Ieri am fost trist. Şi rău. Şi mânios.
Oamenii, când sunt trişti, sunt răi. Când sunt trişti, oamenii devin agresivi şi necumpătaţi.
Ieri am înjurat şi am ameninţat. Am vorbit şi am scris urât. Îmi pare rău, poate nu trebuia să fac asta.
Dar, cum pot scrie altfel despre o realitate sordidă, despre ceea ce percep a fi umilirea mea zilnică ?
Trăiesc într-o lume care şi-a abandonat principiile şi valorile. O lume în care nimeni nu mai respectă nimic. Unii numesc asta democraţie. Aşa să fie ?
Orice societate respectă anumite valori. Când acestea nu mai sunt respectate, societatea dispare. Chiar şi o bandă de tâlhari funcţionează pe baza unor valori precum curajul, îndemânarea de a folosi anumite arme etc. Nu există societate care să poată funcţiona fără valori !
Problema este a mea. Valorile mele nu coincid cu cele ale societăţii în care trăiesc. De fapt, nici nu mai ştiu care sunt acestea din urmă.
In momentul în care pui în discuţie acordarea alocaţiilor pentru copii, eu nu cred că aceştia mai sunt o valoare. În clipa în care propui impozitarea pensiilor, nici bătrânii nu mai sunt o valoare. Atunci când consideri că aproape toţi cetăţenii acestei ţări sunt manelişti, aceasta devine o valoare, iar orice alt gen muzical, o nonvaloare. Iar eu mă simt umilit.
Încerc să înţeleg. Ştiu că nu mai sunt bani. Dar, toate au o limită. Sau, ar trebui să aibă. Altfel, la ce ne-am mai putea aştepta? Să impozităm insulina şi citostaticele, să dijmuim veniturile realizate în urma donării de sânge ! Ce să mai facem ?
Adevărul este că nu sunt bani de pensii. Şi nici nu vor fi. Pentru că toate sistemele publice de pensii au fost realizate pe nişte statistici de acum mai bine de o sută de ani. Atunci, omul intra în producţie la 15 ani, se pensiona la 50 de ani, făcea 2-3 copii şi deceda la 52 de ani. După 35 de ani de muncă, cei 2-3 descendenţi trebuiau să îl întreţină timp de 2 ani. Astăzi, însă, omul intră în serviciu la 25 de ani, lucrează până la 60 de ani, are 0,7 copii, din care 0,2 pleacă în străinătate şi nu mai contribuie, şi speră la o durată de viaţă de 75 de ani. Acum, cei 0,5 descendenţi trebuie să asigure subzistenţa vârstnicului timp de 15 ani. Diferenţa e mai mult decât evidentă, dar soluţia nu este aceea a impozitării pensiilor.
Ce ar trebui, totuşi, făcut ? Sunt mai multe soluţii, printre care enumăr :
- Prelungirea vieţii active, prin asigurarea şi încurajarea continuării activităţii după vârsta de pensionare, concomitent cu creşterea vârstei de pensionare. La noi, prin interzicerea cumulării pensiei cu salariul, se aduce o îngrădire clară a dreptului la muncă.
- Penalizarea severă a pensionării anticipate.
- Crearea sistemului alternativ; acest lucru s-a realizat prin legea 249/2004, dar o supraveghere mai atentă este necesară.
Problemele cu care se confruntă guvernul Boc sunt foarte mari. E vorba de probleme pe care le-aş numi obiective, dar mai există şi o problemă subiectivă, la fel de importantă : comunicarea.
De fapt, guvernul Boc nu pare capabil să rezolve niciuna din aceste probleme.
Ieri am fost trist şi mânios. Azi sunt tot trist, dar liniştit.
Oamenii, când sunt trişti, sunt răi. Când sunt trişti, oamenii devin agresivi şi necumpătaţi.
Ieri am înjurat şi am ameninţat. Am vorbit şi am scris urât. Îmi pare rău, poate nu trebuia să fac asta.
Dar, cum pot scrie altfel despre o realitate sordidă, despre ceea ce percep a fi umilirea mea zilnică ?
Trăiesc într-o lume care şi-a abandonat principiile şi valorile. O lume în care nimeni nu mai respectă nimic. Unii numesc asta democraţie. Aşa să fie ?
Orice societate respectă anumite valori. Când acestea nu mai sunt respectate, societatea dispare. Chiar şi o bandă de tâlhari funcţionează pe baza unor valori precum curajul, îndemânarea de a folosi anumite arme etc. Nu există societate care să poată funcţiona fără valori !
Problema este a mea. Valorile mele nu coincid cu cele ale societăţii în care trăiesc. De fapt, nici nu mai ştiu care sunt acestea din urmă.
In momentul în care pui în discuţie acordarea alocaţiilor pentru copii, eu nu cred că aceştia mai sunt o valoare. În clipa în care propui impozitarea pensiilor, nici bătrânii nu mai sunt o valoare. Atunci când consideri că aproape toţi cetăţenii acestei ţări sunt manelişti, aceasta devine o valoare, iar orice alt gen muzical, o nonvaloare. Iar eu mă simt umilit.
Încerc să înţeleg. Ştiu că nu mai sunt bani. Dar, toate au o limită. Sau, ar trebui să aibă. Altfel, la ce ne-am mai putea aştepta? Să impozităm insulina şi citostaticele, să dijmuim veniturile realizate în urma donării de sânge ! Ce să mai facem ?
Adevărul este că nu sunt bani de pensii. Şi nici nu vor fi. Pentru că toate sistemele publice de pensii au fost realizate pe nişte statistici de acum mai bine de o sută de ani. Atunci, omul intra în producţie la 15 ani, se pensiona la 50 de ani, făcea 2-3 copii şi deceda la 52 de ani. După 35 de ani de muncă, cei 2-3 descendenţi trebuiau să îl întreţină timp de 2 ani. Astăzi, însă, omul intră în serviciu la 25 de ani, lucrează până la 60 de ani, are 0,7 copii, din care 0,2 pleacă în străinătate şi nu mai contribuie, şi speră la o durată de viaţă de 75 de ani. Acum, cei 0,5 descendenţi trebuie să asigure subzistenţa vârstnicului timp de 15 ani. Diferenţa e mai mult decât evidentă, dar soluţia nu este aceea a impozitării pensiilor.
Ce ar trebui, totuşi, făcut ? Sunt mai multe soluţii, printre care enumăr :
- Prelungirea vieţii active, prin asigurarea şi încurajarea continuării activităţii după vârsta de pensionare, concomitent cu creşterea vârstei de pensionare. La noi, prin interzicerea cumulării pensiei cu salariul, se aduce o îngrădire clară a dreptului la muncă.
- Penalizarea severă a pensionării anticipate.
- Crearea sistemului alternativ; acest lucru s-a realizat prin legea 249/2004, dar o supraveghere mai atentă este necesară.
Problemele cu care se confruntă guvernul Boc sunt foarte mari. E vorba de probleme pe care le-aş numi obiective, dar mai există şi o problemă subiectivă, la fel de importantă : comunicarea.
De fapt, guvernul Boc nu pare capabil să rezolve niciuna din aceste probleme.
Ieri am fost trist şi mânios. Azi sunt tot trist, dar liniştit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu