Vorbind de vânătoare ...

Ion Ţiriac este, pentru mulţi dintre noi, un simbol. Un simbol al succesului şi performanţei, al eficienţei economice, al spiritului întreprinzător etc. Pentru mine, însă, este extrem de discutabil dacă această creatură poate fi numită om.

Da, chiar aşa, care sunt trăsăturile, caracteristicile care mi-ar permite să-l numesc aşa? Faptul că seamănă cu un om, că pare un om, înseamnă, oare că şi este un om?

Dacă un om ucide, cu bună ştiinţă, doi, trei, sau mai mulţi semeni, dacă îşi premeditează faptele, dacă face asta pentru a-şi satisface o anumită plăcere perversă, o anumită poftă, cum ar fi aceea de a vedea sânge şi suferinţă, spunem despre acel om că este psihopat, că este criminal în serie, şi cerem lichidarea sa, pentru a fi siguri că nu va mai avea niciodată posibilitatea să lovească din nou.

Şi, nu e normal să fie aşa? Ba da, e foarte normal. Criminalii nu pot fi lăsaţi în libertate. Ei nu sunt de folos nimănui, nici măcar lor înşile.

Dar, ce spunem atunci un om ucide, nu singur, ci împreună cu alţi indivizi de aceeaşi teapă, zeci, sau poate sute de vieţuitoare nevinovatde, şi asta numai şi numai din plăcerea de a ucide? Ce să spunem, spunem că iar a făcut Ion Ţiriac o vânătoare la Balc.

Eu unul nu pot să înţeleg asta. Nu, nu sunt împotriva uciderii animalelor, dar să aibă un rost, o noimă. Ucid un animal pentru că vreau să-i mănânc carnea, sau vreau să-i folosesc blana, sau pentru că îmi distruge semănăturile, sau pentru o mie şi unul de motive. Dar, şi pentru plăcere? Doar pentru plăcere?

Că individul nu e normal, stau mărturie şi opiniile sale cu privire la modalitatea cum ar trebui să fie gestionate treburile ţării.

Soluţia lui Ţiriac e foarte simplă: dictatura prezidenţială. Zice domnul Ţiriac aşa:

Domnul Băsescu ar trebui să-i închidă pe ăia toţi într-o cameră, să-i ţină acolo o săptămână cu pâine şi apă, şi pe urmă când ar ieşi afară, domnul PSD ar avea o cicatrice, domnul liberal doi dinţi mai puţin, domnul PDL ar ieşi fără o mână, dar ar ieşi afară cu un plan Marshall.

Oups! Am greşit, nu e vorba de dictatura prezidenţială, e vorba de dictatura personală a lui Băsescu. Vedeţi să fi spus ceva despre preşedinte? Nu, a spus-o foarte clar: Băsescu.

Aşa. Acum, cine sunt „ăia”? Păi, ăia sunt cei interesaţi de politică, de administraţie, politicienii, factorii de decizie, şi, de ce nu, chiar „specialiştii”, cu sau fără de partid. Că şi „ăia” sunt de vină că nu există soluţii, nu există „planul Marshall”.

Una la mână: „domnul PSD” şi „domnul PNL” nu au absolut nicio obligaţie legală sau morală de a furniza vreo soluţie, ei sunt în opoziţie. Doar guvernul şi partidele care îl susţin au această obligaţie. Puterea, în general. Dacă nu poate, sau nu vrea, nu are decât să spună foarte clar acest lucru şi să invite pe oricine altcineva să-i ia locul. De unde şi până unde ideea asta că opoziţia trebuie să aibă soluţii şi nu puterea?

Două la mână: există soluţii, dar cine le ia în considerare? Nu, pe bune, l-a auzit cineva pe Boc spunând ceva în genul: nu vreau să tai salariile, sau să cresc tva-ul, sau să reduc pensiile, sau să reduc durata concediului maternal şi cuantumul indemnizaţiei, sau altele şi altele asemenea? Da, se poate să fi spus lucrul ăsta, dar imediat a adăugat: dar nu am altă soluţie. Totdeauna a spus că nu există altă soluţie. E aşa sau nu e aşa? Şi-atunci, ce trebuia să facă opoziţia, mai mult decât a făcut? Ce putea să facă?

Trei: cum să dialoghezi cu puterea? Cum vrea Ţiriac să dialogheze opoziţia cu puterea? Să vii, adică, să-i pui pe masă lui Boc şi comp. planul (şi demonstraţia): uite, dom’le, nu e nevoie să închidem atâtea firme, nu e nevoie să tăiem salariile, nu e nevoie de aia, de ailaltă, şi el să zică: prostii, mi-a zis mie Băselu că voi sunteţi neserioşi, că n-aveţi soluţii, singura soluţie e cea de la Cotroceni, dixit. Păi, ăsta e dialog? Asta vrea Ţiriac? Şi ce mai vrea? Cicatrici, mâini rupte, capete sparte? Pentru ce? Pentru a demonstra, încă o dată, ceea ce şi un orb vede, anume că puterea nu are nicio soluţie, şi tot ce face, face prost?

Dialog, negociere ... ce cuvinte mari. Cititorule, vrei să faci să mă ajuţi? De fapt, nu pe mine, ţara s-o ajuţi. Da? Atunci, spune, cum ai discuta, cum ai negocia tu cu Boc? Sau cu Funeriu, poftim. Sau cu Popoviciu (care e foarte volubil). Sau cu cine vrei tu. Fiindcă eu, dac-aş fi în faţa oricăruia din cei trei, nu le-aş putea spune nimic. Nu am să le spun nimic. Ştiu, nu e „protocolar”, nu e „diplomatic”, dar, în afară de-un „hai sictir” şi de-o flegmă în frunte, nu ştiu ce-aş putea să fac. Nu am ce să le comunic, nu am ce să negociez.

Şi dacă aş fi în faţa unei „doamne”? Care doamnă? Udrea, EBA, care? Sau, poate una dintre „andrele”: Vass sau Pora? Acelaşi rezultat. Uite, unu-i zice doamnei Pora ce-i zice. Bravo lui! Dacă poate ... Eu nu pot. Pentru că, şi pentru aşa ceva trebuie să ai o anumită disponibilitate, o anumită plăcere, şi eu n-o am ... de igienă nici nu mai vorbesc.

Vorbind de vânătoare ... cum se face că, pe porcii ăştia mari, ăştia cu două picioare, nu-i vânează nimeni, niciodată? Astea-s adevăratele trofee, nu animalele alea hăituite ...

P.S.: Ştiţi câţi bani câştigă nenorocitul ăsta de pe urma faptului că tu ai un cont deschis la Ţiriac Bank? Şi îţi place cum vorbeşte? Atunci ce faci? Fă, dom’le, ceva, refinanţează-ţi creditul de la alte bănci, ţine-ţi banii la ciorap, asigură-te în altă parte, fă ceva ... Că, la câţi bani duce de pe tine, ar putea să te şi respecte puţin. Sau nu?