Oficial, Gaddafi a devenit indezirabil comunităţii internaţionale fiindcă a folosit armata împotriva propriului popor. Popor care a ocupat, cu mâinile goale, la un moment dat, aproape întreaga ţară, mai puţin capitala Tripoli. Oare cum vor fi reuşit rebelii acest lucru?
Cine sunt, de fapt, rebelii? Conducătorul lor e un fost ministru de-al lui Gaddafi. Nu de acum patruzeci de ani, ci de acum câteva săptămâni.
Se pare că, urât de poporul său şi neavând suficiente forţe pentru a-i învinge pe rebeli, Gaddafi a tocmit mercenari străini. Aşa aţi auzit la televizor, nu? Ei, dar cine l-a ajutat şi îl ajută pe Gaddafi cu aceşti mercenari, sau cel puţin cu vreo 50.000 dintre ei? Vă ţineţi bine? Atunci daţi click aici.
Comentarii?
evident cei care il bombardeaza acum... parerea mea
RăspundețiȘtergereUau! Ce surpriză (not!).
RăspundețiȘtergereŞi totuşi, sursa citată mai uită vreo câteva instituţii importante cum ar fi IRA sau Mossad, instituţii despre care la televizor suntem liniştiţi că "s-au calmat", lucru evident fals.
Oricum, era firesc ca Israelul să intervină şi, pe o imagine mai mare, era firesc s-apară la foc sucrt un mini-război, pentru că războaiele aduc profit şi ţin economiile mari în mişcare or... în perioadă de stagnare şi semi-regres economic, un război e numa' bun!