Povestea Curului

Într-o zi, organele corpului s-au hotărât să-şi aleagă un conducător.

- Fiind cel mai deştept, e limpede că trebuie să vă fiu conducător, spuse Creierul.

- Mai slăbeşte-ne, măi creierule, şi cu intelectualii tăi cu tot, că nu preţuiţi nici cât o ceapă degerată. Noi, ăştia pe care voi ne numiţi cu dispreţ „talpa ţării”, noi, cei care vă ducem în spate pe toţi, noi ar trebui să conducem, spuseră Picioarele.

- Ha, ha, că şi ştiţi voi unde să mergeţi, adăugară zeflemitor Ochii. Nu, conducătorul trebuie să aibă o viziune foarte clară, şi numai noi avem aşa ceva.

- Viziune?! Vai de capul vostru, nişte visători cu capul în nori! Până una-alta, noi, mult-hulitele servicii, deţinem secretul echilibrului, comentă un ofiţer din cadrul „Urechii interne”.

- Ce searbădă ar fi viaţa fără artişti, fără scriitori, fără noi, cei care ştim să mânuim cuvântul la fel de bine cum mânuiesc alţii rindeaua, se lăudă Limbă.

- Dacă nu ar fi Inima, cine ar mai pompa sângele necesar funcţionării întregului organism? se interesă un funcţionar bancar.

- Nu orice capitaluri injectate în economie vor produce mult-dorita relansare economică, ci numai cele oxigenate, curăţate de aşa-numitele „active toxice”, se străduia să explice domnul Plămân, reprezentantul nu știu cărei asociații de imemeuri.

- Terminaţi odată cu pălăvrăgeala asta, spuse un individ mărunţel, cu ochelari, şi care semăna leit cu Bok cel mic. Eu sunt conducătorul.

- Da’ tu cine eşti? se mirară toţi cei de faţă.

- Mi se spune Cur. Profesor de constituție și avocat amator.

- Dar bine, Curule, tu nu ştii să faci nimic, şi, în afară de asta, miroşi atât de urât! Cum să ne conduci tu?

- Aşa, deci! Atunci o să vedeţi voi!

O săptămână întreagă, Curul nu fâcu nimic. Nu făcu nimic din ceea ce, îndeobşte, este menit să facă. Iar după o săptămână plină de concedieri, reduceri de salarii, măriri de TVA, şi alte cele, Picioarele tremurau ca vai de ele, Ochii se umflaseră de mai să iasă din orbite, Urechile vâjâiau, Limba atârna de-un cot, Plămânii gâfâiau, chiar şi Inima bătea să se spargă, iar în ce priveşte Creierul, o parte murise cu totul, iar cealaltă plecase cu o bursă de studii .Văzând, aşadar, că nu e de glumit, merseră la Cur şi îi spuseră:

- Mărite Cur, n-ai vrea, totuşi, să ne fii slăvit conducător?

La care Curul nu stătu prea mult pe gânduri – ați văzut Cur să gândească, și încă mult? Slobozi o băşină extrem de puturoasă, semn că primise ok-ul de la şeful, şi acceptă cu bucurie.

Viaţă de căcat ... dacă ne conduce Curul.