De câteva zile, pe situl ministerului ăla al lui Igaş se lăfăie nu-ş ce proiect de lege prin care sunt reglementate mitingurile şi întrunirile publice. Cică pen’ca să-şi zică boboru părerea. Care bobor, asemenea, PNL-ului, „ia act”.
Surse prost informate, dar demne de încredere, m-au informat că, de fapt, chestia aia de pe situl M.A.I. e vrăjeală. E pusă-aşa, ca să dea bine la presă şi la bobor. Care, bobor va cârti, că legea nu-i bună, şi-atunci va fi modificată, pe ici, pe colo, ca să „pice” pe un alt text, din care am reuşit să obţin doar primele 10 articole. Sună aşa:.
Art. 1. Se numeşte întrunire publică orice aglomerare umană, întâmplătoare sau nu, de cel puţin cinci persoane, care nu se deplasează, sau se deplasează cu o viteză mai mică decât cea apreciată ca atare de agentul constatator, pe spaţiul public sau în orice alt loc, într-o suprafaţă de cel puţin 12 m2.
Art. 2. Prin excepţie de la prevederile Art. 1, următoarele aglomerări umane de cel puţin cinci persoane nu sunt considerate întruniri publice:
a) Cazul în care, într-un salon al unui spital de stat, avem cinci sau mai mulţi bolnavi în maximum trei paturi.
b) Cazul în care un grup de sportivi, de regulă rugbyşti, execută o „grămadă ordonată”, dar numai dacă nu folosesc acest prilej pentru a scanda diverse lozinci antiprezidenţiale antiguvernamentale, împotriva aliaţilor de la guvernare, sau a oricărei minorităţi, cu excepţia celei parlamentare.
c) Cazul în care tineri pedelişti sau simpatizanţi ai altor partide din arcul guvernamental dansează pinguinul, fetele de la Căpâlna, sau alte dansuri utile şi folositoare.
Art. 3. Existenţa a cinci sau mai multe comentarii pe un singur post al unui blog sau site se consideră întrunire publică virtuală şi se supune aceloraşi condiţii şi interdicţii ca şi întrunirile publice reale.
Art. 4. Agresiunea sexuală a patru sau mai multe persoane asupra uneia singure se socoteşte viol în grup şi se sancţionează specific, cu condiţia ca niciunul dintre participanţii la acţiune să nu scandeze lozinci de tipul celor menţionate la Art. 2 (b). Sunt permise, în schimb, gemetele, scrâşnetele, icnetele şi manelele, de preferinţă cele în care este pomenit numele preşedintelui. În cazul în care această interdicţie este ignorată, se va considera că este vorba de o întrunire publică neautorizată, şi participanţii vor fi sancţionaţi cu pedeapsa cea mai grea.
Art. 5. Pentru a se putea desfăşura, întrunirile publice trebuie autorizate. Autorităţile au dreptul şi obligaţia de a reţine, pe termen nelimitat, toate persoanele implicate în organizarea şi/sau desfăşurarea unei întruniri neautorizate. De asemenea, pot dicta reţinerea oricărei persoane care cunoaşte sau despre care se bănuieşte că ar cunoaşte o persoană împlicată în organizarea sau/şi desfăşurarea unei întruniri neautorizate, dar numai până la dictarea unei condamnări definitive. După execuţie, inculpatul poate fi eliberat, iar fapta i se prescrie automat.
Art. 6. Autorizarea unei întruniri publice este un proces complex, de maximă împortanţă social-economică, culturală, politică, ecologică, şi aşa mai departe. Pentru autorizarea unei întruniri publice, aceasta trebuie declarată, iniţial, autorităţii locale, care este obligată să formuleze un răspuns ferm în maximum şase luni şi să indice, de asemenea, următorii paşi care trebuie parcurşi.
Art. 7. Pentru declanşarea procesului de autorizare a unei întruniri publice, iniţiatorul trebuie să prezinte, pentru început, date reale, valide, măsurabile, asupra următoarelor date:
a) Scopul şi durata întrunirii publice; întrunirile publice care au ca scop denigrarea realizărilor guvernului, sau protestul împotriva politicilor guvernamentale sunt interzise. În schimb, cetăţenii pot critica liber mersul lent al reformelor guvernamentale. Cetăţenii pot critica vehement ritmul lent al închiderii şcolilor şi spitalelor, creşterea lentă a preţurilor, insuficienţa sacrificiilor făcute pentru redresarea economică, şi aşa mai departe. Lista domeniilor care pot fi criticate este indicată în anexa A.
b) Numele, adresa, datele personale alepersoanelor care participă la întrunire şi care urmează să ia cuvântul, şi conţinutul discursurilor lor. În cazul în care autoritatea determină o eroare gramaticală sau ideologică, ea poate returna solicitarea şi procesul se reia. În cazul în care organizatorul are nevoie de asistenţă specializată în redactarea discursurilor participanţilor, autoritatea poate oferi aceste servicii, contra cost.
c) Dovezi prin care organizatorul demonstrează că este capabil, din punct de vedere financiar, să suporte costurile ocazionate de o eventuală intervenţie a forţelor speciale (gaze lacrimogene, scuturi, tunuri cu apă etc.)
d) Cererea de atribuire a locaţiei de desfăşurare a întrunirii. Aceasta trebuie să fie numai pe un teren agricol, de pe care recolta a fost recoltată în întregime, dar nu început încă lucrările aferente următorului ciclu agricol, sau pe o păşune, sau în alte locuri special amenajate în acest scop.
e) Alte documente şi date pe care le solicită autoritatea.
Art. 8. Pentru a preveni producerea oricăror dezordini şi deturnări ale sensului întrunirii publice, autoritatea locală sau/şi cea centrală îi vor furniza organizatorului, contra cost, pe baza dovezilor de bonitate bancară, un număr suficient de persoane special antrenate în vederea efectuării de reţineri şi arestări.
Art. 9. Orice întrunire publică poate fi realizată efectiv numai după ce, în prealabil, s-au organizat minimum două simulări, şi acestea au decurs în condiţii foarte bune.
Art. 10. Organizatorul nu are dreptul de a-şi filma şi difuza propria întrunire, dar, în vederea încadrării juridice corecte a faptelor, autoritatea judecătorească poate face aceasta. În lipsa acestor dovezi video, se va dicta pedeapsa cea mai grea.
Şi aşa mai departe ... Sună bine, nu? Şşt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu