Deja, nu mai am răbdare. Povestea începe să mă enerveze. O mai întreb, în trecăt, care mai sunt relaţiile dintre ea şi fostul soţ. Doctorul. Zice că a mai venit de câteva ori, atunci, de mult, să-şi vadă fetiţa, dar nu l-a primit. Întreb de ce. Păi, cum se-l primească? După tot ce a avut de pătimit de pe urma lui? Da … aşa e, mormăi fără prea multă convingere.
Restul poveştii nu mă mai interesează. Ăsta, al doilea, s-a dovedit a fi un beţivan. Şi violent. Şi cartofor. A avut nu ştiu câte afaceri, dar le-a dus pe toate de râpă. A pierdut tot, şi casa, şi maşina, tot, şi-a fugit, nu ştie exact unde, că a fost în mai multe ţări. I-a pierdut urma. Un pierde-vară, un nemernic. Cu el l-a făcut pe cel de-al doilea copil, un băiat. După ce au divorţat, a nenorocit încă o femeie. I-a făcut şi lu’ aia un copil, şi-acu’ a fugit. Asta este …Da, asta este, consimt eu, obosit.
Acum vreun an, am reîntâlnit-o pe doamna X. Nu mai era doamna Tristeţe, era veselă, exuberantă, şi aproape întinerise. Am lăudat-o, şi nu s-a putut abţine să-mi mai povestească. Da, aşa era, era fericită, pentru că întâlnise, în sfărşit, bărbatul vieţii ei. Ei, da, nu era chiar un „fecior”, ci un bărbat destul de matur. Vreo douăzeci de ani în plus, o nimica toată, când oamenii se iubesc. Şi apoi, nici ea nu mai e chiar aşa tânără. Da, mă gândesc eu, la treizeci şi cinci – treizeci şi şase de ani, doamna X nu mai e, într-adevăr, foarte tânără, mai ales că arată cu zece ani mai în vârstă. Pardon, arăta, fiindcă acum arată exact de vârsta pe care o are. Şi e un om, într-adevăr, deosebit, ăsta, domnul mai în vârstă, da. Păi, cum alfel, dacă o acceptase cu toţi cei trei copii, şi, pe de-asupra, şi „ruptă-n fund”. El, om cu „situaţie”, cu copii mari, aranjaţi, pe la casele lor. Ce mai, raiul pe pământ. I-am urat fericire. Nu am fost foarte convins că o va şi întâlni...
Au mai trecut vreo şase luni. Când am reîntâlnit-o redevenise doamna Tristeţe. Domnul vieţii ei o dezamăgise profund. Nu ştiu ce s-a întamplat, dar nici nu am lăsat-o să îmi povestească. Deşi, sunt convins că ar fi dorit să o facă... Am aflat, doar, că niciodată un necaz nu vine singur. Dar, ce s-a mai întâmplat, am întrebat, mai mult din politeţe. Fata cea mare ... da ... era elevă la un liceu bun, învăţa bine ... mai avea un an, un an, atât, şi se vedea şi ea cu o diplomă-n mână.... Brrr ... deja ştiu povestea, am mai auzit-o cândva... Da, a fost exmatriculată, avea vreo trei sute de absenţe, n-a dat pe la şcoală un semestru întreg, din cauza derbedeului, şi ea, maică-sa, n-a ştiut nimic. Şi doar ştiu câte sacrificii a făcut pentru ea, cât s-a chinuit .... da, ştiu, dar nu mai vreau să ascult. Dacă mai ascult, cred că îmi crapă capul ... şi cred că şi doamna X începe să plângă. Nu vreau asta...
Pe doamna X am mai întâlnit-o în timpul campaniei electorale. Era pe când televiziunile mogulilor dădeau la nesfârşit caseta cu copilul lovit de Băsescu. Doamna X nu-mi ceruse niciodată nimic, deşi ne cunoşteam de câţiva ani. Acum mi-a cerut să îl votez pe Băsescu. Am întrebat-o de ce aş face-o. Pentru dreptate. Pentru adevăr. Eu ştiu ce mare luptătoare pentru dreptate e ea, doamna X. Da, ştiu, sigur că ştiu ... Da, şi pentru că nu se poate aşa ceva. Am văzut caseta cu copilul? Da, sigur că am văzut-o. Şi? Şi ce, întreb eu. Cum, şi ce? Păi, nu am văzut ce a făcut porcul de Patriciu? Şi porcul de Voiculescu, şi toată coaliţia Grivco? Şi cum l-au trântit pe Boc, fiindcă s-a luat de salariile şi pensiile alea nesimţite? Ba da, am văzut. Şi? Şi ... mă mai gândesc, mai văd, mai judec, mai cântăresc. Doamna X e aproape agresivă. Doar nu doresc să ajungă ţara iar în mâinile porcilor ălora de comunişti, oamenii lui Iliescu, şi ai mogulilor. Nu, nu doresc ... Mă despart oarecum stânjenit de doamna X, promiţându-mi să fac tot posibilul pentru a nu mă mai întâlni şi, mai ales, discuta cu ea.
De atunci, nu am mai întâlnit-o pe doamna X. Nu ştiu ce mai face, poate a întâlnit iar un bărbat „deosebit”, poate o duce bine, poate e fericită, poate ... Sincer, îi doresc tot binele din lume, dar, şi o spun cu o mare-mare tristeţe, mă îndoiesc că îl va întâlni vreodată.
Pentru unii din noi, viaţa nu e decât un şir neîntrerupt de ghinioane, probleme, necazuri. De cele mai multe ori, acestea nu sunt decât consecinţa alegerilor noastre greşite.
Poate că, în sfârşit, doamna X va face o alegere corectă. Poate ... îi doresc din tot sufletul. Poate că următorul bărbat nu o va dezamăgi, poate, la următoarele alegeri îşi va schimba opţiunea, nu ştiu ... Sper...
Doamnă X ... oriunde vă veţi fi afla ... vă doresc din tot sufletul ca următoarea dumneavoastră alegere să fie corectă. Şi nu neapărat pentru dumneavoastră, ci mai ales pentru persoanele din jurul dumneavoastră. Pentru cei doi copii mai mici. Fiindcă alegerile dumneavoastră îi afectează şi pe ei, în bine sau în rău. Şi, de ce nu, şi pe mine ...
Restul poveştii nu mă mai interesează. Ăsta, al doilea, s-a dovedit a fi un beţivan. Şi violent. Şi cartofor. A avut nu ştiu câte afaceri, dar le-a dus pe toate de râpă. A pierdut tot, şi casa, şi maşina, tot, şi-a fugit, nu ştie exact unde, că a fost în mai multe ţări. I-a pierdut urma. Un pierde-vară, un nemernic. Cu el l-a făcut pe cel de-al doilea copil, un băiat. După ce au divorţat, a nenorocit încă o femeie. I-a făcut şi lu’ aia un copil, şi-acu’ a fugit. Asta este …Da, asta este, consimt eu, obosit.
Acum vreun an, am reîntâlnit-o pe doamna X. Nu mai era doamna Tristeţe, era veselă, exuberantă, şi aproape întinerise. Am lăudat-o, şi nu s-a putut abţine să-mi mai povestească. Da, aşa era, era fericită, pentru că întâlnise, în sfărşit, bărbatul vieţii ei. Ei, da, nu era chiar un „fecior”, ci un bărbat destul de matur. Vreo douăzeci de ani în plus, o nimica toată, când oamenii se iubesc. Şi apoi, nici ea nu mai e chiar aşa tânără. Da, mă gândesc eu, la treizeci şi cinci – treizeci şi şase de ani, doamna X nu mai e, într-adevăr, foarte tânără, mai ales că arată cu zece ani mai în vârstă. Pardon, arăta, fiindcă acum arată exact de vârsta pe care o are. Şi e un om, într-adevăr, deosebit, ăsta, domnul mai în vârstă, da. Păi, cum alfel, dacă o acceptase cu toţi cei trei copii, şi, pe de-asupra, şi „ruptă-n fund”. El, om cu „situaţie”, cu copii mari, aranjaţi, pe la casele lor. Ce mai, raiul pe pământ. I-am urat fericire. Nu am fost foarte convins că o va şi întâlni...
Au mai trecut vreo şase luni. Când am reîntâlnit-o redevenise doamna Tristeţe. Domnul vieţii ei o dezamăgise profund. Nu ştiu ce s-a întamplat, dar nici nu am lăsat-o să îmi povestească. Deşi, sunt convins că ar fi dorit să o facă... Am aflat, doar, că niciodată un necaz nu vine singur. Dar, ce s-a mai întâmplat, am întrebat, mai mult din politeţe. Fata cea mare ... da ... era elevă la un liceu bun, învăţa bine ... mai avea un an, un an, atât, şi se vedea şi ea cu o diplomă-n mână.... Brrr ... deja ştiu povestea, am mai auzit-o cândva... Da, a fost exmatriculată, avea vreo trei sute de absenţe, n-a dat pe la şcoală un semestru întreg, din cauza derbedeului, şi ea, maică-sa, n-a ştiut nimic. Şi doar ştiu câte sacrificii a făcut pentru ea, cât s-a chinuit .... da, ştiu, dar nu mai vreau să ascult. Dacă mai ascult, cred că îmi crapă capul ... şi cred că şi doamna X începe să plângă. Nu vreau asta...
Pe doamna X am mai întâlnit-o în timpul campaniei electorale. Era pe când televiziunile mogulilor dădeau la nesfârşit caseta cu copilul lovit de Băsescu. Doamna X nu-mi ceruse niciodată nimic, deşi ne cunoşteam de câţiva ani. Acum mi-a cerut să îl votez pe Băsescu. Am întrebat-o de ce aş face-o. Pentru dreptate. Pentru adevăr. Eu ştiu ce mare luptătoare pentru dreptate e ea, doamna X. Da, ştiu, sigur că ştiu ... Da, şi pentru că nu se poate aşa ceva. Am văzut caseta cu copilul? Da, sigur că am văzut-o. Şi? Şi ce, întreb eu. Cum, şi ce? Păi, nu am văzut ce a făcut porcul de Patriciu? Şi porcul de Voiculescu, şi toată coaliţia Grivco? Şi cum l-au trântit pe Boc, fiindcă s-a luat de salariile şi pensiile alea nesimţite? Ba da, am văzut. Şi? Şi ... mă mai gândesc, mai văd, mai judec, mai cântăresc. Doamna X e aproape agresivă. Doar nu doresc să ajungă ţara iar în mâinile porcilor ălora de comunişti, oamenii lui Iliescu, şi ai mogulilor. Nu, nu doresc ... Mă despart oarecum stânjenit de doamna X, promiţându-mi să fac tot posibilul pentru a nu mă mai întâlni şi, mai ales, discuta cu ea.
De atunci, nu am mai întâlnit-o pe doamna X. Nu ştiu ce mai face, poate a întâlnit iar un bărbat „deosebit”, poate o duce bine, poate e fericită, poate ... Sincer, îi doresc tot binele din lume, dar, şi o spun cu o mare-mare tristeţe, mă îndoiesc că îl va întâlni vreodată.
Pentru unii din noi, viaţa nu e decât un şir neîntrerupt de ghinioane, probleme, necazuri. De cele mai multe ori, acestea nu sunt decât consecinţa alegerilor noastre greşite.
Poate că, în sfârşit, doamna X va face o alegere corectă. Poate ... îi doresc din tot sufletul. Poate că următorul bărbat nu o va dezamăgi, poate, la următoarele alegeri îşi va schimba opţiunea, nu ştiu ... Sper...
Doamnă X ... oriunde vă veţi fi afla ... vă doresc din tot sufletul ca următoarea dumneavoastră alegere să fie corectă. Şi nu neapărat pentru dumneavoastră, ci mai ales pentru persoanele din jurul dumneavoastră. Pentru cei doi copii mai mici. Fiindcă alegerile dumneavoastră îi afectează şi pe ei, în bine sau în rău. Şi, de ce nu, şi pe mine ...
Fooarte frumos ai scris. Banuiesc ca e fictiune, inspirata dintr-o realitate... cat se poate de reala. Prea reala, daca se poate spune asa. Da, multi nu stiu sa aleaga, apoi dau vina pe soarta. Nu se gandesc sa analizeze unde au gresit chiar ei. Eu nu cred ca unii oameni se nasc DOAR cu ghinion si altii DOAR cu noroc. Ci sunt unii mai informati si mai preocupati sa cunoasca si altii nu. Si daca ar fi ca greselile sa ii afecteze doar pe ei ar fi ce ar fi. Dar unele decizii ale lor ne afecteaza si pe noi, restul. Si lucrul asta il consider ca pe un soi de agresiune. Prostia agresiva.
RăspundețiȘtergereAi o leapsa la mine pe blog. :)
RăspundețiȘtergere