Justificare

- Hai să-ţi spun ce-am păţit cu Dorel. Îl ştii, nu? Aveam nevoie de un serviciu, de o lucrare, mă rog. Căutam un meseriaş. Când, îmi pică fisa: ce-mi trebuie alt meseriaş când Dorel e cel mai meseriaş? Are mâini de aur. Şi mi-e şi prieten. Pun mâna pe telefon şi vorbesc: uite-aşa, aşa, mă poţi ajuta şi pe mine?
Zice ăla: Păi ce, nene, mai încape vorbă? Nu eşti mata prietenul meu? Mă fac luntre şi punte să te-ajut.
Bine, zic, atunci când poţi?
Păi, să fie în data de ..., la ora de ...
Nu prea-mi convenea, că aveam altceva de făcut, dar ce era să fac?
Zic: da’ în data de..., sau în data de ... nu se poate?
Zice: nu, că-s plin, numa’ peste trei săptămâni, da’ atunci e prea târziu, nu?
Da, este, zic eu, e bine şi-aşa, numai să nu uiţi, şi să ştii că n-o să-ţi pară rău.
Nu uit, nene, cum să uit, zice ăla, eu dac-am zis, apoi aşa rămâne. Nu-s eu din ăia.

- Şi? S-a-ntâmplat ceva?

- Stai să-ţi povestesc. Am stabilit data, ora, mi-am trecut în agendă, mă rog, am aranjat toate. Că nu era bine deloc. A trebuit să schimb cu un coleg la serviciu, să-mi amân nişte treburi, în fine, n-are importanţă.
Cu trei zile înainte, îl sun din nou. Dorele, vreo noutate?
Nu, ce noutate? zice el.
Zic: atunci, n-ai uitat.
Zice: stai linistit, nene, cum să uit? La mine vorba-i vorbă, nu se discută.
Cu o zi înainte, îl sun din nou. Zice: Nene, rămâne cum am stabilit. Mâine, la ora ... sunt la mata.

- Şi n-a venit ...

- Bineînţeles că n-a venit, idiotu', da’ stai să vezi. Cu o oră înainte îl sun.
Zice: am plecat deja, sunt în trafic şi dacă nu e vreun blocaj, ceva, ajung cu juma’ de oră-nainte, că de-aia am şi plecat de-acasă aşa devreme.
Bine, stau, îl aştept, se face ora, mai las să treacă, vorba aia, „sfertul academic” şi-l sun din nou: măi Dorele, mai ajungi azi sau nu?
Şi zice animalu’: Nene, bine că m-ai sunat, că eu nu mai am credit. Asta voiam să-ţi spun, că nu mai vin. Cum? Uite-aşa: NU MAI VIN.
Bă Dorele, tu eşti nebun, îţi baţi joc de mine, sau cum? Cum nu mai vii? Păi n-am vorbit noi?
Şi dac-am vorbit, ce? Ai ceva scris sau cum?
Noroc că era departe, că îi spărgeam faţa, animalu’.

- Şi n-ai aflat de ce n-a venit?

- Ba da ... că mi-a spus ... după un timp.

- Şi?

- Zice: Să nu crezi ce eu sunt din ăia ... Nu, eu dac-am zis, aşa rămâne, io chiar am vrut să vin la mata, da’ s-a-ntâmplat că m-a chemat altu’, şi m-am dus la ăla, ce mare lucru?
Da’ bine, mă, nu vorbiseşi deja cu mine? Nu puteai să-i spui lu’ ăla? Sau, mă rog, să zicem că te-ai răzgândit ... să fi dat şi tu un telefon, cu două-trei zile înainte, aş fi găsit dracu’ pe altcineva, da’ nu, tu m-ai dus de nas până la sfârşit şi pe urmă m-ai lăsat cu ochii-n soare ...
Nene, uite, pe cuvântul meu, n-am vrut să iasă aşa. Pe cuvântul meu. Ştii cât te respect io pe mata? Io chiar am vrut să viu, da’ nu s-a putut. Uite: mata ştii cum stau cu banii ... prost, ca toţi românii. Acu’, când m-ai sunat mata, ce era să zic? Să zic lu’ mata că nu vin, că nu pot, nu puteam, că suntem prieteni, nu? Am ajutat eu şi oameni de pe scară, şi străini, şi cum să zic lu’ mata că nu pot, că nu vreau, că nu te-ajut? Nu se face, nu? Da’ ... să cer bani? Cum să cer bani lu’ mata? Cum să ceri bani unui prieten? Nu puteam, nu? Şi-acu’, dac-a venit ăla exact când trebuia să fiu la mata’, şi mi-a dat şi bani, ce era să fac? Că şi mie-mi trebuie bani, înţelegi? Mata’ cum ai fi făcut?

- A ... da, am înţeles. Şi?

- Şi ce?

- Cu Dorel. Mai sunteţi prieteni?

- Păi ... acu’ ce să-i faci? Am ieşit la o bere şi ne-am împăcat ... că asta-i viaţa, nu poţi să stai în duşmănie. Nu ştii când mai ai nevoie. Şi să ştii ce lucrează bine. Şi ieftin. Ei, nu-i prea serios, da ce să-i faci?

Mda ... mă gândeam, ce să-i faci? Băiat bun, Dorel. Nu-i prea serios ... dar asta e.