duminică, 8 iulie 2012

În legătură cu bacalaureatul de anul acesta ...

... am o singură întrebare: cât timp ne vom mai mira, ca proştii, la tot ceea ce e normal, firesc, şi pe deplin previzibil, dar vom accepta cu seninătate tot felul de ciudăţenii?

Acu’ chiar se aştepta cineva la rezultate mai bune? Pe bune? După tot ceea ce (mai) există în şcoala românească?

Şi chiar mai este nevoie de nu ştiu câte analize şi cercetări? Păi anul trecut n-a fost la fel? Atunci nu s-a analizat nimic, sau cum?

Eu cred că nu mai e nevoie de nicio analiză, ci doar de acţiune hotărâtă. Dar, pentru asta e nevoie de voinţă, iar noi stăm cam prost la aşa ceva.

Şi, uite-aşa, vom avea şi la anul un şoc. Asta dacă nu cumva va găsi onor ministerul niscaiva soluţii novatoare, cum ar fi: subiecte atât de simple cât să le poată face oricine; eliminarea camerelor de luat vederi, că oricum ne vede pe toţi Ăl-De-Sus, mai devreme sau mai târziu; meditaţii peste meditaţii, că oricum, dacă orele obişnuite nu se fac bine, sau nu se fac deloc, meditaţiile rezolvă problemele; amânarea bacalaureatului până după doctorat, că poate atunci nu mai trebuie; ceva mai multă „şcoală altfel”, dacă se poate prin cârciumi şi discoteci; şi altele asemenea. Nu, fără acţiune hotărâtă, fără muncă susţinută şi, mai ales, fără disciplină de fier nu se poate face nimic. Nu metodele „moderne”, activ-participative, vor salva învăţământul românesc, ci munca pe brânci. Calculatorul e bun, că ne scuteşte de efort, nu trebuie să ne mai batem capul cu tabla înmulţirii. Internetul e şi mai bun, că ne-nvaţă cum e cu plagiatul. Iar emoticoanele sunt grozave, că nu mai avem nevoie nici de cuvinte.

Pe cât pariu că la anul, pe vremea asta, ne vom mira iarăşi, din aceleaşi motive? E un pariu pe care aş dori să-l pierd.

3 comentarii:

  1. „Nu metodele „moderne”, activ-participative, vor salva învăţământul românesc, ci munca pe brânci.” - Corect. Aici ai pus punctul pe i și virgula sub ț.
    Acum rămâne doar să înțeleagă și cohorta de corecți politici care au senzația că „bieții copii se SIMT rău” la școală, de parcă cum se SIMT ei ar avea vreo relevanță în ceea ce privește cunoștințele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai, frate, că nu e chiar aşa... Ce înseamnă "munca pe brânci"? Da, probabil că pentru unul care nu învaţă deloc, ca să ia bac-ul le trebuie o muncă pe brânci, dar pentru cei care iau mereu note bune, bac-ul nu ar fi chiar o problemă... doar să nu aibă chiar ghinion-ghinion, în rest...
    Numai că plodurile astea nu învaţă, dom'le, ce mai tura-vura. Ei ştiu doar discoteci, baruri, cafenele, cluburi şi altele. Cum şi când naiba să mai înveţe?
    Tocmai de aceea şi sunt rezultatele astea catastrofale. Însă sunt şi licee unde se învaţă, frate, acuma pe bune. Mă uit la rezultate şi mă crucesc câţi de 10 sunt, câţi de 9.90, câţi de 9.80, câţi de 9.70 sau chiar câte medii de peste 9 sau 9.50. Şi mă mai uit şi la mediile de absolvire la astfel de clase, la astfel de şcoli. Mă mir nespus când văd că în unele clase media minimă de promovare este 8.90 sau chiar 9. Sunt copii care învaţă pe rupte. Toată stima şi admiraţia pentru ei.
    Păcat că sunt aşa de puţini la nivel de ţară, că la nivel de oraş observ că sunt ceva mai mulţi.
    Am întâlnit clase unde în unanimitate s-a luat bursă. Bursă a cărei condiţie era ca media de absolvire să fie minim 9. Ei? Bravo lor! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil ca asa este ... se mai invata in cateva licee. Dar in cate?
    Daca am ajuns sa ne faca turcii performanta: http://www.youtube.com/watch?v=ya2wPzHKyEU

    RăspundețiȘtergere