joi, 21 iunie 2012

Murgule, de când te-am luat ...

Ştiu că sună, poate, ciudat, dar fotbalul e unul din acele lucruri care nu mă interesează aproape de loc. Dar, chiar de loc.

Nu, nu pot spune că mă deranjează, dar nu mă interesează. Aşa, că mai aud şi eu una şi alta, e altceva. Ştiu, de exemplu, că Poli (Timişoara) a promovat în prima ligă, dar nu va juca ... ceva cu banii. Dar, habar nu am care vor fi echipele care vor juca, de la toamnă, în prima ligă. Cam ăsta e interesul meu faţă de fotbal , şi cam astea sunt cunoştinţele.

La ultimul campionat mondial, ăla din Africa de Sud – cred că ăla a fost, nu? – n-am urmărit niciun meci. Nu ştiu nici cine a ieşit campioană.

Nici la campionatul ăsta european nu m-am uitat la niciun meci. Dar, am înţeles, totuşi, că s-a trecut de faza grupelor. Şi am văzut o reclamă la un meci Germania-Grecia, pentru mâine seară. Ei bine, după ani buni în care n-am mai făcut aşa ceva, mă voi uita la un meci de fotbal. La acest meci.

Şi nu, nu o voi face doar aşa, de plictiseală. Vreau să văd un meci adevărat, să văd luptă şi sânge. Şi, la sfârşit, vreau să văd Germania în genunchi.

Poate că vorbesc prostii, poate că Germania e o forţă, că grecii sunt, mai mult, nişte amatori, nişte ăia, vai de capul lor, care s-au trezit la campionatul european fără să ştie, de fapt, cum s-a întâmplat, şi ce caută acolo. Nu mă interesează! Vreau ca Grecia să termine, mâine, Germania, şi cred că va fi cu putinţă aşa ceva.

De ce vreau asta? Pentru că toată lumea îşi bate joc de greci, că sunt puturoşi, că nu-şi plătesc impozitele, că aia, că ailaltă ... Aşa o fi, nu ştiu. Dar grecii sunt cei care au dat Europei artele şi ştiinţele, logica, poezia, matematica, medicina. În timpul în care grecii obişnuiau să meargă la teatru pentru a se delecta cu creaţiile lui Eschil sau Euripide, germanii, sau, mă rog, germanicii, nu existau. În Europa aveau să ajungă mult mai târziu, şi aveau să îmbogăţească limbile europene cu termeni precum „vandal” şi „vandalism”.

Nu, nu vreau să insult pe nimeni, niciun popor, niciun om, dar istoria trebuie cunoscută şi, mai ales, respectată. Şi toate neamurile trebuie să beneficieze de respect, chiar şi grecii. Sau, mai ales grecii. Nimeni nu are dreptul să îi privească de sus, sau să îi judece pe greci doar pentru faptul că au avut ghinionul, în ultimele decenii, să aibă nişte conducători nemernici. Şi noi am avut acest ghinion, şi ştim foarte bine cum stau lucrurile.

Aşa că, mâine ţin cu cu Grecia. Epitihiia, Ellada! Măcar la fotbal luaţi-le faţa nemţilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu