- Sî viezî, fimiei,şi mi s-o-ntâmplat ieri. O vinit aşă un om, cum să-ţî spui, un om ca toţi oaminii, da’ io nu l-am cunoscut. Şî cum stătem io la poartă aşă, numărând jitile cari treceu pi uliţi, iel numa’ şi dieschidi poarta şi întrî-n curti, âşă pi lângă mini. Io, după iel. Zâc: şi-i, omuli, pi şini cauţî, câ barbatu-meu nu-i acasî, ii-n Spania, la căpşuni. Cela zâce: taci, fă, că cu tini am triabî. Şi intrî-n casă, io după iel: da’, şi triabî ai, măi omuli, ia sî-mi zâşi numaidecât. Iel zâce: taci dracului, meliţâ, adâ mai ghini ceva di mâncari şi di băut, câ-s flămând şî ostenit. Io, şi sî fac? S-aduc, sî n-aduc? Dacî n-aduc, cum a pleca omu’ din casa mie? N-a zâci cî nu-s gospodinî, sau cî nu l-am priimit cum triebuie? Şi sî fac? Şi iacă, că n-aviem nimica, răbdi am suşiit gâtu’ la un cucoşăl, l-am fîăcut numaidicât la tigai’, o mămăligî vârtoasă, mujdei, ştii, cum sî cadi când îţi intrî un om în casî, apăi vo trii stiecle di jin, am beut noi, ne-am veselit, da’ nu m-am lăsat, sub nicio formî: ci triabî ai, măi omuli, cu mini, numaidecât sî-mi zâşi, acu’, acu’ sâ-mi zâşi, cî io nu mă mai pot ţâne. Şi iel şi criezi câ faşi? Odat sî răpedi la mini, îmi râdicî poalili, şi, şi sî spun, io zâc: şi faşi, omuli, ieşti niebun, ci triabî ai cu mini? Io cât am putut m-am opus, da, cum ieram ş-un pic bată, prea mult nu. Şi, driept, nici n-o fost aşă rău. Ei, cân’ s-o terminat, zâce: da’ nişti bani n-ai? Io zâc: am, că mi-o triimis bărbatu-mio o mii di ieuro ... da’ pentru şie-ţî triebui? Cela zâci: dă-i fă, tu-ţ coaili mă-ti! Io, şi sî fac? Dacî apucasâm sî-i zâc, mai putem da’napoi. I-am dat, da’ tot pi iel am fost: ia, acu’ sâ-mi spui şi triabî ai cu mini. Câ cu mini nu-ţ mierji-aşa. Şi di ti află barbatu-mio din Spania ... Da iel zâci: iei, las’, fă, câ ţi-oi spuni săptămâna viitoari. Şi pliacî. Iei, şi zâşi di asta?
- Şi sî zâc? Da’ tu şi vriei sî faşi?
- Şi fac? Iacă şi fac: aştiept pânî săptămâna viitoare, când o zâs cî vini din nou, şî dacă nu mi-o spuni clar, şi vre di la mini, sau dacî n-o vini, io atunşi îl dau la poliţii, sâ ştiie cî cu mini nu-i uşor. Îl dau la tâlharii, şî la viol, şî la tot. Cî cu mini nu-i mierji, cum sâ nu-mi spui’ şi vrie?
*
Am găsit, pe blogul lui Moshe&Mordechai, o postare excepţională:
Practic, adevărata opoziţie suntem noi. Noi cei care cârtim, noi cei care mârâim, noi cei care protestăm atunci când se pregăteşte frauda, atunci când regulile jocului se schimbă în mod scandalos. Atunci când regula democraţiei, care cere ca votul majorităţii să aleagă demnitarul, noi protestăm. Partidele din opoziţie au altă treabă. Îşi exersează machismul, sub scutul voturilor noastre, care, cred ei, li se cuvin. Îşi odihnesc liderii în îndelungi vacanţe, în vreme ce noi continuăm să mârâim. Iar când va veni vremea votului ne vor acuza tot pe noi, că nu le-am strâns îndeajuns de multe voturi pentru a veni la putere. (restul aici).
Nu-l cunosc pe autor, de fapt, mint, l-am văzut de câteva ori la tv. şi, sincer, nu mi s-a părut strălucit. De fapt, într-un platou plin cu tot felul de invitaţi, cu intervale stricte în care poţi vorbi etc., nu prea poţi străluci decât dacă te cheamă Alin Popoviciu. Altfel, dacă spui fraze cumpănite, articulate, evidenţiezi lucruri de bun-simţ etc., rişti să treci, mai degrabă, ca banal, prăfuit, neinteresant. Aşa şi cu blogul. În general banalităţi. Lucruri atât de comune încât cu greu ţi-ai putea imagina că ar exista mulţi care să nu le ştie / să nu le simtă. De exemplu acum: „puterea se pregăteşte să tragă opoziţiei covorul de sub picioare, iar aceştia din urmă par preocupaţi doar de felul în care li se va aşeza freza atunci când vor cădea”.
Cine nu vede asta? Toată lumea, în afară de idioţii fără speranţă şi de cei interesaţi. Oare liderii aşa-zisei opoziţii din ce categorie fac parte?
Eu unul m-am cam săturat. Eu unul simt că nu mai rezist. Eu unul nu mai cred în nicio mascaradă democratică. Eu cred că liderii opoziţiei sunt, de fapt, inţeleşi, cu puterea, am mai spus-o cu câteva prilejuri. Pentru că, altfel, nu-mi pot explica letargia opoziţiei, lipsa ei de viziune, totala lipsă de implicare.
Au avut loc alegeri parţiale în două colegii din Neamţ şi Maramureş. Şi la Neamţ, şi la Maramureş au fost probleme grave. Nu, nu mă leg de ce-a făcut PDL-ul, e treaba lor, ce puteau să facă nişte hoţi? Stăm acum şi ne lamentăm că iar ne-au furat hoţii. Din nou. Extraordinar, chiar că nu m-aş fi aşteptat!
Da, dar s-a mai întâmplat şi altceva. Au defectat primarii din teritoriu. La Maramureş, primarul PNL-ist al Băii Mari a făcut campanie candidatei pedeliste. Cică pentru a-i plăti nu ştiu ce poliţe PSD-ului, care i-ar fi pus „tălpi” vreo zece ani. La Neamţ, la fel. Cică Ponta o să-i dea afară pe toţi cei care au defecat defectat. Mersi! Poa’ să le facă şi clismă cu bariu, mandatul l-a pierdut deja.
Poate cineva să-mi demonstreze că nu-s mână-n mână – mă refer la putere şi la USL? Afară de faptul că nu suntem o naţiune chinuită de sindromul „şi triabî au şî ăştia?”. Chiar, ce treabă are PDL-ul? Dar USL-ul?
Practic, adevărata opoziţie suntem noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu