partid ...
Parafrazându-l pe Talleyrand, fiecare partid se străduieşte să aibă o relaţie cât mai „strânsă” cu alegătorii, aşa cum au calul şi călăreţul. Evident, niciun partid nu acceptă altă condiţie decât pe aceea de călăreţ. Numai că, în timp ce toate celelalte partide se gândesc şi la faptul că, din când în când, calul ar mai trebui „ţeselat”, că din când în când, nu e rău să îi arunci câte un „pumn de ovăz”, PDL nu se gândeşte decât cum să îl „călărească” până îl ucide, iar apoi, cum să-i vândă carnea şi pielea, nicidecum la „pumnul de ovăz”. E o deosebire fundamentală: una e să fii crescător de cai, alta hoţ de cai.
Dar ce vor face ei, pedeliştii de azi, după ce îşi vor fi ucis şi mâncat „calul”?
Păi, ce fac hoţii de cai? Caută un nou proprietar, pe care să-l jefuiască. Mai mult ca sigur că se vor „scurge”, se vor „infiltra” în alte partide, pe care vor încerca să le domine şi, în final să le confişte. Asta e chiar o problemă. Încă o problemă pe care o au partidele de gestionat.
P.S. A fi crescător de cai a fost, în timpurile moderne, o ocupaţie foarte onorabilă şi respectabilă, în toate ţările civilizate. În schimb, furtul cailor a fost, adesea, considerat a fi o infracţiune mai gravă decât crima! Dar, doar în anumite ţări, şi în anumite timpuri. Nu ştiu cum era la huni sau vandali. Dar, ăia nu au fost popoare „civilizate”.
Deosebirea dintre un crescător şi un hoţ de cai nu stă în numărul cailor, ci în modul de „procurare” şi de îngrijire a lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu