Motto: Numai stridiile şi neghiobii aderă (Paul Valéry)
Un prieten care se semnează Garcia Muerte îmi vorbeşte despre un prieten „pedist până-n măduva oaselor”. Măi, măi! Oare ce-o fi însemnând asta?
Eu nu am întâlnit încă aşa ceva, şi nici nu pot să-mi imaginez. Şi iată de ce:
Pedişti (sau pedelişti, sau băsişti) am cunoscut cu duiumul. Şi, dacă pentru fiecare dintre ei aş primi câte-un leu, poate că nu aş ajunge în chiar Top 300, dar de-o maşinuţă poate c-aş strânge. De la cei foarte-foarte „pătrunşi” până la cei destul de sceptici şi chiar raţionali, dar care, într-un fel sau altul, au contribuit / contribuie la preluarea şi confiscarea puterii de către găşcuţa portocalie. Ei, probabil la cei din prima categorie se referă Garcia Muerte. La cei foarte-foarte „pătrunşi”.
Da, dar aceştia nu prea au creier. Şi, implicit, nici coloană. Iar dacă nu au coloană, nu au nici măduvă! Şi-atunci, cum să fie pedişti „până-n măduva oaselor”?
Dar, dacă, totuşi, aşa ceva nu numai că e cu putinţă, dar şi există de-adevăratelea, vreau şi eu! Vreau şi eu să cunosc un pedist cu creier şi cu coloană!
Voi ce spuneţi, există?
Consilier local PSD pana in 2008,trecut impreuna cu primarul local la PDL, renascut in geaca orange, mai catolic decat papa, mai basist decat Udrea. Da exista! ;)
RăspundețiȘtergereBuna gluma. Habar n-am de cine vorbesti, dar, in mod cert, omul ala nu are nici creier, nici coloana, are, eventual, niste interese, si niste instincte, atat. Si, poate, un intestin gros, foarte gros. Zici ca a fost PSD-ist? O sa mai fie. Sau PNL-ist. sau, Dumnezeu stie ce. Cat il vezi de PDL-ist, pe asta nu-l prinde vara urmatoare in portocaliu. Daca n-o fi asa, ai o bere de la mine.
RăspundețiȘtergereFolclor parlamentar:
RăspundețiȘtergere... Și deodată, ce se-aude ? Zarvă mare, -njurături,
Antonescu la tribună-i ca o javră în călduri,
În războiul cu Băsescu, Porumbacu' n-are pace,
Și la gura-i împuțită mari bulbuci de spumă face.
Se întreabă deputații, se întreabă tot Senatul:
- Ce e ? Ce e ? - Nu-i nimic. A vorbit Descreieratul !