miercuri, 24 noiembrie 2010

Nu reuşesc să înţeleg

îndârjirea cu care PDL şi aliaţii săi insistă se promoveze legea educaţiei prin asumarea răspunderii.

Fiindcă – e foarte clar – legea e foarte contestată, atât la nivelul partidelor de opoziţie cât şi al sindicatelor sau al corpului profesoral. Iar asta înseamnă că, odată de actuala coaliţie se va destrăma, legea va fi modificată radical sau abrogată. Şi atunci, cine va câştiga şi cine va pierde de pe urma acestei situaţii? În niciun caz învăţământul, educaţia, elevii, părinţii, profesorii. Până la urmă, cred că pierdem cu toţii. Şi nu văd cine ar putea câştiga. Pe termen mediu şi lung, toată lumea pierde. Pe termen scurt, însă, lucrurile stau puţin diferit. Iată:

Pe pedelişti îi doare exact în fund de şcoală, pe ei îi interesează doar banii care ajung, în mod păgubos, în alte buzunare decât cele ale clientelei de partid. Ce au însemnat, pentru şcoală, cei doi ani de guvernare portocalie? Mii de şcoli închise, un număr corespunzător de dascăli disponibilizaţi, salariile dijmuite etc. Asta e reformă, aşa se face „calitatea”? Nu, evident că nu.

Atunci, cine doreşte o reformă reală a educaţiei? UDMR? Nici vorbă. Ce mare avantaj are, până la urmă, copilul român de naţionalitate maghiară care învaţă nu numai geografia şi istoria în limba maghiară, ci toate materiile în limba maghiară, ba chiar după o altă programă decât cea a statului român – pentru că spre asta tinde, de fapt, UDMR? Care este avantajul elevului român de naţionalitate maghiară că NU va mai învăţa limba română? În România, absolut niciunul, dimpotrivă. Şi atunci?

Atunci, interesul UDMR este unul cu bătaie scurtă, strict electoral. UDMR a susţinut, alături de PDL, toate măsurile de austeritate ale guvernului, iar aceste măsuri au lovit puternic şi cetăţenii de naţionalitate maghiară. UDMR este profund duplicitară, putându-se plia fără nicio problemă pe orice ideologie şi putând face din orice formulă de guvernare. A promis că, dacă după 1 ianuarie nu se va reveni la salariile dinainte de reducere, va părăsi puterea. Acum, când este limpede că acest lucru nu se va întâmpla, când, prin lege, bugetarii nu vor recupera nici jumătate din veniturile care le-au fost confiscate, UDMR nu dă niciun semn că şi-ar aduce aminte de ceea ce a promis. UDMR ştie foarte bine că are nevoie de nişte „rezultate concrete” în faţa propriului electorat care, altfel, o va părăsi. Aceasta este, pentru UDMR, adevărata miză a legii educaţiei. Dar maghiarii din România au nevoie de învăţământ românesc (aşa cum, de exemplu, românii din Ungaria au nevoie de învăţământ maghiar), prin urmare toată „zbaterea” UDMR este inutilă şi chiar dăunătoare.

Tot ceea ce îmi rămane să sper este ca, odată şi-odată, maghiarii din România să realizeze cât de bine sunt reprezentaţi de UDMR. Şi sper, de asemenea, ca liderii opoziţiei să înceteze, o dată pentru totdeauna, cu temenelile în faţa lalelei otrăvite. Eu nu cred că UDMR e indispensabilă la guvernare, şi, dacă fără ei nu e posibilă închegarea niciunei majorităţi, atunci să rămână un timp alături de cei cu care au conceput şi implementat minunatul plan de redresare economică din anul 2010.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu