Domnul Orban, Ludovic Orban, a exprimat, cu ceva timp în urmă, o curiozitate, zic eu, legitimă, în legătură cu prezenţa domnului Aliodor Manolea în preajma prezidenţiabilului Traian Băsescu, pe toată durata campaniei electorale. Curiozitatea domnului Orban este cu atat mai întemeiată, cu cât domnul Băsescu a (re)devenit preşedintele României.
Până acum, domnul Traian Băsescu nu a catadicsit să ofere vreun răspuns.
Această atitudine poate fi cu atât mai surprinzătoare, cu cât Traian Băsescu are la dispoziţie o mulţime de răspunsuri absolut onorabile.
Astfel, ar putea recunoaşte că, asemeni altor milioane de români, domnia-sa crede în supranatural, în ezoterism, în vrăjitoare sau în ce-o mai vrea. E vreo problemă? Din punctul meu de vedere, niciuna. Domnul Băsescu nu s-ar afla nicidecum într-o situaţie de incompatibilitate legală sau morală. Preşedinţii sunt şi ei oameni, au calităţi şi defecte. Unii trag prea mult la măsea, alţii au relaţii nepotrivite. Mulţi sunt implicaţi în acte de corupţie economică, în traficul de arme sau de droguri, sau sprijină terorismul internaţional. Şi nu e vorba doar de preşedinţi de ţări bananiere. Mă rog, fiecare cunoaştem exemple de acest fel. Ei, şi mă întreb, cu ce e mai rău un preşedinte care crede în astrologi, chiromanţi sau vrăjitoare, faţă de unul acuzat de vânzarea flotei ţării sale? Sau, faţă de unul care bate copiii? Sau, faţă de unul care îşi instalează favorita stăpână peste două ministere importante, în ciuda unor acuzaţii foarte grave de corupţie?
Cu nimic. Cu absolut nimic. Cu atât mai mult cu cât trăim într-o ţară în care credinţa în minuni e aproape o normă socială. Depunem bani la nu-ştiu-ce caritas şi ne aşteptăm să-i primim înapoi înzecit. Cum? Printr-o minune, evident. La fiecare examen, nu învăţăm nimic, dar vrem să luăm zece. Şi dacă, printr-o minune, acest lucru se întâmplă o dată, vrem se se producă şi a doua, şi a treia oară, să se producă mereu. Ăştia suntem noi, iar faptul că preşedintele nostru e la fel ca noi, şi crede mai mult în vrăji şi în minuni decât în muncă şi efort susţinut, în sinceritate, seriozitate, onestitate, hărnicie, creativitate etc., nu are de ce să ne surprindă decât, eventual, plăcut.
Dacă domnul Băsescu ar considera că numărul celor care nu cred în ghioc, foloase necuvenite şi flacără violetă este mai mare decât al celorlalţi, ar putea încerca altă strategie. Astfel, mărturisirea că el, personal, nu crede în asemenea obscurantisme de secol XVI, dar ştie sigur că Geoană crede, ar consolida un anume avantaj de imagine, în condiţiile în care, oricum, Geoană e terminat politic. Ce-ar fi, de exemplu, să spună că a aflat, chiar de la Manolea, care – nu-i aşa? – s-a fâţâit şi pe la PSD, de credinţa în iraţional a lui Geoană şi s-a hotărât să-i facă o farsă, cărându-l peste tot, în campania electorală, pe „marele ezoterist”, în calitate de sperietoare de prostănac? Ei, ai putea să te superi pe Băsescu pentru aşa ceva? Iar Geoană, cel învins nu de Băsescu, ci de propria credinţă aberantă, de propria prostie, ce s-ar putea spune despre el? Nimic în plus faţă de ceea ce, oricum, s-a spus deja, inclusiv din PSD.
Domnul Băsescu nu are de ce să fie prea îngrijorat. Ştie că nu a răspuns unor întrebări mult mai serioase decât cea cu privire la Manolea, şi totuşi nu a păţit nimic. Nu şi-a clarificat trecutul comunist şi securistic, nici problema flotei, a casei din Mihăileanu, a legăturilor cu răpirea ziariştilor, a comerţului cu arme al fratelui său, a promovării Elenei Udrea. De fapt, Băsescu nu a răspuns niciodată, în mod serios, la vreo întrebare importantă care i-a fost adresată, de ce ar face-o acum?
Pentru că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Norocul te ajută atât cât te ajută, la un moment dat te părăseşte. Lui Geoană i s-a înfundat din cauza a două astfel de întrebări, la care nu a răspuns corespunzător. E vorba de vizita la Moscova, şi de aceea la Vântu. Nu, oricum, întrebarea lui Orban nu poate rămâne fără răspuns. Numai că nu o va face Băsescu personal. Băsescu nu se poate coborî la mintea şi la obrăznicia lui Orban. O va face altcineva, un lacheu, de exemplu Ioan T. Morar.
Fireşte, Ioan T. Morar putea alege, în numele lui Zeus, oricare dintre răspunsurile de mai sus. Dar, pe Morar nu îl duce capul şi, fără îndoială, nu-i permite nici caracterul. Mai bine zis, lipsa de caracter. Domnul Morar alege să răspundă într-un mod halucinant. Ceva în genul: să răspundă întâi Crin ce-a căutat lângă Geoană în timpul campaniei electorale.
Pentru Morar, un astfel de răspuns este, fără îndoială, rezultatul unui demers intelectual profund. Orice-ar face, oricât s-ar căzni, oricât s-ar screme, oricât şi-ar da silinţa, astfel de indivizi nu reuşesc să depăşească nivelul lui „ba pe-a mă-tii”. Acesta este condiţia lor.
Ok. Ia să vedem ce e cu întrebarea lui Morar. Păi, ce-ar mai fi de spus, altceva decât se cunoaşte deja? După turul I, Antonescu a ieşit din cursă, au rămas Băsescu şi Geoană. Ce era să facă Antonescu? Să mergă la culcare, să le spună celor două milioane de votanţi ai săi: mergeţi şi voi la culcare, ne mai întâlnim în 2014? Ei, aşa ar fi vrut, poate, unii, dar Antonescu a evaluat situaţia şi a luat o altă decizie. De fapt, nu a avut altă opţiune. A pornit exact de la interesul şi doctrina partidului său. Ce doreşte, de fapt, orice partid? Să preia frâiele puterii, ca să-şi poată aplica programul şi ideologia. A fi la putere nu înseamnă doar să încasezi şuturi în gură pentru greşelile celuilalt, înseamnă, în primul rând, să iei decizii. Cine, dintre cei doi candidaţi, i-ar fi permis lui Antonescu şi PNL să se implice, în mod real, în luarea deciziilor? Traian Băsescu primise de mult numele lui Klaus Johannis ca premier agreat nu numai de PNL, ci şi de PSD, UDMR, minorităţi. Şi? Şi ce? A luat în considerare această variantă? Nu, a încercat cu Croitoru, cu Livache, cu orice. Şi aceasta pentru că, în mod clar, PDL şi Traian Băsescu nu i-au dorit şi nu îi doresc pe liberali la guvernare, decât, eventual, pe post de acarul Păun şi de cârpă de şters picioarele.
Nici Crin Antonescu, nici Mircea Geoană, nici vreun alt oficial din PNL sau PSD nu au vorbit vreodată de o apropiere ideologică între cele două partide. Între PNL şi PSD nu există, cel puţin în acest moment, vreo „apropiere ideologică”. Ceea ce a existat între cele două partide şi, probabil, va continua să existe, este o alianţă electorală. De altfel, pe portocalii îi doare-n fund de orice „apropiere ideologică” între PNL şi PSD. Pe ei îi îngrijorează, de fapt, posibilitatea realizării acestei alianţe electorale între cele două partide, fiindcă, în condiţiile uninominalului pur preconizat de PDL, o astfel de alianţă, dacă ar funcţiona ireproşabil – repet, dacă ... – ar scoate, pur şi simplu PDL din parlament. O primă şi importantă demonstraţie a avut loc la colegiul 1, unde un candidat PNL sobru, dar deloc carismatic, a spulberat, pur şi simplu, candidatul PDL la alegerile parlamentare parţiale. Asta e adevărata problemă, şi din această cauză, s-ar putea să asistăm la mari surprize în viitor, nu ştiu. Poate că, la un moment dat, PDL va dori vot pe liste şi PNL şi PSD, uninominal, nu ştiu. Vom vedea.
În ceea ce îl priveşte pe Ioan T. Morar, Dumnezeu să-i dea minte!
UPDATE: După ultimele informaţii, Mircea Geoană are toate şansele de a fi reconfirmat în fruntea PSD. Treaba lor! Din punctul meu de vedere, Mircea Geoană este un lider slab, ezitant şi care, în momente decisive, face greşeli inexplicabile. Dar, poate asta e tot ceea ce poate oferi, momentan, PSD.
Până acum, domnul Traian Băsescu nu a catadicsit să ofere vreun răspuns.
Această atitudine poate fi cu atât mai surprinzătoare, cu cât Traian Băsescu are la dispoziţie o mulţime de răspunsuri absolut onorabile.
Astfel, ar putea recunoaşte că, asemeni altor milioane de români, domnia-sa crede în supranatural, în ezoterism, în vrăjitoare sau în ce-o mai vrea. E vreo problemă? Din punctul meu de vedere, niciuna. Domnul Băsescu nu s-ar afla nicidecum într-o situaţie de incompatibilitate legală sau morală. Preşedinţii sunt şi ei oameni, au calităţi şi defecte. Unii trag prea mult la măsea, alţii au relaţii nepotrivite. Mulţi sunt implicaţi în acte de corupţie economică, în traficul de arme sau de droguri, sau sprijină terorismul internaţional. Şi nu e vorba doar de preşedinţi de ţări bananiere. Mă rog, fiecare cunoaştem exemple de acest fel. Ei, şi mă întreb, cu ce e mai rău un preşedinte care crede în astrologi, chiromanţi sau vrăjitoare, faţă de unul acuzat de vânzarea flotei ţării sale? Sau, faţă de unul care bate copiii? Sau, faţă de unul care îşi instalează favorita stăpână peste două ministere importante, în ciuda unor acuzaţii foarte grave de corupţie?
Cu nimic. Cu absolut nimic. Cu atât mai mult cu cât trăim într-o ţară în care credinţa în minuni e aproape o normă socială. Depunem bani la nu-ştiu-ce caritas şi ne aşteptăm să-i primim înapoi înzecit. Cum? Printr-o minune, evident. La fiecare examen, nu învăţăm nimic, dar vrem să luăm zece. Şi dacă, printr-o minune, acest lucru se întâmplă o dată, vrem se se producă şi a doua, şi a treia oară, să se producă mereu. Ăştia suntem noi, iar faptul că preşedintele nostru e la fel ca noi, şi crede mai mult în vrăji şi în minuni decât în muncă şi efort susţinut, în sinceritate, seriozitate, onestitate, hărnicie, creativitate etc., nu are de ce să ne surprindă decât, eventual, plăcut.
Dacă domnul Băsescu ar considera că numărul celor care nu cred în ghioc, foloase necuvenite şi flacără violetă este mai mare decât al celorlalţi, ar putea încerca altă strategie. Astfel, mărturisirea că el, personal, nu crede în asemenea obscurantisme de secol XVI, dar ştie sigur că Geoană crede, ar consolida un anume avantaj de imagine, în condiţiile în care, oricum, Geoană e terminat politic. Ce-ar fi, de exemplu, să spună că a aflat, chiar de la Manolea, care – nu-i aşa? – s-a fâţâit şi pe la PSD, de credinţa în iraţional a lui Geoană şi s-a hotărât să-i facă o farsă, cărându-l peste tot, în campania electorală, pe „marele ezoterist”, în calitate de sperietoare de prostănac? Ei, ai putea să te superi pe Băsescu pentru aşa ceva? Iar Geoană, cel învins nu de Băsescu, ci de propria credinţă aberantă, de propria prostie, ce s-ar putea spune despre el? Nimic în plus faţă de ceea ce, oricum, s-a spus deja, inclusiv din PSD.
Domnul Băsescu nu are de ce să fie prea îngrijorat. Ştie că nu a răspuns unor întrebări mult mai serioase decât cea cu privire la Manolea, şi totuşi nu a păţit nimic. Nu şi-a clarificat trecutul comunist şi securistic, nici problema flotei, a casei din Mihăileanu, a legăturilor cu răpirea ziariştilor, a comerţului cu arme al fratelui său, a promovării Elenei Udrea. De fapt, Băsescu nu a răspuns niciodată, în mod serios, la vreo întrebare importantă care i-a fost adresată, de ce ar face-o acum?
Pentru că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Norocul te ajută atât cât te ajută, la un moment dat te părăseşte. Lui Geoană i s-a înfundat din cauza a două astfel de întrebări, la care nu a răspuns corespunzător. E vorba de vizita la Moscova, şi de aceea la Vântu. Nu, oricum, întrebarea lui Orban nu poate rămâne fără răspuns. Numai că nu o va face Băsescu personal. Băsescu nu se poate coborî la mintea şi la obrăznicia lui Orban. O va face altcineva, un lacheu, de exemplu Ioan T. Morar.
Fireşte, Ioan T. Morar putea alege, în numele lui Zeus, oricare dintre răspunsurile de mai sus. Dar, pe Morar nu îl duce capul şi, fără îndoială, nu-i permite nici caracterul. Mai bine zis, lipsa de caracter. Domnul Morar alege să răspundă într-un mod halucinant. Ceva în genul: să răspundă întâi Crin ce-a căutat lângă Geoană în timpul campaniei electorale.
Pentru Morar, un astfel de răspuns este, fără îndoială, rezultatul unui demers intelectual profund. Orice-ar face, oricât s-ar căzni, oricât s-ar screme, oricât şi-ar da silinţa, astfel de indivizi nu reuşesc să depăşească nivelul lui „ba pe-a mă-tii”. Acesta este condiţia lor.
Ok. Ia să vedem ce e cu întrebarea lui Morar. Păi, ce-ar mai fi de spus, altceva decât se cunoaşte deja? După turul I, Antonescu a ieşit din cursă, au rămas Băsescu şi Geoană. Ce era să facă Antonescu? Să mergă la culcare, să le spună celor două milioane de votanţi ai săi: mergeţi şi voi la culcare, ne mai întâlnim în 2014? Ei, aşa ar fi vrut, poate, unii, dar Antonescu a evaluat situaţia şi a luat o altă decizie. De fapt, nu a avut altă opţiune. A pornit exact de la interesul şi doctrina partidului său. Ce doreşte, de fapt, orice partid? Să preia frâiele puterii, ca să-şi poată aplica programul şi ideologia. A fi la putere nu înseamnă doar să încasezi şuturi în gură pentru greşelile celuilalt, înseamnă, în primul rând, să iei decizii. Cine, dintre cei doi candidaţi, i-ar fi permis lui Antonescu şi PNL să se implice, în mod real, în luarea deciziilor? Traian Băsescu primise de mult numele lui Klaus Johannis ca premier agreat nu numai de PNL, ci şi de PSD, UDMR, minorităţi. Şi? Şi ce? A luat în considerare această variantă? Nu, a încercat cu Croitoru, cu Livache, cu orice. Şi aceasta pentru că, în mod clar, PDL şi Traian Băsescu nu i-au dorit şi nu îi doresc pe liberali la guvernare, decât, eventual, pe post de acarul Păun şi de cârpă de şters picioarele.
Nici Crin Antonescu, nici Mircea Geoană, nici vreun alt oficial din PNL sau PSD nu au vorbit vreodată de o apropiere ideologică între cele două partide. Între PNL şi PSD nu există, cel puţin în acest moment, vreo „apropiere ideologică”. Ceea ce a existat între cele două partide şi, probabil, va continua să existe, este o alianţă electorală. De altfel, pe portocalii îi doare-n fund de orice „apropiere ideologică” între PNL şi PSD. Pe ei îi îngrijorează, de fapt, posibilitatea realizării acestei alianţe electorale între cele două partide, fiindcă, în condiţiile uninominalului pur preconizat de PDL, o astfel de alianţă, dacă ar funcţiona ireproşabil – repet, dacă ... – ar scoate, pur şi simplu PDL din parlament. O primă şi importantă demonstraţie a avut loc la colegiul 1, unde un candidat PNL sobru, dar deloc carismatic, a spulberat, pur şi simplu, candidatul PDL la alegerile parlamentare parţiale. Asta e adevărata problemă, şi din această cauză, s-ar putea să asistăm la mari surprize în viitor, nu ştiu. Poate că, la un moment dat, PDL va dori vot pe liste şi PNL şi PSD, uninominal, nu ştiu. Vom vedea.
În ceea ce îl priveşte pe Ioan T. Morar, Dumnezeu să-i dea minte!
UPDATE: După ultimele informaţii, Mircea Geoană are toate şansele de a fi reconfirmat în fruntea PSD. Treaba lor! Din punctul meu de vedere, Mircea Geoană este un lider slab, ezitant şi care, în momente decisive, face greşeli inexplicabile. Dar, poate asta e tot ceea ce poate oferi, momentan, PSD.
Geoana mi-a amintit de o colega de-a mea de liceu. In clasa a X-a profa de mate a scos la tablă pe cineva la o probl de geometrie in spaţiu. Dupa ce a facut desenul, s-a poticnit şi a trecut în banca cu nota 4. A scos o alta colega care facuse problema la pregatire si o stia... DAR la tablă desenul aparea din alt unghi. Pt ea a fost prea mult; era ca si cand era acolo alta problemă şi deşi ştia f bine sa faca ce avea pe caiet, nu s-a descurcat ABSOLUT DELOC la tabla şi a luat 4.
RăspundețiȘtergereDe ce mi-a amintit asta de Geoană? Pt ca oricît de multi "consilieri" (în cazul nostru medidatori) pregătiţi ar avea pe lângă el... tot Geoană rămâne. Asta ca să nu mai menţionez sistemul PCR (pile, cunoştinţe, relaţii) prin care şi-o fi ales şi consilierii DUPA CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA SA.
Mie penibile mi s-au parut şi momentele neimportante din seara aceea a confruntării:
- când citează UN RAND din biblie şi totuşi are nevoie să il citească de undeva. I s-a părut important să il menţioneze dar nu a fost în stare să il reţină
-ipocrizia prin care oferă un buchet de flori soţiilor celorlalţi candidaţi şi, de parcă altcumva nu avea cum, şi soţiei lui.
"Dar, poate asta e tot ceea ce poate oferi, momentan, PSD" - cata vreme primarul sectorului 5 e din partea PSD si pe altul nu au gasit in locul lui la nici una din alegerile trecute, nu poate, ci sigur, altceva nu au de oferit.
P.S. Eu nu urmaresc ce se intampla in politica, dar, tangential, mai trec pe langa urechile mele cate un program de stiri in timp ce astept alta emisiune la TV sau radio.