Răspuns curajosului anonim

Am fost provocat de un oarecare ce se ascunde, curajos, în spatele unui nick anonim. Respectivul (respectiva) mă chestionează asupra rezultatelor slabe obţinute de elevii mei la ultima evaluare naţională.

După cum scrie, nu cred că e vorba de un elev/elevă: în vreo nouă rânduri, doar două greşeli gramaticale, şi acelea minore (trecem cu vederea absenţa diacriticelor, spaţierea necorespunzătoare etc.) denotă o educaţie cât de cât îngrijită, un nivel de instruire destul de ridicat, poate chiar un „bacaloriat”, cine ştie? Oricum ar fi, eu sunt bucuros să dezbat, cu oricine, oriunde, oricând, această problemă, cu condiţia ca această dezbatere să fie serioasă şi responsabilă. E cam greu de crezut că pot face acest lucru cu o persoană care se semnează, simplu: „anonim”.

Mai e ceva: am probe materiale care atestă că această „dezbatere” a avut loc, în lipsa mea şi că s-a şi ajuns la anumite concluzii. Nu, nu e o glumă, e realitatea, dar, deocamdată, nu vreau să mai spun nimic despre această aşa-zisă dezbatere. Gata!

Spuneam că persoana care m-a provocat nu este un elev. Deduc şi din modul în care face referinţă la elevi, folosind persoana a treia şi nu a-ntâia, cum ar fi normal dacă ar fi elev. Sincer, aş fi preferat să discut cu un elev, aş fi preferat să îmi spună un elev că „am pus umărul” la nenorocirea lui. Vreau să-l văd pe acel elev care îmi spune acest lucru privindu-mă în ochi! Vreau să-l văd pe acel elev care să-mi descrie cum s-a străduit el să înveţe, dar eu „am pus umărul” şi i-am zădărnicit eforturile!

Sigur, de afară lucrurile pot fi văzute puţin diferit. În limba română, ca de altfel în mai toate limbile pământului, există două verbe diferite, care descriu acţiuni diferite, unul este „a preda” şi celălalt „a învăţa”. Ceea ce face profesorul –sau ar trebui să facă - se numeşte predare, ceea ce face elevul – sau ar trebui să facă – se numeşte învăţare. Ceea ce se verifică în final este nivelul achiziţiilor, care depinde în mod esenţial de ceea ce face elevul.

Despre asta putem, eventual, discuta, domnule Anonim, despre cum predau, şi dacă nu predau corespunzător, de ce nu predau, cum ar trebui să fac lucrul ăsta altfel etc., nu despre de ce nu învaţă elevul. A, da, putem discuta şi despre cum e posibil ca un elev care încheie, totuşi, cu o medie de 6, sau 7, sau 8, la disciplina de examen, să obţină o notă de 1 sau de 2, atunci când susţine examenul respectiv. Este un subiect interesant şi doresc mult să discut acest aspect. Şi nu numai să-l discut, dar discuţia să se şi finalizeze cu o decizie.

Uitaţi-vă ce s-a întâmplat, în vara asta, la bacalaureat, în Timiş. Au existat mai multe licee unde nu a existat nici măcar un promovat la bacalaureat. Nici măcar unul! Au existat, de asemenea, foarte multe, unde numărul de promovaţi a fost insignifiant. Dar, aceşti elevi au promovat, totuşi, 12 clase. În momentul în care s-au prezentat la bacalaureat, ei nu erau corigenţi nici la română, nici la matematică, nici la oricare altă materie. Erau promovaţi la toate materiile, da? Şi, totuşi, la bacalaureat, în locul şaptelui cu care încheiaseră cu doar câteva zile înainte, au luat un doi cât ei de mare. De ce?

Uite de ce: fiindcă există un curent general de opinie foarte puternic împotriva evaluărilor corecte, a „şcolii pe bune”. Cine face presiuni în această direcţie? Fac părinţii, care vor, fireşte, un „viitor” pentru copilul lor, dar ignoră faptul că acesta nu depune, de fapt, niciun efort, în această direcţie, fac „pilele” părinţilor, fac elevii înşişi, fac doctorii care le dau scutiri medicale false, toată lumea face, inclusiv profesorii. Asta e cel mai grav, că înşişi profesorii acceptă să se prostitueze şi să facă fel de fel de compromisuri în acest sens.

La gimnaziu, doar la două discipline, limba română şi matematică există o supraevaluare finală, care se suprapune evaluării profesorului la clasă. La orice altă disciplină, dacă profesorul evaluează de 10, sau de 9, sau de oricât, aia e nota, numai la matematică şi la limba română e o problemă atunci când elevul e de 9 la clasă şi de 2 la evaluarea naţională. În aceste condiţii, profesorii de alte discipline pot da notele cu foarte mare lejeritate, şi, efectiv fac acest lucru. Există o cultură a „grijii pentru elevi”, care trebuie să promoveze, dacă se poate, cu medii cât mai mari, şi indiferent dacă au învăţat sau nu ceva. Această cultură este net majoritară în şcoală, şi este puternic favorizată chiar de conducere, aici e buba.

Uitaţi ce s-a întâmplat anul acesta cu colegii care au supravegheat bacalaureatul la Lovrin. Ştim ce s-a întâmplat acolo, da? Profesorii şcolii noastre au mers „i-au ajutat” pe elevii care au dat bacalaureatul, deşi acest lucru nu era doar imoral, ci şi ilegal, şi semnaseră ce nu vor face asta. Şi, totuşi, au făcut-o, cunoscând foarte bine consecinţele la care se expuneau, da? De ce? A fost oare „omenia” aia atât de consistentă încât să merite riscul? Întreb ... Chiar aşa de săraci au ajuns profesorii noştri? Da’ oare ăla care umbla prin săli, îndemnându-i pe alţi supraveghetori, mai „reticenţi”, să încalce legea, acela o fi primit ceva în plus pentru „strădanie” sau a făcut-o complet dezinteresat? Întreb şi eu ...

Nu, domnule Anonim, astfel de persoane cum sunt cele la care m-am referit mai sus nu au făcut ceea ce au făcut, neapărat pentru bani, au făcut-o pentru că nu realizează că şcoala poate fi făcută şi altfel, că şcoala poate fi făcută şi „pe bune”.

Domnule Anonim, du-te dumneata pe blogul ăsta şi-o să vezi că sunt o grămadă de posturi în care l-am înjurat pe Funeriu. Da, l-am înjurat, şi asta credeam atunci, şi asta cred şi acum. Cred, de exemplu, că Funeriu s-a făcut de nenumărate ori de râs şi a binemerită apelativul de idiot pentru fiecare din aceste întâmplări. Dar, dincolo de asta, dacă a pornit această acţiune de răscolire a căcatului din învăţământ, şi dacă nu va claca la mijlocul drumului, va merita tot respectul meu şi al întregii societăţi. Sunt prea multe persoane, domnule Anonim, care nu ar promova, astăzi, un bacalaureat precum cel organizat anul acesta, dar care predau, totuşi, în şcoală. Aceştia sunt, domnule Anonim, cancerul învăţământului românesc, şi de ei trebuie scăpat urgent, dar asta nu se poate cu lefurile de mizerie existente acum.

Hai că am divagat, domnule Anonim. Problema era de ce nu am obţinut eu rezultate, nu? Pentru că nu am niciun fel de condiţii, domnule Anonim, înţelegi? Puteam face mai mult? Cu siguranţă, dar şi aşa am făcut destul de mult, chiar prea mult. Şi pentru mine, şi pentru elevii mei. O spun cu toată răspunderea.

Şi vă mai spun ceva, domnule Anonim, tot cu toată răspunderea. Dacă anul acesta nu se schimbă ceva – şi sunt şanse mari să nu se schimbe nimic ... deşi nu se ştie – niciunul dintre elevii clasei a VIII-a nu va lua măcar 5 la evaluarea naţională. NICIUNUL. Şi nu ştiu câţi vor lua 4 ... dacă va lua vreunul. Sunt praf, nu ştiu nimic, şi, mai ales, nu ştiu să înveţe, că n-au învăţat în viaţa lor. Dar, dacă încep să se mai mişte lucrurile, de exemplu, de exemplu dacă se implementează, până în toamnă, această măsură cu cartelele magnetice, sau dacă treaba asta se va face corect, şi   nu formal,  dacă se iau şi alte măsuri, la nivel local, eu, pe jumătate îi salvez. Pe minimum jumătate, s-ar putea şi trei sferturi, dar pe jumătate sunt sigur. Pentru asta, trebuie, însă, să îi las pe ceilalţi repetenţi, altfel nu se poate. Ei nu sunt de nivelul clasei a VIII- a, nici măcar de nivelul clasei a IV-a, nu ştiu să citească, nu reuşesc să facă un calcul aritmetic simplu, nu pot să merg cu ei la evaluare şi să am şanse. E limpede? 

Opţiunile sunt, deci cele pe care le-am enunţat. În prima variantă, toţi vor fi „nenorociţi”. În a doua (cel puţin) jumătate vor „scăpa”. Credeţi că mă va lăsa cineva să merg pe a doua variantă? Bine ar fi, dar nu cred.

Şi încă o dată, stimate domn/doamnă Anonim, vreţi să discutăm? Cu plăcere, eu am toată deschiderea, dar veniţi cu nume şi prenume, da?

Intuiţia mea îmi spune că nu sunteţi elev/elevă, părinte, poate, dar cel mai probabil, coleg de serviciu? Mă înşel cumva?