Să trăiţi mult!

O recentă cercetare a Institutului Naţional de Statistică relevă faptul că, dintre toţi românii, bucureştenii trăiesc cel mai mult. Aşa o fi, dar speranţa de viaţă, şi a bucureştenilor, şi a tuturor românilor, în ansamblu, e mult-mult mai mică decât media Uniunii Europene, sau decât cea a Japoniei, care e cea mai mare din lume (?!).

Din punctul meu de vedere, e un rezultat absolut normal, ar fi fost surprinzător să fie altfel. Deşi au cea mai mare longevitate, bucureştenii au şi cea mai mare morbiditate, mult mai mare decât în orice altă zonă a ţării. Mai pe-nţelesul oamenilor: nea Văsălie, din nu-ştiu-ce cătun, din creierul munţilor, de meserie cioban, e sănătos tun până la vreo 60 de ani, când îl prinde o ploaie rece şi face o pneumonie urâtă, pe care o tratează cu indiferenţă. Din această cauză, boala se complică, apar şi alte probleme, şi, în doar câteva luni, pe la maximum 61 de ani, dă colţul, ca mai toţi ai lui. În schimb, domnul Mitică, de meserie corporatist, şi având reşedinţa în Bucureşti, primeşte, de la naştere, o grămadă de suplimente alimentare şi nutritive, vitamine şi tot felul de întăritoare şi energizante despre care Văsălie nici nu ştie că există. Pe la 40 de ani, domnului Mitică i se face rău la serviciu, îşi face un set de analiza complete, nu că nu şi-ar fi făcut altul în urmă cu o lună, dar aşa, pentru că trebuie. Şi, cam de pe atunci, domnul Mitică începe să ia regulat tot felul de hapuri, din ce în ce mai strong, pentru ficat, pentru splină, pentru sânge, pentru inimă, pentru putut, sau cine mai ştie pentru ce. Din când în când, lucrurile se complică, dar domnul Mitică, fiind o persoană conştientă, instruită şi cu cu oareşce rezerve materiale, mai face ceva, mai o clismă, mai un bypass, mai o proteză, ceva, şi astfel, târâş-grăpiş, o duce până la 85-90 de ani, când, după o cu adevărat lungă şi grea suferinţă, trece la cele veşnice.

Acu’, stau şi eu şi mă gândesc de care dintre cei doi ar trebui să-mi placă mai mult şi cu care mă asemăn mai mult ... şi cred că răspunsul e clar: n-am nimic de-a face cu domnul Mitică, nu-mi place deloc, dar deloc, stilul lui de viaţă, puţin îmi pasă de veniturile lui de trei ori mai mari decât ale mele, la ce-i folosesc dacă le dă pe doctori şi pe vacanţe din care vine mai obosit decât pleacă? În ceea ce mă priveşte, farmaciile ar putea bine-mersi să închidă toate tarabele, şi să plece unde văd cu ochii, n-ar fi nicio problemă. Şi asta în ciuda faptului că, în actele mele de identitate, la rubrica „loc de naştere” se specifică: Bucureşti. Da, Bucureştiul e oraşul în care m-am născut (de fapt, am fost născut), şi atât. Dar, nu-l iubesc, şi nu-mi place. Hm ... dar, oare bucureştenii îşi iubesc oraşul?

Bucureştenii sunt, aşadar, cei mai longevivi români, dar cum trăiesc? Cred, e doar o opiniie, cred că fiecare an în plus înregistrat de un bucureştean se conjugă cu destui ani de suferinţă, de tratamente, de operaţii, de supraveghere medicală atentă, de tot felul de interdicţii. Şi, unei persoane profund necivilizate ca mine, un asemenea târg nu mi se pare deloc corect. Mai ales în condiţiile în care am şi alte opţiuni de a-mi prelungi viaţa. Cum ar fi ....

Ce ziceţi, aţi dori să trăiţi într-o ţară, într-o zonă neasemuit de frumoasă şi de curată, şi unde nu există farmacie, spital etc., fiindcă nimeni nu are nevoie de aşa ceva, bolile fiind ceva necunoscut în regiune? Şi unde oamenii trăiesc frecvent 120-140 de ani, iar tinerii devin tătici cam pe la 80 de ani? Şi unde marea majoritate a oamenilor sunt nu inteligenţi, chiar foarte inteligenţi – deşi nu văd ce mare avantaj ar fi acesta – astfel încât peste 90% dintre tineri termină un liceu, o facultate, mulţi dintre ei la cele mai prestigioase universităţi din lume. Există oare aşa ceva?

Da există, dar trebuie să ştiţi că, pentru a ajunge acolo, trebuie să traversaţi o ţară sălbatică, cu cca. 80% din populaţie analfabetă şi fără acte de identitate, şi cu o longevitate în jur de 50 de ani. Ceea ce, evident, face contrastul cu atât mai mare.

Şi, totuşi, care e secretul oamenilor din Valea Hunza, din Pakistan, fiindcă de această zonă este vorba? Unii zic că ar fi caisele, alţii că apa, sau aerul curat ... nonsensuri. Nu că toate acestea nu ar avea nicio importanţă, dar pentru ca toate acestea să aibă efect, e nevoie de o condiţie ciudată, dar absolut necesară: foamea. Da, oamenii de acolo ştiu, cu adevărat, ce înseamnă foamea, şi de aceea şi tinerii lor fac o şcoală, pentru a pleca, pentru a putea emigra, în ţări şi în zone unde se trăieşte cu 50 de ani mai puţin, dar se mănâncă pe săturate.

Hm, ce ziceţi, emigrăm în Hunza? Iar dacă nu, măcar să medităm o clipă la stilul lor de viaţă. Citiţi aici, aici, aici, aici şi aici.