Câteva neadevăruri duşmănoase despre regele Mihai şi monarhie

1. Nu este adevărat că regele Mihai a fost un nevolnic, atât pe perioada regenţei, cât şi în timpul celei de-a doua domnii. Dimpotrivă, mai cu seamă în timpul celei de-a doua domnii – că despre perioada regenţei chiar că nu e nimic de spus - regele Mihai şi-a controlat ferm şi energic primul ministru, recte pe mareşalul Ion Antonescu, iar acesta din urmă nu a îndrăznit să ia nicio decizie fără acordul ferm al regelui.

2. Nu este adevărat că regele Mihai a fost decorat de Stalin. Aia a fost doar aşa, la plezneală. O fi făcut cineva vreo glumă. Stalin nici nu a auzit de regele Mihai, şi nici regele Mihai de Stalin. 

3. Nu este adevărat că, după abdicare, regele ar fi plecat cu ceva din ţară, poate doar cu ceva nostalgii, dar cu nimic material. Astfel că, pentru a se întreţine, a fost nevoit să lucreze, uneori şi 16 ore pe zi, precum Băsescu.

4. Nu este adevărat că regele Mihai nu ar fi beneficiat de îngrijirea atentă şi plină de dragoste a părinţilor săi. Dimpotrivă, mai ales pentru tatăl său, micul prinţ a fost „cea mai mare comoară” şi „lumina ochilor săi”, cât despre mama sa, regina Elena, nici are rost să mai vorbim. Relaţiile dintre cei doi soţi au fost întotdeauna pline de dragoste şi armonie, şi aceasta este atmosfera în care a crescut viitorul suveran al României.

5. În aceste condiţii, informaţiile potrivit cărora, de fapt, tatăl natural al lui Mihai nu ar fi Carol al II-lea, ci Ernest Urdăreanu, nu reprezintă decât alte calomnii ordinare, alte mizerii morale. Dar, cum îşi poate imagina cineva vreun moment că regina Elena i-ar fi putut fi infidelă soţului său, când se ştie prea bine că aceasta şi-a iubit cu pasiune consortul, după cum şi el a iubit-o pe ea?

6. Nu este adevărat că în constituţiile monarhice din 1866 și 1923, referinţele sunt la adresa dinastiei de Hohenzollern (de fapt, la Carol I), ci la România. În acest sens, ruperea unilaterală a tuturor legăturilor dinastice dintre Casa Regală a României (ce dracu’ o fi şi aia?) şi Casa Princiară de Hohenzollern a fost un act extrem de inteligent, prin care, de fapt, regele Mihai a conferit un „caracter naţional şi independent” Casei Regale a României. Această decizie înţeleaptă nu poate fi interpretată nicidecum în sensul renunţării la vreun drept pe care regele Mihai l-ar fi putut avea, în calitate de membru al „Casei Princiare de Hohenzollern” ... ha, ha.

7. Nu este adevărat că regele Mihai ar fi negociat şi realizat, împreună cu comuniştii actul insurecţional de la 23 august 1944. Dimpotrivă, regele Mihai a aflat despre acest lucru de la radio, două săptămâni mai târziu.

8. Nu, nu, niciodată regele Mihai nu a fost „sluga ruşilor”, nu a negociat cu ei şi nu le-a adus servicii. Aceasta nu este decât o calomnie târzie, născocită şi pusă în circulaţie de Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi pentru a justifica de ce cel arestat şi executat a fost comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, şi nu Mihai. Faptul că preşedintele Băsescu a reluat, recent, această calomnie ordinară nu demonstrează decât dezinformarea sa în probleme esenţiale ale istoriei recente şi ura sa viscerală fată de monarhie. 

9. Nu este adevărat că regele Mihai are un defect de vorbire care îi face aproape ininteligibile discursurile. De fapt, mintea regelui lucrează atât de repede, încât fluxul respectiv de idei nu poate fi exprimat într-un ritm normal al vorbirii, ceea ce generează o falsă impresie de bâl-bâl şi retard mental. Regele Mihai e unul dintre cei mai mari oratori ai omenirii.

10. Şi, da, nu în ultimul rând, ideea că un cur monarhic ar puţi la fel de urât ca unul prezidenţial este extrem de greşită. De aceea, a linge-n cur un aşa-zis monarh precum regele Mihai este un adevărat act de inteligenţă şio demnitate naţională, pe când a face acelaşi lucru cu un preşedinte sau un candidat la preşedinţie este nu doar antinaţional, dar şi foarte-foarte urât!

Şi, bonus, încă o minciună sfruntată:

11. Nu este, nicidecum adevărat că preşedintele Băsescu are un scop precis în legătură cu atacul la adresa regelui Mihai. Nu este adevărat că Băsescu urmăreşte crearea unui curent favorabil monarhiei, pentru ca, la momentul oportun, să producă schimbarea formei de guvernare şi să instaleze un rege controlat de sine sau/şi de camarila portocalie, sau să se proclame pe el însuşi rege. Şi nu este, nicidecum adevărat că acesta este un plan real şi minuţios pregătit. Nu este, de asemenea, adevărat, că reacţia pro-monarhică tâmpă a unei importante părţi a societăţii româneşti serveşte de minune intereselor preşedintelul. Nu este adevărat nici faptul că, prin comparaţia pe care a făcut-o Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a sugerat că Traian Băsescu ar putea fi rege, şi încă unul mult mai bun şi mai „patriot” decât Mihai. 

De fapt, ce mai e adevărat? Nimic nu mai e adevărat!

Şi un îndemn pentru monarhişti (şi pentru aşa-zişii monarhişti): înjuraţi-mă, blamaţi-mă, blogul meu este, oricum, do-follow, şi dacă faceţi asta vă creşte rankul. Dar, amânaţi discuţia asta tembelă despre reinstaurarea monarhiei până când Traian Băsescu şi camarila sa vor fi ieşit definitiv din politică, preferabil cu picioarele înainte, altfel s-ar putea să vă pricopsiţi cu un rege precum Traian Băsescu, şi să nu vă mai puteţi scăpa de el încă o sută de ani de-acum încolo! Să nu spuneţi că nu v-am spus! 

Pe aceeaşi temă, un articol foarte bun aici: