vineri, 31 decembrie 2010

Chiar nu ne putem lipsi de curve?

Nu cred că domnul Antonescu nu cunoaşte istoria acestui neam. Fiindcă, „la bază” – nu-i aşa? - domnul Antonescu este istoric. Şi mai e şi om politic. Liberal. Şi nu orice liberal. Domnul Crin Antonescu este chiar preşedintele Partidului Naţional Liberal.

Recenta declaraţie cu privire la „comasarea” PNL şi PSD e, evident, o prostie cu ciucuri, nici nu vreau să comentez. Şi, îi mai ia şi „obiectul muncii” oranjgutanului ăla de Funeriu, marele specialist în comasări. Dar, ceea ce mă deranjează cel mai mult este atitudinea faţă de UDMR. Ploconeala stupidă şi contraproductivă.

Prin atitudinea sa, Crin Antonescu aduce un mare deserviciu partidului său şi opoziţiei, în general. Fiindcă, e clar, pentru a avea succes (faţă de PDL), PNL trebuie să aibă o altfel de ofertă decât acesta. Iar această ofertă nu poate fi alta decât demnitatea. PNL trebuie să ofere electoratului ceea ce PDL nu a putut, nu poate şi nu va putea oferi în vecii vecilor: DEMNITATE.

Dar, despre ce demnitate mai poate fi vorba atunci când te duci cu miloaga la UDMR? Adică, nu contează că UDMR a votat cot la cot cu PDL pentru reducerea salariilor, a pensiilor, pentru creşterea TVA şi pentru toate celelalte nenorociri, dacă vine alături de noi, adică de liberali, să facem o nouă majoritate, să-l dăm jos pe Băsescu etc., atunci le iertăm toate păcatele şi le declarăm iubire veşnică şi tot ce se mai cade ....

Nu, nu se poate. Fiindcă asta presupune, pur si simplu, renunţarea la demnitate. Iar a renunţa la demnitate e, in cazul PNL, fatal.

N-aş fi reacţionat, poate, dacă Antonescu ar fi fost la „prima abatere”. Dar, nu pot să uit că, şi în octombrie cerşea voturile UDMR pentru susţinerea moţiunii de cenzură, promiţându-le, în schimb, menţinerea miniştrilor udemerişti pe posturi. Absolut ridicol!

Nu cred că domnul Antonescu nu cunoaşte „dragostea” cu care a fost „onorat” neamul românesc de către maghiari. Dar, nu vorbim de ceea ce a fost acum o sută de ani, vorbim de ceea ce se întamplă ACUM. Cred că, înainte de a mai face vreo propunere UDMR, domnul Antonescu ar trebui să studieze cu atenţie următorul filmuleţ. Fiindcă, atunci când UDMR comentează pe seama lipsei drepturilor maghiarilor din România (?!) ar trebui să li se reamintească „drepturile” românilor din Ungaria.



E dreptul domnului Antonescu de a merge la curve când vrea. E dreptul domnului Antonescu de a fi Crăcănel ori de câte ori vrea. Dar nu şi partidul. PNL nu trebuie si nu poate să-şi asume acest rol, chiar dacă politica românească pare un carnaval. Cineva trebuie să mai reamintească românilor de demnitate.
Crăcănel: Am plâns, cum plâng şi acuma, căci eu ţiu mult la amor; am plâns şi am iertat-o... pe urmă am prins-o iar, şi iar am plâns şi iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des... aşa cam de vreo cinci, şase ori... Ce-mi ziceam eu ? Vorba d-tale: femeie! ochi alunecoşi... (I.L. Caragiale – D’ale carnavalului)

5 comentarii:

  1. Sa speram ca anul viitor va aduce ceva mai multa demnitate. Si lor so noua, intregii societati...
    La multi ani, d-le profesor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am ascultat foarte atent discursul lui Antonescu si sincer am inteles cu totul altceva, insa timpul ne va lamuri . Iti doresc un sicer la multi ani !

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc tuturor si va urez si eu "La multi ani".

    RăspundețiȘtergere