Am citit o ştire interesantă. Cel puţin, mie mi se pare interesantă. E vorba de o fată care a fost biciuită pentru că a fost violată. S-a întâmplat în Bangladesh. Ştirea originală, aici:
Ce e extraordinar în această ştire ?
Fata a fost biciuită, violatorul a fost iertat. Ştirea nu precizează dacă nu cumva acesta a primit şi un „premiu” pentru fapta sa. Oricum, chiar dacă aşa ceva nu s-a întamplat, el ştie ce poate repeta oricând fapta, pentru că nu vor exista niciun fel de consecinţe neplăcute.
Decizia a fost luată într-un „cadru democratic”, de către „bătrânii satului” care – nu-i aşa? – sunt şi „înţelepţii satului”. E vorba de „vocea poporului”, nu de o judecată „oficială”.
Oare, dacă întâmplarea ar fi avut loc în România, ar fi fost judecată altfel?
Nu ştiu, dar ştiu că şi în Romania există un mare violator. Incomparabil mai mare decât cel la care face referire ştirea. E vorba chiar de preşedintele ţării, Traian Băsescu. A călărit Constituţia cum a vrut el. A violat cutume parlamentare, bunul-simţ politic, a înşelat încrederea noastră, ori de câte ori i s-a oferit prilejul. Când nu i s-a oferit, şi l-a creat. A mutat un întreg partid de pe stânga pe dreapta şi nimeni nu a comentat nimic. Niciun membru al partidului nu s-a simţit trădat de noua orientare.
Până acum, Traian Băsescu nu a fost sancţionat niciodată.
Despre oportunismul şi lichelismul persoanei respective, media a informat pe larg, în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă. Filmul în care a lovit un copil a fost reluat de mii şi mii de ori. Fără niciun efect. De fiecare dată, Traian Băsescu a scăpat basma curată.
Dacă ar fi doar atât, şi tot ar fi destul. Mult prea mult. Dar nu, nu e doar atât.
În jurul său s-au aciuat tot felul de persoane. În ciuda tuturor predicţiilor, partidul domniei sale s-a umflat şi învârtoşat precum broasca din fabula cunoscută. Dar nu, PDL nu este format doar din aer comprimat. PDL este format, ca orice partid, din oameni. Ce fel de oameni sunt aceştia?
Cred că în acest partid ar putea exista destui oameni de treabă, cumsecade, cât se poate de bine intenţionaţi şi, pe deasupra, inteligenţi şi sinceri. Faptul că eu nu am întâlnit, încă, niciunul, nu e o demonstraţie că nu există. Cu toate acestea, cred că PDListul bine intenţionat, inteligent şi sincer e o utopie. Cei inteligenţi nu sunt defel sinceri şi bine intenţionaţi, iar ceilalţi sunt proşti grămadă.
Am întâlnit mulţi PDLişti drăguţi, simpatici, oameni de viaţă ... sau cum să zic? În posturile şi funcţiile pe care le ocupau unii erau mai eficienţi, alţii mai puţin, cei mai mulţi deloc. Dar, ce contează? E vorba de nişte oameni pe care, până la un punct îi înţeleg, câştigă şi ei un ban, care-i problema? Nu-i nicio problemă, serios.
Dar, am cunoscut şi PDLişti absolut mizerabili, oameni care nu se mulţumesc să beneficieze doar de avantajele conferite de un statut, fără îndoială, nemeritat, dar care se străduiesc şi să facă rău celorlalţi, cât mai mult rău, pe baza principiului: „ciocu’ mic, acum suntem noi la putere”.
Mi-am pus adeseori întrebarea: ce fel de om trebuie să fii ca să-l susţii pe Traian Băsescu? Cei care nu sunt cu totul ignoranţi, sunt, desigur, interesaţi. Şi? E un păcat să ai interese? Nu ştiu ce să zic, pentru Băsescu grupurile de interese sunt ceva rău, foarte rău. Sau, mă rog, anumite grupuri de interese. Eu, ce să zic? Depinde de compromisurile pe care eşti dispus să le faci, de rahatul pe care eşti dispus să îl înghiţi, de mizeriile pe care eşti capabil să le faci celor care se încăpăţânează să te vadă exact la fel ca înainte de a fi „la putere”. Puterea vine şi pleacă, dar oamenii continuă să trăiască împreună. Şi e bine să laşi loc de bună ziua, cum se zice în popor.
Dacă eu nu am „stomac”, nu-i plâng, şi nici nu-i fericesc pe cei care au. E opţiunea lor, e modul lor de viaţă, e problema lor, e ... ok.
Dacă stau şi mă gândesc, poate că decizia „bătrânilor satului” a fost înţeleaptă. Poate că fata nu a fost tocmai cinstită. Poate că l-a „ademenit”. Poate că i-a răspuns băiatului la „bună ziua”. I-a răspuns, deci l-a remarcat, deci e interesată ... Ea a vrut-o, băiatul nu a făcut altceva decât să vină în întâmpinarea dorinţei ei, ce mai atâta tura-vura? Sau, poate că nu i-a răspuns la „bună ziua”. Dacă e aşa, de ce-a făcut-o? Înseamnă că l-a provocat, adică a căutat-o cu lumânarea. Deci, tot fata e vinovată.
Am citit undeva, nu mai ţin minte unde, despre sentimentele nutrite de nenumăraţi mujici faţă de Ivan cel Groaznic. Ivan ăsta a fost ... ce să zic? Pe lângă el, Ţepeş al nostru e un copilaş inocent. Ivan cel Groaznic făcea exact ce voia muşchiul lui. A omorât o grămadă de oameni, fără nicio socoteală. Şi, în ciuda acestor fapte îngrozitoare, au fost oameni care l-au adulat ca pe un zeu. De ce? Pentru că era puternic.
Ce e extraordinar în această ştire ?
Fata a fost biciuită, violatorul a fost iertat. Ştirea nu precizează dacă nu cumva acesta a primit şi un „premiu” pentru fapta sa. Oricum, chiar dacă aşa ceva nu s-a întamplat, el ştie ce poate repeta oricând fapta, pentru că nu vor exista niciun fel de consecinţe neplăcute.
Decizia a fost luată într-un „cadru democratic”, de către „bătrânii satului” care – nu-i aşa? – sunt şi „înţelepţii satului”. E vorba de „vocea poporului”, nu de o judecată „oficială”.
Oare, dacă întâmplarea ar fi avut loc în România, ar fi fost judecată altfel?
Nu ştiu, dar ştiu că şi în Romania există un mare violator. Incomparabil mai mare decât cel la care face referire ştirea. E vorba chiar de preşedintele ţării, Traian Băsescu. A călărit Constituţia cum a vrut el. A violat cutume parlamentare, bunul-simţ politic, a înşelat încrederea noastră, ori de câte ori i s-a oferit prilejul. Când nu i s-a oferit, şi l-a creat. A mutat un întreg partid de pe stânga pe dreapta şi nimeni nu a comentat nimic. Niciun membru al partidului nu s-a simţit trădat de noua orientare.
Până acum, Traian Băsescu nu a fost sancţionat niciodată.
Despre oportunismul şi lichelismul persoanei respective, media a informat pe larg, în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare clipă. Filmul în care a lovit un copil a fost reluat de mii şi mii de ori. Fără niciun efect. De fiecare dată, Traian Băsescu a scăpat basma curată.
Dacă ar fi doar atât, şi tot ar fi destul. Mult prea mult. Dar nu, nu e doar atât.
În jurul său s-au aciuat tot felul de persoane. În ciuda tuturor predicţiilor, partidul domniei sale s-a umflat şi învârtoşat precum broasca din fabula cunoscută. Dar nu, PDL nu este format doar din aer comprimat. PDL este format, ca orice partid, din oameni. Ce fel de oameni sunt aceştia?
Cred că în acest partid ar putea exista destui oameni de treabă, cumsecade, cât se poate de bine intenţionaţi şi, pe deasupra, inteligenţi şi sinceri. Faptul că eu nu am întâlnit, încă, niciunul, nu e o demonstraţie că nu există. Cu toate acestea, cred că PDListul bine intenţionat, inteligent şi sincer e o utopie. Cei inteligenţi nu sunt defel sinceri şi bine intenţionaţi, iar ceilalţi sunt proşti grămadă.
Am întâlnit mulţi PDLişti drăguţi, simpatici, oameni de viaţă ... sau cum să zic? În posturile şi funcţiile pe care le ocupau unii erau mai eficienţi, alţii mai puţin, cei mai mulţi deloc. Dar, ce contează? E vorba de nişte oameni pe care, până la un punct îi înţeleg, câştigă şi ei un ban, care-i problema? Nu-i nicio problemă, serios.
Dar, am cunoscut şi PDLişti absolut mizerabili, oameni care nu se mulţumesc să beneficieze doar de avantajele conferite de un statut, fără îndoială, nemeritat, dar care se străduiesc şi să facă rău celorlalţi, cât mai mult rău, pe baza principiului: „ciocu’ mic, acum suntem noi la putere”.
Mi-am pus adeseori întrebarea: ce fel de om trebuie să fii ca să-l susţii pe Traian Băsescu? Cei care nu sunt cu totul ignoranţi, sunt, desigur, interesaţi. Şi? E un păcat să ai interese? Nu ştiu ce să zic, pentru Băsescu grupurile de interese sunt ceva rău, foarte rău. Sau, mă rog, anumite grupuri de interese. Eu, ce să zic? Depinde de compromisurile pe care eşti dispus să le faci, de rahatul pe care eşti dispus să îl înghiţi, de mizeriile pe care eşti capabil să le faci celor care se încăpăţânează să te vadă exact la fel ca înainte de a fi „la putere”. Puterea vine şi pleacă, dar oamenii continuă să trăiască împreună. Şi e bine să laşi loc de bună ziua, cum se zice în popor.
Dacă eu nu am „stomac”, nu-i plâng, şi nici nu-i fericesc pe cei care au. E opţiunea lor, e modul lor de viaţă, e problema lor, e ... ok.
Dacă stau şi mă gândesc, poate că decizia „bătrânilor satului” a fost înţeleaptă. Poate că fata nu a fost tocmai cinstită. Poate că l-a „ademenit”. Poate că i-a răspuns băiatului la „bună ziua”. I-a răspuns, deci l-a remarcat, deci e interesată ... Ea a vrut-o, băiatul nu a făcut altceva decât să vină în întâmpinarea dorinţei ei, ce mai atâta tura-vura? Sau, poate că nu i-a răspuns la „bună ziua”. Dacă e aşa, de ce-a făcut-o? Înseamnă că l-a provocat, adică a căutat-o cu lumânarea. Deci, tot fata e vinovată.
Am citit undeva, nu mai ţin minte unde, despre sentimentele nutrite de nenumăraţi mujici faţă de Ivan cel Groaznic. Ivan ăsta a fost ... ce să zic? Pe lângă el, Ţepeş al nostru e un copilaş inocent. Ivan cel Groaznic făcea exact ce voia muşchiul lui. A omorât o grămadă de oameni, fără nicio socoteală. Şi, în ciuda acestor fapte îngrozitoare, au fost oameni care l-au adulat ca pe un zeu. De ce? Pentru că era puternic.
Când a murit Stalin, au fost oameni care l-au plâns. Nu doar din cei care urmau să-şi piardă privilegiile, ci şi oameni din ţări îndepărate, sau oameni care avuseseră destul de suferit de pe urma sa.
Despre un cunoscut politician, de o urâţenie proverbială, se ştia că este un mare crai. Simpla rostire a numelui său la o petrecere, sindrofie, sau la orice alt eveniment, avea darul de a atrage o mulţime de femei. Femei tinere, frumoase, citite, deosebite. Nu doar piţipoance. Întrebat fiind, odată, care este secretul fenomenalului său succes, care sunt „armele” sale secrete, politicianul a răspuns fără să clipească: „Două lucruri, banii şi puterea. Nu există un afrodisiac mai puternic decât acestea.”
Sunt multe persoane pentru care puterea exercită o fascinaţie aproape mistică. Nu orice putere e la fel de seducătoare, ci, mai cu seamă aceea conflictogenă, nu pacifistă. Puterea violentă, constrângătoare, risipitoare, necenzurată, abuzatoare. E vorba de un sentiment subtil de identificare a persoanei cu sursa sau deţinătorul puterii.
Probabil, pentru Bangladesh, un conducător ca Băsescu ar fi un „chilipir”. La ce poţi să speri atunci când biciuieşti pe cel violat şi îl ierţi pe violator? Dar, pentru noi, oare, e suficient? Este Băsescu cel mai bun conducător pe care ni-l putem permite?
Înclin să spun că da. Acum, da. Atâta timp cât asta vrem, asta avem. Numai că, identificarea, la nivel mental, cu agresorul oferă o palidă compensaţie condiţiei de victimă. Sclavagismul a dăinuit până când primul sclav a descoperit că există ceva mai dezirabil decât a-ţi face propriul stăpân, sclav.
Despre un cunoscut politician, de o urâţenie proverbială, se ştia că este un mare crai. Simpla rostire a numelui său la o petrecere, sindrofie, sau la orice alt eveniment, avea darul de a atrage o mulţime de femei. Femei tinere, frumoase, citite, deosebite. Nu doar piţipoance. Întrebat fiind, odată, care este secretul fenomenalului său succes, care sunt „armele” sale secrete, politicianul a răspuns fără să clipească: „Două lucruri, banii şi puterea. Nu există un afrodisiac mai puternic decât acestea.”
Sunt multe persoane pentru care puterea exercită o fascinaţie aproape mistică. Nu orice putere e la fel de seducătoare, ci, mai cu seamă aceea conflictogenă, nu pacifistă. Puterea violentă, constrângătoare, risipitoare, necenzurată, abuzatoare. E vorba de un sentiment subtil de identificare a persoanei cu sursa sau deţinătorul puterii.
Probabil, pentru Bangladesh, un conducător ca Băsescu ar fi un „chilipir”. La ce poţi să speri atunci când biciuieşti pe cel violat şi îl ierţi pe violator? Dar, pentru noi, oare, e suficient? Este Băsescu cel mai bun conducător pe care ni-l putem permite?
Înclin să spun că da. Acum, da. Atâta timp cât asta vrem, asta avem. Numai că, identificarea, la nivel mental, cu agresorul oferă o palidă compensaţie condiţiei de victimă. Sclavagismul a dăinuit până când primul sclav a descoperit că există ceva mai dezirabil decât a-ţi face propriul stăpân, sclav.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu