Aseară am avut bucuria şi plăcerea de a-l revedea pe Alin Popoviciu. La televizor.
Nu ştiţi cine e Alin Popoviciu?
Ei bine, nu aţi pierdut nimic. Absolut nimic.
Alin Popoviciu e un idiot. Până aici, nimic extraordinar, fiindcă lumea e oricum plină de tot felul de idioţi.
Alin Popoviciu este şi deputat PD-L. Nici acesta nu este un lucru extraordinar, deoarece PD-L are mulţi deputaţi. Mult prea mulţi. Şi mai cumpără, că e ofertă.
Nici măcar faptul că Alin Popoviciu este, în acelaşi timp, şi deputat PD-L, şi idiot, nu e mare brânză. Mai interesant ar fi fost să fie deputat PD-L şi să nu fie idiot ... dar, oare, e cu putinţă?
Ceea ce îl face pe Alin Popoviciu să fie unic, inegalabil, irepetabil, este faptul că este deputatul meu. Adică, al colegiului în care, cu sau fără ruşine, locuiesc. Asta este.
Ei, dar şi colegiul în care domiciliez e unul absolut special. Este colegiul unde onor prezidentu’ nostru şi-a anunţat candidatura pentru al doilea mandat. Puah!
Bine, şi cam ce spumea, pardon, spunea A.P.? Păi, de exemplu, de unicameral. Moderatorul încerca, fără succes, să îi atragă atenţia că procedura de modificare a Constituţiei nu e una simplă, că e nevoie de acordul unei majorităţi mult mai consistente decât cea de care dispune, în clipa aceasta, PD-L ... Degeaba. El, A.P. face unicameralul până în 2012 ... cu siguranţă. Nu Bok, nu Băsescu, el ... personal. În ceea ce priveşte PSD şi PNL, păi ce, au curaj să nesocotească voinţa poporului? Să le vedem că ies în faţă şi zic: noi nu suntem de acord cu poporul. Păi, mai pupă vreun vot - asta în varianta nefericită în care, până atunci, nu vor fi interzise prin lege, nu?
Altceva ... ce mai vreţi? Individul e un dalmaţian, are destule pete ... şi ca trăitor în colegiul lui, le cam ştiu. Ce să (mai) spun? Uite, dau o căutare google cu Alin Popoviciu şi ce găsesc?
La mine, primul link este spre: Alin Popoviciu – Ridzi de Timişoara. La dumneavoastră e la fel?
De fapt, comparaţia cu un câine nu e tocmai potrivită. Aceasta pentru că, în general, orice câine latră mai puţin, e mai inteligent şi, cu certitudine, mult mai onest decât domnul Popoviciu.
Mă simt oarecum stânjenit de faptul că locuiesc în acest colegiu. Asta pentru că, faţă de Popoviciu, până şi tânărul Honorius pare un fel de Kant. Dar ... ăsta-i omul, ăsta-i colegiul. Sau invers, ăsta-i colegiul, ăsta-i omul.
Cu siguranţă, oamenii au avut la dispoziţie şi alte opţiuni, dar ... asta este. Ce s-a întâmplat?
S-a furat. S-a furat foarte mult. Dar, asta are o importanţă destul de mică. Oricât de mult s-ar fi furat la parlamentare, jocurile erau făcute de la locale. Colegiul lui Popoviciu este format din oraşul Sânnicolau Mare şi încă 14 comune. Dintre acestea, doar trei localităţi rurale nu aveau primar PD-List la data parlamentarelor. Colegiul lui Popoviciu e, dacă nu cel mai portocaliu din ţară, atunci, cu siguranţă, unul dintre ele.
Totuşi, dincolo de furt, ce i-a determinat pe oameni să-şi dea voturile candidaţilor portocalii?
Spune o vorbă că în ţara orbilor, chiorul e împărat – perfect adevărat în cazul nostru. Oamenii votează candidaţii cu care se identifică. Cei care le spun exact ceea ce vor să audă. Nu, nu adevărul, oamenii nu doresc, în general, să audă adevărul. Minciuni, nu contează cât de gogonate, dar să fie ceea ce oamenii vor se audă.
Pentru cei mai mulţi dintre oameni, viaţa e un proiect ratat. Acesta e adevărul, oricât ne-am dori să fie altfel. Oamenii nu ştiu ce trebuie se facă pentru a reuşi. Şi, nici nu vor să reuşească, se tem de succes ... mai cu seamă, de responsabilitatea gestionării lui. Pentru a câştiga încrederea unui ratat trebuie să faci două lucruri: unu - să te oferi să obţii succesul în locul său, şi doi – să te oferi să îi sancţionezi pe cei care l-au împiedicat pe om să obţină succesul (în alte cuvinte, pe corupţi, comunişti, moguli etc.). E vorba de un succes de azi pe mâine, de o construcţie facilă, dar nimic nu e mai etern decât provizoratul, mai cu seamă la români. Iar pentru un individ ca Popoviciu nu e nicio problemă să atragă voturi, atâta timp cât oamenii sunt aşa cum sunt.
Pentru a avea o şansă, oamenii din colegiul 5 Timiş, şi, în general, din toate colegiile şi circumscripţiile din ţară, ar trebui, mai întâi, să şi-o ofere.
P.S. Am primit de la Lilick o - să-i zicem - invitaţie – nu ştiu dacă e cuvântul cel mai potrivit. Eram cam îndoit, iar omul care m-a determinat să iau o decizie este Alin Popoviciu. Nu ştiu ce se întâmplă aiurea, dar, pentru această parte de ţară, e ruşinos să fie reprezentată de cine e reprezentată. Revoluţia din ’89 a plecat, totuşi, de aici ... ce poate fi mai trist decât adjudecarea acestei zone de către slugoii lui Băsescu?
Nu ştiţi cine e Alin Popoviciu?
Ei bine, nu aţi pierdut nimic. Absolut nimic.
Alin Popoviciu e un idiot. Până aici, nimic extraordinar, fiindcă lumea e oricum plină de tot felul de idioţi.
Alin Popoviciu este şi deputat PD-L. Nici acesta nu este un lucru extraordinar, deoarece PD-L are mulţi deputaţi. Mult prea mulţi. Şi mai cumpără, că e ofertă.
Nici măcar faptul că Alin Popoviciu este, în acelaşi timp, şi deputat PD-L, şi idiot, nu e mare brânză. Mai interesant ar fi fost să fie deputat PD-L şi să nu fie idiot ... dar, oare, e cu putinţă?
Ceea ce îl face pe Alin Popoviciu să fie unic, inegalabil, irepetabil, este faptul că este deputatul meu. Adică, al colegiului în care, cu sau fără ruşine, locuiesc. Asta este.
Ei, dar şi colegiul în care domiciliez e unul absolut special. Este colegiul unde onor prezidentu’ nostru şi-a anunţat candidatura pentru al doilea mandat. Puah!
Bine, şi cam ce spumea, pardon, spunea A.P.? Păi, de exemplu, de unicameral. Moderatorul încerca, fără succes, să îi atragă atenţia că procedura de modificare a Constituţiei nu e una simplă, că e nevoie de acordul unei majorităţi mult mai consistente decât cea de care dispune, în clipa aceasta, PD-L ... Degeaba. El, A.P. face unicameralul până în 2012 ... cu siguranţă. Nu Bok, nu Băsescu, el ... personal. În ceea ce priveşte PSD şi PNL, păi ce, au curaj să nesocotească voinţa poporului? Să le vedem că ies în faţă şi zic: noi nu suntem de acord cu poporul. Păi, mai pupă vreun vot - asta în varianta nefericită în care, până atunci, nu vor fi interzise prin lege, nu?
Altceva ... ce mai vreţi? Individul e un dalmaţian, are destule pete ... şi ca trăitor în colegiul lui, le cam ştiu. Ce să (mai) spun? Uite, dau o căutare google cu Alin Popoviciu şi ce găsesc?
La mine, primul link este spre: Alin Popoviciu – Ridzi de Timişoara. La dumneavoastră e la fel?
De fapt, comparaţia cu un câine nu e tocmai potrivită. Aceasta pentru că, în general, orice câine latră mai puţin, e mai inteligent şi, cu certitudine, mult mai onest decât domnul Popoviciu.
Mă simt oarecum stânjenit de faptul că locuiesc în acest colegiu. Asta pentru că, faţă de Popoviciu, până şi tânărul Honorius pare un fel de Kant. Dar ... ăsta-i omul, ăsta-i colegiul. Sau invers, ăsta-i colegiul, ăsta-i omul.
Cu siguranţă, oamenii au avut la dispoziţie şi alte opţiuni, dar ... asta este. Ce s-a întâmplat?
S-a furat. S-a furat foarte mult. Dar, asta are o importanţă destul de mică. Oricât de mult s-ar fi furat la parlamentare, jocurile erau făcute de la locale. Colegiul lui Popoviciu este format din oraşul Sânnicolau Mare şi încă 14 comune. Dintre acestea, doar trei localităţi rurale nu aveau primar PD-List la data parlamentarelor. Colegiul lui Popoviciu e, dacă nu cel mai portocaliu din ţară, atunci, cu siguranţă, unul dintre ele.
Totuşi, dincolo de furt, ce i-a determinat pe oameni să-şi dea voturile candidaţilor portocalii?
Spune o vorbă că în ţara orbilor, chiorul e împărat – perfect adevărat în cazul nostru. Oamenii votează candidaţii cu care se identifică. Cei care le spun exact ceea ce vor să audă. Nu, nu adevărul, oamenii nu doresc, în general, să audă adevărul. Minciuni, nu contează cât de gogonate, dar să fie ceea ce oamenii vor se audă.
Pentru cei mai mulţi dintre oameni, viaţa e un proiect ratat. Acesta e adevărul, oricât ne-am dori să fie altfel. Oamenii nu ştiu ce trebuie se facă pentru a reuşi. Şi, nici nu vor să reuşească, se tem de succes ... mai cu seamă, de responsabilitatea gestionării lui. Pentru a câştiga încrederea unui ratat trebuie să faci două lucruri: unu - să te oferi să obţii succesul în locul său, şi doi – să te oferi să îi sancţionezi pe cei care l-au împiedicat pe om să obţină succesul (în alte cuvinte, pe corupţi, comunişti, moguli etc.). E vorba de un succes de azi pe mâine, de o construcţie facilă, dar nimic nu e mai etern decât provizoratul, mai cu seamă la români. Iar pentru un individ ca Popoviciu nu e nicio problemă să atragă voturi, atâta timp cât oamenii sunt aşa cum sunt.
Pentru a avea o şansă, oamenii din colegiul 5 Timiş, şi, în general, din toate colegiile şi circumscripţiile din ţară, ar trebui, mai întâi, să şi-o ofere.
P.S. Am primit de la Lilick o - să-i zicem - invitaţie – nu ştiu dacă e cuvântul cel mai potrivit. Eram cam îndoit, iar omul care m-a determinat să iau o decizie este Alin Popoviciu. Nu ştiu ce se întâmplă aiurea, dar, pentru această parte de ţară, e ruşinos să fie reprezentată de cine e reprezentată. Revoluţia din ’89 a plecat, totuşi, de aici ... ce poate fi mai trist decât adjudecarea acestei zone de către slugoii lui Băsescu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu