marți, 19 iunie 2012

Scandalul plagiatului – cele mai importante reacţii

Marean Vanghelie: În legătură cu scandalul care este în legătură cu teza de doctorat a preşedintelui PSD care este Victor Ponta problema este că dânsul este şi prim-ministru care este procuror specializat pe probleme de drept penal internaţional, după cum se poate vedea foarte uşor şi din prefaţa care este şi care citează câteva somităţi internaţionale şi care este plină de aprecieri laudative care apreciază originalitatea lucrării. Care este o făcătură pusă la cale de Traian Basescu care este supărat pe pierderea guvernului şi Daniel Funeriu. Care se va vedea care este adevărul, şi eu nu am nicio îndoială că se va dovedi că este nevinovat, pentru că trebuie să vă spun că şi despre mine ziarişti care nu au conştiinţă au scris pe gugăl tot felul de lucruri care s-au văzut că nu au fost adevărate şi că totul a fost o impostură şi un plagiat care m-a acuzat şi pe mine. Eu sunt convins că Victor Ponta care este nevinovat care va dovedi asta dacă şi ziariştii care au scris numai minciuni vor trebui să recunoască.

Daniel Petru Funeriu: În primul rând, vreau să vă reamintesc că, în limba română, substantivul coleg este de genul neutru şi, deşi domnul Ponta nu a vrut să fie niciodată coleg cu mine, voi fi cât se poate de neutru, tocmai pentru a-i dovedi că pot fi un bun coleg. Adevărul este că, în teza domniei-sale s-au strecurat mai multe inexactitudini, pe care le-am semnalat personal într-o scrisoare anonimă, de care nu pot fi în niciun caz acuzat, aşa cum încearcă să facă, fără niciun temei, premierul Ponta. Eu, dac-aş fi în locul domniei sale, mi-aş da imediat demisia. Ce cercetare ştiinţifică aţi făcut, domnule Ponta, şi cine v-a fost îndrumătorul de doctorat? Cu ce vă ocupaţi, domnule Ponta, în clipa în care eu, uimind o lume întreagă, reuşeam să demonstrez falsitatea celei mai celebre conjecturi kepleriene, care afirma e nu se pot determina simultan şi viteza, şi traiectoria palmei preşedintelui României, ruşine Dinu Patriciu!

Adrian Năstase: Cu toată sinceritatea vă spun nu doar că teza de doctorat a domnului prim-ministru Victor Ponta este nu doar de o originalitate totală, dar şi de o calitate desăvârşită, fapt pentru care consider că, pe drept cuvânt, ar fi putut beneficia şi dânsul de „Trofeul Calităţii”, aşa cum am beneficiat şi eu, la vremea mea.


Traian Igaş: Dacă ceea ce aud adevărat, şi nu am niciun motiv să cred că nu este, atunci domnul Ponta trebuie nu doar să-şi dea neîntârziat demisia, dar şi să răspundă penal, adică exact din domeniul pe care pretinde că îl cunoaşte atât de bine. Ceea ce a făcut dânsul este un adevărat branconaj la adresa tinerilor intelectuali din această ţară, şi vă rog să mă credeţi că nu vorbesc din auzite. Dimpotrivă, cu vreo cinci ani în urmă, la un an după ce îmi dădusem bacalaureatul şi la doi după ce terminasem cea de-a treia facultate, n-aveam de unde să ştiu dacă voi fi sau nu ales parlamentar, dacă o să fiu sau nu ministru, şi-aşa mai departe, şi-atunci am încercat să-mi fac şi o carieră ştiinţifică, precum toţi cei care eşuează în politică sau administraţie. Am mers, aşadar, să mă înscriu la doctorat, dar nu mai erau locuri. Ca să aflu acum că, de fapt, le luase Ponta pe toate, păi e cu putinţă aşa ceva?

Andrei Marga: Cu regret trebuie să spun, eu, la Cluj, la Babeş-Bolyai, am făcut o treabă excelentă, şi un doctorat la această universitate nu doar că ar fi cântărit infinit mai mult decât unul la prăpăditele alea de universităţi ... Harvard şi nu mai ştiu cum îi zice ... oricum n-are nicio importanţă ... un doctorat aici, la Cluj, spuneam, ar fi însemnat enorm pentru cariera academică a domnului prim-ministru şi, implicit, ar fi întărit prestigiul internaţional al întregului guvern.

Alin Popoviciu: Eu vreau să vă spun că mă întâlnesc foarte des cu oamenii din colegiul meu, stau de vorbă cu ei, şi de asta le cunosc foarte bine părerile, şi vreau să vă spun că ei mi-au transmis multe lucruri, dar două sunt, cu adevărat, esenţiale: unu, că sunt de acord cu tăierile de salarii, şi doi, că Victor Ponta şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Toţi oamenii din colegiu mi-au transmis asta.

Gigi Becali: Ieri un popă omorât în biserică, azi chestia asta cu Ponta ... e sfârşitul lumii, a coborât dracu’ pe pământ, numai credinţa ne mai mântuieşte.




Dan Diaconescu: Încet-încet, dovezile ies la iveală şi, până în toamnă se va vedea clar că toate literele, toate punctele, toate virgulele din teza de doctorat a lui Victor Ponta nu sunt, de fapt, ale lui, că le-a furat din sudoarea poporului român, de care, el şi ceilalţi ciocoi şi-au bătut joc de atâta vreme. Vom veni la putere în toamnă şi vom lua toate tezele de doctorat,şi a lui Ponta, şi a lui Boc, şi a le tuturor ciocoilor, şi le vom da poporului, până la ultima virgulă ... şi punctele de suspensie le vom da celor mai săraci dintre români.

Daniela Gyorfi: De ce mă minţi, de ce mă minţi? ... inima mea ... tot pe tine te vrea ...

Laura Codruța Kövesi: În calitatea mea de procuror general, vă spun foarte clar: e plagiat sută-n sută. Şi nu cred că e cineva în ţara asta în stare să afirme că nu mă pricep la aşa ceva!

Crin Antonescu: Mie îmi pare rău numai că nu l-am dat afară pe Radu Câmpeanu.

Dan Şova: Singurul român care, în ultima sută de ani, nu şi-a plagiat teza de doctorat a fost ... ăla ... Spiru Haret ... pentru că aşa este în domeniul dreptului ... vreau să spun că, în ultima sută de ani, niciun român nu a şi-a plagiat teza de doctorat ... na, că le-am încurcat, v-am spus că nu mă pricep la holocaust.

Victor Ponta însuşi: Traian Băsescu ştie că urmează să merg la Bruxelles, şi a găsit acum această chichiţă, acest nod în papură, cum că, vezi Doamne, mi-aş fi plagiat lucrarea de doctorat, deci nu m-aş pricepe atât de bine la domeniul acesta, al dreptului penal internaţional ... a şi venit cu fel de fel de documente, că nu cunosc tratatul ... aţi văzut şi dumneavoastră. E o încercare ridicolă, poate nici nu ar trebui să vorbesc despre asta ... voi merge, oricum, din nou, în parlament, fiindcă acesta este organul legislativ suprem ... să hotărască parlamentul cine reprezintă mai bine România, din punct de vedere penal, şi internaţional, să terminăm odată această dispută care nu face deloc bine României ....

Şi, cu voia dumneavoastră, ultimul ....

Traian Băsescu: Ha, ha ... hai cu suspendarea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu