Au trecut câteva decenii de când am citit Citadela lui Cronin şi ştiu că, în acel moment, am fost destul de surprins, ca să nu spun chiar şocat, de o anumită trăsătură a firii umane, surprinsă cu măiestrie de către autor.
Personajul central al cărţii este un medic tânăr, care, după o perioadă de ucenicie, sau, mai curând, de apostolat, ajunge în Londra, unde reuşeşte să îşi deschidă un cabinet. Cabinetul merge prost, pacienţii nu se înghesuie, deşi tânărul medic îşi dă toată silinţa. Întâmplător sau nu, medicul se întâlneşte cu unul dintre foştii colegi de facultate, poate cel mai slab, o „loază”, dar care, între timp, devenise un medic faimos, cu clientelă cât se poate de „selectă”. Din milă, sau din cine ştie ce alte motive, acesta din urmă se hotărăşte să îşi ajute fostul coleg de facultate, în sensul de a îl introduce în lumea „bună” a Londrei şi de a-i ceda câţiva pacienţi. Din păcate, medicul nu reuşeşte să profite prea mult de această „oportunitate”, deoarece pacienţii nu prea îi acordă încredere, preferând să se adreseze altor medici. Care este misterul?
Nu e niciun mister. Tânărul medic, de fapt doctor în medicină, se „încăpăţânează” să îşi facă meseria într-un mod onest, dar nu ţine cont de dorinţele şi opţiunile pacienţilor! Colegul său, în schimb, nu doar că ţine cont de aceste dorinţe, dar chiar le induce, chiar dacă acestea nu au nicio legătură cu medicina. Pacienţii doresc să li se acorde suficientă „atenţie”, aceasta însemnând că doctorul trebuie să ştie să se prefacă foarte bine! Doctorul trebuie să ştie să dea impresia că este competent, iar cu cât intervenţia este mai „mare”, mai brutală, mai dureroasă, mai „decisă”, cu atât doctorul pare mai competent. Lumea „bună” e plină de bolnavi închipuiţi, dispuşi să îndure multă suferinţă şi să plătească o grămadă de bani, doar pentru a se „vindeca” de o boală pentru care cel mai potrivit tratament ar fi un ceai sedativ sau puţină odihnă! Iar cine îndrăzneşte să recomande o soluţie „blândă” sau „umană” este repudiat şi batjocorit.
E un raţionament de tipul: cu cât „tratamentul” a fost mai dureros, mai brutal, mai greu de suportat, cu atât mai grea a fost boala şi cu atât mai mare a fost „priceperea” doctorului, prin urmare şi „recunoştinţa”, inclusiv în forma ei materială trebuie să fie cât mai mare! Este un raţionament evident absurd, dar ... asta este.
Am întâlnit, în ultimul timp, atâţia idioţi în jurul meu, că îmi vine să urlu! Oameni care „gândesc” cam aşa:
1. E criză.
2. Criza e gravă, foarte gravă.
3. De ce? Fiindcă „doctorii” sunt incompetenţi? Nu, doamne-fereşte, e exact pe dos: doctorii nu prea au soluţii fiindcă boala/criza este extrem de gravă.
4. În aceste condiţii, nu este, oare, de bun-simţ să acorzi mult mai mult credit „medicilor” care „taie în carne vie”, faţă de cei care se mărginesc să recomande doar „frecţii”?
Acum, Băsescu şi Boc sunt „doctorii” care „taie în carne vie”, iar opoziţia vine cu „ceaiuri”. Pe cine să credem?
O, sărman popor român, Băsescu şi Boc nu sunt „doctori” în nimic, în afară de minciună şi incompetenţă. Au avut ei vreodată dreptate? Au făcut vreo predicţie corectă? Nu, nu, nu!
Ei atâta ştiu, atâta fac: taie. Taie nu pentru că sunt „doctori”, ci pentru că sunt măcelari. CRIMINALI!
Dacă vrem să ne tăiem singuri, foarte bine! Dar, vom suporta, oare, cu bine, această „operaţie”? Şi, mai ales, ne vom „însănătoşi”?
De suportat, nu ştiu ... poate. De însănătoşit, NICI VORBĂ. Dacă acum acceptăm aceste reduceri salariale, tăierea pensiilor etc., nu vor trece 100 de zile (O SUTĂ DE ZILE) şi vom mări şi cota unică şi TVA şi, de asemenea, vom da drumul şi robinetului numit INFLAŢIE, astfel încât – fac un pronostic – până în decembrie vom plăti cel puţin 4,3 - 4,4 lei pentru un dolar! Se încumetă cineva la un pariu? Nu? Bine ... să nu ziceti că n-aţi ştiut!
Asculta mai multe audio Diverse
Personajul central al cărţii este un medic tânăr, care, după o perioadă de ucenicie, sau, mai curând, de apostolat, ajunge în Londra, unde reuşeşte să îşi deschidă un cabinet. Cabinetul merge prost, pacienţii nu se înghesuie, deşi tânărul medic îşi dă toată silinţa. Întâmplător sau nu, medicul se întâlneşte cu unul dintre foştii colegi de facultate, poate cel mai slab, o „loază”, dar care, între timp, devenise un medic faimos, cu clientelă cât se poate de „selectă”. Din milă, sau din cine ştie ce alte motive, acesta din urmă se hotărăşte să îşi ajute fostul coleg de facultate, în sensul de a îl introduce în lumea „bună” a Londrei şi de a-i ceda câţiva pacienţi. Din păcate, medicul nu reuşeşte să profite prea mult de această „oportunitate”, deoarece pacienţii nu prea îi acordă încredere, preferând să se adreseze altor medici. Care este misterul?
Nu e niciun mister. Tânărul medic, de fapt doctor în medicină, se „încăpăţânează” să îşi facă meseria într-un mod onest, dar nu ţine cont de dorinţele şi opţiunile pacienţilor! Colegul său, în schimb, nu doar că ţine cont de aceste dorinţe, dar chiar le induce, chiar dacă acestea nu au nicio legătură cu medicina. Pacienţii doresc să li se acorde suficientă „atenţie”, aceasta însemnând că doctorul trebuie să ştie să se prefacă foarte bine! Doctorul trebuie să ştie să dea impresia că este competent, iar cu cât intervenţia este mai „mare”, mai brutală, mai dureroasă, mai „decisă”, cu atât doctorul pare mai competent. Lumea „bună” e plină de bolnavi închipuiţi, dispuşi să îndure multă suferinţă şi să plătească o grămadă de bani, doar pentru a se „vindeca” de o boală pentru care cel mai potrivit tratament ar fi un ceai sedativ sau puţină odihnă! Iar cine îndrăzneşte să recomande o soluţie „blândă” sau „umană” este repudiat şi batjocorit.
E un raţionament de tipul: cu cât „tratamentul” a fost mai dureros, mai brutal, mai greu de suportat, cu atât mai grea a fost boala şi cu atât mai mare a fost „priceperea” doctorului, prin urmare şi „recunoştinţa”, inclusiv în forma ei materială trebuie să fie cât mai mare! Este un raţionament evident absurd, dar ... asta este.
Am întâlnit, în ultimul timp, atâţia idioţi în jurul meu, că îmi vine să urlu! Oameni care „gândesc” cam aşa:
1. E criză.
2. Criza e gravă, foarte gravă.
3. De ce? Fiindcă „doctorii” sunt incompetenţi? Nu, doamne-fereşte, e exact pe dos: doctorii nu prea au soluţii fiindcă boala/criza este extrem de gravă.
4. În aceste condiţii, nu este, oare, de bun-simţ să acorzi mult mai mult credit „medicilor” care „taie în carne vie”, faţă de cei care se mărginesc să recomande doar „frecţii”?
Acum, Băsescu şi Boc sunt „doctorii” care „taie în carne vie”, iar opoziţia vine cu „ceaiuri”. Pe cine să credem?
O, sărman popor român, Băsescu şi Boc nu sunt „doctori” în nimic, în afară de minciună şi incompetenţă. Au avut ei vreodată dreptate? Au făcut vreo predicţie corectă? Nu, nu, nu!
Ei atâta ştiu, atâta fac: taie. Taie nu pentru că sunt „doctori”, ci pentru că sunt măcelari. CRIMINALI!
Dacă vrem să ne tăiem singuri, foarte bine! Dar, vom suporta, oare, cu bine, această „operaţie”? Şi, mai ales, ne vom „însănătoşi”?
De suportat, nu ştiu ... poate. De însănătoşit, NICI VORBĂ. Dacă acum acceptăm aceste reduceri salariale, tăierea pensiilor etc., nu vor trece 100 de zile (O SUTĂ DE ZILE) şi vom mări şi cota unică şi TVA şi, de asemenea, vom da drumul şi robinetului numit INFLAŢIE, astfel încât – fac un pronostic – până în decembrie vom plăti cel puţin 4,3 - 4,4 lei pentru un dolar! Se încumetă cineva la un pariu? Nu? Bine ... să nu ziceti că n-aţi ştiut!
Asculta mai multe audio Diverse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu