Un gând (11)

Prefaţă

Greşelile, păcatul, zgârcenia, prostia
Ne-aruncă-n suflet zbucium şi-n trupuri frământări
Şi noi nutrim cu grijă blajine remuşcări
Aşa cum cerşetorii îşi cresc păducheria.

Păcatele ni-s aspre, căinţele mişele,
Mărturisirea noastră ne-o răsplătim din gros
Şi iar ne-ntoarcem veseli pe drumul gloduros
Crezând cu lacrimi sterpe că ne-am spălat de rele.

În mrejele pierzării prelung Satan ne plimbă
Şi sufletul ni-l lasă vrăjit şi vlăguit
Şi al voinţei noastre metal nepreţuit
Acest chimist destoinic în aburi îl preschimbă.

Cu sfori ascunse, Dracul ne prinde şi ne joacă!
De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini, printr-o adâncă şi scârnava cloacă.

Cum muşcă-un muieratic sărac, cu desfătare
Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate,
Gustăm şi noi o biată plăcere, pe-apucate,
Ca pe-o lamâie veche storcând-o cât mai tare.

Noroade-ntregi de Demoni în capul nostru zbiară
Foind ca milioane de viermi încolăciţi
Şi-n pieptul nostru Moartea, ând rasuflam truditi,
Cu gemete mocnite, râu nevazut coboară.

Dacă pumnalul, focul, otrava, siluirea
N-au vrut să-şi puie înca blazonul lor poznaş
Pe pânza care-o ţese destinul nostru laş
Pricina e că slabă şi trândavă ni-i firea.

Dar printre şerpi, pantere, şacali, mistreţi, căţele,
Maimuţe, vulturi, scorpii şi monştri ce se zbat,
Se târâie, rag, urlă, sporind neîncetat
În noi menajeria năravurilor rele,

E unul şi mai mârşav, mai slut, mai rău la fire!
Deşi nici nu se zbate şi nici nu-i zgomotos
El ar distruge lumea întreagă bucuros
Şi-ntr-un căscat s-ar prinde să-nghită-o omenire;

Urâtul e! - Cu lacrimi în silă revărsate,
Visează eşafoduri fumând nepasator.
Pe monstru-acesta gingaş tu-l ştii, o! cititor,
- O! cititor făţarnic, - tu, semenul meu, - frate!
(Baudelaire)