Am intrat în Zelist, pe locul 8402. Sunt mai tare decât 80,92% din blogeri. Wow ! Pentru un new entry e destul de bine. E foarte bine. Văzând acest procent, mi-am adus aminte de legea (sau principiul) lui Pareto, cunoscută şi sub numele de legea 80-20.
În esenţă, legea lui Pareto spune aşa: 80% dintre efecte sunt produse de 20% dintre cauze. Adică (exemple):
- 80% dintre vânzările unei firme sunt realizate către 20% dintre clienţi ;
- un proiect este realizat, în proporţie de 80%, de către 20% din cei implicaţi, sau, în 20% din timpul alocat realizării în întregime a proiectului.
- pe o suprafaţă de 20% din teritoriul unei regiuni, al unei ţări, al unui oraş, trăiesc 80% dintre locuitori.
- într-o firmă sau organizaţie, 80% din muncă e făcută de 20% dintre angajaţi.
Autorul acestui principiu este un economist francez, Wilfredo Pareto, care a constatat că în Italia, 80% dintre proprietăţi erau deţinute de 20% dintre locuitori. Apoi, a constatat că acest lucru se întamplă şi în alte părţi, având, aşadar, caracterul unei legi universale. Un român emigrat în America, Joseph Juran, a extins acest principiu şi în teoria managementului.
Fireşte, legea lui Pareto nu poate fi considerată ca un adevăr absolut, ci mai mult ca o butadă.
Totuşi, chiar şi aşa, există câteva consecinţe interesante.
Aşadar, 20% din populaţie realizează 80% din venituri. Ce se întâmplă dacă avem de-a face cu un alt raport ? În condiţiile în care, de exemplu, raportul este de 10/90, societatea devine instabilă. Un raport de 10/90 înseamnă că, practic, veniturile medii ale unuia din cei 10% cei mai bogaţi sunt de peste 80 de ori mai mari decât veniturile medii ale unuia din ceilalţi 90%. Un asemenea raport este nesustenabil şi, în timp va conduce la revolte, instabilitate, stagnare. Sentimentul solidarităţii naţionale sau organizaţionale se diluează aproape complet. Ce înseamnă un raport de 40/60 ? Aşa ceva ar însemna că veniturile cele mai mari sunt de cel mult 2-3 ori mai mari decât cele mai mici, indiferent de aportul persoanelor respective. Consecinţa este o lipsă de interes şi o demobilizare aproape totală a membrilor societăţii respective, deoarece orice posibilitate de „avansare” este, practic, exclusă. O astfel de societate devine apatică, debusolată, indiferentă, inertă şi, culmea, sentimentul solidarităţii, singurul care ar putea fi invocat, diminuează şi el, lăsând loc frustrărilor celor care consideră că merită mai mult.
UPDATE: La unul din cursurile de management la care am participat, lectorul respectiv a spus că, într-o organizaţie, cca. 20% din membri sunt „detractori taraţi”, adică un fel de Gică-Contra care se opun, „din principiu”, oricărei iniţiative, oricărui proiect. Faţă de această afirmaţie, am întrebat ce se întâmplă în situaţia în care, prin forţa lucrurilor: pensionare, transfer, concediere etc., aceşti Gică-Contra dispar din organizaţie. Răspunsul lectorului a fost acela că acest grup este, în general, unul fluid, instabil şi dependent de iniţiativa sau proiectul luat în discuţie. Chiar în situaţia în care acest grup este relativ stabil, înlăturarea persoanelor respective din cadrul organizaţiei nu va produce niciun efect, deoarece 20% din cei rămaşi vor reconstitui grupul.
Nu ştiu dacă acest lucru are legătură cu legea/principiul lui Pareto, dar, într-adevăr, acest lucru se cam verifică. De aceea, din punctul meu de vedere, orice proces electoral în urma căruia o persoană, un candidat, primeşte peste 80% din voturi este, din punctul meu de vedere, „dubios”.
Cineva, nu ştiu cine, a spus ceva în genul: „Atunci când văd pentru prima oară o persoană, habar nu am ce poate să facă, dar, cu siguranţă, ştiu ce nu poate să facă, şi anume nu poate să-i mulţumească pe toţi, pentru că acest lucru nici Dumnezeu nu-L poate face.” Mare dreptate avea!
În esenţă, legea lui Pareto spune aşa: 80% dintre efecte sunt produse de 20% dintre cauze. Adică (exemple):
- 80% dintre vânzările unei firme sunt realizate către 20% dintre clienţi ;
- un proiect este realizat, în proporţie de 80%, de către 20% din cei implicaţi, sau, în 20% din timpul alocat realizării în întregime a proiectului.
- pe o suprafaţă de 20% din teritoriul unei regiuni, al unei ţări, al unui oraş, trăiesc 80% dintre locuitori.
- într-o firmă sau organizaţie, 80% din muncă e făcută de 20% dintre angajaţi.
Autorul acestui principiu este un economist francez, Wilfredo Pareto, care a constatat că în Italia, 80% dintre proprietăţi erau deţinute de 20% dintre locuitori. Apoi, a constatat că acest lucru se întamplă şi în alte părţi, având, aşadar, caracterul unei legi universale. Un român emigrat în America, Joseph Juran, a extins acest principiu şi în teoria managementului.
Fireşte, legea lui Pareto nu poate fi considerată ca un adevăr absolut, ci mai mult ca o butadă.
Totuşi, chiar şi aşa, există câteva consecinţe interesante.
Aşadar, 20% din populaţie realizează 80% din venituri. Ce se întâmplă dacă avem de-a face cu un alt raport ? În condiţiile în care, de exemplu, raportul este de 10/90, societatea devine instabilă. Un raport de 10/90 înseamnă că, practic, veniturile medii ale unuia din cei 10% cei mai bogaţi sunt de peste 80 de ori mai mari decât veniturile medii ale unuia din ceilalţi 90%. Un asemenea raport este nesustenabil şi, în timp va conduce la revolte, instabilitate, stagnare. Sentimentul solidarităţii naţionale sau organizaţionale se diluează aproape complet. Ce înseamnă un raport de 40/60 ? Aşa ceva ar însemna că veniturile cele mai mari sunt de cel mult 2-3 ori mai mari decât cele mai mici, indiferent de aportul persoanelor respective. Consecinţa este o lipsă de interes şi o demobilizare aproape totală a membrilor societăţii respective, deoarece orice posibilitate de „avansare” este, practic, exclusă. O astfel de societate devine apatică, debusolată, indiferentă, inertă şi, culmea, sentimentul solidarităţii, singurul care ar putea fi invocat, diminuează şi el, lăsând loc frustrărilor celor care consideră că merită mai mult.
UPDATE: La unul din cursurile de management la care am participat, lectorul respectiv a spus că, într-o organizaţie, cca. 20% din membri sunt „detractori taraţi”, adică un fel de Gică-Contra care se opun, „din principiu”, oricărei iniţiative, oricărui proiect. Faţă de această afirmaţie, am întrebat ce se întâmplă în situaţia în care, prin forţa lucrurilor: pensionare, transfer, concediere etc., aceşti Gică-Contra dispar din organizaţie. Răspunsul lectorului a fost acela că acest grup este, în general, unul fluid, instabil şi dependent de iniţiativa sau proiectul luat în discuţie. Chiar în situaţia în care acest grup este relativ stabil, înlăturarea persoanelor respective din cadrul organizaţiei nu va produce niciun efect, deoarece 20% din cei rămaşi vor reconstitui grupul.
Nu ştiu dacă acest lucru are legătură cu legea/principiul lui Pareto, dar, într-adevăr, acest lucru se cam verifică. De aceea, din punctul meu de vedere, orice proces electoral în urma căruia o persoană, un candidat, primeşte peste 80% din voturi este, din punctul meu de vedere, „dubios”.
Cineva, nu ştiu cine, a spus ceva în genul: „Atunci când văd pentru prima oară o persoană, habar nu am ce poate să facă, dar, cu siguranţă, ştiu ce nu poate să facă, şi anume nu poate să-i mulţumească pe toţi, pentru că acest lucru nici Dumnezeu nu-L poate face.” Mare dreptate avea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu