Senatorul liberal Minerva Boitan – Dumnezeu să-i dea MINTE, că mare nevoie are! – a făcut vineri, 8 aprilie, un apel către Biserica Ortodoxa Română să se implice în conducerea ţării şi să intervină asupra celor aflaţi la putere ca să oprească "agresiunea" Guvernului asupra populaţiei.
Cum dracu’ să se „implice” BOR-ul în conducerea ţării şi „să intervină” asupra celor aflaţi la putere? Să-i afurisească, să-i blesteme, sau cum? Păi, nu-i blestemă destul românii, şi nu se prinde nimic, că Dumnezeu nu-şi pierde timpul să bage în seamă la ce-l roagă un idiot sau altul, care nici să se uite la ce bagă în urnă nu e în stare? Şi-apoi, cum să-l blesteme popii, ce rău le-a făcut guvernul? Le-a pus taxe, precum celoralţi afacerişti, le-a tăiat subvenţiile, le-a închis bisericile, sau ce? Şcoli s-au închis destule, spitale aşişderea, da’ vreo biserică mai „nerentabilă” a pus lacătul? Nu, dimpotriva, de cand e PDL-ul s-au construit „n” biserici – că n-am stat să le număr – şi toate din bani publici. Nu mai vorbesc de legea parteneriatului dintre PDL – pardon, dintre stat, dar PDL nu e statul? - şi biserică? Aşa că popii îşi vor lua banii şi vor molfăi mai departe cunoscutele rugăciuni pentru „conducătorii ţării”, „mai-marii oraşelor” şi putorile pedeliste.
Sau, poate madam Boitan se gândeşte la un stat popesc, un fel de Iran în variantă balcanică?
Ei nu, că decât aşa, mai bine cu Băsescu şi Boc, că de ăştia trag nădejde că ne vom scăpa odată-şi-odată, într-un an, în zece, într-o sută, dă-i dracu’, or crăpa şi ei că doar nu-s veşnici, şi uite-aşa om scăpa de ei, dacă altfel nu suntem în stare ... dar de nişte credinţe ilogice, barbare, care au făcut atâta rău omenirii, n-am reuşit să ne scăpăm de două mii de ani, nu, nu de două, ci de cinci, de zece mii de ani, de când e omul om şi de când a învăţat să scrie şi să vorbească, şi-atunci a scos o imbecilitate din asta, că tac-su a fost un bou, şi mă-sa o capră, sau că bunică-su a fost un broscoi pe care s-a sprijinit pământul.
De fapt, eu nu cred că această distinsă doamnă s-a gândit la vreuna din aceste variante. De altfel, mi se pare mult prea blondă ca să se îndeletnicească cu lucruri atât de zadarnice ca gândirea fără permis. Nu, madam Boitan n-a urmărit decât un lucru: să se dea mare cre(ş)tină, ca să n-o uite boboru’ dreptcredincios, şi să-i dea votul şi în 2012! Că altfel, nici nu ştiam de existenţa acestei tălâmbe.
Da’ ia spune, madam Boitan, cam de unde îşi trag liberalii originile ... vreau să spun adevăraţii liberali, nu cei „corciţi”? De Revoluţia franceză din 1789 auzit-ai? Sau de cea de la 1848? Şi cam ce voiau revoluţionarii ăia, în afară de „liberté, égalité, fraternité”? Strigat-au, oare: „sus popii” sau altele asemenea? Sau dimpotrivă?
Nu ştiu cum se face, dar eu unul de liberali cu crucea-n sân şi mari monarhişti m-am cam săturat. De ce nu s-or fi ducând oamenii ăstia unde le e locul, la ţărănişti, în partidul lui Becali, la PDL, oriunde, unde le e mai bine şi se simt în largul lor. Stau şi mă-ntreb, aşa, ca prostu’, cum „se-mbucă” statul minimal preconizat de PNL cu cel în care „intervine” BOR-ul?
Moshe are în vedere un proiect interesant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu