Copie la indigo

Câţi dintre adolescenţii din ziua de azi ar mai putea, oare, să explice originea expresiei „copie la indigo”?

Cu siguranţă, nu toţi, dar asta nu e, în mod necesar, o dovadă de ignoranţă. Pentru că, da, aceşti tineri, nu au avut, precum părinţii lor, „şansa” de a putea utiliza o singură tehnologie de copiere a unui document, anume aceea bazată pe hârtia de indigo.

Progresele înregistrate, în ultimele decenii, în domeniul copierii şi imprimării documentelor, sunt de-a dreptul uimitoare. Din ce în ce mai fiabile, mai performante şi, nu în ultimul rând, mai accesibile din punct de vedere al preţului, imprimantele şi multifuncţionalele au devenit accesorii extrem de obişnuite în gospodăriile noastre. De la hârtia de indigo de acum nu foarte mulţi ani, la imprimantele şi copiatoarele de astăzi, diferenţa este fantastică şi nu există niciun termen de comparaţie. Cu o excepţie, una singură, dar notabilă: cea reprezentată de preţ.

În esenţă, a copia un document cu ajutorul indigoului, nu e chiar aşa de economic. Numai că, practic, nimeni nu folosea un indigo o singură dată, ci îl refolosea de un număr oarecare de ori, până când calitatea copiei realizate scădea atât de mult, încât abia se mai putea citi.

Din păcate, lucrurile stau neplăcut de asemănător şi cazul tehnologiilor moderne de imprimare, cea mai mare parte a costurilor unui astfel de proces fiind, în continuare, reprezentată, de consumabile, numite şi tonere sau cartuşe. 

Din punct de vedere al calităţii, utilizarea cartuşelor originale, „de firmă”, este, desigur, dezirabilă. Pe de altă parte, o asemenea opţiune este atât de proastă, din punct de vedere al costurilor, încât foarte puţini utilizatori şi-o pot permite. Şi atunci, ce altceva e de făcut pentru un utilizator care doreşte, totuşi, să folosească imprimanta?

În principiu, două lucruri, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.

Prima opţiune e aceea a reumplerii (refill-ului) tonerelor. E o soluţie populară, dar nu totdeauna cea mai fericită. Depinde de modul în care este făcută această reumplere, şi de către cine. În general, nici imprimantele, şi nici tonerele nu sunt făcute pentru refill, aceasta constituind, mai degrabă, o opţiune artificială. Chiar dacă refill-ul are loc în cadrul unei firme specializate, nimeni nu oferă vreo garanţie cu privire la calitate, riscul fiind, astfel, preluat, în întregime, de utilizator. Şi, în cazul unor astfel de tonere, se pot întâmpla diferite accidente, dincolo de faptul că diferenţa de calitate între un document imprimat cu un cartuş original si unul imprimat cu un cartuş reumplut este, de cele mai multe ori, semnificativă.

Din fericire, există o alternativă convenabilă.

De regulă, pentru fiecare marcă, sau tip de cartuş, există mai mulţi producători, cel „original”, deţinătorul mărcii, şi cei care oferă produse compatibile, de regulă la un preţ mult inferior. Acesta este factorul obiectiv de diferenţiere. Factorul subiectiv este reprezentat de „încredere”. În multe situaţii, cumpărătorii preferă produsele originale, tocmai din acest motiv.

Vestea bună este că, acum, cumpărătorii se pot bucura de ambele avantaje. Firma Toner Europe este specializată în comercializarea tonerelor de calitate, la preţuri foarte rezonabile, pentru cele mai cunoscute tipuri şi mărci de imprimante laser: Toner Canon, Toner HP, Toner Samsung, Toner Brother etc. Toate produsele sunt riguros testate, din punct de vedere calitativ, încă de pe banda de fabricaţie, astfel încât la utilizatorul final nu ajung decât produse corespunzătoare. 

Produsele pot fi comandate, online sau telefonic , din orice colţ al ţării, putând fi livrate, prin curierat rapid, în maximum 24 de ore, sau pot fi ridicate direct, de la showroomul din Bucureşti. Modalitatea de plată este flexibilă, fiind acceptate atât plata în numerar, cardurile (online sau la showroom), precum şi transferul bancar.

Când Michael Schultz realiza, in 1981, comedia „Copie la indigo”, cu siguranţă nu se gândea că va veni o zi în care această tehnologie omniprezentă va fi uitată. Dar, cum ar fi putut fi altfel, cu imprimantele laser moderne şi tonerele de la Toner Europe?

Ne despărţim de trecut râzând ...

Gândul zilei (50)

Atunci când o persoană suferă de o iluzie, se numeşte demenţă. Atunci când mai multe persoane suferă de o iluzie, se numeşte religie. (Robert M. Pirsig)

Cel mai bun sistem electoral - demonstrat matematic

M-am săturat să tot aud de dezastrul pe care îl reprezintă votul uninominal pur, mai cu seamă cel dintr-un singur tur. Oare acest sistem de vot nu are niciun avantaj, în afară de cel menţionat foarte clar de Crin Antonescu, anume de a genera „majorităţi parlamentare solide”?

Apropo, ce deosebire există, în acest context, între o „majoritate parlamentară solidă” şi o „dictatură iresponsabilă”? Eu cred că niciuna, şi cred că timpul va demonstra asta.

Spun unii, şi cam au dreptate, că uninominalul pur va enclaviza ţara. Mda, ce şanse are un român să câştige un colegiu din HarCov? Răspundeţi dumneavoastră ...

Da, dar, în schimb, vor mai „pupa” ungurii vreun colegiu de prin Bihor, Timiş, Hunedoara, Satu Mare etc., unde, oricum, există un număr destul de important de etnici maghiari, comunităţi întregi? Destul de problematic, aşa că, în această privinţă, „ce iau pe mere” (românii, maghiarii, nu contează), „dau pe pere”.

Bine, totuşi, milioane de oameni vor rămâne fără reprezentare parlamentară. Aşa este, dar care-i problema?

Adică, susţine cineva că parlamentarii de acum şi-au reprezentat, în mod real, alegătorii? Hai să fim serios, cine susţine asta e mai prost ca deputatul ăla care spunea că oamenii din colegiul său fost de acord cu tăierea salariilor etc. – nu mă mai întrebaţi cine-a fost dobitocul, că-mi vine să vărs.

Aiurea, niciun parlamentar nu şi-a reprezentat, în mod real, alegătorii, nici nu avea cum. Toţi şi-au servit interesele lor personale, şi numai din întâmplare pe cele ale alegătorilor, dacă s-a întamplat să existe vreo coincidenţă. Ce, nu e aşa? Bine, hai daţi-mi numele acelui parlamentar care şi-a servit doar alegătorii, şi nicidecum pe sine, rubedeniile, prietenii, şi aşa mai departe.

Democraţia, aşa cum există acum la noi, e o dulce iluzie. Da, alegătorul are, o dată la patru ani (sau la termenele stabilite), puterea reală de a stabili cine să îl fure, să îl umilească, să îl batjocorească. Dar, are el, oare, nevoie, de aşa ceva? Nu, bineînţeles că nu, dar nici nu prea are ce face. Mai întâi că nu conştientizează că e manipulat. E ca şi copilaşul ăla care nu voia să bea lapte, până când, într-o zi, mama i-a spus: „Acum eşti destul de mare să alegi, iar eu voi respecta alegerea ta, oricare ar fi aceea. Spune-mi, deci, din care cană vrei să bei laptele, din cea galbenă sau din cea roşie?” „Din cea roşie” (sau: din cea galbenă, dacă vă ofensează roşul), a răspuns, bucuros, copilul. Alegătorul nu este niciodată reprezentat, în mod real, de parlamentarul său!

Bun, şi dacă aşa stau lucrurile, n-ar fi mai bine ca hoţia, violul, tâlhăria, să fie pe faţă? Ce tot atâta lugu-lugu, „pupă-i botul şi ia-i votul”? Nu, să fie clar, clasa politică e una şi poporul e alta. Când un partid, sau coaliţie obţine, cu un număr de voturi egal cu cel mult 20-25% din numărul total al persoanelor cu drept de vot, 70-80% din mandatele parlamentare, despre ce reprezentativitate mai poate fi vorba? De niciuna, evident, dar asta nu va constitui nicio problemă, fiindcă nici în cazul sistemului de vot proporţional, cetăţeanul nu a fost, în nciun fel, reprezentat.

Bine, adevărul e că votul, în esenţa lui, e o mare prostie. Imaginaţi-vă ce-ar fi dacă, odată ajuns pe un pat de spital, nu ar exista un specialist care să vă trateze, în funcţie de diagnosticul stabilit, nu ar fi un vot, la care ar lua parte, în mod evident, şi portarul, şi brancardierul etc., şi, în urma acestei acţiuni, v-ar tăia, ori mâna, ori piciorul, ori v-ar declara sănătos, sau, poate chiar decedat, după cum vrea „majoritatea”. Bineînţeles că o asemenea distopie nu e posibilă, nu putem lăsa o astfel de decizie pe mâna oricărui neavenit, în schimb lăsăm decizii mult mai importante, şi care ne afectează, evident, pe toţi, pe mâna orişicui. Ei, aşa ceva nu se întamplă, dar peizanul trebuie să creadă asta, să aibă măcar această bucurie. Să creadă şi el, să îşi imagineze că are vreun cuvânt de spus, că l-a „ars” pe ăla, l-a pus pe ălălalt ... aiurea, nonsens, nimic nu e adevărat, „ăla” şi „ălălalt” sunt mână-n mână şi-amândoi lucrează pentru sine, nu pentru bietul amărăştean.

De fapt – şi, deşi poate părea o glumă, nu este –dacă-i musai să fim conduşi de unul şi de altul, cea mai bună modalitate de a-i selecta pe aceşti conducători este cea aleatoare. Adică, datul cu banul, mai pe-nţelesul tuturor.

Pentru această descoperire, profesorul italian Alessandro Pluchino şi echipa sa (Andrea Rapisarda şi Cesare Garofano) au primit premiul Nobel Ig pe anul 2010.

FAIL!!!

Am pierdut procesul prin care am contestat concedierea mea, pe motive disciplinare. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.Nu cunosc, pentru moment, motivaţia instanţei.

Indiferent de ceea ce se va întâmpla la recurs, un lucru este foarte clar pentru mine: nu mă voi mai întoarce niciodată la fostul loc de muncă, şi e destul de problematic dacă voi mai lucra în sistemul educaţional.

În rest … asta este. Nimic nou sub soare, şi, până la urmă, nimic spectaculos. Este clar că motivul real al sancţionării mele este unul din cele precizate aici. Care anume, vă las pe dumneavoastră să decideţi.

În America, şase oameni au fost concediaţi pentru că au dat nişte like-uri nepotrivite pe Faceebook. Şi e America, nu? Aşa că ... nu mai are importanţă.

Trăim în cea mai bună din lumile posibile. Şi, ne-o facem chiar noi.

Vă salut cu respect!

Gândul zilei (49)

Tutorial de belirea mielului

În România noastră cea atât de pitorească se întâmplă, desigur, multe minuni. Dar asta parcă-i cea mai cea. 

La Vaslui – ei, v-aţi fi aşteptat la altceva? – în plin centrul urbei, patru angajaţi ai Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” trudesc de zor la belirea mielului. Ei, acu’ să nu credeţi că ghiorlanii fac asta pentru că n-au găsit un loc mai bun decât în buricul târgului, nu, ceea ce fac ei nu e cum aţi putea crede dumneavoastră, e o secvenţă a unei manifestări culturale de cel mai înalt nivel, intitulată – cum altfel? – „Credinţă şi Tradiţie”. 

Mişto credinţă, mişto tradiţii. Filmuleţul face toţi banii.

 

Gândul zilei (48)

Întotdeauna m-am rugat lui Dumnezeu într-un mod foarte scurt. Am spus: „Doamne, acoperă-mi adversarii de ridicol”. Şi Dumnezeu mi-a ascultat de fiecare) dată. (Voltaire)

Cauţi pornografie şi nu ştii unde s-o găseşti?

Atunci, pune dracului mâna pe-o carte, şi citeşte. Poate fi chiar şi un autor pe care tu îl consideri cam pentru copii – da’ ce, mintea ta e mai dezvoltată, nu primeşte ? De exemplu, Mark Twain : 

The Bible has noble poetry in it, and some clever fables, and some blood-drenched history, and a wealth of obscenity, and upwards of a thousand lies. (Letters from the Earth - Letter III) 

Adică, mai pe româneşte: 

Biblia are niscaiva poezie nobilă în ea, şi ceva poveşti deştepte, dimpreună cu multă istorie plină de sânge, un munte de obscenităţi, şi mii şi mii de minciuni sfruntate. 

 Amin !

Victor Ponta, zgârcit cu academicienii

Solicitarea adresată membrilor Academiei Române, de către primul ministru Victor Ponta, cu privire la verificarea acuzaţiilor de plagiat care au fost aduse ministrului educaţiei, Ioan Mang, a fost primită cu răceală şi nervozitate de membrii înaltului for ştiinţific, mărul discordiei fiind reprezentat de sumele pe care ar trebui să le primească academicienii, în urma realizării acestei acţiuni. Practic, primul ministru a propus o sumă fixă, de 4 lei, impozabili, pentru fiecare lucrare verificată, arătând că aceasta este şi suma pe care o vor primi profesorii care vor corecta lucrările candidaţilor la examenul de bacalaureat din vara acestui an:

Domnii academicieni ar trebui, de asemenea, să ţină cont de faptul că sumele care vor trebui alocate pentru realizaea acestei acţiuni nu au fost prevăzute în buget. Va trebui, aşadar, să facem o rectificare de buget pentru a putea efectua aceste plăţi şi este probabil să alegem o soluţie similară celei găsite în cazul pensionarilor, şi anume plata într-un număr de 16 rate lunare, a declarat iniţial premierul Victor Ponta. Şi nu, nu este doar o problemă financiară, e şi o problemă etică. Nu ne putem permite, mai ales acum, în aceste condiţii, să creăm o nouă inechitate socială, o nouă clasă de „băieţi deştepţi”, care să fie plătiţi de două sau de trei ori mai mult decât alţii, pentru un efort similar. Nu, nu voi ceda pretenţiilor academicienilor.

Ulterior, după trei ore negocieri aprinse, pus în faţa ameninţării academicienilor de boicotare a sesiunii speciale de verificare a lucrărilor ministrului educaţiei, premierul şi-a nuanţat poziţia, arătându-se dispus să majoreze sumele datorate academicienilor:

Au fost câteva ore de negocieri pline de substanţă, în care mi-am expus punctul de vedere, şi, de asemenea, domnii academicieni şi l-au expus, cu claritate, pe al lor. Am înţeles că există, cel puţin la nivel teoretic, posibilitatea ca unele lucrări ale ministrului educaţiei să depăşească net, din punct de vedere al conţinutului ştiinţific, nivelul mediu al unei lucrări de bacalaureat, şi, deşi, sincer, nu cred într-o astfel de posibilitate, am fost de acord să majorez cu până la 100%, adică până la 8 lei, impozabili, pe fiecare lucrare verificată, dar numai pentru lucrările cu conţinut ştiinţific original foarte ridicat.

Se pare, însă, că academicienii nu au agreat integral nici această propunere a premierului Ponta.

Primul ministru şi-a bătut, pur şi simplu, joc de noi, a declarat, la adăpostul anonimatului, un distins academician. Pur si simplu, nu există, nu poate exista nicio comparaţie între conţinutul ştiinţific original al unei lucrări de bacalaureat, de nivel mediu, şi vreuna din lucrările domnului ministru. E vorba, pur şi simplu, de kilograme, de zeci de kilograme, sute şi mii de pagini, fără nicio contribuţie ştiinţifică originală, iar noi ar urma să fim obligaţi să citim toate această maculatură, ca să gasim ... ce? Să găsim că nu există niciun element ştiinţific original, şi până la urmă să fim plătiţi cu zero lei, zero bani? Nu, nu, nu, refuzăm să ne apucăm de treabă în aceste condiţii. Domnul prim ministru, dacă vrea să fie cinstit, să ne plătească la kilogram, nu la conţinut ştiinţific.

Negocierile continuă şi astăzi (pamflet).

UPDATE: Ministrul Mang şi-a prezentat demisia! În locul său a fost numit interimar Liviu Marian Pop. E o numire care m-ar putea face să cred că învăţământul românesc ar mai putea avea o şansă. Succes, domnule Pop!