Este vorba de Lulu Ionescu, un bătrân despre care puteţi citi mai multe aici:
Cei de la National Geographic cred că acest om este posesorul celui mai mic creier uman de pe planetă. Oare cât de mic o fi: cât o nucă, sau cât o cireaşă? Oricum, nu are nicio importanţă, fiindcă:
La ce bun să ai un creier uriaş dacă tot ceea ce poţi face cu el a să îţi asiguri o viaţă mizerabilă şi plină de frustrări? La ce bună o inteligenţă aproape de genialitate dacă singurul mod în care o utilizezi este pentru a face o viaţă cât mai urâtă ţie şi celor din jur?
Europa e o regiune privilegiată a planetei. Europenii sunt cei care au creat revoluţia industrială şi au râspândit-o peste tot în lume. Tot în Europa au înflorit literatura, poezia, muzica, artele vizuale etc., cu mult înainte ca alte popoare să se fi trezit din barbarie. Europa este leagănul filosofiei şi ştiinţelor. Europa este Europa.
Faţă de media planetară, europenii sunt mai bogaţi, au o longevitate mai ridicată şi, evident, sunt mai instruiţi. Europa reprezintă, şi astăzi, un pol de atracţie pentru mii şi milioane de imigranţi din ţări şi din zone mai puţin privilegiate.
Şi totuşi ... la ce bun? La ce bun toate acestea în condiţiile în care, la nivelul Uniunii Europene sinucigaşii au ajuns mai numeroşi decât victimele accidentelor rutiere?
Poate că, pentru a putea (re)învăţa să trăim, condiţia necesară ar fi un creier cât mai mic, poate cât o nucă, sau chiar cât o cireaşă. Cine ştie?
Apropo, cum e mai bine: să fii foarte inteligent, dar să fii condus de un idiot, sau să fii mai puţin inteligent, dar să ai un conducător aproape genial? Sau, poate, să fii român, că atunci le ai pe amândouă?
Cei de la National Geographic cred că acest om este posesorul celui mai mic creier uman de pe planetă. Oare cât de mic o fi: cât o nucă, sau cât o cireaşă? Oricum, nu are nicio importanţă, fiindcă:
Este blând ca un mieluşel. Pe acest omuleţ îl iubeşte toată lumea. Este prietenos, se apropie de oricine, e mereu cu zâmbetul pe buze. Se întristează doar când moare vreun bătrân al centrului. (...) Nu ştie a vorbi, dar ne mângâie, uneori chiar dansează.Oups! Ce interesant! Nu ştiu cât de mare este creierul acestui bătrân, dar ceea ce face e absolut incredibil. Cum reuşeşte, oare, să se facă „iubit de toată lumea”? Eu ştiam că aşa ceva e imposibil. Nimeni nu poate reuşi să se facă „iubit de toată lumea”, chiar dacă are IQ-ul de 200. Şi atunci?
La ce bun să ai un creier uriaş dacă tot ceea ce poţi face cu el a să îţi asiguri o viaţă mizerabilă şi plină de frustrări? La ce bună o inteligenţă aproape de genialitate dacă singurul mod în care o utilizezi este pentru a face o viaţă cât mai urâtă ţie şi celor din jur?
Europa e o regiune privilegiată a planetei. Europenii sunt cei care au creat revoluţia industrială şi au râspândit-o peste tot în lume. Tot în Europa au înflorit literatura, poezia, muzica, artele vizuale etc., cu mult înainte ca alte popoare să se fi trezit din barbarie. Europa este leagănul filosofiei şi ştiinţelor. Europa este Europa.
Faţă de media planetară, europenii sunt mai bogaţi, au o longevitate mai ridicată şi, evident, sunt mai instruiţi. Europa reprezintă, şi astăzi, un pol de atracţie pentru mii şi milioane de imigranţi din ţări şi din zone mai puţin privilegiate.
Şi totuşi ... la ce bun? La ce bun toate acestea în condiţiile în care, la nivelul Uniunii Europene sinucigaşii au ajuns mai numeroşi decât victimele accidentelor rutiere?
Poate că, pentru a putea (re)învăţa să trăim, condiţia necesară ar fi un creier cât mai mic, poate cât o nucă, sau chiar cât o cireaşă. Cine ştie?
Apropo, cum e mai bine: să fii foarte inteligent, dar să fii condus de un idiot, sau să fii mai puţin inteligent, dar să ai un conducător aproape genial? Sau, poate, să fii român, că atunci le ai pe amândouă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu