Ieşim din criză?! Ce ne aşteaptă în anii următori?

Jeffrey Franks mă anunţă că ieşim din recesiune. De la 31 martie sau 1 aprilie, n-am înţeles exact. Da’ cine p*** mea e Franks ăsta de m-anunţă astfel de lucruri? Ce, io nu-s cetăţean? Nu trăiesc într-o ţară numită România? Şi ţara aia nu are guvern, nu are premier? 

Ba da, are, numai că guvernul ăla e atât de penibil, iar premierul Boc atât de idiot, încât nici trepanaţii portocalii nu-l mai cred. Şi, la urma-urmei, cum ar putea un om întreg la cap să mai creadă vreun cuvânt rostit de Emil Boc? Păi, n-a spus el că va plăti, retroactiv, salariile profesorilor, majorate cu 50%? A spus. Şi ce-a făcut? Le-a plătit? Nu, nici vorbă. Le-a şi redus cu 25% ... bine, la procente mă mai pricep şi eu, şi, cu siguranţă, mult mai bine decât tot guvernul României, a fost mult mai mult decât 25%, dar ... las’ aşa. Că nu procentul are importanţă acum, ci principiul. Acum, ce face cu profesorii din Suceava şi Botoşani? Caută Funeriu soluţii? Bravo lui, astea poate să facă şi mandea, ideea nu e să caute, ci să găsească soluţii ... Dar, ce să mai vorbim...

Ok, deci România nu are guvern şi nu are premier. E condusă fie de Băsescu, fie de Viktor Orban, fie de Jeffrey Franks, fie de cine s-o mai nimeri pe-acolo. Şi, astfel, e normal ca primul ministru al momentului să ne comunice nouă, „prostimii”, ce şi cum.

Pe partea economică, prim-ministru e Franks ăsta. La câţi bani are România să-i dea, nici nu se poate altfel. Franks hotărăşte dacă, şi cum, şi când ieşim din recesiune. Şi, de data asta, Franks a hotărât aşa: România iese, din punct de vedere tehnic, din recesiune, în 1 aprilie fix. Sau nu, că 1 aprilie e ziua păcălellilor, şi să nu se interpreteze. România iese, aşadar, din punct de vedere tehnic, din recesiune, în 31 martie, la ora 23:59:59, fix. Clar?

Da’ ce-i aia „din punct de vedere tehnic”? Fiindcă România iese din recesiune doar „din punct de vedere tehnic”.

Păi, e foarte simplu. Uite cum e: a crescut, oare, în ultimele luni, preţul benzinei de nu-l mai poţi atinge nici dacă te cheamă Serghey Bubka? A crescut. Da’ cu cartofii ce s-a-ntâmplat? Ce să se întample, iacă s-au scumpit de zici că-s fructe exotice. Ok, cu zahărul, uleiul ce se întâmplă? Mai nimic, doar când se anunţă vreo promoţie, ceva, se lasă cu omor. Că, dacă te iei după preţ, nu ştii ce tre’ să faci cu zahărul: să-l mănânci sau să-l prizezi? Iar uleiul ... zici că-i mir de la Sfântul Munte, nu alta. Că tot la fel e de greu de procurat, mai ales dacă nu ai bani. Ok, şi dacă toate s-au scumpit de le-a luat dracu’, ce s-a-ntâmplat, oare, cu moneda naţională, cu leul? Iată ce s-a-ntâmplat: şi-a zbârlit o dată coama, şi s-a-nvârtoşat de-a ajuns să le scuipe seminţe-n cap celorlalte valute: dolarului, euro-ului, şi chiar francului elveţian. Dar, cum aşa? Simplu, e „tehnic”.

Ei, acum pricepeţi cum stau lucrurile? Nu? Iată cum: pe undeva, pe la mijlocul lui aprilie, guvernul va reveni cu calculele exacte, si v-a spune: ei, v-am zis că ieşim din recesiune? Şi am ieşit! Uite, pe trimestrul I raportăm deja o creştere de 0,003%! Tehnic, suntem ieşiţi din recesiune!

Numai că, în buzunare vă va fluiera în continuare vântul. De ce? Fiindcă, iată v-o spune Băsescu: el, cică se teme că seîntoarce criza! Aiurea! El ştie că n-a ieşit şi n-are cum să iasă din criză cu Boc şi cu politicile lui catastrofale. Da’ nu ştie cum să o spună, zice că îi „e teamă”. Pişicher bătrân, de ce nu spune şi că „de ce ţi-e frică nu scapi”?

Ei, dacă n-o spune el, o spune, în schimb, Vasilescu de la BNR. Încă doi ani de criză, cel puţin. Nu vreau să spun altceva, că mi-e simpatic Vasilescu precum sarea-n ochi. Dar, asta nu înseamnă că spune prostii doar pentru că mie nu mi-e simpatic. Dimpotrivă, acum omul spune ce ştie. Şi, din păcate, ştie.

Da ... şi totuşi, ce-i de făcut? Sau: e ceva de făcut? Se pare că da. Uite, într-un raport al Academiei Române, de fapt, al Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, din subordinea academiei, este identificată corect principala vulnerabilitate a Românei. Este vorba de regimul Băsescu-Boc, şi unica soluţie este schimbarea acestuia. Cea mai mare catastrofă care s-ar putea întâmpla României este aceea ca guvernul PDL să-si poată pune în aplicare politicile şi după 2012.

În raport sunt enumerate fazele crizei, aşa cum au fost identificate, în mod fals, de către guvernul Boc şi anume:

1. Negarea, apoi recunoaşterea târzie a crizei – guvernul României a tăgăduit cât a putut existenţa crizei, neluând nicio măsură care ar fi putut îndulci declinul economic, în faza timpurie a crizei.

2. Criza României este indusă de criza mondială - deci, România nu are ce face, criza trecând de la sine, atunci când va trece şi în celelalte ţări. În această fază, guvernul României a ignorat toate semnalele econiomice, mai mult decât evidente, preferând să considere că singura problemă a României este un deficit temporar de încredere din partea investitorilor străini, datorat evoluţiilor negative din ţările lor. Cum România nu putea controla aceste evoluţii, singura soluţie era ca România să „aştepte”.

3. Criza românească este doar o criză a bugetului – în alte cuvinte, dacă se echilibrează cheltuielile bugetare cu veniturile, problema e rezolvată. În această situaţie, s-a optat pentru cea mai proastă soluţie, respectiv, punerea la „cură de slăbire forţată” a „grasului din spinarea slabului”.

4. Criza nu este doar în secundar bugetară, fiind, de fapt, o criză financiară – soluţia adoptată pentru depăşirea acestea a fost aceea a contractării unui împrumut extern înrobitor şi, mai ales, nenecesar.

5. Criza economică: problema este una de structură. Corect în principiu, numai că guvernul Boc nu a luat nicio măsură pentru a ameliora aceste probleme. Dimpotrivă, în ultimii doi ani, economia a pierdut cca. 900.000 de locuri de muncă şi nu există o strategie credibilă de dezvoltare durabilă.

Câteva lucruri semnalate de raport:

1. România a contractat un împrumut de 20 de miliarde de euro, fără a explica de ce are nevoie de o sumă atât de mare şi, mai ales, fără a preciza destinaţia reală a acestor bani. Cea mai mare parte a banilor de la FMI au fost folosiţi pentru creşterea rezervei valutare a BNR, şi nu pentru finanţarea deficitului public. De fapt, România prezenta, la sfârşitul anului 2008, un deficit bugetar crescut, dar nu dincolo de un anumit nivel al rezonabilităţii. Chiar şi la nivelul anului 2009, deficitul bugetar al României a rămas considerabil mai mic decât cel al unor ţări precum Grecia, Irlanda, Regatul Unit, Spania, Letonia, Islanda, Portugalia sau Lituania. Datoria publică a României, raportată la PIB, era, la sfârşitul anului 2008, printre cele mai mici din Europa, doar Bulgaria, Letonia şi Estonia înregistrând cifre mai mici.

2. S-a exploatat ideea că, la originea crizei ar fi stat cheltuielile sociale nejustificate ale statului, iar una dintre cele mai nocive măsuri luate a fost aceea de reducere nedisrmininatorie a tutturor salariilor din sectorul bugetar. In realitate, în anul 2008, Romania a alocat domeniului social doar 37,3% din totalul cheltuielilor publice, doar Letonia având o cifră corespunzătoare mai mică. Media europeană a fost de 56,2%, iar Germania a alocat, de exemplu, 63,4%.

3. Atât sănătatea, cât şi învăţământul au fost sever subfinanţate, la o distanţă apreciabilă fată de aproape toate celelalte ţări europene. Dacă, pe timpul guvernării liberale (2004-2008), această diferenţă începuse, oarecum, să se mai estompeze, guvernul Boc a redus până la limita ridicolului cheltuielile alocate acestor sectoare. Cele două sisteme au suferit un sever proces de dezagregare, pierzând cele mai bune resurse umane. Acest lucru explică îndeajuns performanţa mai mult decât modestă a celor două sisteme, raportată la expectanţele societăţii şi la nivelul atins în celelalte ţări europene. În prezent, atragerea unor noi resurse umane, valoroase, este imposibil de realizat. Descentralizarea a creat haos în cele două sisteme şi a politizat excesiv numirea directorilor de şcoli. Există o considerabilă presiune politică în direcţia privatizării acestor două sisteme (dar, probabil, pentru a fi privatizate „corespunzător”, ele trebuie, în prealabil, falimentate).

4. Bugetul este exploatat politic de grupuri de interese, aceasta fiind o sursă importantă a deficitului bugetar. Investiţile realizate nu au avut un impact semnificativ: în 2009, Romania a avut cel mai mare buget din Uniunea Europeană pentru investiţii publice: 13,4% din PIB. Cu toate acestea, la sfârşitul anului 2009, înregistra o contracţie economică de 7,2%. Este evident că aceşti bani dispărut în buzunarele clientelei politice. Guvernarea este blocată în opţiuni care s-au dovedit incapabile de a relansa dezvoltarea economică.

5. Natura profundă a crizei actuale nu este una de natură economică, ci rezidă în incapacitatea configuraţiei politice actuale de a produce un proces de gândire colectivă, democratică prin natura sa, care să genereze soluţiile credibile şi suţinute de un larg consens, deschise la adaptări şi revizuiri. Soluţia strategică de ieşire din criza actuală este ieşirea din ciclul autorităţii.

6. Etc ...

Raportul integral poate fi descărcat de aici.