Cât aţi fi dispuşi să plătiţi?

La începutul anilor ’80, în Polonia se desfăşurau evenimente care păreau de neimaginat în orice altă ţară est-europeană. De la un capăt la celălalt, ţara era brăzdată de un val de greve şi revolte atât de puternic, încât guvernul a fost nevoit să semneze, în august 1980, la Gdańsk, un acord cu muncitorii grevişti, prin care se stipulau, printre altele: dreptul la grevă, legalizarea înființării sindicatelor independente și desființarea cenzurii. O lună mai târziu, era înfiinţat legendarul sindicat liber Solidaritatea, condus de electricianul Lech Wałęsa, care, ulterior, avea să şi devină preşedinte al ţării.

Media oficială din România ignora total subiectul. Tot ceea ce ştiau românii, şi ştiau destul de multe, deoarece subiectul era nou şi incitant, era de la posturile de radio străine. Şi de la Radio Şanţ, fireşte. În vremurile acelea când nu exista internet, şi, evident, nici bloguri, Radio Şanţul suplinea cu mare succes această deficienţă. Instrumentele de lucru ale acestei forme de media neinstituţionalizate erau, ca şi acum, zvonul şi bancul. Originea acestor zvonuri şi bancuri a fost, este şi va rămâne, în cea mai mare parte, necunoscută, astfel că nu am niciun fel de date pentru a afirma că, în acei ani, România devenise un lider mondial în domeniul producţiei de zvonuri şi bancuri – de altfel, eu nici nu cred acest lucru – dar, cu siguranţă, România ocupa un loc fruntaş pe plan mondial în ceea ce priveşte consumul.

Din multitudinea de bancuri din epocă reamintesc unul, şi anume:

Un polonez se duce la o bancă şi are următoarea discuţie cu funcţionarul de la ghişeu:

- Bună ziua! Aş dori să depun şi eu o sută de zloţi la banca dumneavoastră, se poate?

- Sigur că da, completaţi, vă rog, acest formular de depunere.

- Da, sigur, am înţeles. Dar, ştiţi ... nu ştiu cum să spun ... dacă vreodată, cândva ... să zicem că am o problemă şi ... şi aş dori înapoi suta de zloţi ... se poate?

- O, bineînţeles, sunt banii dumneavoastră şi rămân banii dumneavoastră, tot ceea ce veţi avea de făcut va fi să completaţi celălalt formular, de retragere, şi să specificaţi suma pe care doriţi să o retrageţi.

- Mă iertaţi, vă rog ... să înţeleg că, dacă depun o sută de zloţi, nu mai pot să retrag decât o parte ... sau cum?

- Tovarăşe, depunând o sută de zloţi, dumneata creezi un depozit, înţelegi? Acest depozit va fi format din două părţi: suma iniţială, depunerea dumneata de o sută de zloţi, plus dobânda. Deci, dacă depui dumneata acum o sută de zloţi, peste un an nu vei mai avea o sută de zloţi, vei a vea o sută de zloţi plus dobânda, cinci zloţi, sau zece zloţi, cât va fi, că se mai modifică în timp, înţelegi? Şi dumneata vei putea retrage fie toată suma, fie numai dobânda, fie depunerea iniţială, fie orice altă sumă, în limita soldului. Pricepi?

- Adică eu să depun o sută de zloţi şi să retrag o sută zece?

- Da, da, da! Orice sumă în limita soldului.

- A ... nu, nu ... Dacă depun o sută de zloţi, eu o sută de zloţi vreau înapoi, nu vreau să păcălesc pe nimeni. Da’ eu asta vreau să ştiu: chiar pot să primesc înapoi suta de zloţi?

- Tovarăşe, noi aici avem de lucru. Ai pus o întrebare, dacă vei putea retrage banii depuşi, ai primit răspunsul, acesta este: „da, bineînţeles, oricând vreţi dumneavoastră”, acum ce nu înţelegeţi?

- Domnule ... adică tovarăşe, uite cum văd eu lucrurile: dumneata mi-ai citit din nişte legi, din nişte reglementări ... pot şi eu să citesc. Problema e alta: una e ce spune legea, şi alta e ceea ce se întâmplă în realitate. Ce spune legea despre greve? Că acestea sunt ilegale. Şi? Văd că sunt greve peste tot. Şi revolte, şi sărăcie, şi şomaj, şi falimente. Da, da, falimente. Şi de asta întreb, dacă mâine intră banca dumitale în grevă, pe termen nelimitat, sau dacă dă faliment, cu banii mei ce se întâmplă?

- Tovarăşe, mă exasperezi! Ai auzit dumneata de vreo grevă în sectorul bancar? Cât priveşte falimentul ... tovarăşe, banca e la Varşovia, înţelegi? Banca are sucursale în reşedinţele de voievodat, în alte oraşe etc. Noi aici suntem într-o sub-sucursală. Da, această sub-sucursală poate fi închisă, mutată etc., dar asta nu înseamnă faliment. Într-o astfel de situaţie, te duci dumneata la sucursală, la voievodat, şi acolo îţi primeşti suta de zloţi. E clar?

- Da ... dar dacă şi sucursala dă faliment?

- Atunci mergi la Varşovia, la sediul nostru central, şi acolo îţi primeşti banii.

- Şi ... şi dacă şi banca din Varşovia dă faliment?

- Tovarăşe, dumneata eşti ... Banca nu poate da faliment, clar? Nu are cum. Eventual, îşi schimbă denumirea, sediul ... mă rog. Da’ şi atunci, dacă mergi dumneata cu carnetul de economii la Banca Centrală, care ne garantează pe noi, că nu suntem de capul nostru, îţi primeşti banii înapoi negreşit. Acu’ cred că eşti în clar, da?

- Da’ Banca Centrală nu poate da faliment?

- Banca Centrală e mama tuturor băncilor, e bancă naţională. Dacă Banca Centrală dă faliment, statul dă faliment, pricepi!

- A, deci poate da faliment!

- Nu, nu, nu! Fiindcă nu e nici ea de capul ei. În spatele ei e guvernul, dacă Banca Centrală nu-ţi dă banii, te duci dumneata la guvern, şi-acolo, clar, îţi primeşti banii înapoi, da?

- Şi dacă dă şi guvernul faliment? Sau statul, în general?

- Nu, nu, am depăşit faza cu nervii, acum mă amuz. Tovarăşe, nimeni nu este pe lumea asta de capul lui. De exemplu, noi, polonezii, şi dacă am vrea să dăm faliment, şi dacă am vrea să tragem obloanele, nu se poate! Nu se poate şi gata! Nu se poate pentru că, peste noi sunt ruşii, da? Ei, dacă, prin absurd, guvernul polonez dă faliment, statul polonez dă faliment, nici atunci banii dumitale nu sunt pierduţi. Fiindcă, şi atunci, dacă te duci la Moscova, la banca lor naţională, sau la guvernul lor, cu siguranţă îţi vei primi banii înapoi, da?

- Da’ dacă se duce şi U.R.S.S.-ul în faliment?

- Dacă dă Uniunea Sovietică faliment? Păi, dacă dă Uniunea Sovietică faliment, ştii ce? Atunci, eu personal, dau o mie de zloţi pentru asta ... nu, nu o mie, zece mii ... dau tot, tot ce am ... dă şi dumneata suta aia amărâtă de zloţi, pentru că merită, îţi spun eu că merită!

Sunt ani şi ani de când aud de faliment. Faliment şi iarăşi faliment. Ei, nu falimentul birtului La căţeaua, nici măcar cel al FNI-ului sau al BANCOREX-ului, nu, aud de falimentul unor state precum Grecia, Irlanda, Portugalia, şi de ce nu, al Uniunii Europene în ansamblu, al Statelor Unite etc. Da’ văd că nimeni nu se înghesuie.

Şi de-aia zic: mai dă cineva faliment, sau e doar vrăjeală? Vreau să văd odată Grecia asta în faliment! Da, vreau asta! Vreau să văd America-n faliment: cică nu le dă voie China. I-auzi! Şi, mai ales, vreau să văd România în faliment! De ce România? Ei, zău? Fiindcă e ţara mea şi fiindcă trăiesc în ea.

Ei, despre ce înseamnă, de fapt, falimentul, care sunt avantajele şi beneficiile sale, altă dată.

Deocamdată, suferim în continuare din cauza datoriilor suverane. Ai dracu’ economiştii ăştia, auzi la ei: suverane! Da’ ştiţi ce e ăla un suveran? Uite ce zice DEX-ul: suveran - SUVERÁN, -Ă, suverani -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care este deasupra tuturor, cu o mare autoritate, care are autoritatea supremă. ♦ Fig. Absolut, fără margini; total, suprem. ♦ (Despre state, popoare) Care se bucură de suveranitate. 2. S.m. şi f. Conducător al unui stat monarhic; monarh. ♦ Fig. Persoană sau colectivitate liberă să dispună de soarta sa, de actele sale. – Din fr. souverain. 

Adicătelea, sunt deasupra tuturor, ca sabia lui Damocles, şi sunt totale şi fără margini. De datorii vorbesc.

Nu, frate, totală şi fără margini e doar prostia. Prostia celor care se lasă prostiţi de tot felul de proşti mai mari ca ei. Ce datorii suverane, ce prostii? N-avem niciun fel de datorii, datorii au cei care au împrumutat bani. Ce, eu am luat bani de la FMI, de la BM? Ăia trebuie împuşcaţi, fără discuţie. Sau spânzurați. Iar noi, ca stat, trebuie să declarăm falimentul, cât mai repede. E o chestie care merită, într-adevăr. Merită mai mult decât o sută de zloţi, na, de lei.

Dumneavoastră cât aţi da pentru ca România să intre cât mai repede în faliment?