Ca orice alt politician, şi cel creştin, sau, mai general, credincios, are soluţii ingenioase, planuri generoase, proiecte măreţe, pe care promite să le implementeze de îndată ce va fi ales în funcţia pentru care candidează. Dar, în acelaşi timp, ca un bun credincios, el recunoaşte existenţa şi atotputernicia lui Dumnezeu - fără a cărui îngăduinţă nimeni nu poate face nimic (?!)- şi, implicit, propria neputinţă. Iar cea mai bună dovadă este formula cu care îşi încheie pomelnicul de promisiuni: Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Adică: puteţi să uitaţi, nu-mi asum nicio responsabilitate.
Nu, politicianul creştin nu e întotdeauna prost, e, mai degrabă, şmecher. Ştie, în schimb, că 80%, cel puţin 80%, dintre cei al căror vot îl solicită sunt proşti. Foarte proşti. Atât de proşti încât, în scara lor de valori, a fi „credincios” e mult-mult mai important decât a fi responsabil. Şi de cuvânt. Şi rezonabil. Şi inteligent. Şi oricum, fiindcă nimic altceva nu contează.
Eu nu fac parte dintre cei +80%. Pentru mine, a fi responsabil e nu doar mult mai important decât a fi „credincios”, ci şi incompatibil. Şi nici de-al dracu’ nu l-aş vota pe cel care spune: Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Dar, ce să fac atunci când o spun toţi?
Ne uităm în jur şi nu ne place ceea ce vedem. Suntem sălbaticii Europei şi cei mai săraci locuitori ai ei. Ne îmbulzim şi ne călcăm în picioare ori de câte ori auzim de o promoţie la zahăr sau ulei. Avem cel mai prost sistem educaţional şi cel mai prost sistem de asigurare a sănătăţii din Europa. Şi, pentru a îmbunătăţi calitatea acestor două sisteme, desfiinţăm unităţile şi reducem personalul. Oraşele noastre arată aşa cum arată din nepăsarea autorităţilor, dar şi din aceea a unora dintre noi, care nu au auzit încă de existenţa coşului de gunoi. Dar, suntem tari în credinţă, şi nouă nu ne dă Dumnezeu cutremure, ca japonezilor. Iar conducătorii ni-i alegem singuri, dintre cei „cu frica lui Dumnezeu”. Iar rezultatele se văd.
Ce-ar fi dacă românii ar pune o dată, o singură dată, responsabilitatea înaintea credinţei? Dacă la proximele alegeri, de pildă, ar alege politicienii responsabili, în dauna celor „credincioşi”?
Să-i aleagă, da ... dar de unde? Că, la o adică, toţi pupă sutana ...
Există o corelaţie inversă între religiozitatea unei populaţii şi bunăstarea ei economică şi morală. Credinţa pare să aducă sărăcie, corupţie, violenţă, criminalitate, intoleranţă. Asta se poate vedea comparând diferite ţări din Europa şi aiurea: aproape întotdeauna cei mai religioşi o duc mai prost. Cel mai bine se vede asta în interiorul Statelor Unite, comparând regiunile de coastă cu aşa numita Bible Belt.
RăspundețiȘtergere