Mergi pe stradă şi te trezeşti împroşcat, la propriu, cu noroi, din cap până-n picioare. Evident, nu-ţi convine, dar cine-i de vină? Idiotul de la volan, căruia i se rupe, efectiv, de toate gângăniile care se deplasează per pedes? Nu, nici vorbă, nu poate fi vorba despre el, la urma-urmei nici nu te cunoaşte, ce motiv ar avea să nu te respecte? Şi, ce căutai pe carosabil? Că, da, nu erai pe trotuar, coborâseşi pe carosabil. Adică, tu să nu respecţi regulile, dar alţii să le respecte. Eşti respectabil, nu? Vai de capul tău! Dacă ai fi, n-ai umbla pe jos ...
Atunci, poate că e domnu’ de la Primărie, ăla care trebuia să se ocupe de drumuri. Să astupe gropile, să cureţe canalizarea. Mai ales că ăla te şi cunoaşte. Acu’ câteva luni a dat mâna cu tine, ţi-a spus două vorbe frumoase, şi ţi-a dat şi un pliant colorat. Da, dar asta era acum câteva luni, atunci era campanie, acum nu mai e. Acum nu te mai cunoaşte. Dacă vrei să te cunoască din nou, n-ai decât s-aştepţi următoarea campanie.
Da’ şi dacă te-ar cunoaşte, ce-ar fi? Chiar, ce-ar fi? N-ar fi nimic. Sau, poate că tocmai de aia. Tocmai că te cunoaşte, şi ştie câte parale faci, de-aia nici nu se sinchiseşte. Când a fost cu vizita lu’ nu-ştiu-cui, ce-a făcut? A reparat bulevardul central, a curăţat pomii, a pus flori. Tocmai pentru că ăla era un om, o valoare. Tu, ce valoare ai? Tu eşti un vierme.
Drept e că şi domnu’ cu crâşma, dacă nu-şi
scotea tot calabalâcul pe trotuar, ai fi putut să mergi mai aproape de zid, şi
astfel ai fi scăpat. Nu te-ar mai fi împroşcat ăla cu maşina. Sau, nu în halul în care a făcut-o.
Cum, Doamne, să mergi mai spre zid? Şi cu maşinile parcate acolo de facem? Da, ce facem? ... Ei, vezi că eşti prost?
Oriunde mergi, dai de indivizi care nu te respectă nici măcar cât negru sub unghie. Dar asta nu e, desigur, din vina lor, ci dintr-a ta. Tu eşti cel care nu merită să fie respectat. Tu eşti cel care le ceri, practic, să nu te respecte.
Când nu ai ce oferi, nu ai nici ce cere. Cum vrei să fii văzut ca un om, când eşti doar un gândac?
Ţi-e ciudă pe ăla cu maşina, tu de ce umbli pe jos?
Ţi-e ciudă pe ăla de la primărie, da’ pe ăla l-au ales oamenii, pe tine cine te-a ales? Poate nevastă-ta, dar nici asta nu-i sigur.
Ţi-e ciudă pe ăla cu crâşma, că a făcut avere.
Ţi-e ciudă pe toţi şi pe toate, te plângi că nu te respectă nimeni, dar tu ce faci pentru a le câştiga respectul? Fiindcă respectul nu se impune, ci se câştigă, nu-i aşa?
Şi, tu ce-ai făcut ca să câştigi respectul oamenilor?
Nu te respectă vecinii de bloc? Mută-te la vilă.
Nu te respectă funcţionarii? Dă-le mită. Dacă tot nu te respectă, dă-le mai multă mită.
Nu te respectă tipul ăla cu maşină de 20.000 de euro, cumpărată cu 7.000, la mâna a doua? Cumpără-ţi tu una de 50.000 de euro, la mâna a treia.
Nu te respectă cârciumarul din colţ? Fă-i o consumaţie serioasă, măcar o dată pe săptămână.
Mergi pe stradă şi nu te salută oamenii? Da’, cine eşti tu, ce vrei şi de ce să te salute oamenii? Mai du-te şi tu pe la televiziuni, apari pe sticlă măcar ca Ogică, dacă nu ca domnu’ Dan, şi-o să vezi c-o să-ţi ceară şi autograf.
Nu te mai respectă nici soţia? Ia-ţi o amantă cu treij’ ani mai tânără, bagă o sută de mii de euro în curu’ ei, şi-o să vezi că o să înceapă să te respecte şi soţia.
Nici măcar copiii nu te (mai) respectă? Da’ vilă şi maşină le-ai luat? Ia-le vilă şi maşină, bagă-i în ceva funcţii mari, şi-o să vezi ce te vor respecta.
Da’ tu n-ai făcut nimic din toate astea. Şi-atunci, de ce să fii respectat?
Eu cred că respectul nu se câştigă. Eu cred că respectul nu se poate câştiga. Cum să-l câştigi? Să dai vreun examen, sau cum?
Acordând tu însuţi respect? Făcând, pe cât posibil, numai fapte bune, şi evitând cu străşnicie răul? Să nu greşeşti? Ei, nu zău?
Păi, dacă ar fi aşa, să-mi explice un creştin, Hristos cu ce-a greşit? Pe cine-a jignit şi cui a făcut rău? Şi, de-aia, tot l-au răstignit. De ce?
Ei, problema cu respectul e cam aşa: respectul îl ai sau nu-l ai, şi îl acorzi sau nu îl acorzi, după cum vrei tu, nu după cum îl câştigă sau nu celălalt. Mergi pe stradă, întâlneşti un om, şi ce faci? Dacă ţi-a câştigat respectul, il saluţi, iar dacă nu, îi spui: „îmi pare rău, nu mi-ai câştigat respectul, prin urmare, nu te salut”? Sau, îl saluţi oricum, dacă eşti tu însuţi educat ... iar dacă nu, nu?
Respectul nu înseamnă favoruri, nu înseamnă iubire, nu înseamnă indulgenţă, înseamnă educaţie şi, până la urmă, normalitate şi corectitudine. Dacă un individ nu îţi este deloc simpatic, dacă e murdar, bolnav, sau tâmpit, nimeni nu-ţi cere să îl iubeşti sau să faci sluj, dar să te porţi normal şi să fii corect, ţi-o cer: educaţia, caracterul ... dacă le ai, fireşte. Dacă nu, nu.
Iar dacă nu poţi, şi nu poţi, şi nu poţi ... să respecţi pe cineva, atunci, încearcă măcar să nu mai spui idioţenia aia cu respectul care se câştigă, nu se impune. Fiindcă, dacă un anume om nu a reuşit să câstige respectul tău, asta nu înseamnă că nu se bucură de respect din partea nimănui. Dimpotrivă, se bucură de respectul tuturor persoanelor care sunt capabile să acorde respect ... ceea ce nu e cazul tău.
Atât despre oameni, dar în jur nu sunt numai oameni. Când arunci o hârtie pe jos, sau cand tai un pom, nu e vorba de oameni, e vorba de mediu. Cu ar putea mediul să-ţi câştige respectul, dacă nu poate un om?
Respectul pe care îl acorzi (sau nu) altora reflectă respectul pe care ţi-l acorzi ţie însuţi.
Sunt oameni care nu te respectă? Consolează-te, tuturor li se intâmplă asta, uneori chiar prea des. Crezi că respectul se câştigă? Atunci, câştigă respectul unui porc. Va trebui să te bălăceşti în noroi, alături de el, dar nici atunci nu e sigur că te va respecta. Mai degrabă, îţi vei pierde şi respectul pe care ţi-l acorzi tu însuţi. Indiferent ce vei spune, şi ce indiferent ce vei face, un porc nu te va respecta niciodată, pentru că, din momentul în care o va face, nu va mai fi. Sau, nu va mai fi aşa de porc.
Un porc, un adevărat porc, nu e niciodată trist. Poate speriat, hăituit, îngrozit, sau bolnav, dar trist, nu. Meditativ, îngândurat, năpădit de regrete? Nu, nu, niciodată. Porcii trişti nu trăiesc decât în poveşti. Viaţa noastră cea de toate zilele e plină, in schimb, de porci veseli şi bine-dispuşi, pasionaţi de lături şi tăvălit prin noroi. Poate, de aia ne plac unora poveştile.
Deja, ai citit până-aici? Atunci, te salut cu respect ... şi te mai aştept pe aici.
Cum, Doamne, să mergi mai spre zid? Şi cu maşinile parcate acolo de facem? Da, ce facem? ... Ei, vezi că eşti prost?
Oriunde mergi, dai de indivizi care nu te respectă nici măcar cât negru sub unghie. Dar asta nu e, desigur, din vina lor, ci dintr-a ta. Tu eşti cel care nu merită să fie respectat. Tu eşti cel care le ceri, practic, să nu te respecte.
Când nu ai ce oferi, nu ai nici ce cere. Cum vrei să fii văzut ca un om, când eşti doar un gândac?
Ţi-e ciudă pe ăla cu maşina, tu de ce umbli pe jos?
Ţi-e ciudă pe ăla de la primărie, da’ pe ăla l-au ales oamenii, pe tine cine te-a ales? Poate nevastă-ta, dar nici asta nu-i sigur.
Ţi-e ciudă pe ăla cu crâşma, că a făcut avere.
Ţi-e ciudă pe toţi şi pe toate, te plângi că nu te respectă nimeni, dar tu ce faci pentru a le câştiga respectul? Fiindcă respectul nu se impune, ci se câştigă, nu-i aşa?
Şi, tu ce-ai făcut ca să câştigi respectul oamenilor?
Nu te respectă vecinii de bloc? Mută-te la vilă.
Nu te respectă funcţionarii? Dă-le mită. Dacă tot nu te respectă, dă-le mai multă mită.
Nu te respectă tipul ăla cu maşină de 20.000 de euro, cumpărată cu 7.000, la mâna a doua? Cumpără-ţi tu una de 50.000 de euro, la mâna a treia.
Nu te respectă cârciumarul din colţ? Fă-i o consumaţie serioasă, măcar o dată pe săptămână.
Mergi pe stradă şi nu te salută oamenii? Da’, cine eşti tu, ce vrei şi de ce să te salute oamenii? Mai du-te şi tu pe la televiziuni, apari pe sticlă măcar ca Ogică, dacă nu ca domnu’ Dan, şi-o să vezi c-o să-ţi ceară şi autograf.
Nu te mai respectă nici soţia? Ia-ţi o amantă cu treij’ ani mai tânără, bagă o sută de mii de euro în curu’ ei, şi-o să vezi că o să înceapă să te respecte şi soţia.
Nici măcar copiii nu te (mai) respectă? Da’ vilă şi maşină le-ai luat? Ia-le vilă şi maşină, bagă-i în ceva funcţii mari, şi-o să vezi ce te vor respecta.
Da’ tu n-ai făcut nimic din toate astea. Şi-atunci, de ce să fii respectat?
Eu cred că respectul nu se câştigă. Eu cred că respectul nu se poate câştiga. Cum să-l câştigi? Să dai vreun examen, sau cum?
Acordând tu însuţi respect? Făcând, pe cât posibil, numai fapte bune, şi evitând cu străşnicie răul? Să nu greşeşti? Ei, nu zău?
Păi, dacă ar fi aşa, să-mi explice un creştin, Hristos cu ce-a greşit? Pe cine-a jignit şi cui a făcut rău? Şi, de-aia, tot l-au răstignit. De ce?
Ei, problema cu respectul e cam aşa: respectul îl ai sau nu-l ai, şi îl acorzi sau nu îl acorzi, după cum vrei tu, nu după cum îl câştigă sau nu celălalt. Mergi pe stradă, întâlneşti un om, şi ce faci? Dacă ţi-a câştigat respectul, il saluţi, iar dacă nu, îi spui: „îmi pare rău, nu mi-ai câştigat respectul, prin urmare, nu te salut”? Sau, îl saluţi oricum, dacă eşti tu însuţi educat ... iar dacă nu, nu?
Respectul nu înseamnă favoruri, nu înseamnă iubire, nu înseamnă indulgenţă, înseamnă educaţie şi, până la urmă, normalitate şi corectitudine. Dacă un individ nu îţi este deloc simpatic, dacă e murdar, bolnav, sau tâmpit, nimeni nu-ţi cere să îl iubeşti sau să faci sluj, dar să te porţi normal şi să fii corect, ţi-o cer: educaţia, caracterul ... dacă le ai, fireşte. Dacă nu, nu.
Iar dacă nu poţi, şi nu poţi, şi nu poţi ... să respecţi pe cineva, atunci, încearcă măcar să nu mai spui idioţenia aia cu respectul care se câştigă, nu se impune. Fiindcă, dacă un anume om nu a reuşit să câstige respectul tău, asta nu înseamnă că nu se bucură de respect din partea nimănui. Dimpotrivă, se bucură de respectul tuturor persoanelor care sunt capabile să acorde respect ... ceea ce nu e cazul tău.
Atât despre oameni, dar în jur nu sunt numai oameni. Când arunci o hârtie pe jos, sau cand tai un pom, nu e vorba de oameni, e vorba de mediu. Cu ar putea mediul să-ţi câştige respectul, dacă nu poate un om?
Respectul pe care îl acorzi (sau nu) altora reflectă respectul pe care ţi-l acorzi ţie însuţi.
Sunt oameni care nu te respectă? Consolează-te, tuturor li se intâmplă asta, uneori chiar prea des. Crezi că respectul se câştigă? Atunci, câştigă respectul unui porc. Va trebui să te bălăceşti în noroi, alături de el, dar nici atunci nu e sigur că te va respecta. Mai degrabă, îţi vei pierde şi respectul pe care ţi-l acorzi tu însuţi. Indiferent ce vei spune, şi ce indiferent ce vei face, un porc nu te va respecta niciodată, pentru că, din momentul în care o va face, nu va mai fi. Sau, nu va mai fi aşa de porc.
Un porc, un adevărat porc, nu e niciodată trist. Poate speriat, hăituit, îngrozit, sau bolnav, dar trist, nu. Meditativ, îngândurat, năpădit de regrete? Nu, nu, niciodată. Porcii trişti nu trăiesc decât în poveşti. Viaţa noastră cea de toate zilele e plină, in schimb, de porci veseli şi bine-dispuşi, pasionaţi de lături şi tăvălit prin noroi. Poate, de aia ne plac unora poveştile.
Deja, ai citit până-aici? Atunci, te salut cu respect ... şi te mai aştept pe aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu