miercuri, 15 septembrie 2010

Vlad Ţepeş – o poveste de actualitate

Conform legendei, multor bandiţi şi tâlhari „li s-a tras” de la Vlad Ţepeş. Li s-a tras ... ţeapa. Domnul a murit, dar legenda a rămas. Şi se pare că e mai actuală decât oricând. Şi acum „li se mai trage” unora de la Ţepeş. Dar nu de la domnul Ţepeş, ci de la liceul Ţepeş.

Pentru moment, „pe făraş” e unu’ Ciobanu. Directorul liceului, sau, mă rog, fostul director. Dar, pe parcursul povestirii veţi mai întâlni şi alte nume, cum ar fi: Popescu 1 şi 2, Barna, Oprea, Funeriu, chiar şi Boc, şi de ce nu, chiar Sârbu şi Ostaficiuc. Lor, şi numai lor, le doresc din tot sufletul să „li se tragă”, şi cât mai repede. Şi tot de la Ţepeş ... sau de la orice, că nici nu mai contează.
*
Conform legii, funcţia de director de unitate de învăţământ preuniversitar se obţine în urma susţinerii unui concurs specific. Evaluarea vizează mai multe aspecte esenţiale, şi anume: competenţa profesional-ştiinţifică şi managerială, demonstrată atât prin curriculum vitae, dar şi prin probe teoretice şi practice prin care candidatul probează cunoaşterea legislaţiei specifice, a unei limbi străine de circulaţie, a operării pe calculator. De asemenea, fiecare candidat trebuie să prezinte un proiect de dezvoltare instituţională, care nu este altceva decât concretizarea viziunii sale manageriale, dar trebuie şi să respecte nişte criterii cât de cât obiective. Ideea este că, până la urmă, această evaluare are o anumită aparenţă de seriozitate şi nu se face chiar „pocnind din degete”. Că, în realitate lucrurile pot sta puţin altfel, că nu întotdeauna competenţa şi probitatea profesională triumfă, e deja altceva.

În mod normal, aceste concursuri ar trebui să aibă loc de două ori pe an şi toate posturile vacante ar trebui scoase la concurs. Lucrurile au stat cam aşa până acum vreo trei ani, când, în urma unui ordin al ministrului de atunci, Cristian Adomniţei, concursurile au fost suspendate pe termen nelimitat.

Sunt - sau, mai degrabă, erau – situaţii în care, în urma concursului, postul continua să rămână vacant, fie din lipsă de candidaţi, fie datorită punctajului slab obţinut. Într-o astfel de situaţie, ca şi în orice altă situaţie în care se vacantează un astfel de post, inspectorul şcolar general din judeţul respectiv numeşte un director cu delegaţie, până la primul concurs, dar nu mai târziu de încheierea anului şcolar curent, care are loc în 31 august.

Care sunt criteriile potrivit cărora inspectorul şcolar general face aceste numiri? Legea nu precizează, şi, dacă legea nu precizează, înseamnă că practic, singurul criteriu este cel al bunului-plac al inspectorului şcolar general, învăluit, dacă acesta este un om „simţit” şi „cu principii”, într-o foiţă de staniol cât mai frumos colorată. Dar, tot bun-plac se cheamă.

Legea asta, cu privire la directori, e destul de veche. S-a aplicat, într-o formă foarte asemănătoare, şi pe vremea pesedeului, şi în cea a cedereului, dar niciodată lucrurile nu au fost 100% corecte. Exista chiar şi o cutumă, evident neoficială, că de aia e cutumă, a pre-numirii. Iată cum funcţiona această cutumă.

Concursurile respective se organizau în două sesiuni, şi anume martie-aprilie şi octombrie-noiembrie. Probabil, legiuitorul s-a gândit că în perioada iulie-august e vară, e cald, e concediu, şi, de aceea, o astfel de activitate e foarte anevoios de organizat. În plus, o astfel de schimbare efectuată fie în mijlocul anului şcolar, fie în perioada premergătoare încheierii anului, e de real folos şi elevilor, şi profesorilor, si tuturor.

Bun, să spunem că, în urma concursului desfăşurat în luna octombrie sau noiembrie, cetăţeanul X era numit director al şcolii Y. Cum tot acest proces presupunea mai multe etape şi proceduri, numirea efectivă se făcea pe 1 decembrie. Peste patru ani, când omului i se încheia mandatul, postul nu i se scotea la concurs. De ce? Păi, dacă omul avea mandat până în 30 noiembrie, cum să îi scoţi postul la concurs în octombrie? Nu se putea face aşa ceva, nu era uman, si nici legal ... Aşa că, fix în ultima zi de mandat, omul primea o decizie de eliberare din funcţie, ca urmare a expirării mandatului. De regulă, acestă decizie venea însoţită de o alta, de numire a noului director. Dacă numele acestuia era acelaşi cu al vechiului director, mesajul era foarte clar, însemna că are ok-ul inspectoratului pentru a-şi continua activitatea până la primul concurs, la care, destul de frecvent, „uita” să se prezinte dacă nu avea contracandidat. Dacă, în schimb, numele noului director nu era cel al vechiului director, însemna că acesta din urmă a căzut în dizgraţia inspectoratului şi, prin urmare, are şanse reduse de a câştiga concursul şi de a fi re-numit. Aceasta este explicaţia pentru care aceste concursuri nu stârneau mari pasiuni, iar numărul posturilor scoase la concurs depăşea, de fiecare dată, numărul candidaţilor.

Existau, însă, şi situaţii, în care candidaţi „căpoşi” sfidau această cutumă şi se înscriau la concurs împotriva directorului în funcţie. Uneori, chiar reuşeau să câştige concursurile, tot pentru o aparenţă de normalitate şi corectitudine.

Dar, asta a fost odată ... Acum, lucrurile sunt mult mai simple. „Generalul” numeşte directorii după cum vrea muşchii lui. Dacă e un „iezuit”, îi schimbă pe toţi. Dar „iezuiţii” nu au viaţă lungă, aşa că e mult mai probabil să fie un „pragmatic”. Şi, dacă e „pragmatic”, îi schimbă numai pe cei „incapabili”. Iar aceştia sunt, întotdeauna, cei „inadaptabili”. Cei care nu se pot „acomoda” foarte uşor cu anumite schimbări ... Sau, în mod excepţional, cei care au „călcat pe bătătură”, urât de tot, un anume personaj politic.

Ei, aşa ceva se întâmplă, acum, în Timiş. Noul inspector şcolar general, Marin Popescu, şi-a permis luxul de a-l schimba pe unul din aceşti „monştri sacri”, anume pe Tiberiu Ciobanu, director al liceului „Vlad Ţepeş”. Dar cine este Tiberiu Ciobanu?

Tiberiu Ciobanu este un cocălar. Unul de viţă „nobilă”, un intelectual „rasat”, dar, până la urmă, tot un helmint înotând vesel în mlaştina lipsei de principii. Mai nou venit în tagma directorilor de licee „eterni” – are „doar” două mandate şi doisprezece ani vechime în aceasă postură – Tiberiu Ciobanu s-a făcut repede remarcat în conştiinţa publică, graţie şi emisiunilor sale săptămânale de la postul local de televiziune Tele Europa Nova. Umil până la dispariţie cu cei „mari”, critic acerb al celor „mici” sau dizgraţiaţi, Tiberiu Ciobanu este, totuşi, un exemplar rarisim. Fiindcă talentul de a servi, în acelaşi timp, şi unui stăpân, si duşmanului său, e o aptitudine care nu se întâlneşte la tot pasul. Din acest motiv, probabil, personajul crea o puternică impresie tuturor celor care aveau nu foarte plăcuta ocazie de a-l cunoaşte. Dincolo de o cât se poate de naturală repulsie, individul lăsa şi o puternică impresie de invulnerabilitate. Să îndrăznească cineva să-l mazilească pe Ciobanu? Pe marele Ciobanu? Nu, asta era, sau părea a fi, cu neputinţă.

Tiberiu Ciobanu a devenit director al Şcolii generale nr. 23 din Timişoara acum doisprezece ani. Între timp, ca urmare a diligenţelor sale către oficialităţi, în 2003, prin ordin de ministru, şcoala este „înălţată”. Devine liceu. Ciobanu este, aşadar, „ctitor” de şcoală. Iar şcoala ctitorită de el devine, în scurt timp, unul din cele mai renumite licee din Timişoara.

An de an, aureola lui Ciobanu creşte. Devine un fel de deux ex machina al învăţământului timişean, un piţifelnic fără de care nimic nu se mai poate face sau/şi desface în acest sector, în această parte de ţară, omul care le ştie şi le face pe toate, puternic, curajos, imparţial etc. Iar şcoala lui creşte şi înfloreşte într-o lune precum alţii într-un secol, până ajunge să se confunde, să se identifice cu persoana marelui ctitor.

Şi acum, ca un trăsnet, noul inspector general, Marin Popescu, îl revocă pe Ciobanu! Măi, să fie, măi, să fie ...

Ei, dar se pare că, de fapt, nu Popescu l-a schimbat pe Ciobanu. Fiindcă, la început, adică în luna august, Ciobanu primise ok-ul din partea Consiliului de Administraţie al IŞJ. Ulterior, însă, CA al IŞJ a revenit, iar director al liceului a fost numită doamna Lia Istin, nimeni alta decât fosta inspectoare de zonă, restructurată în urma reducerilor de personal de la IŞJ. A, deci problema a fost aceea a asigurării unui loc de muncă doamnei Istin? Înclin să cred că nu. Ciobanu a trebuit să plece nu fiindcă a venit doamna Istin, ci fiindcă a trebuit să plece. Şi, a trebuit să plece datorită faptului că a fost „lucrat” operativ de fosta sa colegă de partid, doamna Maria Barna. Care, nu se ştie din ce motive, nu-l mai vrea director şi basta.

Ei, dar cine e doamna Barna? Doamna Barna este o nimeni – aşa-i că nu aţi mai auzit de numele ei? – devenită deputat de Timiş pe listele PSD. Devenită mai apoi uneperistă de-a lu’ Oprea. Care Oprea nu-ş de ce-i face toate voile acestei doamne Barna – sau, mă rog, îi face această voie – şi care a pus şi el o vorbă mai sus. Cât de sus? Su..us de tot. Şi a spus că, dacă nu e schimbat directorul de la Ţepeş, el, Gabriel Oprea, îşi ia jucăriile si pleacă! O-le-le, se prăvăleşte guvernu’.

Bun, asta e o variantă. Dar, mai sunt şi altele. Ăştia se-acoperă unul pe altul ca la balamuc. Nu mai ştii ce e acolo, e o curvăsărie politică de nu ştii care cu care.

În Timiş, PSD nu a prea contat niciodată. Şi asta din cauze, să le zicem, obiective, dar şi subiective. Motive care ţin de înţelegeri oculte şi de calitatea oamenilor. Alianţa pentru România, acea celebră coaliţie de 70%, care a îngropat ţara în proporţie de 70%, îi are printre coautori şi pe Ilie Sârbu, nimeni altul decât tatăl Dacianei şi socrul lui Ponta – ăsta ştiţi cine-i, nu? – iar Ilie Sârbu este membru marcant al PSD Timiş. De fapt, al unei ramuri a PSD Timiş, anume aceea care „colaborează” foarte bine cu pedeliştii lui Ostaficiuc, în timp ce cealaltă parte ţine echilibrul, cu liberalii lui Robu şi ţărăniştii lui Ciuhandu. Ei, încurcate sunt căile ...

Aşa că nimeni nu ştie ce s-a întâmplat. Doar atât: i-a venit rândul şi lui Ciobanu. Şi, după toate probabilităţile, de la prietenii săi din partid. Că de-aia-s prietenii prieteni. Ca să te trădeze. Duşmanii n-o fac niciodată!

Bun, da’ nici Ciobanu nu-i de ici-colea. Nu se lasă el intimidat de nu-ş ce bijniţar pe nume Oprea – nu eu am zis-o, cred că Băselu’ a zis-o, înainte de a-l pune ministru. De fapt, a zis-o mai urât ...

Şi ce face, în aceste condiţii, Ciobanu? Face şi el ce poate: mobilizează colegii, elevii, părinţii etc. Părinţii asediază IŞJ-ul, profesorii se baricadează în şcoală, iar elevii face şi ei ce pot. Adică desene pe asfalt si desene animate, că tot sunt profesorii în grevă – cam infantil, de la nişte elevi ai unui liceu de elită me aşteptam la altceva, măcar la nişte păcănele, ceva, nu desene pe asfalt. O mămică intră în greva foamei. Sau, anunţă că intră în greva foamei. Profesorii au sloganuri ciudate. Ceva în genul: „Tăiaţi-ne salariile, daţi-ne afară, dar lăsaţi-ne directorul”.

Oprea, Barna, Funeriu, şi care-o mai fi, sunt la Bucureşti. Numirea şi/sau revocarea lui Ciobanu stau în pixul lui Popescu. Al lui Marin Popescu, tartorul de la IŞJ. Care nu cedează. Sau, nu e lăsat să cedeze.

Atunci, Ciobanu trece la planul B. Intră în scenă un alt Popescu. Virgil Popescu, şeful judeţean al celor de la Spiru Haret, altă hahaleră. Care, bineînţeles, îşi ridică şi el glasul în apărarea lui Ciobanu. De ce, nu ştiu. Că nu cred că asta e treaba sindicatului. Unde era, oare, sindicatul când Băsescu tăia salariile cu 25%? Ce a făcut, atunci, sindicatul? Acum, mai bine ar tăcea!

Intră în scenă şi măscăricii regelui. Revoluţionarii. Ştiţi, Timişoara are mai multe aşa-zise organizaţii de revoluţionari. Ce fac aceşti revoluţionari, cu ce se îndeletnicesc, habar nu am. Din când în când, îşi mai dau cu presupusul în chestiuni în care, în mod evident, nu se pricep. Anul trecut îi înjurau pe Antonescu şi pe Ciuhandu (primarul Timişoarei si important lider ţărănist – aripa Sârbu), că au bătut palma cu Geoană. Mai bine ar fi tăcut atunci, poate că dacă o făceau, nu mai aveau de ce să se revolte acum.

Mai nou, Ciobanu şi susţinătorii săi merg cu jalba-n proţap în faţa Comisiei Europene. Să te străpezeşti de râs, nu alta! Ce va face, oare, Comisia Europeană? Îl va repune în funcţie pe Ciobanu? Mira-m-aş.

Între timp, activitatea în acest liceu este paralizată. Profesorii în grevă, elevii la desene pe asfalt, părinţii la miting.

Evident că revocarea lui Ciobanu e o mare porcărie. Evident că e o chestie orchestrată politic. Evident că Popescu nu-i mai breaz decât Ciobanu. Mă refeream la Marin Popescu, inspectorul, dar, dacă aţi crezut că e vorba de sindicalist, de Virgil Popescu, merge şi aşa. Toţi sunt nişte lepre, şi Barna, şi Oprea, şi Funeriu, toţi. Dar, despre toate aceste personaje, poate, mai pe larg, altădată. Pentru că nu acesta este fondul problemei. Fondul problemei e altul. E vorba de ordinul lui Adomniţei, pe care nu l-a abrogat nimeni. Şi nu l-a abrogat fiindcă e convenabil!

Vă mai aduceţi aminte de ministrul învăţământului din guvernul Boc 1? Numele său e Ecaterina Andronescu. De la PSD. Şi vă mai amintiţi ce-a spus si ce-a făcut Abramburica?

Ea era la minister, dar în judeţe erau inspectori generali puşi de PDL, foarte mulţi dintre ei. Şi ăştia au început să schimbe directorii de şcoli după cum le venea bine. Care nu convenea, out! Şi ce-a zis Abramburica? A zis: bă, voi politizaţi prea mult învăţământul, de-acu încolo oţi fi voi generali peste judeţe, dar directorii îi pun eu cu mânuţa mea. Şi s-a supărat Boc cel Mic şi-a zis şi el: cucoană, dacă ţi s-o urât cu binele, te pun călare pe mătură şi te-arunc din guvern, lasă-i pe generali să-şi facă de cap! Şi madam Abramburica s-a executat, că n-avea ce face!

Da’ de ce n-o fi zis ea: ia, să dăm drumul la concursuri, să nu mai fie directorii numiţi de mine, dar nici de generali? De ce n-o fi zis asta?

Şi-a venit guvernul 2 în 1, cu Boc (!?) la educaţie, da’ lui nu-i stătea capul la concursuri şi alte d-alea. Apoi a venit gibonul care calculează traiectorii si viteze, dar nici el n-a zis: să dăm drumul la concursuri. Nu! Fiindcă-i convine aşa!

Am auzit de tot felul de revendicări ale sindicatelor în ultimii ani, dar să se solicite organizarea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de director de şcoală, nu. Că nu era important. Păi, dacă nu era important, de ce mai behăie acum?

Mie îmi pare bine că se întamplă asta. Poate se mai luminează nişte proşti de ce mârşăvii sunt în stare portocalii ... Poate. Oricum, vine rândul şi lui Popescu, şi al lui Barna, Oprea sau Funeriu. Puţintică răbdare!

În ceea ce îl priveşte pe Ciobanu, regret ... a pierdut şansa de a fi DEMN. A te agăţa de un scaun cu atâta obstinaţie, a face tot acest circ ... pentru ce? Crede Ciobanu că îl va pune Popescu înapoi? Never, acum şi să vrea, nu mai are cum. Că, dacă-l pune înapoi pe Ciobanu, pleacă el.

Asta e, Ciobanu a pierdut. Direcţiunea a pierdut-o, probabil, pentru un timp mai lung sau mai scurt ... cred că va mai fi director, e predestinat pentru asta. Dar demnitatea ... nu ştiu. Pentru că, a fi demis de portocalii este o ONOARE, eu aşa consider. Cu condiţia de a pleca cu fruntea sus şi cu constiinţa datoriei împlinite, nu de a face un asemenea circ, de a te agăţa de o funcţie ca pruncul de ţâţă. Pentru că, la urma-urmei, şi Ciobanu e de meserie profesor, nu director. Şi, dacă e profesor, şi e bun, poate face lucruri bune şi ca profesor. Mai ales ca profesor.

În altă ordine de idei: uitaţi ce spune nesimţitul ăsta de Popescu, cu referire la acest caz.

Că nu intră Ciobanu în viziunea lui managerială. Hmm ... ce să zic? Am spus-o, ca om nu dau nici două parale pe acest Ciobanu. Dar, poate ca director e bun, nu ştiu. Şi, dacă treaba merge, într-adevăr, bine, repet, dacă merge cu adevărat bine, atunci ar trebui lăsat, chiar dacă e o scârbă ... Da’ care dracu’ o fi viziunea lui Popescu? Că eu n-o ştiu. Nici pe-a lui Funeriu n-o ştiu, dar văd: şcoli închise, desfiinţate, profesori cu salarii reduse, umiliţi, batjocoriţi, concediaţi, politizare excesivă, abuzuri de tot felul, multe vorbărie despre calitate, dar calitate ioc. Cam asta trebuie să fie şi viziunea lui Popescu, si-atunci face să intri într-o astfel de viziune? Şi încă cu de-a sila?

Şi încă:
Sunt mai multe motive pentru care nu i s-a prelungit mandatul de director, printre care modul de organizarea unităţii de învăţământ şi schema de personal. Domnia sa poate să participe la concursul de director care se va organiza la liceu în această toamna.
Hopa! Deci Funeriu va da drumul la concursurile pentru directori? Că eu aşa înţeleg. Bine ar fi! Ar fi un lucru bun, probabil primul pe care l-ar face Funeriu în calitate de ministru. Dar ... „se va organiza la liceu”?! Cum vine asta? Înseamnă că va intra în vigoare legea lui Funeriu? Altă porcărie ... Oricum, va fi o apreciere la fel de subiectivă, de strâmbă ca şi ministrul Funeriu. De, cum e turcul si pistolul! Dar, vom trăi şi vom vedea!

Vin vremuri interesante!

Vă mai amintiţi că pronosticam o prezenţă foarte „vie” a „generalului” Popescu în media? Uite că am avut dreptate! Şi ăsta e doar începutul!

3 comentarii:

  1. In concluzie, uite că Asteluţei ăla a făcut treabă bună, un lucru solid pe care nimeni nu-l schimbă fiindcă place tuturor. În contrast cu capacitatea şi bacu pe care toţi le-au schimbat când au pus mâna pe ele...

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut,
    Blogul GoldMidas.EU organizeaza un concurs pt bloggeri. Participand aveti numai de castigat si ma ajutati astfel si pe mine la un alt concurs, dar si la promovarea unei campanii ce spriina colectarea selectiva.
    http://blog.goldmidas.eu/?p=822

    Bafta si numai bine

    RăspundețiȘtergere