Dincolo de toate aprecierile contemporanilor şi urmaşilor săi, Mahatma Gandhi a fost una dintre cele mai fascinante personalităţi ale secolului trecut, artizan al eliberării ţării sale de sub dominaţia colonială engleză.Iată câteva dintre aforismele sale:
1. Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei să o vezi în ceilalţi.
Probabil cel mai cunoscut dintre aforismele sale. Pe cât de concis, pe atât de adevărat. Cum poţi pretinde de la celălalt ceea ce tu nu eşti capabil să oferi? În tr-o postare anterioară spuneam că singura metodă pedagogică pe care o recunosc, şi care se poate aplica fără nicio restricţie, oricând, oriunde, este exemplul personal. Părinţii, profesorii, în general adulţii semnificativi ar trebui se constituie, oare, în repere morale pentru copiii de a căror educaţie se ocupă? Care vor fi şansele de dezvoltare ulterioară ale copilului neglijat de educatoare sau de părinţi. Dar ale celui a cărui învăţătoare îi acordă calificativul în funcţie de consistenţa cadoului de 8 martie? Ce şanse reale au acei elevi ai căror profesori sunt, din varii motive, extrem de „îngăduitori”, atât la orele respective, cât, mai ales, la examenele naţionale? Cred că acestea ar trebui să fie temele majore de meditaţie pentru diriguitorii educaţiei ... dar, mă întreb, doresc ei, oare, cu adevărat, ca următoarea generaţie să fie mult mai bine educată decât cea prezentă?
2. A învăţa că în viaţă, mai uşor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul şi violenţa cu abnegaţia, ar trebui să fie un element fundamental în educaţia oricărui copil.
Da … dacă aceste lucruri ar fi, într-adevăr, însuşite, de tânăra generaţie, probabil că nu ar mai exista niciun caz de violenţă şcolară. Dar aşa, cred că nu există şcoală din România unde să nu se semnaleze zeci de cazuri de violenţă şcolară, de la cele mai benigne: violenţă verbală, porecle, batjocuri etc., până la forme extreme.
3. Prin democraţie înţeleg că ea îi conferă celui mai slab dintre noi aceleaşi şanse ca şi celui mai puternic.
Democraţia înseamnă garanţia dreptului celuilalt de a-şi face cunoscute ideile şi soluţiile. Democraţia presupune participare, dezbatere, negociere, nu vârârea pumnului „majoritar” în gura „minorităţii”. Democraţia înseamnă, în primul rând, o luptă pentru identificarea celor mai pertinente soluţii, a celor mai bune strategii, dincolo de orgolii şi competiţie. Competiţia electorală ar trebui să identifice echipele de lucru, nu să împartă cetăţenii în „învingători” şi „ciuruiţi”.
4. Acolo unde singura alegere este între laşitate şi violenţă, eu aş sugera violenţa.
Acest aforism ar putea fi interpretat ca fiind cel puţin „ciudat”, având în vedere că provine de la apostolul nonviolenţei. Da, violenţa este condamnabilă în sine, şi în orice împrejurare, cu această unică excepţia. Într-adevăr, mai rău decât ceea ce fac oamenii răi, este ceea ce nu fac oamenii buni. Cea mai puternică armă pe care se bazează dictatorii este laşitatea celorlalţi. Un dictator este, la urma-urmei, un om ale cărui abuzuri sunt tolerate de cei din jurul lui, din laşitate, frică sau chiar interes. Puterea celui mai puternic dictator nu e mai mare decât puterea oricăruia dintre noi, dar este amplificată enorm de laşitatea celorlalţi. Vă mai aduceţi aminte de Ceauşescu? Era cel mai puternic om din România, avea în spatele lui forţele armate, serviciile speciale, gărzile populare şi un partid imens format din peste patru milioane de membri, gata oricând să-si dea viaţa pentru „cel mai iubit fiu al poporului”. Cel puţin asta era, teoretic, situaţia, la începutul lunii decembrie a anului 1989. Peste câteva zile, Ceauşescu era omorât, iar oamenii îşi ardeau carnetele roşii de partid în pieţele oraşelor. Orice dictator este definitiv terminat atunci când un grup mai mult sau mai puţin important de oameni renunţă la laşitatea lor cotidiană şi îndrăznesc să spună adevărul.
5. Trei sferturi din toate neînţelegerile vor dispărea de pe faţa pământului dacă ne vom pune în locul duşmanilor noştri şi le vom înţelege punctul de vedere. Atunci vom deveni deîndată una cu ei, sau vom ne vom gândi cu îngăduinţă la ei.
Hm.... Oare Gandhi auzise de NPL (programare neurolingvistică)? Mă îndoiesc ... Capacitatea de a empatiza cu celălalt este o aptitudine absolut necesară a oricărei persoane care lucrează cu oameni: profesor, medic, preot, politician etc. ... şi nu numai. În general, ideea de negociere sau consultare e desconsiderată de la cel mai înalt nivel. „Consideraţi că v-am consultat” – vă mai aduceţi aminte? De regulă, oamenii se aşează la masa negocierilor doar atunci când sunt obligaţi, şi, bineînţeles, fiecare consideră că punctul său de vedere este singurul corect, în timp ce interlocutorul are un punct de vedere fundamental greşit, şi cele mai rele intenţii. Negocierea se termină cu succes atunci când celălalt acceptă integral punctul tău de vedere, de obicei ca urmare a unor constrângeri sau ameninţări. Profund greşit, negocierea, consultarea înseamnă exact contrariul. În general, oamenii nu sunt ostili unul altuia în mod aprioric, fiecare are un mod propriu de a vedea rezolvarea unei probleme, iar din confruntarea punctelor de vedere se poate naşte, cel mai adesea, o rezolvare perfect acceptabilă ambelor părţi.
6. Nu merită să ai libertate, dacă aceasta nu include şi libertatea de a face greşeli.
Acest aforism se referă la perfecţionism. În general, societatea sancţionează greşelile, mai mult sau mai puţin sever. Uneori, noi devenim cei mai severi judecători ai noştri. Acest lucru acceptabil până la un punct. Până la punctul în care severitatea noastră nu ne mai slujeşte pe noi, slujeşte orgoliul nostru. Trebuie să avem tăria de ne ierta pe noi înşine, măcar când se impune acest lucru. Trebuie să avem tăria de a ne autopersifla, de a ne da pe noi înşine ca exemplu negativ, de a trece cu umor şi speranţă peste diferite necazuri şi încercări.
7. Opoziţia civilă este un drept înnăscut al tuturor cetăţenilor. Când cineva se dezice de acest drept, acesta nu mai poate fi considerat o fiinţă umană.
Aşa stând lucrurile, nimeni nu ne poate lua, vreodată, dreptul nostru fundamental de a nu fi de acord. Cine doreşte să ne facă să ne dezicem de ideile noastre şi de acest drept, doreşte, de fapt, să ne reducă la un alt regn, anume la cel vegetal.
P.S. Ce ar spune, oare, astăzi, Gandhi, despre Traian Băsescu?
Probabil cel mai cunoscut dintre aforismele sale. Pe cât de concis, pe atât de adevărat. Cum poţi pretinde de la celălalt ceea ce tu nu eşti capabil să oferi? În tr-o postare anterioară spuneam că singura metodă pedagogică pe care o recunosc, şi care se poate aplica fără nicio restricţie, oricând, oriunde, este exemplul personal. Părinţii, profesorii, în general adulţii semnificativi ar trebui se constituie, oare, în repere morale pentru copiii de a căror educaţie se ocupă? Care vor fi şansele de dezvoltare ulterioară ale copilului neglijat de educatoare sau de părinţi. Dar ale celui a cărui învăţătoare îi acordă calificativul în funcţie de consistenţa cadoului de 8 martie? Ce şanse reale au acei elevi ai căror profesori sunt, din varii motive, extrem de „îngăduitori”, atât la orele respective, cât, mai ales, la examenele naţionale? Cred că acestea ar trebui să fie temele majore de meditaţie pentru diriguitorii educaţiei ... dar, mă întreb, doresc ei, oare, cu adevărat, ca următoarea generaţie să fie mult mai bine educată decât cea prezentă?
2. A învăţa că în viaţă, mai uşor se poate învinge ura cu dragostea, minciuna cu adevărul şi violenţa cu abnegaţia, ar trebui să fie un element fundamental în educaţia oricărui copil.
Da … dacă aceste lucruri ar fi, într-adevăr, însuşite, de tânăra generaţie, probabil că nu ar mai exista niciun caz de violenţă şcolară. Dar aşa, cred că nu există şcoală din România unde să nu se semnaleze zeci de cazuri de violenţă şcolară, de la cele mai benigne: violenţă verbală, porecle, batjocuri etc., până la forme extreme.
3. Prin democraţie înţeleg că ea îi conferă celui mai slab dintre noi aceleaşi şanse ca şi celui mai puternic.
Democraţia înseamnă garanţia dreptului celuilalt de a-şi face cunoscute ideile şi soluţiile. Democraţia presupune participare, dezbatere, negociere, nu vârârea pumnului „majoritar” în gura „minorităţii”. Democraţia înseamnă, în primul rând, o luptă pentru identificarea celor mai pertinente soluţii, a celor mai bune strategii, dincolo de orgolii şi competiţie. Competiţia electorală ar trebui să identifice echipele de lucru, nu să împartă cetăţenii în „învingători” şi „ciuruiţi”.
4. Acolo unde singura alegere este între laşitate şi violenţă, eu aş sugera violenţa.
Acest aforism ar putea fi interpretat ca fiind cel puţin „ciudat”, având în vedere că provine de la apostolul nonviolenţei. Da, violenţa este condamnabilă în sine, şi în orice împrejurare, cu această unică excepţia. Într-adevăr, mai rău decât ceea ce fac oamenii răi, este ceea ce nu fac oamenii buni. Cea mai puternică armă pe care se bazează dictatorii este laşitatea celorlalţi. Un dictator este, la urma-urmei, un om ale cărui abuzuri sunt tolerate de cei din jurul lui, din laşitate, frică sau chiar interes. Puterea celui mai puternic dictator nu e mai mare decât puterea oricăruia dintre noi, dar este amplificată enorm de laşitatea celorlalţi. Vă mai aduceţi aminte de Ceauşescu? Era cel mai puternic om din România, avea în spatele lui forţele armate, serviciile speciale, gărzile populare şi un partid imens format din peste patru milioane de membri, gata oricând să-si dea viaţa pentru „cel mai iubit fiu al poporului”. Cel puţin asta era, teoretic, situaţia, la începutul lunii decembrie a anului 1989. Peste câteva zile, Ceauşescu era omorât, iar oamenii îşi ardeau carnetele roşii de partid în pieţele oraşelor. Orice dictator este definitiv terminat atunci când un grup mai mult sau mai puţin important de oameni renunţă la laşitatea lor cotidiană şi îndrăznesc să spună adevărul.
5. Trei sferturi din toate neînţelegerile vor dispărea de pe faţa pământului dacă ne vom pune în locul duşmanilor noştri şi le vom înţelege punctul de vedere. Atunci vom deveni deîndată una cu ei, sau vom ne vom gândi cu îngăduinţă la ei.
Hm.... Oare Gandhi auzise de NPL (programare neurolingvistică)? Mă îndoiesc ... Capacitatea de a empatiza cu celălalt este o aptitudine absolut necesară a oricărei persoane care lucrează cu oameni: profesor, medic, preot, politician etc. ... şi nu numai. În general, ideea de negociere sau consultare e desconsiderată de la cel mai înalt nivel. „Consideraţi că v-am consultat” – vă mai aduceţi aminte? De regulă, oamenii se aşează la masa negocierilor doar atunci când sunt obligaţi, şi, bineînţeles, fiecare consideră că punctul său de vedere este singurul corect, în timp ce interlocutorul are un punct de vedere fundamental greşit, şi cele mai rele intenţii. Negocierea se termină cu succes atunci când celălalt acceptă integral punctul tău de vedere, de obicei ca urmare a unor constrângeri sau ameninţări. Profund greşit, negocierea, consultarea înseamnă exact contrariul. În general, oamenii nu sunt ostili unul altuia în mod aprioric, fiecare are un mod propriu de a vedea rezolvarea unei probleme, iar din confruntarea punctelor de vedere se poate naşte, cel mai adesea, o rezolvare perfect acceptabilă ambelor părţi.
6. Nu merită să ai libertate, dacă aceasta nu include şi libertatea de a face greşeli.
Acest aforism se referă la perfecţionism. În general, societatea sancţionează greşelile, mai mult sau mai puţin sever. Uneori, noi devenim cei mai severi judecători ai noştri. Acest lucru acceptabil până la un punct. Până la punctul în care severitatea noastră nu ne mai slujeşte pe noi, slujeşte orgoliul nostru. Trebuie să avem tăria de ne ierta pe noi înşine, măcar când se impune acest lucru. Trebuie să avem tăria de a ne autopersifla, de a ne da pe noi înşine ca exemplu negativ, de a trece cu umor şi speranţă peste diferite necazuri şi încercări.
7. Opoziţia civilă este un drept înnăscut al tuturor cetăţenilor. Când cineva se dezice de acest drept, acesta nu mai poate fi considerat o fiinţă umană.
Aşa stând lucrurile, nimeni nu ne poate lua, vreodată, dreptul nostru fundamental de a nu fi de acord. Cine doreşte să ne facă să ne dezicem de ideile noastre şi de acest drept, doreşte, de fapt, să ne reducă la un alt regn, anume la cel vegetal.
P.S. Ce ar spune, oare, astăzi, Gandhi, despre Traian Băsescu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu