Frica de a tăcea

Aţi văzut vreodată cum atacă leii o turmă de vite? Ei bine, cam aşa: trei, patru, sau mai multe lei, de fapt, leoaice, tăbărăsc pe una din vite şi o ucid, în timp ce restul turmei fuge sau continuă să pască liniştită. 

Întotdeauna m-am întrebat: de ce nu intervin cele în celelalte vite? De regulă o astfel de turmă numără sute, poate mii de capete, în timp de leii sunt mult mai puţini. Apoi, vitele nu sunt deloc inferioare din punct de vedere fizic, poate nu au colţi precum leii, dar au, în schimb, copite, cu care pot aplica lovituri foarte puternice, poate chiar mortale, atacatorilor. Şi, totuşi, vitele continuă să pască impasibile, în timp ce una dintre ele este atacată şi ucisă. De ce? Probabil, pentru că sunt vite, şi e în firea vitelor să nu intervină niciodată în astfel de împrejurări.

Ştiaţi că, atunci and un pui de găină este atacat de un uliu, moare înainte de a fi atacat, efectiv, de acesta. Puiul vede matahala aceea din cer năpustindu-se asupra sa şi moare, pur şi simplu, de frică, înainte ca uliul să apuce să-l înhaţe. Dar, aşa sunt puii, fricoşi.

Dar noi? Noi, oamenii?

În ultimul timp, am auzit tot felul de sfaturi. Ce fel de sfaturi? De genul: taci. Taci, fiindcă tăcerea e de aur. Taci, fiindcă vremurile sunt nesigure. Taci, dacă vrei să ai un serviciu. Taci, taci, taci ...

De ce să tac? 

Păi, tu nu vezi ce se întâmplă în jurul tău?

Ba da, văd. Şi iată ce se întâmplă:

Băsescu şi ai lui au confiscat democraţia în România. Să nu mai spună cineva că este democraţie, fiindcă nu este. Este o dictatură perversă, şi atâta tot. 

În ce ţară democratică se aleg primarii într-un tur? Întreb şi eu ...

Peste tot, are loc o politizare dezgustătoare. Peste tot, oamenii care nu sunt „trup şi suflet” cu chioru’ şi piticu’, sunt înlăturaţi. Sau sunt şicanaţi cu tot felul de probleme. Sau şantajaţi. Sau ameninţaţi. Sau „sfătuiţi”. Sau ... cine mai ştie ce? Atenţie: între aceşti „indezirabili” au ajuns să figureze şi unii membri de marcă ai PDL, până-ntr-acolo au ajuns lucrurile.

Toată ţara, toţi oamenii sunt cuprinşi de un sentiment, mai mult sau mai puţin explicit, de teamă. Mereu se întamplă lucruri ciudate şi inexplicabile, iar asta induce acest sentiment de teamă.

La Bruxelles a fost inaugurată o reprezentanţă diplomatică a unei entităţi statale care nu există: Ţinutul Secuiesc. Autorul acestei isprăvi este László Tőkés, europarlamentar român (!?) şi vicepreşedinte al P.E.. 

Pentru cei care nu înţeleg acest lucru, trebuie să reamintesc un lucru: László Tőkés este un personaj inventat de ceea ce ulterior avea să se numească, în mod ridicol, Revoluţia română de la Timişoara. Nu vreau să intru în detalii, dar fără această aşa-zisă revoluţie, mai mult ca sigur, acest personaj sinistru s-ar fi odihnit astăzi acolo unde îi este, de fapt, locul: la puşcărie. Asta dacă nu ar fi fost, între timp, eliminat. 

Nu, nu vreau să mă refer la revoluţie în ansamblul ei, ci doar la mascarada Tőkés, care a fost utilizată pentru a declanşa evenimentele ulterioare. Eu cred că Timişoara nu a fost aleasă întâmplător ca loc de desfăşurare al acestor evenimente, şi asta fiindcă nicăieri în ţară, în acele timpuri, nu ar fi putut fi organizată o asemenea „reacţie civică” în faţa încercării autorităţilor de a evacua un spion maghiar şi un infractor deghizat în preot reformat. Nu, nicăieri, nici măcar în secuime, nu s-ar fi putut întâmpla aşa ceva.

Sunt mulţi care vorbesc de „spiritul Timişoarei” fără ca să aibă habar despre ce este vorba. Dar, pentru cei care ştiu despre ce este vorba, aşa-zisul „spirit al Timişoarei” nu e doar anticomunist, ci şi antiromânesc. 

Sigur, termenii folosiţi sunt alţii, se vorbeşte de un model de coexistenţă al diferitelor grupuri etnice şi religioase pe pământul Banatului. De antiromânism nu se vorbeşte decât pe la colţuri, şi nici nu ar fi posibil altceva, de vreme ce peste 90% dintre locuitorii sunt români. Dar, tot de antiromânism este, de fapt, vorba. Numai că e vorba de un antiromânism „de mătase”, cu nimic mai puţin primejdios decât cel al extremiştilor maghiari din secuime sau de la Budapesta.

Un „bănăţan” adevărat, un „bănăţan în ţoalele lui”, nu se poate autodefini decât într-un anumit raport cu ceilalţi români, care, invariabil, sunt leneşi, beţivi, proşti, hoţi, cocălari, şi aşa mai departe, asta în ciuda faptului că majoritatea covârşitoare a „bănăţenilor” sunt născuţi, sau au părinţii, sau bunicii născuţi exact în zonele acelea pline de leneşi, beţivi şi proşti.

Nu vreau să explic pe larg această caracteristică a multora dintre locuitorii actuali ai Tmişoarei şi judeţului Timiş, dar este clar că această făloşenie găunoasă există, că e foarte răspândită, şi că poate fi folosită foarte uşor pentru inducerea unor sentimente antiromâneşti. Cine spune că nu e aşa, să mă contrazică cu argumente!

Zilelele trecute, FRF a luat decizia retrogradării vicecampioanei României la fotbal, Poli Timişoara, in liga a treia. Nu sunt un microbist, nu cunosc dedesupturile acestei afaceri, dar mi-am pus întrebarea firească: cine are de pierdut de pe urma acestei decizii? În primul rând jucătorii, care, în loc de Champions League, sunt trimişi în liga a treia, apoi antrenorul, suporterii etc. Care dintre aceştia este vinovat de această situaţie? După ştiinţa mea, niciunul. Nu s-a pus problema ca unul dintre jucători să fi „aranjat” vreun meci, sau altele asemănătoare, nici antrenorul nu are vreo vină, şi nici suporterii. Atunci? Atunci, de ce nu a fost pedepsită persoana vinovată, cum e posibil ca pentru o greşeală a nu-ştiu-cui, să plătească, prin lege, atâţia nevinovaţi? E normal să se întample aşa ceva?

Nu, nu e normal, normal este: cine a greşit, plăteşte. 

Probabil, cei care au luat această decize nu au cunoscut „spiritul Timişoarei”, sau poate l-au cunoscut foarte bine. Nu ştiu. Dar ştiu că, în urma acestei decizii, ura şi dispreţul bănăţenilor faţă „miticii” care i-au trimis în liga a treia s-a dublat, la fel şi nostalgiile faţă de un aşa-zis imperiu pe vremea căruia Timişoara era numită „mica Vienă”. 

Adevărul este că bănăţenilor le este din ce în ce mai frică să trăiască în România. Fiindcă în România se întâmplă ceea ce se întâmplă. Şi vor să mute echipa în străinătate? E de râs? Nu, nu e de râs, ei ar vrea să să mute cu totul acolo, sau şi mai bine, să-i mute pe „mitici”. Şi, nu râdeţi de bănăţeni: sunt făloşi, dar asta nu înseamnă că, dacă-şi pun ceva în cap, nu duc până la capăt!

Dar, despre poliţişti, ce-ar fi de spus? Aud că nu li se mai cere să respecte legea, ci ordinele superiorilor. Cei care nu se conformează vor fi disponibilizaţi. PDL nu are nevoie de poliţişti care nu sunt loiali.
 

Şi, peste tot, aud acest sfat, acest îndemn: să tac. Să tac şi să nu fac nimic. Să mă fac că nu văd, că nu aud, că nu pricep. Să nu deranjez. În ultimă instanţă, să nu exist.
 

Adică exact ceea ce fac vitele atunci când sunt atacate de prădători: nimic. Nimic special. Continuă să pască liniştite.
 

Când profesorilor le-au fost tăiate salariile, iar şcolile au fost închise, toată lumea s-a făcut că plouă. Când medicilor li s-a întâmplat acelaşi lucru, iar spitalele au fost închise, toată lumea s-a făcut că plouă. Când tva-ul a fost ridicat, nimeni nu s-a gândit să protesteze. Când s-a recunoscut public că această decizie a fost o greşeală care a întârziat ieşirea României din criză, nimeni nu a cerut socoteală. Şi nici revenirea neîntârziată a tva la 19%. Oamenii s-au comportat, atunci, ca nişte vite. Oamenii se comportă şi acum, tot ca nişte vite. Oamenii se comportă cam dintotdeauna ca nişte vite. Dar, oare de ce?
 

De aia, că le e frică. Le e frică să nu-şi piardă slujbele alea amărâte, le e frică de scumpiri, de şomaj, de foame, de bătrâneţe, de trădare, de sărăcie, de câte şi mai câte. Şi, cred ei, tăcând şi nefăcând nimic, lucrurile astea urâte se vor întâmpla foarte târziu, sau nu se vor întâmpla deloc!
  

Eroare fatală! Toate lucrurile astea se întâmplă, mai ales, fiindcă oamenii se tem. Cel mai mult se tem să vorbească. Se tem să gândească. Se tem să acţioneze. Şi apoi, se miră că li se întâmplă tot ceea ce li se întâmplă?!
  

Pentru a face ca răul să triumfe în lume, nu trebuie ca oamenii răi să lucreze mai mult – oricum ei îşi dau toată silinţa – e necesar doar ca oamenii buni să nu facă nimic. Nu ştiu cine a spus asta, dar mult adevăr e în aceste cuvinte.
 

În ceea ce mă priveşte, sunt om, şi am încercat toate sentimentele omeneşti, inclusiv toate tipurile de teamă şi frică. Da, cunosc frica şi ştiu ce înseamnă să ţi se îndoaie genunchii, chiar atunci când nu doreşti asta. Ştiu toate aceste lucruri. Dar, am şi învăţat că toate aceste frici nu-mi servesc la nimic. Am învăţat să nu-mi mai fie frică. Nu de tot, încă mai am frică, dar, încet-încet, învăţ să trăiesc fără frică. Fără frica de a ajunge muritor de foame, fără frica de boală sau de moarte, fără frica lui Dumnezeu, fără frica de semenii mei, fără nicio frică! 
 

Ba nu, mint, am totuşi o frică, una mare, copleşitoare, care creşte cu fiecare zi ce trece. Frica de a tăcea! Da, mi-e frică să tac! Mi-e din ce în ce mai frică să tac.
 

Vouă de ce vă e frică?