joi, 30 septembrie 2010

Cum să ajungem în Iad

Dispariţia dinozaurilor este şi astăzi o enigmă şi un motiv de dispută între naturalişti. Schimbările climatice bruşte, dispariţia hranei, coliziunea pământului cu un asteroid gigant sau apariţia unor noi prădători sunt tot atâtea ipoteze interesante, dar care nu pot fi verificate integral. Dar cea mai interesantă ipoteză mi se pare aceasta: dinozaurii au pierit deoarece erau foarte-foarte proşti. Să mă explic.

Atunci când un organ de simţ este impresionat de o modificare survenită în mediul exterior, informaţia respectivă este transmisă creierului prin intermediul fibrelor mielinice, de-a lungul cărora informaţia circulă cu viteze de la 3 la 120 metri/secundă, în funcţie de tipul fibrei. Ajunsă în creier sub forma unor impulsuri de natură electrică, informaţia este decodificată, analizată şi se ia o decizie, toate aceste operaţii necesitând, fireşte, un timp oarecare. Decizia este, apoi, transmisă murşchilor, sau altor organe, prin intermediul nervilor motori, folosind acelaşi tip de transmitere prin fibră mielinică. Aceste lucruri sunt valabile pentru om, pentru o categorie foarte variată de animale şi, foarte probabil, au fost valabile şi pentru dinozauri.

Schematic, lucrurile se petreceau cam aşa: un prădător mic, agil, şi deosebit de vorace îşi înfigea colţii în coada dinozaurului. Impulsurile nervoase generate de această nouă realitate se transmiteau lent, până la creier, prin corpul imens al dinozaurului. Acolo, procesarea informaţiilor şi luarea deciziilor potrivite se făcea, de asemenea, foarte lent, deoarece creieraşul dinozaurilor era dotat doar cu lămpi şi diode, nicidecum cu microprocesoare de ultimă generaţie. În fine, până când comanda era transmisă organelor motoare, mai treceau nişte clipe valoroase, timp în care prădătorul avea răgaz să smulgă hălci mari de carne din trupul dinozaurului.

Da’ de ce spun unii că au dispărut dinozaurii, când eu mă întâlnesc zilnic cu asemenea specimene? Pentru că şi acum, după doi ani de tot felul de abuzuri, falimente, reduceri, concedieri, tăieri şi altele asemenea, tot se mai găsesc unii care să susţină perfecţiunea guvernului Boc. După aceşti indivizi, e drept, din ce în ce mai puţini, nu există un guvern mai bun decât are România – noroc că ăilalţi, cei care au ieşit deja din criză, sau n-au fost defel în criză, n-au auzit, că altfel ce ne făceam dacă ne furau piticania? – şi nu există alte soluţii decât cele care au fost deja aplicate – apropo, care sunt alea? Ce soluţii anti-criză a găsit guvernul Boc?

Bine, astfel de indivizi au o problemă, se pare genetică. Aşa zic unii, c-au descoperit o genă din asta ciudată... eu nu ştiu. De fapt, nu me prea interesează problema unor astfel de indivizi. Fac şi ei umbră pământului degeaba.

Alţii, însă, sunt cu mult mai periculoşi. E vorba de cei care ştiu exact câte parale face Boc şi politica lui, care, oricum e dictată de la Cotroceni. Ştiu, dar se fac că plouă. Ba mai mult, folosindu-se de un prestigiu în mare măsură artificial si nefondat pe nicio performanţă reală, emit tot felul de „sentinţe” de nediscutat. Nu contează că o astfel de opinie o contrazice flagrant pe cea de ieri, nu contează că „sfaturile” dinainte nu au produs decât tragedii, nu contează că toate „verdictele” dinainte s-au dovedit a fi false, o astfel de „eminenţă” va continua să-şi lingă-n cur stăpânii, sub forma aceasta a „sfaturilor”, „sentinţelor”, „verdictelor”.

Personajul de astăzi este Mugur Isărescu.

Pentru cine nu ştie, postul pe care îl ocupă personajul, acela de guvernator al unei Bănci Naţionale, e cel puţin la fel de important precum cel de preşedinte sau de premier în ţara respectivă. Iar Mugurul nostru e de vreo douăzeci de ani pe post. În mare măsură, România din acest moment arată aşa după cum a vrut Isărescu.

Ce spune Isărescu acum? Credeţi că a dat vreo explicaţie asupra faptului că România a împrumutat America, în prima jumătate a acestui an, cu aproape opt miliarde de dolari, adică o sumă care depăşeşte bugetul educaţiei pe un an întreg? Aş, nici vorbă! În esenţă a spus, că, dacă vrem să trăim, singura cale ar fi să crăpăm. Aţi mai auzit aşa o prostie?



Cum să nu, întotdeauna politicienii incompetenţi au cerut sacrificii pentru o aşa-zisă bunăstare viitoare, care a uitat întotdeauna să vină. Aşa că individul nu e nici măcar original.

Ei, nu o zice chiar aşa, pe şleau. Zice să nu mai facă politicienii promisiuni populiste, că n-o să le poată onora. Iar dacă o să încerce, o să arunce ţara direct în iad.

Zău, monşer? Într-un iad mai mare decât cel în care suntem deja?

De când o fi devenit aşa grijuliu, cu viitorul ţării şi cu promisiunile populiste? Ia să-i reamintim banditului câteva cifre.

900 de euro salariu mediu, cel puţin jumătate, deci 450, cel minim. 405 euro pensia medie. Jdemii de kilometri de autostrăzi, drumuri europene şi drumuri naţionale, construiţi, reconstruiţi sau reabiltaţi la standarde de calitate. Cea mai mică acciză la motorină din UE, 300 de euro la hectar, subvenţii agricole. Şi încă multe altele.

De unde sunt aceste cifre şi ce reprezintă? Sunt promisiunile PD-L în timpul campaniei din 2008. De aici.

În timpul ăsta, primul ministru Tăriceanu spunea clar: NU SUNT BANI, şi contesta la CC legea majorării salariilor profesorilor. Iar Băsescu rânjea, promulgând legea şi explicând cum or să dea banii pedeliştii de îndată ce canalia de Tăriceanu va fi dată jos. Şi asigura, fireşte, pe toţi prostălăii,că legea va fi, cu siguranţă, aplicată, deoarece altfel ar însemna că nu mai suntem „stat de drept”.

Unde era, atunci, Isărescu? De ce nu a spus atunci că promisiunile PD-L-ului sunt populiste şi fantasmagorice şi că acest partid şi preşedintele Băsescu vor duce ţara cu adevărat în iad? Că nu se vor mulţumi să o prade şi să o pustiască, dar o vor îndatora în aşa fel încât şi nepoţii nepoţilor noştri să sufere şi să plătească, aducându-si astfel aminte de jaful şi distrugerile produse de clica portocalie?

Unde era? Unde este şi acum. Unde a fost întotdeauna. Între ai săi. Între hoţi, borfaşi şim ticăloşi. Între nemernicii care îşi bat joc de ţara şi poporul meu.

Ce e mai rău e că unii îl văd ca pe nu ştiu ce mare Mesia al neamului românesc. O, dacă ar veni Isărescu prim-ministru, să vezi cum s-ar rezolva toate problemele noastre, că ăsta-i om deştept, aşezat, nu ca Boc! Câtă prostie la dinozaurii ăştia! Chiar că nu meritau să trăiască!

Pentru a-şi rezolva problemele, România nu are nevoie de un guvern de laureaţi Nobel, dar are nevoie de onestitate şi caracter, iar aceste calităţi sunt, din păcate, la fel de absente la Isărescu ca şi la oricare politician portocaliu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu