Probabil că mulţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc câte ceva de perioada 1996-2000, în care România a fost condusă de Convenţia Democrată, o alianţă din care făceau parte PNL şi PNŢcd, acest din urmă partid fiind considerat, de fapt, “vioara întâi” a guvernului şi a coaliţiei. Coaliţie din care, alături de Convenţia Democratică făcea parte şi un partid de stânga, membru, ca şi PDSR, al Internaţionalei Socialiste. Este vorba de Partidul Democrat, condus, în vremea aceea de Petre Roman..
Coaliţia nu a funcţionat. Sub guvernarea CDR-istă, România nu a prosperat. Preşedintele Emil Constantinescu, cel în care îşi puseseră atâtea speranţe numeroşi intelectuali şi o mare parte din generaţia mai tânără, s-a dovedit a fi slab şi ezitant, fără program şi fără orizont. Spre finalul mandatului, Constantinescu s-a recunoscut înfrânt de „structuri”. Românii „de pe stradă” au înţeles, desigur, prea puţin, despre ce „structuri” a fost vorba.
Perioada de guvernare a Coaliţiei formate în jurul Convenţiei Democratice nu a fost deloc uşoară. Guvernul Ciorbea a reuşit, cu preţul unor măsuri nepopulare, să evite o intrare a României în incapacitate de plată (despre ce înseamnă sau ar fi însemnat acest lucru vom mai avea ocazia să vorbim, mai spre toamnă, când „se va trage linia”). Dar, în Coaliţie nu era linişte. „Specialistul în crize”, actualul preşedinte Traian Băsescu, a provocat căderea guvernului Ciorbea.
Că Băsescu a fost securist, ştie toată lumea (Constantinescu spune că este şi acum). Că Băsescu este cel care a dinamitat, din interior, coaliţia formată în jurul CDR, iarăşi e clar pentru toată lumea. Ceea ce mai este, încă, discutabil, este: Traian Băsescu a acţionat exclusiv în favoarea sa şi a grupului care avea să confişte PD, sau şi în folosul unor „sponsori externi”, cum ar fi, de exemplu, GRU? Pentru ce nu deţin date sigure în legătură cu acest aspect, îl menţionez doar ca o ipoteză de lucru.
Mai mult decât opoziţia social-democrată, marele câştigător al perioadei respective a fost Traian Băsescu şi partidul său. Ajutat, ce-i drept, de prestaţia jalnică a talibanilor din PNŢcd, precum şi de uimitoarea victorie pentru primăria Capitalei, Traian Băsescu îşi începea ascensiunea spre ceea ce a ajuns astăzi. Ca un adevărat maestru al intrigilor şi manipulărilor, Băsescu va „ajuta” copios partidul lui Coposu să ajungă dincolo de parlament. De unde PNŢcd nu a mai reuşit să revină nici în ziua de astăzi.
Chiar şi aşa, aproape desfiinţat, cu influenţă zero pe plan politic naţional, PNŢcd a continuat să reprezinte un punct de atracţie pentru acest grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, care este PDL. Şi asta pentru că PNŢcd are, să zicem, un album: Maniu, Coposu, Raţiu etc. Nişte „aristocraţi” adevăraţi ai politiciii româneşti. Cum sună, pe lângă aceste nume, un băsescu, un videanu, o udre, un boc, o riţă sau ce specimene o mai fi având partidul portocaliu?
Cum interesul pentru această „vitrină cu trofee” a rămas destul de mare, PDL a continuat să „iubească” PNŢcd şi după ce acesta a încetat, practic, să mai existe. Iubirea PDL este cam aşa: întâi te violează, apoi te cere de nevastă. Iar dacă refuzi, te mai violează o dată, şi tot aşa. Cum a „iubit” PDL pe PNŢcd? Infiltrându-l cu indivizi de teapa lui Miluţ, rupându-l în două, etc.
Dar PNŢcd nu a acceptat mariajul şi gata! Iar domnul Miluţ s-a cam plictisit cu rolul acesta, de aşa-zis preşedinte al unui aşa-zis partid, astfel că a hotărât să-l cam lase baltă pe marinar. Drept pentru care a demisionat din fruntea aripioarei pe care, chipurile, o conducea.
Nu ştiu dacă vă mai amintiţi ... în noaptea alegerilor, marinarul a apărut cu o şepcuţă galbenă pe care scria PNŢcd, apoi a aruncat-o în mulţime. Să-i fie de bine ...
Nu ştiu dacă, vreodată, PNŢcd va avea şansa de a reveni în prim-planul scenei politice româneşti, dar, cel puţin, sper că demisia lui Miluţ va înlătura această mizerabilă manipulare, anume că urmaşii lui Maniu ar fi, acum, cârpele de şters cizmele marinarului. Măcar atât!
Coaliţia nu a funcţionat. Sub guvernarea CDR-istă, România nu a prosperat. Preşedintele Emil Constantinescu, cel în care îşi puseseră atâtea speranţe numeroşi intelectuali şi o mare parte din generaţia mai tânără, s-a dovedit a fi slab şi ezitant, fără program şi fără orizont. Spre finalul mandatului, Constantinescu s-a recunoscut înfrânt de „structuri”. Românii „de pe stradă” au înţeles, desigur, prea puţin, despre ce „structuri” a fost vorba.
Perioada de guvernare a Coaliţiei formate în jurul Convenţiei Democratice nu a fost deloc uşoară. Guvernul Ciorbea a reuşit, cu preţul unor măsuri nepopulare, să evite o intrare a României în incapacitate de plată (despre ce înseamnă sau ar fi însemnat acest lucru vom mai avea ocazia să vorbim, mai spre toamnă, când „se va trage linia”). Dar, în Coaliţie nu era linişte. „Specialistul în crize”, actualul preşedinte Traian Băsescu, a provocat căderea guvernului Ciorbea.
Că Băsescu a fost securist, ştie toată lumea (Constantinescu spune că este şi acum). Că Băsescu este cel care a dinamitat, din interior, coaliţia formată în jurul CDR, iarăşi e clar pentru toată lumea. Ceea ce mai este, încă, discutabil, este: Traian Băsescu a acţionat exclusiv în favoarea sa şi a grupului care avea să confişte PD, sau şi în folosul unor „sponsori externi”, cum ar fi, de exemplu, GRU? Pentru ce nu deţin date sigure în legătură cu acest aspect, îl menţionez doar ca o ipoteză de lucru.
Mai mult decât opoziţia social-democrată, marele câştigător al perioadei respective a fost Traian Băsescu şi partidul său. Ajutat, ce-i drept, de prestaţia jalnică a talibanilor din PNŢcd, precum şi de uimitoarea victorie pentru primăria Capitalei, Traian Băsescu îşi începea ascensiunea spre ceea ce a ajuns astăzi. Ca un adevărat maestru al intrigilor şi manipulărilor, Băsescu va „ajuta” copios partidul lui Coposu să ajungă dincolo de parlament. De unde PNŢcd nu a mai reuşit să revină nici în ziua de astăzi.
Chiar şi aşa, aproape desfiinţat, cu influenţă zero pe plan politic naţional, PNŢcd a continuat să reprezinte un punct de atracţie pentru acest grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, care este PDL. Şi asta pentru că PNŢcd are, să zicem, un album: Maniu, Coposu, Raţiu etc. Nişte „aristocraţi” adevăraţi ai politiciii româneşti. Cum sună, pe lângă aceste nume, un băsescu, un videanu, o udre, un boc, o riţă sau ce specimene o mai fi având partidul portocaliu?
Cum interesul pentru această „vitrină cu trofee” a rămas destul de mare, PDL a continuat să „iubească” PNŢcd şi după ce acesta a încetat, practic, să mai existe. Iubirea PDL este cam aşa: întâi te violează, apoi te cere de nevastă. Iar dacă refuzi, te mai violează o dată, şi tot aşa. Cum a „iubit” PDL pe PNŢcd? Infiltrându-l cu indivizi de teapa lui Miluţ, rupându-l în două, etc.
Dar PNŢcd nu a acceptat mariajul şi gata! Iar domnul Miluţ s-a cam plictisit cu rolul acesta, de aşa-zis preşedinte al unui aşa-zis partid, astfel că a hotărât să-l cam lase baltă pe marinar. Drept pentru care a demisionat din fruntea aripioarei pe care, chipurile, o conducea.
Nu ştiu dacă vă mai amintiţi ... în noaptea alegerilor, marinarul a apărut cu o şepcuţă galbenă pe care scria PNŢcd, apoi a aruncat-o în mulţime. Să-i fie de bine ...
Nu ştiu dacă, vreodată, PNŢcd va avea şansa de a reveni în prim-planul scenei politice româneşti, dar, cel puţin, sper că demisia lui Miluţ va înlătura această mizerabilă manipulare, anume că urmaşii lui Maniu ar fi, acum, cârpele de şters cizmele marinarului. Măcar atât!
Ne-am străduit să rezistăm până acum şi cred că va trebui să ne mai străduim încă puţin dat fiind că lucrurile sunt încă în ceaţă. Dar de abandonat să nu tragă speranţă deşartă că vom abandona...
RăspundețiȘtergere