Vă rog să faceţi ceva! E foarte important!

Astăzi scriu iarăşi despre educaţie, nu am încotro. Pentru că astăzi am aflat, cu mare întârziere, de un om minunat şi de ideea sa extraordinară. Omul se numeşte Ioan Ursu, iar despre ideea sa voi vorbi mai jos.

Cu siguranţă, cu toţii ne temem, mai mult sau mai puţin, de întuneric. Întuneric ... luaţi-o în ce sens doriţi.

De ce ne e frică de întuneric? Fiindcă, la adăpostul întunericului se pot întâmpla multe, şi se întâmplă multe. În general, lucruri nu prea plăcute, uneori, lucruri de-a dreptul fioroase sau oribile.

Cum scăpăm de întuneric? Simplu, prin lumină. Numai că lumina poate fi mai înfiorătoare decât bezna. Cum aşa?

Întunericul este, prin excelenţă, tărâmul minciunii, al fraudei, al lucrurilor ascunse. Şi unii au, realmente, ceva de ascuns, lumina i-ar ucide numaidecât.

Cine are ceva de ascuns? Nimeni. Nu, nu Nimeni, în sensul de niciunul, ci Nimeni în sensul de domnul sau doamna Nimeni. Domnul sau doamna Nimic. Domnul sau doamna Zero.

La adăpostul întunericului, aceşti domni şi doamne şi-au făurit biografii fictive, şi-au atârnat medalii de tinichea, şi-au luat o coadă de mătură pe post de arbaletă, şi astăzi se prezintă ca nişte adevăraţi „generali” ai sistemului educaţional. Cine sunt aceşti „generali”? În obscuritate, urechile tremurânde ale unui iepuraş pricăjit pot părea cine ştie ce. Pot părea orice. O simplu click al comutatorului i-ar face să apară în toată splendoarea nulităţii lor, de „generali” de hârtie? 

Vi se pare că, într-adevăr, sistemul educaţional serveşte la ceva? Da, la rotunjirea averilor unora. Şi drept cimitir tuturor eşuaţilor care nu şi-au găsit loc în altă parte.

110% dintre cei care lucrează în sistem fac parte din aceste categorii. Şi ca să nu mă acuzaţi că nu ştiu matematică, iată: 20% sunt cu averile, 90% sunt eşuaţii. Acesta e învăţământul, aceasta e educaţia.

Vi se pare că sistemul educaţional este transparent? Aiurea, e mai secretos decât toate serviciile secrete, la un loc. Adică, am nevoie de un AKM? Se rezolvă, cu un telegon la Ciorogârla. Îmi trebuie o focoasă – nu, nu o iabraşă, o ogivă, sau cum i-o mai zice, vorbesc cu hoţii de fier vechi, e ca şi rezolvat. Da’ dacă vreau şi eu, să zicem, să văd ce face loaza aia de fiu-meu la şcoală, nu se poate. Sau ce face profesorul, nu? Nici asta nu se poate.

De ce? De ce acest secret?

Habar n-am. Dau şi eu cu presupusul. Poate că dacă ar vedea tot omul care e interesat ... nu ştiu ce-ar fi. Da, chiar, ce-ar fi?

Anul ăsta s-au introdus camere de luat vederi la bacalaureat. Pe unde s-au introdus, şi cum s-au introdus. Şi? A fost vreo problemă? Da, a fost, au trecut doar jumate. Mult, eu zic că mult. Fiindcă tot s-a copiat, fiindcă tot la fraudat. Dar, n-are importanţă, asta a fost. A păţit cineva ceva din asta? Din „violarea vieţii private” sau alte aiureli de genul ăsta? Să fim serioşi! Nici dacă tot ceea ce se întâmpla în sălile de clasă ar fi fost transmis în timp real, pe panouri publicitare, în magazine, pe străzi, în gări, la metrou, oriunde, să se holbeze oricine la scremetele nu ştiu cărui june care nu s-a omorât cu cartea. Dar aşa? Care a fost problema? Nicio problemă.

Ce s-ar întampla dacă toate activităţile didactice, inclusiv consilii profesionale, de administraţie etc., ar fi filmate şi transmise tuturor actorilor interesaţi? Nu se poate, e secret. Extraordinar!

Câte abuzuri ar putea fi preîntâmpinate, şi câte mizerii ar ieşi la iveală! Cât de bine s-ar vedea cine îşi face datoria şi cine nu! Cu o condiţie, însă. Să nu se ajungă cu prostituţia morală până acolo încât să se facă din alb negru şi din negru alb. E o chestie de pixeli.

Ideea acestui om este, repet, extraordinară, şi toate realizările sale sunt extraordinare. Din Evenimentul Zilei:

Când ajunge acasă, în apartamentul lui din Bacău, profesorul de 59 de ani pune lecţia pe internet, pe blogul lui, profulonline.blogspot.com. E mulţumit. A ajuns la cursul cu numărul 46. Nu-i aduce niciun ban această îndeletnicire, iar singura lui sursă de venit este mierea. Mama lui, care are 84 de ani, o vinde în borcane la Piaţa Sud, din Bacău.

Sistemul de învăţământ, duşmanul uriaş cu care s-a luat la trântă

Povestea tragi-comică a profesorului începe în 2002, când a avut o revelaţie: învăţământul s-a degradat atât de mult, încât numai filmând cursurile, profesorii şi elevii s-ar responsabiliza şi ar fi interesaţi de carte.

"Slăbiciunea procesului didactic este dezinteresul. Eu am intervenit exact în punctul sensibil", explică profesorul de ce ar trebui filmat actul didactic.

Convins că aceasta este soluţia, şi-a luat camera video şi a început să-şi filmeze orele. Timp de doi ani a înregistrat totul, până când câţiva elevi şi părinţii lor au început să se revolte, mai ales că proful punea înregistrările pe net şi-i făcea de râs pe cei ce n-aveau tragere de inimă spre carte.

"Lăsaţi-o mai uşor cu bişniţa!"

S-au făcut comisii peste comisii, a fost sancţionat şi avertizat să renunţe la filmări, dar profesorul nu se lăsa: îi înregistra până şi pe cei veniţi să-i evalueze orele. În scurt timp, a devenit persona non-grata în şcoală, mai ales că începuse să-i ia în colimator pe colegii slab pregătiţi.

"Lăsaţi-o mai uşor cu bişniţa, puneţi mâna şi învăţaţi lecţiile, că vă faceţi de râs în faţa copiilor. Le citiţi copiilor din manual cu virgulă cu tot!", îi certa profesorul. Nu a durat mult până când, de la colegii de şcoală şi până la profesorii din inspectoratul şcolar, a primit ştampila de nebun şi invitaţia de a merge la psihiatru.

În 2008, când deja nu-l mai înghiţea nimeni, a fost dat afară din învăţământ pe motiv că nu respectă programa. "M-au beştelit peste tot", spune profesorul, amărât şi amuzat totodată de situaţie. De fapt, admite că are o oarecare nebunie. "Adevărul este că să lupţi cu sistemul este o dovadă de nebunie", se încurajează singur. "Eu pot să înţeleg că nimeni nu îşi doreşte această transparenţă, pentru că ar arăta cât sunt de slabi. Nu vreau ca de mâine toate orele să fie filmate, dar să mi se permită mie, într-un proiect pilot, să fac acest lucru la orele mele", este dorinţa lui în cazul în care ar fi reprimit la catedră. Şi mai visează ceva: ca înregistrările de la clasele lui să se transforme într-un manual video, din care să se inspire restul elevilor şi tinerii profesori.

Video-manual pentru Bac

După nenorocirea de la prima sesiune a Bacalaureatului, profesorul s-a dus la Inspectoratul şcolar şi a cerut sprijin pentru a realiza un video-manual pentru cei care dau Bac-ul în a doua sesiune. S-a întors la stupii lui la fel cum a plecat. E prea aprig şi intransigent ca să-l ia cei mari în seamă, aşa că tot în preajma albinelor îşi trăieşte frământările şi-şi varsă amarul.

Bun. Evenimentul Zilei nu-mi place, de aceea îl şi citesc foarte rar. Toată povestea asta are, în viziunea celor de la EvZ, un aer băşcălios: „povestea tragi-comică”, „revelaţie” etc. Să vă fie rușine, omul ăsta NU E NEBUN. Sau da, e nebun, fiindcă a avut curajul să se ia la trântă cu sistemul.

Îl iubesc pe acest om, povestea lui este, într-o oarecare măsură, şi povestea mea. Voi da, poate, altădată, amănunte.

Sistemul educaţional este infestat 110%. Sistemul educaţional este copleşit de corupţie şi mediocritate. Sistemul educaţional nu poate supravieţui, în aceste condiţii. Nu are cum. Elevii învaţă mult mai greu din ceea ce le predă un profesor decât din ceea ce este un profesor. Profesorii trebuie să fie repere morale autentice şi, bineînţeles, profesionişti. Dar, dacă, în anumite condiţii, omul poate evolua profesional şi ştiinţific, pe baza experienţei – experienţa nu înseamnă de a face un lucru greşit de mai multe ori, deşi mulţi asta cred – din punct de vedere moral, lucrurile stau puţin diferit. Corupţii trebuie înlăturaţi definitiv din sistem, încrederea e ca fecioria, se pierde o singură dată.

Vise! Cine îşi poate imagina aşa ceva? Cine îşi poate imagina un învăţământ românesc curăţat de toţi dăunătorii săi? Sunt prea mulţi, mult prea mulţi, extrem de agresivi şi mult prea uniţi. „Corb la corb nu-şi scoate ochii” – de ce corb? Fiindcă e negru, corbul e pasărea întunericului, a beznei.

Nu discut calitatea pedagogică a acestui om, nu asta mă interesează. Mă interesează că acest om a avut curajul să iasă în faţă, să zică: uite, ăsta sunt eu, cu bune, cu rele, ucideţi-mă, dacă doriţi, dar, măcar să ştiţi pe cine ucideţi.

Vă rog să urmăriţi acest filmuleţ până la capăt, e important. Apoi, mergeţi aici şi semnaţi petiţia. E timpul ca învăţământul să iasă la lumină, educaţia e lumină, educaţia nu se poate face în beznă.

Dacă subiectul educaţiei din România nu vă este cu totul indiferent, trebuie să faceţi ceva pentru această idee, trebuie să o daţi mai departe, trebuie să luptaţi pentru scoaterea educaţiei la lumină.