Guvernul a aprobat proiectul „Renaşterea satului românesc”, potrivit căruia, se vor construi minimum 10 locuinţe de serviciu pentru specialişti în fiecare comună din România, numărul total al locuinţelor care urmează să fie construite urmând să fie de cel puţin 25000.
La o primă evaluare, costul total al proiectului nu poate fi mai mic de 600 de milioane – un miliard de €. Probabil, „în teren” lucrurile vor sta astfel. E drept că preţurile imobiliarelor se află pe un trend descendent, însă cu greu ne putem imagina o locuinţă nouă la preţul de 20.000 €.
Locuinţele vor fi repartizate prioritar tinerilor specialişti cu varsta sub 35 de ani, personalului didactic (minimum 50%), medicilor, asistenţilor medicali şi politiştilor.
Aceste case se vor construi în fiecare comună, inclusiv în cele în care nu există cerere. Inclusiv în cele în care, de exemplu, nu există şcoală. De fapt există şi tocmai a fost reabilitată cu âteva sute de mii de €, copii nu mai există.
După anumite estimări, se pare că necesarul de locuinţe nu depăşeşte 6000, adică de 4 ori mai puţine decât se intenţionează a se construi.
Până la urmă, nu locuinţele sunt importante, ci banii, în sumă de, repet, cca. un miliard de €.
Dezvoltatorii imobiliari care vor dori să se ocupe de realizarea acestui proiect vor sa se inscrie la licitatie, conform unui caiet de sarcini eleborat de MDRT, dar, de aici încolo, lucrurile sunt neclare. Nu se ştie dacă vor avea câştig de cauză firmele care vor propune cel mai mic preţ, în funcţie de materialele folosite şi nici dacă o singura firma câştigătoare poate subantreprenoria construcţiile. Cum „ceea ce nu este, în mod expres, interzis, este permis” este un principiu juridic consacrat, rezultă că firmele vor putea subantreprenoria construcţiile, ceea ce, în opinia mea, nu este altceva decât „spălare de bani”. Evident, cu acte în regulă.
Şi astfel se cheltuie banii ţării...Încă un milliard pe mâna Elenei Udrea…
Apropo, anul acesta nu se reeditează manuale şcolare. Oficial, e vorba de faptul că manualele sunt depăşite, curriculumul s-a modificat etc., astfel că se impune conceperea de noi manuale. Dar, acelea se vor tipări abia la anul. Semioficial, nu sunt bani. Neoficial, sunt bani, dar trebuie plătiţi şi autorii noilor manuale.
Oamenii, când sunt trişti, sunt răi. Când sunt trişti, oamenii devin agresivi şi necumpătaţi.
Ieri am înjurat şi am ameninţat. Am vorbit şi am scris urât. Îmi pare rău, poate nu trebuia să fac asta.
Dar, cum pot scrie altfel despre o realitate sordidă, despre ceea ce percep a fi umilirea mea zilnică ?
Trăiesc într-o lume care şi-a abandonat principiile şi valorile. O lume în care nimeni nu mai respectă nimic. Unii numesc asta democraţie. Aşa să fie ?
Orice societate respectă anumite valori. Când acestea nu mai sunt respectate, societatea dispare. Chiar şi o bandă de tâlhari funcţionează pe baza unor valori precum curajul, îndemânarea de a folosi anumite arme etc. Nu există societate care să poată funcţiona fără valori !
Problema este a mea. Valorile mele nu coincid cu cele ale societăţii în care trăiesc. De fapt, nici nu mai ştiu care sunt acestea din urmă.
In momentul în care pui în discuţie acordarea alocaţiilor pentru copii, eu nu cred că aceştia mai sunt o valoare. În clipa în care propui impozitarea pensiilor, nici bătrânii nu mai sunt o valoare. Atunci când consideri că aproape toţi cetăţenii acestei ţări sunt manelişti, aceasta devine o valoare, iar orice alt gen muzical, o nonvaloare. Iar eu mă simt umilit.
Încerc să înţeleg. Ştiu că nu mai sunt bani. Dar, toate au o limită. Sau, ar trebui să aibă. Altfel, la ce ne-am mai putea aştepta? Să impozităm insulina şi citostaticele, să dijmuim veniturile realizate în urma donării de sânge ! Ce să mai facem ?
Adevărul este că nu sunt bani de pensii. Şi nici nu vor fi. Pentru că toate sistemele publice de pensii au fost realizate pe nişte statistici de acum mai bine de o sută de ani. Atunci, omul intra în producţie la 15 ani, se pensiona la 50 de ani, făcea 2-3 copii şi deceda la 52 de ani. După 35 de ani de muncă, cei 2-3 descendenţi trebuiau să îl întreţină timp de 2 ani. Astăzi, însă, omul intră în serviciu la 25 de ani, lucrează până la 60 de ani, are 0,7 copii, din care 0,2 pleacă în străinătate şi nu mai contribuie, şi speră la o durată de viaţă de 75 de ani. Acum, cei 0,5 descendenţi trebuie să asigure subzistenţa vârstnicului timp de 15 ani. Diferenţa e mai mult decât evidentă, dar soluţia nu este aceea a impozitării pensiilor.
Ce ar trebui, totuşi, făcut ? Sunt mai multe soluţii, printre care enumăr :
- Prelungirea vieţii active, prin asigurarea şi încurajarea continuării activităţii după vârsta de pensionare, concomitent cu creşterea vârstei de pensionare. La noi, prin interzicerea cumulării pensiei cu salariul, se aduce o îngrădire clară a dreptului la muncă.
- Penalizarea severă a pensionării anticipate.
- Crearea sistemului alternativ; acest lucru s-a realizat prin legea 249/2004, dar o supraveghere mai atentă este necesară.
Problemele cu care se confruntă guvernul Boc sunt foarte mari. E vorba de probleme pe care le-aş numi obiective, dar mai există şi o problemă subiectivă, la fel de importantă : comunicarea.
De fapt, guvernul Boc nu pare capabil să rezolve niciuna din aceste probleme.
Ieri am fost trist şi mânios. Azi sunt tot trist, dar liniştit.
.Guvernul Bok se joacă cu nervii noştri. Zilele trecute alocaţiile, azi pensiile. Vorbeşte Satan (Şeytan), dezminte Sulfina. Etnobotanica aia. Acum vorbeşte Vlădescu. Ştiţi cine-i Vlădescu? În limba română, sufixul –escu înseamnă „fiul lui”, iar deci Vlădescu e fiul lui Vlad, iar Vlad este personificarea prostiei! Ca să ne lămurim şi cu Vlădescu ăsta. Deci vine Prostia Întruchipată aka Vlădescu şi aruncă imbecilitatea aia cu pensiile. Pe urmă vine pricopsitul ăla de Blaga (blagă = avere, bogăţie) şi zice că nu. Şi, evident, iese şi Căcatul ăla mic şi spune că nici vorbă de-aşa ceva. Revine şi Prostia şi zice că nu era, de fapt, vorba, decât de pensiile mari, care, oricum se impozitau, bla, bla ...
Ăştia ne cred chiar tâmpiţi. De fapt, ce vor ei? Ia, să citească de-aici.
Un om traversa neatent şi era să fie atins de o maşină, însă un alt individ l-a împins, ferindu-l astfel de impact. Apoi, salvatorul, sau binefăcătorul, sau cum vreţi să-i spuneţi, a mers acasă la omul cu pricina, unde acesta din urmă i-a mulţumit frumos, l-a ospătat etc. Ziua următoare, binefăcătorul a venit cu o gaşcă de prieteni:
- Uitaţi, acesta este omul al cărui picior l-am salvat ieri, dacă nu eram eu, sigur l-ar fi călcat maşina, sigur i-ar fi zdrobit piciorul, şi, vă daţi seama ... Omule, n-o să poţi niciodată să răscumperi gestul pe care l-am făcut pentru tine, dar măcar ceva bucate ai putea să oferi prietenilor mei.
Ăla, ce era să facă? Le-a dat de mâncare, de băut, au petrecut până-n zori. A doua zi la fel, a treia zi tot aşa, până într-o zi când omul a venit în cârje. Nu avea decât un picior.
- Prietene, ce s-a întâmplat? Sigur, iarăşi nu ai fost atent, eu nu am fost prin preajmă, şi te-a lovit o maşină, nu-i aşa?
- Nu, nu m-a lovit nicio maşină. Mi l-am tăiat singur, că mi-e lehamite de-aşa prietenie. Uite, piciorul e-aici. Ia-l şi du-te la dracu’, cu el cu tot şi să nu te mai văd în veci pe-aici. Decât aşa prieteni, mai bine lipsă un picior.
Măi Căcatule, măi Satano, măi Prostilă, acu’ dacă poporul ăsta manelizat în proporţie de 99% a pus ştampila în dorul pulii, voi credeţi că aveţi dreptul să-l beliţi de tot? Voi chiar credeţi că tâmpitul ăla care a pus ştampila pe Băse a pus ştampila şi pe şomaj, şi pe reducerea sau desfiinţarea alocaţiilor, şi pe impozitarea pensiilor, şi pe ce vă mai trece prin capetele voastre seci? Eu nu cred. Or fi românii sunt aşa cum sunt, dar nu-s chiar aşa cum vă imaginaţi voi. Să nu aveţi surprize!
Să nu-şi rupă şi ăştia picioarele! În curul vostru!
Pentru PSD e bine … cred. Cred că şi pentru ţară, în general, e bine. E un progres. Cu Geoană în frunte, partidul era obişnuit să piardă. Şi nu numai alegeri! Poate că Ponta va fi altfel. Poate …
Deocamdată, la nivel de vicepreşedinţi, nu văd schimbări. Cap de listă este eterna şi fascinanta Ecaterina Andronescu. Voturi multe au luat şi Vanghelie, Oprişan, Negoiţă, Corlăţean, Zgonea, Nichita, cu toţii sunt vicepreşedinţi. În mod firesc, prin vot, un nume precum cel al Anei Birchall nu putea fi asociat cu o astfel de funcţie.
Ponta vine din rândul celor asupra cărora nu poate plana nicio suspiciune de colaborare cu fosta securitate, aceasta şi pentru faptul că, la ora la care alţi politicieni dădeau cu subsemnatul în diverse locuri, Ponta juca o miuţă în curtea şcolii. În pantaloni scurţi, fireşte.
Acest lucru nu e neapărat un avantaj, dar poate fi un dezavantaj. A aparţine unei anumite generaţii nu echivalează cu un certificat de calitate. Generaţia Ponta e tot una cu generaţia Ridzi.
Va fi capturat Ponta de baronii partidului? Rămâne de văzut, eu cred că nu … şi, dacă nu se va întâmpla acest lucru cu Ponta, cu atât mai mult nu s-ar fi întâmplat cu Johannis … dar asta e istorie.
Ponta este cunoscut ca un susţinător al uninominalului majoritar, formula agreată de Băsescu. Eu nu cred aşa ceva. Ponta se va dovedi susţinătorul formulei care va ajuta cel mai mult partidul său să câştige. Probabil că, acum, aceasta este cea a votului uninominal majoritar, iar mâine, încă şi mai mult. Dar, oare, Băsescu va continua să susţină această manieră de vot ? Chiar şi atunci când va constata că, astfel, portocaliii ar putea fi aruncaţi din parlament? Ponta este cunoscut, de asemenea, ca un apropiat al celor care au asociat PSD cu PD-L, în guvernul Boc 1. A fost o formulă care nu a funcţionat. După părerea mea, fără această nefericită asociere, astăzi, preşedintele României era Geoană, iar PSD era, fireşte, la guvernare. Va dori, oare, Ponta, să se reapropie de PD-L? E problema lui, şi a partidului, dar, în clipa în care îţi dai seama că un om pierde preşedinţia ţării, guvernul, şefia partidului - şi acesta e doar începutul – făcând o anumită greşeală, iar tu faci aceeaşi greşeală, cum te numeşti ? Eu nu cred că Ponta va dori să refacă alianţa cu PD-L.
Victor Ponta e la început de drum în noua sa funcţie. Unei persoane aflate la început de drum i se urează, de regulă, mult succes. Ceea ce fac şi eu. Dacă Ponta va dobândi sau nu acest succes, rămâne de văzut.
P.S. E a doua oară, în câteva luni, când mă culc cu Geoană preşedinte şi mă trezesc cu altcineva. Din acest motiv, eu nu l-aş mai lăsa să candideze la nimic. Poate că e doar o perioadă proastă, dar cred că şi la mâna Mihaelei ar ieşi al doilea, dacă ar mai candida. Noroc că problema e tranşată de mult.
Ultimul lucru pe care poate să-l facă un nebun este acela de a spune: da, sunt nebun.
Când un om spune, totuşi, acest lucru, face pe nebunul. Sau, poate, e puţin derutat. Sau dezamăgit. Dar nu nebun. Un nebun nu va spune niciodată: sunt nebun.
Pe de altă parte, a pune o întrebare al cărui răspuns nu are nicio valoare nu e doar o risipă, e o prostie, sau, mai degrabă, o nebunie. De aceea, un om care întreabă: eşti nebun?, e, aproape sigur nebun.
Aseară am avut bucuria şi plăcerea de a-l revedea pe Alin Popoviciu. La televizor.
Nu ştiţi cine e Alin Popoviciu?
Ei bine, nu aţi pierdut nimic. Absolut nimic.
Alin Popoviciu e un idiot. Până aici, nimic extraordinar, fiindcă lumea e oricum plină de tot felul de idioţi.
Alin Popoviciu este şi deputat PD-L. Nici acesta nu este un lucru extraordinar, deoarece PD-L are mulţi deputaţi. Mult prea mulţi. Şi mai cumpără, că e ofertă.
Nici măcar faptul că Alin Popoviciu este, în acelaşi timp, şi deputat PD-L, şi idiot, nu e mare brânză. Mai interesant ar fi fost să fie deputat PD-L şi să nu fie idiot ... dar, oare, e cu putinţă?
Ceea ce îl face pe Alin Popoviciu să fie unic, inegalabil, irepetabil, este faptul că este deputatul meu. Adică, al colegiului în care, cu sau fără ruşine, locuiesc. Asta este.
Ei, dar şi colegiul în care domiciliez e unul absolut special. Este colegiul unde onor prezidentu’ nostru şi-a anunţat candidatura pentru al doilea mandat. Puah!
Bine, şi cam ce spumea, pardon, spunea A.P.? Păi, de exemplu, de unicameral. Moderatorul încerca, fără succes, să îi atragă atenţia că procedura de modificare a Constituţiei nu e una simplă, că e nevoie de acordul unei majorităţi mult mai consistente decât cea de care dispune, în clipa aceasta, PD-L ... Degeaba. El, A.P. face unicameralul până în 2012 ... cu siguranţă. Nu Bok, nu Băsescu, el ... personal. În ceea ce priveşte PSD şi PNL, păi ce, au curaj să nesocotească voinţa poporului? Să le vedem că ies în faţă şi zic: noi nu suntem de acord cu poporul. Păi, mai pupă vreun vot - asta în varianta nefericită în care, până atunci, nu vor fi interzise prin lege, nu? Altceva ... ce mai vreţi? Individul e un dalmaţian, are destule pete ... şi ca trăitor în colegiul lui, le cam ştiu. Ce să (mai) spun? Uite, dau o căutare google cu Alin Popoviciu şi ce găsesc?
De fapt, comparaţia cu un câine nu e tocmai potrivită. Aceasta pentru că, în general, orice câine latră mai puţin, e mai inteligent şi, cu certitudine, mult mai onest decât domnul Popoviciu. Mă simt oarecum stânjenit de faptul că locuiesc în acest colegiu. Asta pentru că, faţă de Popoviciu, până şi tânărul Honorius pare un fel de Kant. Dar ... ăsta-i omul, ăsta-i colegiul. Sau invers, ăsta-i colegiul, ăsta-i omul.
Cu siguranţă, oamenii au avut la dispoziţie şi alte opţiuni, dar ... asta este. Ce s-a întâmplat?
S-a furat. S-a furat foarte mult. Dar, asta are o importanţă destul de mică. Oricât de mult s-ar fi furat la parlamentare, jocurile erau făcute de la locale. Colegiul lui Popoviciu este format din oraşul Sânnicolau Mare şi încă 14 comune. Dintre acestea, doar trei localităţi rurale nu aveau primar PD-List la data parlamentarelor. Colegiul lui Popoviciu e, dacă nu cel mai portocaliu din ţară, atunci, cu siguranţă, unul dintre ele.
Totuşi, dincolo de furt, ce i-a determinat pe oameni să-şi dea voturile candidaţilor portocalii? Spune o vorbă că în ţara orbilor, chiorul e împărat – perfect adevărat în cazul nostru. Oamenii votează candidaţii cu care se identifică. Cei care le spun exact ceea ce vor să audă. Nu, nu adevărul, oamenii nu doresc, în general, să audă adevărul. Minciuni, nu contează cât de gogonate, dar să fie ceea ce oamenii vor se audă.
Pentru cei mai mulţi dintre oameni, viaţa e un proiect ratat. Acesta e adevărul, oricât ne-am dori să fie altfel. Oamenii nu ştiu ce trebuie se facă pentru a reuşi. Şi, nici nu vor să reuşească, se tem de succes ... mai cu seamă, de responsabilitatea gestionării lui. Pentru a câştiga încrederea unui ratat trebuie să faci două lucruri: unu - să te oferi să obţii succesul în locul său, şi doi – să te oferi să îi sancţionezi pe cei care l-au împiedicat pe om să obţină succesul (în alte cuvinte, pe corupţi, comunişti, moguli etc.). E vorba de un succes de azi pe mâine, de o construcţie facilă, dar nimic nu e mai etern decât provizoratul, mai cu seamă la români. Iar pentru un individ ca Popoviciu nu e nicio problemă să atragă voturi, atâta timp cât oamenii sunt aşa cum sunt.
Pentru a avea o şansă, oamenii din colegiul 5 Timiş, şi, în general, din toate colegiile şi circumscripţiile din ţară, ar trebui, mai întâi, să şi-o ofere.
P.S. Am primit de la Lilick o - să-i zicem - invitaţie – nu ştiu dacă e cuvântul cel mai potrivit. Eram cam îndoit, iar omul care m-a determinat să iau o decizie este Alin Popoviciu. Nu ştiu ce se întâmplă aiurea, dar, pentru această parte de ţară, e ruşinos să fie reprezentată de cine e reprezentată. Revoluţia din ’89 a plecat, totuşi, de aici ... ce poate fi mai trist decât adjudecarea acestei zone de către slugoii lui Băsescu?
Adresată unui turc, această întrebare nu are nicio semnificaţie. De aceea, nu putem spune cuiva că e turc, decât dacă, în mod evident, nu e turc, dar susţine un punct de vedere absurd, e lipsit de inteligenţă, încăpăţânat etc. Un turc este o persoană al cărei unică raţiune de a exista pare a fi aceea de a fi împotriva ta, a argumentelor tale, o persoană cu care, în mod evident, nu poţi ajunge la un numitor comun.
Pentru mine, toţi miniştrii boci sunt turci. Orice ar face, orice ar zice, nu îi pot înţelege, nu îi pot aproba şi basta! Asta este.
Şi nu e numai asta: numele premierului e foarte sugestiv, cred că toată lumea ştie ce înseamnă. Pentru cei care, încă, nu au aflat, precizez: bok = căcat.
Ieri, ministrul Satana (tc. Şeytan = diavol, Satana) a anunţat: gata cu alocaţiile nesimţite, din 2011, nu vor mai primi alocaţii decât copiii care au avut inspiraţia să se nască în familii sărace.
Adevărul e că bugetul e cam golaş, şi oricum, apetitul bocilor este enorm. Dar, chiar şi aşa, o asemenea enormitate din partea unui partid pretins de dreapta ... e puţintel cam mult. Deocamdată ...
Bine, subiectul alocaţiilor pentru copii este unul important ... în anumite limite. Mai mult emoţionant decât important. Cei 42 de lei/copil/lună sunt o sumă absolut derizorie. Are nevoie guvernul român de aceşti bani? Bine, atunci să-i ia şi să se tot ducă, cu ei, cu tot ... Nu, nu banii sunt importanţi. E vorba de un principiu. Doar de un principiu. E vorba de singurul principiu pe care îl urmează PD-L, anume să-i belim pe toţi.
Vă mai aduceţi aminte:
DE CE LE E FRICĂ NU SCAPĂ.
Cine?
Cum cine? Evident, ceilalţi.
Şi e foarte bine, şi foarte distractiv când ceilalţi o păţesc. Fiindcă, vorba aia: să moară şi capra vecinului. Foarte bine, să moară, dar de ce şi? Care şi, am avut eu vreo capră? Nu, n-am avut, dar cu atât mai mult trebuie să moară capra vecinului. Pentru că eu nu am avut şi el are. Nesimţitul!
Cine sunt nesimţiţii?
Ceilalţi. Toţi ceilalţi. Mogulii, de exemplu. Mogulii ceilalţi, evident. De fapt, noi nu avem nici măcar o capră, de unde să avem moguli?
Întreprinzătorii privaţi. Da, şi ăia mai mici, chiar şi cei mici de tot, că şi ei sunt nişte mogulaşi în devenire. Angajează oameni la negru şi nu plătesc nimic statului. Ei, las’ că-i rezolvăm şi pe ei, cu forfetaru’, numaidecât.
Bun, cine urmează? Bugetarii, nu? Că nu fac nimic şi primesc o grămadă de bani. Care bugetari? Toţi, dom’le, toţi, cu salariile lor nesimţite. Îi desfiinţăm şi pe ei. Începem cu profesorii, că tot voiau ei 50%. 50% or să mai rămână. Anu’ ăsta, că de la anu’ mai vedem... Şi salariul ... zi, bă Şeytane, şi tu, că au greşit contabilii. Ce, ei stăteau în alea câteva sute de lei, dă-i dracu’ de nesimţiţi...
E bine, nu? Cum să nu fie bine? Mai mişcă cineva-n front? Cine, pensionarii? A ... e rău. E rău-rău, nu aşa ... Păi, ăştia chiar nu produc nimic. Şi chiar dacă ar vrea ... să vrea, că nu-i lăsăm noi. Ce, vor şi pensie, şi salariu? Păi, nu-s nesimţiţi? Şi-şi? Ei, lasă că le dăm noi ... se cheamă nici-nici ... şi rimează cu carici.
Aşa, bun? Privaţii, rezolvat, bugetarii, rezolvat, pensionarii, tot aşa ... a mai rămas ceva? A, da ... sigur. Au rămas copiii, cu alocaţiile lor astronomice. Cum îi uitasem? Ei, las’, că se rezolvă. Gata, le-am tăiat şi la ăştia ... ce, credeau că scapă? Nu-nu-nu, nu se poate, nu scapă nimeni. Nici măcar meteorologii care nu anunţă timp frumos!
Stau şi mă-ntreb şi eu, ca prostu’, da’ PD-L-ul ăsta, al cui partid este, ale cui interese le apără? Ale privaţilor, ale bugetarilor, ale pensionarilor, ale copiilor ... ale cui? Hai, spuneţi-mi .... A, da, ştiu, ei sunt cu poporul, cu adevărata majoritate ... da, da, da ... da’, cine-i adevărata majoritate? Privaţii, bugetarii, pensionarii, copiii? Cine?
Imediat după anunţul Şeytanului, au urmat fel de fel de comentarii pe bloguri şi forumuri. Deşi, prea multe nu sunt de spus. E o propunere atât de stângistă şi idioată încat până şi Fidel Castro s-ar ruşina de ea. Pe bune, ce e de spus?
Ca să mai dreagă busuiocul şi să dea impresia unei democraţii interne de partid, madam EtnoSulfina a venit imediat cu o precizare: cică gura Şeytanului a prins a vorbi aşa, de una singură, fără acceptul mai-marilor partidului. Ai, nu zău, coană Sulfino! Pleacă de-aici cu intoxicarea, otravă etnobotanică ce te afli!
Gata cu alocaţiile. Oricum, PD-L face ce vrea. Deocamdată. Deocamdată, pedeliştii fac pe turcii. Nu văd, nu ştiu, nu înţeleg.
Dar, mai e o vorbă ... nu ştiu dacă partidul bocilor o ştie. Dar, o vor afla. Cât de curând.
E vorba de:
TURCUL PLĂTEŞTE.
Da, da, turcul plăteşte. Salarii, pensii, alocaţii? Nu, nici salarii, nici pensii, nici alocaţii. Atunci? Nu ştiu. Ceva, oricum va plăti. Cât de curând ...
Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia Ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări Şi noi nutrim cu grijă blajine remuşcări Aşa cum cerşetorii îşi cresc păducheria.
Păcatele ni-s aspre, căinţele mişele, Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros Şi iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.
În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă Şi sufletul ni-l lasă vrăjit şi vlăguit Şi al voinţei noastre metal nepreţuit Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.
Cu sfori ascunse, Dracul ne prinde şi ne joacă! De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras; Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas, Senini, printr-o adâncă şi scârnava cloacă.
Cum muşcă-un muieratic sărac, cu desfătare Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate, Gustăm şi noi o biată plăcere, pe-apucate, Ca pe-o lamâie veche storcând-o cât mai tare.
Noroade-ntregi de Demoni în capul nostru zbiară Foind ca milioane de viermi încolăciţi Şi-n pieptul nostru Moartea, ând rasuflam truditi, Cu gemete mocnite, râu nevazut coboară.
Dacă pumnalul, focul, otrava, siluirea N-au vrut să-şi puie înca blazonul lor poznaş Pe pânza care-o ţese destinul nostru laş Pricina e că slabă şi trândavă ni-i firea.
Dar printre şerpi, pantere, şacali, mistreţi, căţele, Maimuţe, vulturi, scorpii şi monştri ce se zbat, Se târâie, rag, urlă, sporind neîncetat În noi menajeria năravurilor rele,
E unul şi mai mârşav, mai slut, mai rău la fire! Deşi nici nu se zbate şi nici nu-i zgomotos El ar distruge lumea întreagă bucuros Şi-ntr-un căscat s-ar prinde să-nghită-o omenire;
Urâtul e! - Cu lacrimi în silă revărsate, Visează eşafoduri fumând nepasator. Pe monstru-acesta gingaş tu-l ştii, o! cititor, - O! cititor făţarnic, - tu, semenul meu, - frate! (Baudelaire)
Cred că domnul ministru e o persoană onestă, care spune adevărul. Îmi imaginez, de asemenea, că domnul ministru era sub influenţa puternică a ultimului manual pe care îl citise. Mai pe româneşte, dormea.
Tot ceea ce îi pot dori este să se trezească (deştepte !?) cât mai repede şi să vadă ce e de făcut. Dar … numai la licee sunt 14-16 manuale pe profil/filiera etc … si sunt multe profile. 4 ani ori 14-16 manuale fac cca 60 de manuale … două luni de somn. Dacă ne uităm şi la numărul de profile, dacă mai socotim şi manualele în limbile minorităţilor … oho !
Am intrat aici ( e vorba de o librărie virtuală care oferă spre vânzare manuale şcolare). Am găsit 1901 manuale diferite! E clar, în ritmul de 1 manual pe zi, domnul Funeriu are nevoie de minimum 5 ani pentru a citi doar manualele pe care le oferă această librărie.
Într-o zi stătea Băselu’ La un sfat cu fata mică: - Tu eşti fata lui tetelu’ Deşteaptă şi fără frică, Eşti frumoasă şi isteaţă, Tare mă mândresc cu tine, Însă, vezi tu că în viaţă, Doar modelă … nu prea ţine. Vine-o vârstă … cum să-ţi spun? Să îţi faci o carieră În politici … traiu-i bun, Omu-i prost, şi-atuncea speră Cineva să îl ajute… La minţit te-nvaţă tata, Că el ştie multe, multe. Am ambiţii mari cu tine, Vreau să ai numai succesuri, Sigur o să iasă bine, Şi-o să vezi ce-o să te bucuri. Ia …m-am gândit, şi eu, la vară, Să, te fac, fetiţă dragă, Europarlamentară. Pun băieţii să te-aleagă, O să ai procentu’ bun, Ca să mergi tu la Bruxelles, Că, doar, fată, nu-s nebun Să se-aleagă vreun tembel, Dintre ăia vreo trei sute, De tâlhari, nebuni şi hoţi. D-aia zic, Lenuţo, du-te, Şi arată-le ce poţi. Sta Lenuţa îngândurată, Nu se veseli deloc. - Nu ştiu ce să zic, măi tată, M-aş duce, că nu e foc, Nu mi-e teamă de acuze, Însă-atunci când … cum să spun? Mi-am pus silicon în buze Fost-am la un doctor bun, Dar şi-aşa, dragă părinte, M-a durut de nu mai spun, Şi am zis : de-acu ’nainte, Silicoane nu-mi mai pun. Tu acum ai vrea să fiu Europarlamentară, Foarte bine, dar să ştiu, Cât de mult o să mă doară?
Dacă doriţi să revedeţi: EBA pledând pentru egalitatea dintre bărbaţi şi femei (sunt prea puţine femei care şi-au pierdut locul de muncă). Noroc că i-au tăiat microfonul.
Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti... Iartă-i, oricum!
Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse... Fii bun, oricum!
Dacă ai succes poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi... Caută succesul, oricum!
Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela... Fii cinstit şi sincer, oricum!
Ceea ce construieşti în ani alţii pot dărâma într-o zi... Construieşte, oricum!
Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi... Fii fericit, oricum!
Binele pe care îl faci azi, oamenii îl vor uita mâine... Fă bine, oricum!
Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va niciodată de ajuns... Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum!
La urma urmei este între tine şi Dumnezeu... N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum!
(...)
Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se adună în ani... Dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău e cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te vie. Dacă ţi-e dor de ce făceai, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp... Mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă, să impui respect. Când nu mai poţi să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.
O vacă normală, ca atâtea alte, Puţintel cam proastă, dar bună de lapte, Îşi găsi, vezi Doamne, un bou încălţat, Îl făcu din vorbe şi-l luă de bărbat. Boul ăsta mare, de care vă spun, Avea bani grămadă şi un post cam bun, Că avea o firmă unde mai ponta, Şi alţi boi ca dânsul îi reprezenta, Era, cum s-ar zice, ales de popor, Şi credea că ştie vitele ce vor: La teveu să-i vază pe miniştrii boci Cum îi mint în faţă ca pe dobitoci Cum că turma creşte şi se-ndestulează Că locuri de muncă pentru ei crează, Că sporeşte ţara, câte şi mai câte, La minciuni o mie, snoave şi gulgute. Se credea plăvanul mare bou, de soi, Fiindcă, vezi, tu Doamne, venea din gunoi. Era mare sculă prin cel parlament, Se da boul bălţii, mare, insolent. Şi-avea boul ăsta o progenitură, Un viţel mai mare, dintr-o legătură Mai din tinereţe, cu altă plăvană, Tăuraş de cluburi, faţă diafană, Un viţel cu fiţe, ce n-ai mai văzut, Cum pe lume alţii mulţi nu prea mai sunt. Era mândru tac’su, tot cu cornu-n sus Şi-l vedea pe fi-su numai bun de uns Peste-o parohie cu mulţi boi în ea, Ăl mai bun de gură şi de trăncănea. Pe viţel atuncea merse să-l înscrie Pe-un loc, acolo, ca la loterie, Căci credea bătrânul cum c-ar fi de-ajuns La câţi bani adus-a, câte porţi a uns, Să-l vadă, adică, şi pe fi-su, mare Să aducă ţării marea reformare, Numa-n Lamborghini să îşi plimbe curu’ Să vrăjească plebea ca un mare guru. Însă vezi, tu Doamne, s-a ajuns la vot, Şi atunci viţelu’ o cam luă în bot. Însă el, ca bou', în loc să-nţeleagă Cum că turma asta nu-i atât de bleagă, Ce-a mugit atuncea, bou’ încornorat? Cum că, vezi tu Doamne, el a câştigat... A avut dreptate ... Lume-a constatat, Cât de bou e puştiu’, mare, -adevărat. Şi de-aceea, iată, chiar şi eu vă spun, Cât de mare-i bou’, de nimic nu-i bun, Numai „batman, batman” ştie să mugească, Dar pe oameni, încă, nu poa-să-i prostească.
