Când, în toamna lui 2009, opoziţia a reuşit să-l demită pe Emil Boc, mulţi vor fi crezut că l-au prins pe Dumnezeu de picior. Socotelile erau simple: peste câteva zile sau săptămâni, Traian Băsescu urma să fie debarcat de la Cotroceni, de către unul din cei doi reprezentanţi ai opoziţiei, şi, odată cu el ar fi dispărut toate fufele şi toţi slugoii portocalii.
Şansele ca acest plan să eşueze erau nule, dar Geoană a făcut, după cum se ştie, ca imposibilul să devină posibil, şi a pierdut prezidenţialele. Da, dar chiar şi în această situaţie, opoziţia avea un plan B: având o clară majoritate parlamentară, putea să-şi impună premierul. Numai că nici aici treburile nu au prea mers, deoarece proaspăt reconfirmatul preşedinte le-a spus celor din opoziţie că, de fapt, partidul care are majoritatea în parlament este PDL, şi, deci el trebuie să dea primul-ministru.
Cum, s-au întrebat cei din opoziţie, PSD + PNL nu înseamnă mult, mult mai mult decât PDL? Ba da, a răspuns preşedintele, numai că PSD şi PNL nu formează o alianţă înregistrată la tribunal, fiindcă altfel ...
Fiindcă altfel, numai cine nu ştie cine e, de fapt, Băsescu, se poate gândi că, într-o astfel de situaţie, acesta ar fi dat guvernul celor din opoziţie. Nu ştiu ce ar fi făcut, ar fi dat lovitură de stat, ar fi introdus legea marţială, ar fi anulat alegerile, s-ar fi împuşcat, dar nu ar fi semnt, cu mânuţa lui, decretul de numire ca premier a unui reprezentant al opoziţiei. Cu siguranţă, Băsescu este capabil de multe, foarte multe lucruri, dar de aşa ceva, eu unul nu îl cred în stare.
Aşa că, până la urmă, PSD şi PNL au rămas în opoziţie, iar PDL şi-a făcut celebrul guvern Boc al-nu-ştiu-câtelea, cu care conduce ţara, la modul încântător în care o face. Asta-i viaţa, a pierdut opoziţia, dar, mult mai important, a pierdut întreaga ţară, inclusiv cei care, dintr-un motiv sau altul, au votat PDL sau pe Traian Băsescu.
Problema este că liderii opoziţiei nu au înţeles miştoul lui Băsescu. Ei au luat de bune – a câta oară – spusele sale şi nu au făcut altceva decât să-i urmeze sfatul: au constituit Uniunea Social-Liberală şi au înregistrat-o oficial. Este cea mai mare mişcare politică efectuată până acum pe scena politică românească, în ultimele decenii (?!)
Ei, şi acum e clar că această super-mega-alianţă va câştiga fără probleme toate alegerile care vor fi fost: şi localele, şi parlamentarele, din 2008, si prezidenţialele din 2009, tot. Dar, s-ar putea să aibă o reală dificultate în 2012 ... nu ştiu.
Fiindcă, dacă nu mă înşel, Uniunea Social-Liberală nu e chiar prima alianţă încheiată între două sau mai multe partide, în ultimele două decenii. Este sau nu este aşa? A fost, de exemplu, Convenţia Democrată, celebra Convenţie Democrată, care a reuşit să impună un primul preşedinte necomunist (oare?) şi primul guvern necomunist (dar cu Traian Băsescu). Praful şi pulberea s-a ales de ea, iar acum, cel mai important partid al acestei coaliţii se zbate să supravieţuiască, undeva, într-un subsol politic insalubru. A fost, apoi, alianţa D.A., care a supravieţuit doar până s-a uscat cerneala de pe decretul de numire a premierului Tăriceanu. Ce să mai spunem de marea şi glorioasa coaliţie PDL + PSD, de peste 70%, care ar fi trebuit să scoată ţara din criză etc., dar care s-a născut cu grave probleme respiratorii şi s-a sufocat după doar câteva luni.
Dacă e o problemă, cu siguranţă e la mine. Eu sunt aşa, mai greu de cap, şi nu pricep de ce această alianţă ar trebui să fie altceva, de ce această alianţă ar trebui să funcţioneze zeiss, de ce această alianţă ar trebui să aducă binele, prosperitatea, civilitatea, când toate celelalte alianţe au făcut exact pe dos.
Dar, ce importanţă are? După nu mai ştiu câte zile friguroase, urâte, mohorâte, iată că azi e o zi senină şi frumoasă, de-mi vine să zic: râde iarăşi primăvara! Sau nu? Ce ziceţi?
Plânge iarăşi primăvara,
Peste câmpuri, peste plai,
Disperarea umple ţara,
Suntem toţi un of şi-un vai.
Pedeliştii pe noi ne-au belit,
Ne-au furat, şi minţit, ciuruit,
Şi ei azi sărbătoresc
Preţurile care cresc.
PNL , PSD au pornit
Şi-ntr-un nou USL s-au unit
Că şi ei, s-ar părea, îşi doresc,
Cam exact ce le spune Băsesc’.
Totul e ca la pariu:
Este unu’ mai diliu,
Celălalt, mai şmecheros,
Doamne, cât e de frumos!
Unu’ mai cinstit n-avem,
Unu’ mai deştept nu este,
De-aia suntem ce suntem,
De-aia suntem de poveste.
