Am ales ...

La ora la care scriu aceste rânduri, informaţiile de care dispun sunt incomplete, fragmentare şi, probabil, şi, probabil, nu tocmai corecte. În ciuda acestor lucruri, consider că, în urma rezultatelor alegerilor locale din 10 iunie se pot desprinde, totuşi, câteva concluzii, şi anume:

• Datorită unui sistem de vot inechitabil, dar nu numai, PDL păstrează câteva primării şi consilii judeţene importante, reuşind, astfel, să mascheze, oarecum, dimensiunile dezastrului electoral.
• În ciuda triumfalismului afişat de USL, victoria acestei alianţe este, în actualele condiţii, conjuncturală şi neconvingătoare. În ciuda procentelor, uneori năucitoare, pe care această alianţă le-ar fi obţinut în unele localităţi, şi la unele secţii de votare, simpatia populară faţă de această struţo-cămilă politică se păstrează în cote destul de reduse. Iar acolo unde oamenilor nu le-a ajuns „cuţitul la os”, acolo unde nu s-a votat (doar) după principiul „oricine, dar nu PDL”, s-au înregistrat surprize destul de neplăcute. Cum, oare, ar putea fi explicată victoria primarului penal Gheorghe Falcă la Arad, sau aceea a primarului oraşului Deta, din judeţul Timiş, ai cărui fii au fost protagoniştii unor scandaluri de amploare? Este clar că în aceste localităţi, şi nu numai, USL nu a reuşit să producă un contracandidat credibil, iar aceasta poate indica o problemă foarte serioasă de construcţie, la nivelul acestei alianţe.
• Alegerile, în sine, şi campania electorală care le-a precedat, au fost marcate de numeroase incidente: lovituri „sub centură”, tentative de fraudă, imoralitate „cât cuprinde” etc. Dar, poate, ceea ce va evidenţia, în timp, aceste alegeri, de altele, mai mult sau mai puţin asemănătoare, va fi incidentul de la Petrila, unde un om şi-a dat foc în secţia de votare. Fără îndoială, un astfel de comportament poate releva anumite probleme psihice grave, din partea persoanei respective, dar, la fel de bine, poate constitui un indicator important al unei anumite stări de spirit a populaţiei, sau, cel puţin, al unui anumit segment al acesteia. Este vorba de acel segment care şi-a pierdut total încrederea în politicieni şi partide, care nu mai întrevede niciun licăr de speranţă, din nicio direcţie, care nu mai este interesat în nicio „construcţie politică”, ci în distrugerea a tot ceea ce (mai) există. E vorba de acei oameni care au pierdut, deja, totul, sau aproape totul, şi, pentru care, orice formă de „reparaţie” este tardivă şi/sau inutilă, ei nemaidorind altceva decât distrugerea celor care, în opinia lor, i-au adus în această situaţie.

Şi câteva predicţii:

• În ciuda păstrării unor primării şi consilii judeţene importante, şi indiferent de comportamentul USL la guvernare, în următoarele luni, PDL nu are prea mari şanse să evite disoluţia internă şi, implicit, dispariţia de pe scena politică. Probabil, în următoarele luni, sau după alegerile generale din toamnă, PDL va organiza un congres, în urma căruia va elimina din conducere toate figurile „obosite”, începând cu Emil Boc, Elena Udrea etc., dar şi „tripleta” Blaga-Videanu-Berceanu, pe „hoaţa” Anastase, ba chiar şi pe „intelectualii” Cotoi-Voinescu, Preda, sau Macovei. Dar, nimeni şi nimic nu va mai putea un proces deja început: noile figuri, care vor fi promovate, vor avea o notorietate atât de scăzută, încât vor face mai mult rău, cea mai mare parte a aleşilor PDL sunt, sau vor deveni nişte „baroni locali”, din ce în ce mai puţin disciplinaţi, din ce în ce mai puţin obedienţi, până la desprindere totală, faţă de conducerea centrală a partidului, iar asta nu va crea prea curând premizele reconstruirii partidului.
• Deşi perfect logică, dorită şi aşteptată de milioane de români, dezagregarea PDL nu va fi, câtuşi de puţin, benefică pentru ţară, fie şi prin faptul că va dispărea o „coajă”, un ambalaj, o culoare, un slogan, sau orice altceva, dar nu oamenii care, la diferite niveluri de execuţie, au făcut atâta rău concetăţenilor lor. Ţara e plină de tot felul de şefi şi şefuleţi, de tot felul de direcţii şi birouri, de „deconcentrate” etc., care n-au făcut, în viaţa lor nimic productiv, nu au profesat niciodată, sau au profesat doar pentru doar o perioadă foarte scurtă de timp, meseria pentru care, chipurile, s-au pregătit, dar ocupă, în mare, aceeaşi funcţie, de ani şi ani de zile, unii de pe vremea comunismului. Am spus „în mare” fiindcă, da, au fost perioade în care au ocupat cea mai înaltă poziţie, dar şi perioade în care au „stat în opoziţie”, pe o poziţii mai „modestă”, de „simpli” şefi, de nu-ştiu-ce birouaş sau cabinet etc. Asta e, sunt „oameni de valoare”, sunt „profesionişti” – dracu’ ştie când şi cum au ajuns, că de profesat, după cum spuneam, n-au prea avut timp – şi nicio guvernare, niciun regim nu şi-a premis să-i „arunce la gunoi” – ca şi când a-ţi face meseria „de bază” ar fi o „aruncare la gunoi”. Nu dau exemple, sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră cunoaşte nu unul, ci zeci de asemenea exemple, de oameni care, când au fost feseniştii la putere, au fost fesenişti, când au venit ţărăniştii, au devenit ţărănişti, apoi s-au făcut pesedişti, liberali, pedelişti ... da’ cine mai ştie ce n-au fost? Ei, asta e marea problemă a USL, cât e el de mare, de puternic şi de voios, nu prea are oameni „de valoare”, nu prea are „specialişti”, şi-atunci e nevoit să apeleze la „profesioniştii” care sunt deja pe post ... etc. ... restul e „istorie”.
• Cum va evolua PP-DD? Greu de spus. Paradoxal – sau nu – evoluţia sa depinde, aproape exclusiv, de ceea ce va face USL în viitoarele luni. PP-DD este şi va rămâne, pentru o bună bucată de vreme, partidul celor cărora li s-a luat totul, care nu mai au nimic de pierdut, şi tot ceea ce îşi doresc este doar răzbunarea. Dacă ar fi să aleg un slogan pentru acest partid, acesta ar fi: „pentru ca şi alţii s-o ducă la fel de prost”. Se poate câştiga cu acest slogan, şi cu o astfel de viziune? Aş vrea să fiu optimist, să zic „da” ... dar am, oare, motive?

De ales, am ales ... Cu ce ne-am ales?