Aşa, sau „anul sărăciei”, sau „anul foametei”, a rămas în istorie anul 1816. Ceea ce s-a întâmplat în lume, în acel an şi în cei următori este, în mare măsură, consecinţa unui eveniment petrecut într-o îndepărtată insulă indoneziană.
În 5 aprilie 1815, erupţia vulcanului Tambora a aruncat în aer o cantitate imensă de pulberi vulcanice care, purtate de vânturi, au încărcat atmosfera omenirii timp de cinci ani, până când s-au depus la sol.
În cea mai mare parte a Indoneziei, iarba nu a mai crescut deloc în aceşti cinci ani, dar efecte devastatoare s-au semnalat în întreaga lume, mai cu seamă în emisfera nordică. Clima a devenit mai rece, iar soarele s-a colorat întâi în albastru, apoi în verde şi apoi în roşu-portocaliu. Încărcarea atmosferei cu cenuşă a avut ca efect o filtrare mai severă a razelor solare, ceea ce a produs scăderea temperaturilor şi diverse fenomene meteorologice destul de neobişnuite.
Anul 1816 a fost plin de asemenea fenomene meteorologice extreme. În toată Europa centrală şi nordică şi America a pluat foarte mult şi a nins şi a fost foarte frig, chiar în luni precum iulie sau august. Ca urmare, recoltele agricole de pe vaste teritorii au fost aproape în totalitate compromise, ceea ce a avut drept consecinţă instabilitate politică şi socială, revolte populare, dezordini. Febra revoluţionară a măturat Europa de la un capăt la altul, vreme de trei ani.
Astfel, în Franţa, revoltele populare aveau drept consecinţă căderea guvernului şi venirea la putere a orgoliosului duce conservator Richelieu I (este vorba de ducele Armand Emmanuel de Richelieu, care a fost şi primul primar al oraşului Odessa).
În Elveţia, autorităţile nu reuşeau să stăvilească în niciun fel valul de jafuri şi crime care bântuia întreaga ţară. Erau atacate şi jefuite depozitele de cereale, iar mulţi părinţi îşi omorau proprii copii. De asemenea, şi numărul sinuciderilor sporise foarte mult, iar instaurarea stării excepţionale nu a avut niciun efect.
Mai mult sau mai puţin asemănător, aceasta era situaţia pe întreg continentul.
Sistemele şcolare au intrat în criză, fiind confruntate cu o rată nemaîntâlnită a abandonului şi cu nenumărate violenţe.
Cerşetorii au devenit foarte numeroşi, organizaţi şi agresivi. Adevărate armate înconjurau diligenţele la fiecare oprire, astfel încât deplasările au devenit mai dificile şi nesigure.
Poate cea mai lovită ţară a fost Irlanda. Vreme de cinci luni a plouat sau a nins încontinuu. Toată recolta a fost compromisă şi, colac peste pupăză, epidemia de tifos exantematic, o boală a sărăciei frecventă în secolele trecute, a luat vieţile multor oameni. Pentru a scăpa de foame, o mare parte dintre locuitori au luat drumul Americii, astfel că, pe parcursul unui singur an, populaţia ţării a scăzut cu aproape două treimi şi nici măcar în zilele noastre Irlanda nu a revenit la numărul de locuitori de acum două veacuri.
Ciudat este, poate, că o cărticică destul de anonimă, Almanahul vechiului fermier, a prezis ninsorile Irlanda, din luna iulie a anului 1816, şi, cum acestea au avut, într-adevăr, loc, almanahul a devenit repede celebru, cel puţin până când s-a descoperit că aşa-zisa „predicţie” fusese, de fapt, o greşeală de tipar.
Culorile ciudate ale ninsorilor din vara acelui an, maro în Ungaria, roşie în Italia etc., au condus la diferite speculaţii, ceea ce a alimentat şi mai mult isteria colectivă.
Evenimentele acelor ani şi-au găsit reflectare şi în arte. Astfel, la Istanbul, călătorii remarcau frumuseţea deosebită a acoperişului catedralei Sfânta Sofia, care, datorită depunerilor de cenuşă strălucea ca şi când ar fi fost de aur.
Apusurile spectaculoase de soare au fost imortalizate de numeroşi artişti (în imagine: Chichester Canal, de JMW Turner).
Oare care vor fi efectele erupţiei vulcanului Eyjafjallajökull?
Cu siguranţă, acestea vor exista. E foarte probabil ca vara aceasta să fie mai răcoroasă decât cele cu care ne-am obişnuit în ultimii ani. E foarte probabil să fie un an agricol prost pentru Europa. Şi pentru România, în special. Sau, poate va ploua mai mult şi va fi mai bine, nu ştiu. Oricum, efectele vor fi minore faţă de cele ale erupţiei vulcanului Tambora. Cu o condiţie: să înceteze cât mai repede şi să nu antreneze şi „trezirea” vulcanului vecin Katla. Altfel ...
Oricum, o mică criză alimentară s-ar suprapune perfect pe criza financiară, conform principiului „colac peste pupăză”. Şi, cum un rău nu vine niciodată singur ... nu avem decât să zâmbim astăzi.
Ca o paranteză: se presupune că vulcanii din Islanda au fost, în decursul istoriei, la originea mai multor fenomene meteorologice, printre care şi „mică eră glaciară” din anii 1645-1715, perioadă caracterizată de temperaturi scăzute, veri destul de răcoroase şi ierni severe, în toată Europa.
Ei ... vom vedea.
În 5 aprilie 1815, erupţia vulcanului Tambora a aruncat în aer o cantitate imensă de pulberi vulcanice care, purtate de vânturi, au încărcat atmosfera omenirii timp de cinci ani, până când s-au depus la sol.
În cea mai mare parte a Indoneziei, iarba nu a mai crescut deloc în aceşti cinci ani, dar efecte devastatoare s-au semnalat în întreaga lume, mai cu seamă în emisfera nordică. Clima a devenit mai rece, iar soarele s-a colorat întâi în albastru, apoi în verde şi apoi în roşu-portocaliu. Încărcarea atmosferei cu cenuşă a avut ca efect o filtrare mai severă a razelor solare, ceea ce a produs scăderea temperaturilor şi diverse fenomene meteorologice destul de neobişnuite.
Anul 1816 a fost plin de asemenea fenomene meteorologice extreme. În toată Europa centrală şi nordică şi America a pluat foarte mult şi a nins şi a fost foarte frig, chiar în luni precum iulie sau august. Ca urmare, recoltele agricole de pe vaste teritorii au fost aproape în totalitate compromise, ceea ce a avut drept consecinţă instabilitate politică şi socială, revolte populare, dezordini. Febra revoluţionară a măturat Europa de la un capăt la altul, vreme de trei ani.
Astfel, în Franţa, revoltele populare aveau drept consecinţă căderea guvernului şi venirea la putere a orgoliosului duce conservator Richelieu I (este vorba de ducele Armand Emmanuel de Richelieu, care a fost şi primul primar al oraşului Odessa).
În Elveţia, autorităţile nu reuşeau să stăvilească în niciun fel valul de jafuri şi crime care bântuia întreaga ţară. Erau atacate şi jefuite depozitele de cereale, iar mulţi părinţi îşi omorau proprii copii. De asemenea, şi numărul sinuciderilor sporise foarte mult, iar instaurarea stării excepţionale nu a avut niciun efect.
Mai mult sau mai puţin asemănător, aceasta era situaţia pe întreg continentul.
Sistemele şcolare au intrat în criză, fiind confruntate cu o rată nemaîntâlnită a abandonului şi cu nenumărate violenţe.
Cerşetorii au devenit foarte numeroşi, organizaţi şi agresivi. Adevărate armate înconjurau diligenţele la fiecare oprire, astfel încât deplasările au devenit mai dificile şi nesigure.
Poate cea mai lovită ţară a fost Irlanda. Vreme de cinci luni a plouat sau a nins încontinuu. Toată recolta a fost compromisă şi, colac peste pupăză, epidemia de tifos exantematic, o boală a sărăciei frecventă în secolele trecute, a luat vieţile multor oameni. Pentru a scăpa de foame, o mare parte dintre locuitori au luat drumul Americii, astfel că, pe parcursul unui singur an, populaţia ţării a scăzut cu aproape două treimi şi nici măcar în zilele noastre Irlanda nu a revenit la numărul de locuitori de acum două veacuri.
Ciudat este, poate, că o cărticică destul de anonimă, Almanahul vechiului fermier, a prezis ninsorile Irlanda, din luna iulie a anului 1816, şi, cum acestea au avut, într-adevăr, loc, almanahul a devenit repede celebru, cel puţin până când s-a descoperit că aşa-zisa „predicţie” fusese, de fapt, o greşeală de tipar.
Culorile ciudate ale ninsorilor din vara acelui an, maro în Ungaria, roşie în Italia etc., au condus la diferite speculaţii, ceea ce a alimentat şi mai mult isteria colectivă.
Evenimentele acelor ani şi-au găsit reflectare şi în arte. Astfel, la Istanbul, călătorii remarcau frumuseţea deosebită a acoperişului catedralei Sfânta Sofia, care, datorită depunerilor de cenuşă strălucea ca şi când ar fi fost de aur.
Apusurile spectaculoase de soare au fost imortalizate de numeroşi artişti (în imagine: Chichester Canal, de JMW Turner).
Oare care vor fi efectele erupţiei vulcanului Eyjafjallajökull?
Cu siguranţă, acestea vor exista. E foarte probabil ca vara aceasta să fie mai răcoroasă decât cele cu care ne-am obişnuit în ultimii ani. E foarte probabil să fie un an agricol prost pentru Europa. Şi pentru România, în special. Sau, poate va ploua mai mult şi va fi mai bine, nu ştiu. Oricum, efectele vor fi minore faţă de cele ale erupţiei vulcanului Tambora. Cu o condiţie: să înceteze cât mai repede şi să nu antreneze şi „trezirea” vulcanului vecin Katla. Altfel ...
Oricum, o mică criză alimentară s-ar suprapune perfect pe criza financiară, conform principiului „colac peste pupăză”. Şi, cum un rău nu vine niciodată singur ... nu avem decât să zâmbim astăzi.
Ca o paranteză: se presupune că vulcanii din Islanda au fost, în decursul istoriei, la originea mai multor fenomene meteorologice, printre care şi „mică eră glaciară” din anii 1645-1715, perioadă caracterizată de temperaturi scăzute, veri destul de răcoroase şi ierni severe, în toată Europa.
Ei ... vom vedea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu