luni, 22 noiembrie 2010

Normalitate?!

S-a făcut o nouă rectificare de buget. Normal, au mai fost luaţi bani de la educaţie, că şi-aşa sunt prea mulţi. Doar nu degeaba e prioritate naţională.

De la 1 ianuarie, salariile bugetarilor revin la nivelul de dinainte de tăierea cu 25%, care, de fapt, a fost de 40%. Dacă nu, UDMR şi UNPR se retrag de la guvernare. Dar, asta nu e posibil. Salariile vor creşte doar cu 15%. Care nu e 15%, ci 11%, fiindcă e calculată din salariile reduse. Da’ de fapt, nu e nici 11%, e doar rata inflaţiei. Da’ de fapt … de ce nu vă duceţi voi dracului la muncă? Că, oricum, câinele nu pleacă de la măcelărie – uite că a ajuns şi Corleone clasic în viaţă.

O soprană s-a sinucis. A rămas fără serviciu şi n-a mai rezistat. Asta e o veste rea. Vestea bună este că, în această ţară mai sunt încă multe soprane, care nu se sinucid. Numai că nu prea mai cântă. Dar, e şi normal, cui dracu-i mai arde de cântat? Nici măcar sindicalistilor, ăia cu pinguinul.

Nu-mi mai place Băsescu (nu că mi-ar fi plăcut vreodată). Da’ acu’ parcă a îmbătrânit şi nu mai are „vână”. A plecat de lângă Sarkozy fără să-l face găozar sau împuţit. Sau, poate l-o fi făcut, nu ştiu.

Vă aduceţi aminte de retardatul ăla de Paleologu, care se minuna de frumuseţea miniştrilor pedelişti? În speţă, de Spaima Constitutzy şi de el însuşi. I-or fi dat portocalezii vreo sinecură şi l-au ascuns bine de tot, ce nu s-a mai auzit nimic de el. O, ba da, cică are un blog pe care mai schelălăie din când în când, dar niciun comentariu. Nici măcar ca la morţi, numai de bine. Acu’, iată-l şi pe Bakonsky, prezidenţiabilul Bakonsky mişcat până-n străfunduri de nurii coanei Nutzy. Pe cât pariu că, până la prezidenţialele din 2015 se scufundă şi ăsta cu platforma lui cu tot?

În acest timp, totul se duce dracului, dar cui îi pasă? Într-o maternitate, nişte nou-născuţi vii au fost declaraţi morţi. La urma-urmei, ce atâta tevatură? Oare nu asta urma să se întâmple ... peste vreo optzeci de ani? Şi atunci? Pe de altă parte ... să trăieşti vreo optzeci de ani într-o astfel de ţară şi în astfel de vremuri?!

Am văzut sute de medici şi asistente înghesuindu-se la un târg de joburi. Erau mulţi oameni tineri, dar şi mai puţin tineri. Toţi dorind un singur lucru: se plece. Să plece oriunde, numai să plece din România. Adică din ţara lor, care are atâta nevoie de ei. Dar şi ei au nevoie să trăiască. Da, România e bolnavă, dar în stadiul în care se află medicii nu-i mai sunt de mare folos, eventual popii.

Ei, si pentru că veni vorba de asta, nu cred să existe vreun popor atât de râvnitor la a pupa moaştele oricărui sfânt şi curul şefului. Am văzut, că după că, după ce sunt pupate, moaştele alea sunt închise cu grijă şi sunt scoase la loc abia peste un an. Ce prostie! Eu le-aş da la pupat în fiecare zi, şi în plus aş aface şi nişte fabrici de moaşte, poate aşa să mai ieşim din criză.

Am văzut ce oamenii pleacă oriunde. Chiar şi în Bulgaria! Oriunde e mai bine decât aici!

În alte ţări, interlopii sunt controlaţi de poliţie. La noi, poliţia e controlată de interlopi. Sau, mai degrabă, poliţia şi mafia sunt tot una. Şeful Camerei Deputaţilor fură fără nicio jenă, ziua-n amiaza mare, în văzul tuturor. Şi? Nu vedeţi voi cam multe? De ce nu spuneţi că juriştii parlamentului au studiat cazul şi au găsit-o nevinovată? V-aţi găsit voi, deştepţii!

E ceva „putred” în ţara mea? Nu cred, iată ce spunea Vlahuţă acum mai bine de un veac:
1907 – Alexandru Vlahuță

Minciuna stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multişor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.

O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Şi, se-nţelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.

Ce ţară fericită, maiestate!…
Se lăfăieşte gureşa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nţelepciune şi de bunătate

Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai şti c-a fost, sărmanul,
De nu-şi afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ţi sta-n mână bulgăre de ceară.

Că tu sălbatici ai găsit aice,
Sălbatici, şi mişei, şi proşti de-a rândul,
Ş-o sărăcie cum nu-ţi dai cu gândul…
Dar faci un semn, şi-ncep să se ridice

Oştiri, cetăţi, palate lume nouă,
Izvoarele vieţii se desfundă;
De pretutindeni bogăţii inundă;
Şi tu le-mparţi cu mâinile-amândouă.

Azi la cuprinsul tău râvneşte-o lume.
E-o veselie ş-un belşug în ţară,
Că vin şi guri flămânde de pe-afară.
Tot crugul sună de slăvitu-ţi nume.

Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e…
Cresc flori pe unde calci, şi râde firea.
Tu-mparţi norocul numai cu privirea.
Încai ţăranii zburdă pe la sate!…

Şi-i place regelui. E lucru mare
Cum farmecă pe regi Minciuna. Drept e
Că ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasă desfătare.

. . . . . . . . . . . . . . .

Măria-ta, e un străin afară,
Cam trenţăros, dar pare-un om de seamă,
Şi… Adevărul parc-a zis că-l cheamă…
De unde-o fi… că nu-i de-aici din ţară.

Minciuna palidă-şi topeşte glasul:
O, nu-l primiţi! Îl ştiu, e vestitorul
De rău, ce face pe-atotştiutorul
Şi vede prăbuşirea la tot pasul.

E cel ce împotriva ta conspiră.
Invidia în inima lui geme
Şi gura lui e plină de blesteme.
Tu nu poţi auzi ce vorbe-nşiră…

.....................................................

C-acestea nu l-au deşteptat pe rege,
Că Adevărul a fost dat afară
Şi slugile l-au îmbrâncit pe scară,
Fireşte, de la sine se-nţelege.

*

Trec anii. Şi ce dulce-i amăgirea!
Tu zeu eşti printre regi! Mărire ţie!…
În jâlţu-i moale, tolănită, scrie
Cu pana ei de aur Linguşirea.

De-abia se isprăveşte-o sărbătoare,
Şi-ncepe alta. Muzicile cântă…
Îmbracă-te-n podoabe, ţară sfântă,
Să nu mai ştie nimeni ce te doare!

. . . . . . . . . . . . . . . .

Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i hreamătul acesta care creşte?
Se zguduie pământul şi mugeşte,
Ca marea, când o biciuie tempesta.

Se-nalţă flăcări, braţe desperate,
Spre ceru-ntunecat, pustiu şi rece.
Năprasnic vântul nebuniei trece
Şi spulberă noianul de păcate.

În vaiete se prăbuşeşte-o lume
Clădită pe minciuni. Dar ce mânie!
Cum şuieră cumplita vijelie!
Sar fraţii între ei să se zugrume.

Uscata brazdă cere iarăşi sânge.
Femei cu părul despletit, nebune,
Şi-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ură ce zăgazu-şi frânge!

Deschide ochii mari bătrânul rege
Şi, tremurând, din jilţu-i se ridică.
Au cine liniştea lui scumpă-i strică?
Ş-al vremii rost el tot nu-l înţelege.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu