Nu ştiu cine a spus, prima dată, despre Români a că este „ţara curvelor virgine”, dar, oricine îşi aminteşte strigătele de „au furat, au furat” ale Robertei Anastase de la tribuna parlamentului, îşi dă seama că aşa este.
Justiţia din România l-a scos pe Dan Voiculescu securist. Omul zice, în continuare, că nu a fost, şi ameninţa cu un proces la CEDO. Nu ştiu ce vor zice ăia de la CEDO, şi nici nu are importanţă.
Despre colaborarea lui Dan Voiculescu, zis Felix, cu fosta securitate se vorbeşte, cred, de peste două decenii, timp suficient ca, în mintea oamenilor, să se sedimenteze atât de bine această informaţie, încât să devină adevărată. În mintea „omului de pe stradă”, Dan Voiculescu nu este altceva decât un securist „demascat”, şi, nimeni, niciodată, nu va reuşi să schimbe această percepţie ... cel puţin pe timpul vieţii acestuia. Din acest motiv, demersul la CEDO, dacă va exista un astfel de demers, va fi perfect inutil. În afară de a mângâia orgoliul lui Dan Voiculescu şi al altor câtorva români care au încredere în el, nu văd niciun efect.
Pe de altă parte, întâmplarea nu putea fi lăsată să treacă, aşa, „neconsemnată”, mai ales de aciea a căror imagine este, oricum, praf, din cauza lucrurilor pe care le-au făcut.
Dan Voiculescu a fost securist?! Vai! Atunci, şi Crin Antonescu, şi PNL-ul au o mare şi gravă problemă!
Dar, de ce? De unde şi până unde? Ce-are a face Crin Antonescu cu Dan Voiculescu?
S-a vorbit despre existenţa unui „dublu standard”, comparându-se cazul Voiculescu cu cazul Muscă, deşi, în mod absolut evident, deosebirile sunt ca de la cer la pământ. Trecând peste absoluta lipsă de logică a celor care fac astfel de conexiuni – Dan Voiculescu nu e, totuşi, membru al PNL, nu e, aşadar, în „curtea” lui Antonescu, cei care îl pot, eventual, „sancţiona” sunt colegii săi de partid – remarc, totuşi faptul că, înainte de ruşinoasa retragere din politică, Mona Muscă se făcuse cunoscută tocmai pentru ardoarea cu care „lupta” pentru lustrarea foştilor securişti. Şi-atunci, mă întreb, nu merita ea, oare, cu vârf şi îndesat, să i se întâmple ceea ce i s-a întâmplat? Pe câtă vreme Voiculescu n-a făcut asta niciodată, o fi având alte păcate, dar asta nu-mi amintesc să fi cerut: lustrarea foştilor securişti. Poate mă-nşel, dar nu-mi amintesc de nicio astfel de declaraţie.
Logica celor care au lansat astfel de atacuri nu are, însă, nicio legătură cu realitatea, ci, eventual, cu psihologia. Conform proverbelor „nu iese fum fără foc” şi „cine se scuză, se acuză”, Crin Antonescu ar fi trebuit să iasă destul de şifonat din afacere. Asta, dacă s-ar fi scuzat. Dar, spre neplăcuta surpriză a celor care au lansat aceste acuzaţii, Crin Antonescu nu s-a apărat. El a declarat:
Din acest moment, lucrurile sunt extrem de clare, sau ar trebui să fie. De o parte, Crin Antonescu, cu PNL-ul său, cu USL, cu bune, cu rele, cu tot ceea ce este, şi, de cealaltă parte, Traian Băsescu, cu PDL, cu UNPR, pardon, cu tot felul de „independenţi” ... şi cu cine s-o mai nimeri ... iarăşi cu bune (care-or fi alea) şi rele. Dacă PDL intenţionează şă mergă înainte, pe aceeaşi linie, cu „anticorupţia” şi „lupta împotriva mogulilor”, e treaba lui, opinia mea este că USL trebuie să îşi stabilească cu totul alte priorităţi, şi anume: dezvoltarea economică, creşterea nivelului de trai, crearea de locuri de muncă etc. Am spus priorităţi, şi nu obiective. Lustraţia, lupta împotriva corupţiei etc. sunt şi trebuie să rămână obiective ale USL, dar nu şi priorităţi.
PDL este un partid al minciunii şi ipocriziei. În decursul timpului, pedeliştii au exersat atât de mult arta minciunii, încât au adus-o la perfecţiune. Nimeni nu poate minţi cu atâta lipsă de răspundere, cu atâta neruşinare, cu atâta convingere, cum o fac pedeliştii ... toţi. Fiind atât de performanţi, nimeni nu îi poate învinge cu aceste arme. Dar, asta nu înseamnă că sunt invulnerabili, dimpotrivă.
Find fiu al minciunii, fiind creat din minciună şi ipocrizie, PDL-ul dispare, pur şi simplu, din orice mediu caracterizat de integritate şi curaj. Acestea sunt armele cu care poate fi învins PDL, şi doar acestea.
Dacă îşi doreşte victoria în următoarele alegeri, USL trebuie să ţină cont de aceste lucruri. Şi, Crin Antonescu pare să fi făcut un prim pas.
Justiţia din România l-a scos pe Dan Voiculescu securist. Omul zice, în continuare, că nu a fost, şi ameninţa cu un proces la CEDO. Nu ştiu ce vor zice ăia de la CEDO, şi nici nu are importanţă.
Despre colaborarea lui Dan Voiculescu, zis Felix, cu fosta securitate se vorbeşte, cred, de peste două decenii, timp suficient ca, în mintea oamenilor, să se sedimenteze atât de bine această informaţie, încât să devină adevărată. În mintea „omului de pe stradă”, Dan Voiculescu nu este altceva decât un securist „demascat”, şi, nimeni, niciodată, nu va reuşi să schimbe această percepţie ... cel puţin pe timpul vieţii acestuia. Din acest motiv, demersul la CEDO, dacă va exista un astfel de demers, va fi perfect inutil. În afară de a mângâia orgoliul lui Dan Voiculescu şi al altor câtorva români care au încredere în el, nu văd niciun efect.
Pe de altă parte, întâmplarea nu putea fi lăsată să treacă, aşa, „neconsemnată”, mai ales de aciea a căror imagine este, oricum, praf, din cauza lucrurilor pe care le-au făcut.
Dan Voiculescu a fost securist?! Vai! Atunci, şi Crin Antonescu, şi PNL-ul au o mare şi gravă problemă!
Dar, de ce? De unde şi până unde? Ce-are a face Crin Antonescu cu Dan Voiculescu?
S-a vorbit despre existenţa unui „dublu standard”, comparându-se cazul Voiculescu cu cazul Muscă, deşi, în mod absolut evident, deosebirile sunt ca de la cer la pământ. Trecând peste absoluta lipsă de logică a celor care fac astfel de conexiuni – Dan Voiculescu nu e, totuşi, membru al PNL, nu e, aşadar, în „curtea” lui Antonescu, cei care îl pot, eventual, „sancţiona” sunt colegii săi de partid – remarc, totuşi faptul că, înainte de ruşinoasa retragere din politică, Mona Muscă se făcuse cunoscută tocmai pentru ardoarea cu care „lupta” pentru lustrarea foştilor securişti. Şi-atunci, mă întreb, nu merita ea, oare, cu vârf şi îndesat, să i se întâmple ceea ce i s-a întâmplat? Pe câtă vreme Voiculescu n-a făcut asta niciodată, o fi având alte păcate, dar asta nu-mi amintesc să fi cerut: lustrarea foştilor securişti. Poate mă-nşel, dar nu-mi amintesc de nicio astfel de declaraţie.
Logica celor care au lansat astfel de atacuri nu are, însă, nicio legătură cu realitatea, ci, eventual, cu psihologia. Conform proverbelor „nu iese fum fără foc” şi „cine se scuză, se acuză”, Crin Antonescu ar fi trebuit să iasă destul de şifonat din afacere. Asta, dacă s-ar fi scuzat. Dar, spre neplăcuta surpriză a celor care au lansat aceste acuzaţii, Crin Antonescu nu s-a apărat. El a declarat:
Eu cu domnul Voiculescu - dacă vreţi să spuneţi aşa, pentru că nu-i personal cu domnul Voiculescu, e cu PC, dar eu îmi asum, nu sunt ipocrit, rolul major pe care Dan Voiculescu îl joacă în acest partid - am încheiat o înţelegere politică, din motive politice, farte clare, cu obiective politice foarte clare şi am încheiat-o ştiind că asupra lui Dan Voiculescu planează suspiciuni cât se poate de serioase şi am avut eu însumi convingerea că Dan Voiculescu, lucrând în comerţul exterior, unde a lucrat înainte de 1989, a avut o relaţie cu Securitatea. (...) Vreau să fac o majoritate - ăsta e scopul - cu Dan Voiculescu.Din punctul meu de vedere, este o declaraţie cu adevărat memorabilă şi relevă un Crin Antonescu destul de deosebit de ceea ce am considerat eu – şi probabil nu numai eu – că este. Un Crin Antonescu echilibrat şi egal cu sine însuşi, şi care îşi asumă public colaborarea cu un securist dovedit.
Din acest moment, lucrurile sunt extrem de clare, sau ar trebui să fie. De o parte, Crin Antonescu, cu PNL-ul său, cu USL, cu bune, cu rele, cu tot ceea ce este, şi, de cealaltă parte, Traian Băsescu, cu PDL, cu UNPR, pardon, cu tot felul de „independenţi” ... şi cu cine s-o mai nimeri ... iarăşi cu bune (care-or fi alea) şi rele. Dacă PDL intenţionează şă mergă înainte, pe aceeaşi linie, cu „anticorupţia” şi „lupta împotriva mogulilor”, e treaba lui, opinia mea este că USL trebuie să îşi stabilească cu totul alte priorităţi, şi anume: dezvoltarea economică, creşterea nivelului de trai, crearea de locuri de muncă etc. Am spus priorităţi, şi nu obiective. Lustraţia, lupta împotriva corupţiei etc. sunt şi trebuie să rămână obiective ale USL, dar nu şi priorităţi.
PDL este un partid al minciunii şi ipocriziei. În decursul timpului, pedeliştii au exersat atât de mult arta minciunii, încât au adus-o la perfecţiune. Nimeni nu poate minţi cu atâta lipsă de răspundere, cu atâta neruşinare, cu atâta convingere, cum o fac pedeliştii ... toţi. Fiind atât de performanţi, nimeni nu îi poate învinge cu aceste arme. Dar, asta nu înseamnă că sunt invulnerabili, dimpotrivă.
Find fiu al minciunii, fiind creat din minciună şi ipocrizie, PDL-ul dispare, pur şi simplu, din orice mediu caracterizat de integritate şi curaj. Acestea sunt armele cu care poate fi învins PDL, şi doar acestea.
Dacă îşi doreşte victoria în următoarele alegeri, USL trebuie să ţină cont de aceste lucruri. Şi, Crin Antonescu pare să fi făcut un prim pas.
Noroc că zeul pedelist n-a fost securist :)
RăspundețiȘtergere