luni, 15 februarie 2010

Umor evreiesc

.
Putea să fie şi mai rău

Din foc de-azur îşi ţese luna firul
Şi varsă-n noapte stropi de aur mat
Când Gică năvăleşte sus la Spiru
Şi-i povesteşte crunt şi disperat:

- Venind la şapte-acasă cu şareta,
Gurău, proprietar de pe Aquile,
Găseşte pe nevastă-sa, pe Geta,
În braţele vecinului Vasile.

Când a văzut că scumpa lui soţie
Îi tăvăleşte numele-n noroi,
Fără să-şi deie seama ce-o să fie,
A tras cu revolveru-n amândoi!

Tu ce zici, îşi continuă Gică şirul,
De-această nebunie-a lui Gurău?
- Eu ce să zic? răspunde cinic Spiru,
Eu zic: putea să fie şi mai rău!

- Vasile are-o rană-n cap. Pe Geta
A dus-o la spital, la Făgădău.
Dar Spiru, calm, fumându-şi ţigareta,
A zis : - Putea să fie şi mai rău!

- Eu nu-nţeleg deloc, îi spuse Gică,
Nici calmul tău şi nici răspunsul tău;
Dacă l-a împuşcat pe Vasilică,
Cum de putea să fie şi mai rău?

- Putea să fie şi mai rău! Sunt fapte
Ce nu se spun atunci când nu-ţi convine...
Dacă venea acasă ieri, la şapte,
Era mai rău, căci mă-mpuşca pe mine.


Nu e de la noi

Într-un sat pe-o cărăruie
Lângă cârciuma lui State
Trei femei stăteau de vorbă,
Trei leliţe, trei surate.

Şi uitându-se-n ţărână
Cu pătrundere destulă,
Măsurau un boţ de carne,
Care semăna c-o... bulă.

-Fă, Mărie,-zise Safta-
Să tot fie a lui Tănasă!
-Nu e Lele, c-o cunosc eu
C-are cerc şi-i noduroasă.

Poate a lui Drăgan?
-De unde-zice Tinca cu-nfocare-
Căci a lui Drăgan e groasă
Ş-are o dungă pe spinare!

-Poate este a lui Hâncu?
-Nu se poate! sare Lina-
A lui Hâncu-i Năzdrăvană
Şi vânjoasă ca prăjina

Ş-apoi Hâncu, de vreo lună
E la Vidra, la moşie...
-Dar a cui să fie oare?
Doamne, Doamne-a cui să fie?

Cum stăteau nedumerite
Cercetând cu anevoie,
A trecut plocon pe-acolo,
Primăreasa, Lelea Zoe.

-Ce faceţi pe aicea?
-Uite, stăm cu mintea răvăşită
Şi nu ştim a cui să fie
Bula asta oropsită?

-Nu e nici a lui Vasile!
-Nici a lui Marin Cucui!
-Nici a lui Grigore Zgaibă!
-Nici a lui Mihalcea nu-i!

Primăreasa o priveşte
Şi răspunde răspicat:
-Bula asta, fă leliţe,
Nu e de la noi din sat!


Calmare

A venit la doctor Smilik
Doamna Sprinţa Rosenstoc
-Doctore, de două zile,
Nu mă simt bine deloc.

Simt în corp o-nfrigurare
Ce mă trece tam-nesam
De la cap până la picioare
Ia vezi, doctore, ce am?

Doctorul îşi ia o lupă
Şi se uită în ochi drept
O palpează pe spinare
Apoi, delicat, pe piept.

O ascultă cum respiră,
O mai ciocăneşte-un pic
Şi satisfăcut îi spune:
-Doamna mea, nu ai nimic!

Tensiunea e normală,
Pulsu-i iarăşi regulat...
-Da, dar nu dorm toată noaptea
Şi mă zvârcolesc în pat!

-Eh, la vârsta dumitale
Şi zglobie şi frumoasă,
Se strecoară câteodată
O afecţie curioasă.

De aceea, scumpă doamnă,
Nu e caz de-ngrijorare,
Dumitale-ţi trebuieşte
Un remediu de calmare!

-Asta este! De cal mare!
Sare doamna radioasă,
Un remediu de cal mare
Că de cal mic am şi-acasă!


Mac - mac

În tramvaiul care duce
Din Lipscani în Ghica Tei
Plin de lume anonimă
De bărbaţi şi de femei.

La o staţie din centru,
Sau de prin împrejurimi,
S-a urcat o cuconiţă
Cu superbe rotunjimi.

Trup felin, plin de ispite,
Dar rotund şi voinicel
Parcă-ar fi sculptat de dalta
Lui Rodin sau Praxitel.

După ea se urc-un tânăr-
Tip de Donjuan sadea,-
Care nu ştiu din ce pricini
Se cam îndesa în ea.

Doamna foarte intrigată
L-a privit cu mult temei.
Însă tot mai mult măgarul
Se-ndesa în...viaţa ei.

Că deodată cuconiţa
Nu s-a mai putut abţine
Şi i-a spus:-Ascultă, june,
Nu te simţi sau nu ţi-e bine?

Ce te-ndeşi ca la pomană?
Când nici nu ştiu cine eşti!
Cu metode de-astea brute
Crezi c-ai să mă cucereşti?

Află că sunt doctoriţă,
Chiar de nu m-arată faţa,-
Şi-ţi fac una s-o ţii minte
Toată viaţa, toată viaţa!

Că de mai mă atingi o dată
Peste trup sau peste braţe
Ţi-o tai jos în bucăţele
Imediat! Şi-o dau la raţe!

Iar femeile-vreo zece-
Din tramvaiul cel sărac,
Începură toate odată:
Mac, mac mac, mac, mac, mac mac!


Apreciere

George-i negustor cu firmă
Ş-are o prăvălie " Unic "
Cumpără şi vinde mărfuri
Blănuri, stofe, mozaic,

Porţelanuri şi covoare
Chihlimbar şi abanos
Şi-orice marf-o preţuieşte
După ochi, după miros.

Cum e logodit cu Lily,
O fetiţă fină-n mână,
Iară nunta-i hotărâtă,
Musai peste-o săptămână.

George-a devenit vulcanic
Şi e plin de nerăbdare
Fiindcă Lily e-o păpuşă
Blândă şi fermecătoare.

Că gândindu-se la glasu-i
Ca un zvon divin de harfă
Îşi şopteşte-ncins de doruri:
-Faină marfă, bună marfă!

Sâni frumoşi şi braţe durde
Pulpe dulci, piciorul mic,
Cum să nu te-apuce dracii
Lângă ea când stai un pic?

D-aia poate astăzi, George
Când a prinso-n odăiţă
A pupat-o plin de pofte
Şi pe ochi şi pe guriţă

Şi strângându-i trupu-n braţe
Plin de voluptăţi nebune
A alunecat cu mâna...
Unde... nu se poate spune!

-Vai, Georgică, spune Lily,
Ştiu ce lungă orice clipă-i
Stăpâneşte-te, mă turburi,
Prea mă strângi şi prea mă pipăi,

Fii cuminte! Ai răbdare
Mai ales, şi nu uita
Că peste o săptămână
Toată, toată e a ta!

George îşi miroase palma
Şi apoi distrat îngână.
-Asta-i marfă care poate
Să mai stea o săptămână?



Tot una e!

Rifca a venit la rabi
Şi e plină de obidă :
-Rabi, sunt nefericită
Iarăşi am rămas gravidă!

Dă-mi un sfat, că tu eşti ţadic
Eşti de Dumnezeu aproape
Sau citeşte-un psalm şi roagă-l
Să mă scape, să mă scape!

-Greu, femeie! Nu se cade
Firii să vă împotriviţi
Chiar şi în Scriptură zice:
"Creşteţi şi vă înmulţiţi"

-Da, dar am copii vreo şapte
Fete mici şi băieţei
Numai Cel de sus mă ştie
Cât de greu o duc cu ei.

Rabinul deschide-o carte,
Murmură o rugăciune
Şi cu ochii către ceruri
Se inclină ş-apoi spune:

-Uite ce-ai să faci femeie:
Mâine dis-de-dimineaţă
Mergi şi-ţi târguieşti o oală
Cât mai mare de la piaţă

Iar târziu, când vraja firii
Te învăluie domoală
Toată noaptea, toată noaptea
Ţii picioarele în oală.

De se-apropie sortitul
Pentru clipa de noroc
Tu, picioarele în oală
Nu le scoţi deloc, deloc!

Dac-asculţi povaţa asta
Care-i binecuvântată
Nu se poate, nu se poate
Să rămâi însărcinată!

Opt luni au trecut degrabă
Sau chiar nouă-mi se pare-
Şi într-o zi veni la rabi
Rifca, dar cu burta mare.

-Nu mi-a folosit povaţa
Zice ea foarte timidă
Fiindcă, uită-te la mine
Iarăşi am rămas gravidă.

-Cum se poate? Îţi spusesem
Când te-i duce la culcare
Tu, picioarele amândouă
Să le ţii-ntr-o oală mare!

-Păi, să vezi cinstite rabi,-
Zice ea cu mult lipici-
N-am găsit o oală mare
Şi am luat două mai mici...


Trei nasturi

S-a oprit tramvaiu-n piaţă
Lume multă şi pestriţă
Şi prin iureş se-mpinge
O frumoasă cuconiţă.

Cum avea rochiţa strâmtă
Şi cu nasturi mulţi pe spate
Vrea să urce, dar din cauza
Rochii strânsă-n trup, nu poate.

Trece mâna-i mititică
Lată ca un plăsturel
Înspre spate şi gingaşe
Ea deschide-un năsturel.

Imposibil să se urce
Dar ca şi orice femeie
Îşi mai trece mânuşiţa
Şi înc-un nasture descheie.

Dar cum treapta e-năltuţă
Şi e-aproape imposibil,
Ce să facă, ce să facă?
Vezi, momentul e penibil!

Mai deschise încă unul
Dar zadarnic îi e dorul.
Nici acum nu poate doamna
Să-şi ridice sus piciorul.

Dar un domn ce e în urmă-i
Fără niciun fel de formă
O apucă de contururi
Şi o saltă pe platformă.

Doamna roşie la faţă
Fulgerând priviri haine,
Se întoarce şi îi spune
Bombănind:-Nu ţi-e ruşine?

-N-ai dreptate, cuconiţă
Zice el cu nepăsare
Dumneata te superi fiindcă
Fără vrere am pus mâna

Pe când eu tăcui din gură
Când nici nu mi-ai spus "pardon"
Şi mi-ai descheiat din grabă
Trei nasturi la pantaloni!


Mitică

Eu, la şcoală n-am fost leneş
Ba am fost chiar silitor.
Totuşi, m-a-ntrecut Mitică
Că a fost şi monitor!

El ne dirija în clasă
Că-mi spuneam, în gând, cuminte:
-Mă, al dracului Mitică,
Iar mi-a luat-o înainte!

M-am îndrăgostit de-o blondă
Cu ochi negri, de jăratec,
Inocenţa în persoană
Şi-o iubeam ca un zănatec.

Să mă-mbăt de gura-i dulce
I-aş fi dat toţi anii mei
Şi de n-o vedeam trei zile
Mă stingeam de dorul ei!

Da-ntr-o noapte, când intrat-am
Într-un fel de cabaret,
Am văzut-o cu Mitică
Chefuind într-un boschet.

Prăbuşit, cu visu-n ţăndări,
Mi-am şters lacrima fierbinte.
-Mă, al dracului Mitică
Iar mi-a luat-o înainte!

După mult-alergătură
Cam de-un an şi jumătate
Am intrat, c-o leafă mică,
La o mare societate.

De la personal, un mahăr,
Mi-a vorbit de mă-ngrozi:
-Mă, aicea se munceşte,
Nu se scrie poezii!

Tot ce-ţi porunceşte şeful
Trebuie să te supui
Fie zi sau fie noapte
Eşti la ordinele lui!

Uite-l, chiar acum coboară
Dintr-o limuzină mică.
Şi...am îngheţat de spaimă:
Şeful meu era Mitică!

Am făcut o reverenţă
Şi am îngânat:-Prea Sfinte!
Uite cum şi-aici Mitică
Iar mi-a luat-o înainte!

Când nevasta mea, Elena,
Mi-a născut pe Mauriciu
Eu m-am dus să mi-l înscrie
În registre, la oficiu.

Terminând formalitatea
Şi cu martori de asemeni
Cine a intrat? Mitică!
Şi a anunţat doi gemeni!

Am simţit că-mi piere graiul,
Că n-am scos nici trei cuvinte:
-Până şi aici, mitică
Iar mi-a luat-o înainte!

Cu o bancă, sub sechestru
Pentru-o muşama secretă,
Am intrat la puşcărie
Două luni, pentru anchetă.

Vis-ŕ-vis, dintr-o celula,
Iese-un domn cu barbişon
Ce-a delapidat din banii
Statului, un milion.

L-am privit cu de-amănuntul
Şi am înlemnit de frică:
Vai de mine! Nu se poate!
Mă cutremur! E Mitică!

Nu cred că se simte bine
În vărgatele veşminte.
-Mă, al dracului Mitică
Iar mi-a luat-o înainte!

Anii trec la repezeală
Că nici nu observi măcar
Şi-ntr-o zi, prin centru trece
Un cortegiu mortuar.

Lume, doliu. În maşină
Un ministru de resort.
Că mă-ntreb:-Cine să fie?
Acest personagiu mort?

Mă apropii şi de groază
Simt că sângele-mi furnică
-Dumnezeu să-l aibe-n pază!
E amicul meu, Mitică!!

Şi fără s-audă nimeni,
Îngăimai ca un părinte:
-Mă, al dracului Mitică,
Iar mi-a luat-o înainte!


Motiv serios

Nu s-au văzut de-aproape-o lună
Ea în concediu-n Făurei,
Iar el rămas în Capitală
Setos de farmecele ei.

C-avea Mimi ochi mari şi negri
Şi dinţii albi, mărgăritari,
Guriţa dulce, o comoară,
Şi sâni frumoşi şi braţe tari.

Cum nu aveau unde să meargă
Să-şi stingă focul ce-i ardea
Şi dornici unul de-altul, ambii
S-au îndreptat înspre şosea

Aici, într-un tufiş sălbatic
De orişice priviri ferit
În iarbă s-au întins cu sete
Şi s-au iubit, şi s-au iubit.

Sfârşind împreunarea dragă,
Sorbită lung, cu mult nesaţ,
S-au sărutat încă o dată
Şi au pornit voioşi la braţ.

-Tu ştii, că de trei ani, într-una
Ne îndrăgim, iubita mea,
Dar azi a fost un vis, un farmec,
Săltai în sus, nu altceva!

-Cum să nu sar în sus, iubite,
-Răspunse ea cu mult lipici-
Dacă un ceas şi jumătate
Am stat cu fundul în urzici!



Nici acum nu știu misterul !

Priveam pe Ben Iehuda-ntr-o vitrină
Şi eu eram c-un pas în urma ei...
Avea un trup superb, de Mesalină
Şi un picior sculptat parcă de zei.

Să-mi depărtez din gând melancolia
Setos de noutăţi ca orice om,
Mi-am scos cu politeţe, pălăria
Şi i-am spus şoptit, surâzător: Shalom!

M-a măsurat din cap până-n picioare
C-o nonşalanţă ce mă-ncătuşa
Şi parcă a zâmbit, sau mi se pare
Că mi-a şoptit candid:Bevakosa!

Cum flerul niciodată nu mă-nşeală,
Ştiam precis că o să-mi cadă-n laţ
Şi am plecat cu ea la-nvălmăşeală
Ca Julieta şi Romeo, braţ la braţ.

Simţind că din priviri am înţeles-o
Şi fericit de-această aventură
Ne-am aşezat la masă-ntr-un lesspresi
Eu o cafea şi ea o prăjitură.

La tot ce-i îndrugam: Mamzel, duduie,
C-o frază mai de ici, mai de colo
Guriţa-i dulce nu ştia să spuie
Decăt o vorbuliţă, una: Lo!

Şi cum sălta din umeri, ştrengăreşte
Şi îmi zâmbea, m-am lămurit ;
Ea nu ştia o boabă româneşte
Eu nu ştiam nici un cuvânt ivrit.

Pe masă şerveţele-mpăturite
Şi ea, ca să nu stau ca un bleg
Îşi însoţea cuvintele rostite
Cu câte-un mic desen, s-o înţeleg..

Mi-a desenat cuţit, farfurioară
Şi cum m-ardeau privirile adânce,
Ar fi dorit să mergem să mănânce

În restaurant intrarăm şi îndată
Un chelner ne-a servit ca din senin,
Un forspaiz, o friptură şi-o salată
Şi am ciocnit şi un pahar de vin.

Mânca cu mlădieri de porumbiţă
Cu dinţişori de-un alb mărgăritar
A mai cerut ficat şi o costiţă,
Ş-am mai ciocnit cu ea înc-un pahar!

Apoi a început să deseneze
O tobă, saxofon şi-un clarinet,
Şi-am înţeles că vrea să se distreze
Şi-am intrat cu ea la cabaret.

Program, femei, orchestră mexicană,
Parfum de mosc, velour şi ametist
Şi drăgălaşa mea pe nume Brana
Mi-a acordat o porţie de twist.

După aceea, foarte-nfierbântată
De dans, de coca-cola şi cafea,
Iubita mea cuminte şi-adorată,
Mi-a desenat frumos o canapea.

De-atunci îmi chinui mintea să-mi pleznească
Şi nu pot dezlega acest mister:
De unde a putut ea să ghicească
Că sunt de meserie tapiţer?


Sunt păcătos, părinte

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi îi spune:-Fie-ţi milă
De un suflet păcătos

Chiar în Săptămâna Mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu ardoare
Uite, am păcătuit!

-Ai furat?-întrabă popa
-Nu prea sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa
C-o grădină de miere!

-Vai de mine, vai de mine...
Greu păcat ai săvârşit...
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mântuit.

-Nu pot! a răspuns Arvinte,
Să-mi fac chinul şi mai greu,
Nu pot să divulg, părinte,
Că mă bate Dumnezeu!

Era-naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochii de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar...

-Nu cumva ai fost cu Tanţi
Din Smârdan, de peste drum?
-Nu pot s-o divulg, că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum!

Şi-avea flori la cingătoare
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocul de fată mare,
Numai bună de iubit...

-Poate-ai fost cu Miţa Creaţa,
Cea uşoară ca un fulg
Din Buzeşti? -Cere-mi şi viaţa
Însă nu pot s-o divulg!...

Durdulie,-mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-o dată,
Ai simţit în vine foc!

-Măi Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
-Sfinte, geaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun...

O cocoană tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispite,
Toată plină de păcat...

-Bine, du-te, meditează
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibă-n pază!
-Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând în colţ, ca vântul
S-a-ntâlnit cu Calistrat,
Care l-a-ntrebat:-Prea sfântul
De păcat te-a dezlegat?

-Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la părinte
Încă trei adrese noi!


(poezii de Ion Pribeagu)

Un comentariu:

  1. Felicitari pentru acest blog.
    Site-ul oficial al celui mai mare umorist roman
    Ion Pribeagu
    http://ionpribeagu.blogspot.com/
    va invita sa cititi cateva poezii ale marelui autor.
    Va garantam ca ve-ti muri de ras.
    Tot odata va rugam sa ne lasati si un link cu acest articol pentru a trimite miile de fani ale acestui genial autor la el.
    Abonati-va la acest blog daca doriti.
    Va multumim !!!

    Restul n-are importantã,
    Nici spital, nici ambulantã,
    Stiu c-am stat trei luni jumate,
    Nici pe burtã, nici pe spate,
    De atunci mi-e viata rozã,
    Nici în versuri, nici în prozã,
    Si astept o aventurã,
    Ori cu Haike ori cu Surã.

    RăspundețiȘtergere