1. Libia este condusă, de 42 de ani, de un acelaşi dictator nebun, România numai de 7. Avantaj România, fără nicio îndoială, dar să vedem ce urmează. Libia va scăpa de Gaddafi într-un timp destul de scurt, dar cu Băsescu lucrurile stau puţin diferit. Se prea poate ca, după ce i se termină al doilea mandat de preşedinte, să-i mai chinuie pe români încă vreo patru ani buni (cel puţin), de data asta ca premier. C-aşa-i în tenis!
2. Libia are foarte mult petrol, pe care, mai mult ca sigur, îl va pierde. Şi România a avut, cândva, foarte mult petrol, era unul dintre cei mai importanţi producători mondiali. Acum mai are puţin, dar chiar şi puţinul ăla l-a pierdut deja.
3. În Libia, forţele aliate bombardează infrastructura militară, depozitele de armament, instalaţiile militare, căile de aprovizionare ale armatei. În România, guvernul închide spitale, şcoli, întreprinderi. În alte cuvinte, în Libia, militarii sunt ţinte, în România ţintele sunt civilii.
4. „Democratizarea” Libiei are un preţ, şi preţul nu e deloc neglijabil. Toate rachetele care au fost trimise asupra Libiei, toate navele şi avioanele care s-au deplasat în zonă, au făcut-o cu anumite costuri, iar aceste costuri vor fi suportate de poporul libian, în contul fericirii pe care o vor dobândi în momentul în care ţara lor va fi scoasă din ghearele lui Gaddafi. Românii nu vor avea de rambursat decât împrumuturile contractate de guvernul Băsescu-Boc, şi dobânzile aferente, şi nimic mai mult. Dar, pentru cât de bine trăim, e un adevărat chilipir, nu?
5. Războiul din Libia a fost provocat din exterior, ca urmare a unei rezoluţii ONU. Românii nu au avut nevoie de nicio rezoluţie pentru a pune ştampila pe cine-au dorit.
6. În timpul crizei, România a implementat cele mai dure măsuri de reducere (a veniturilor) din lume, iar asta a avut un impact devastator asupra societăţii româneşti, pe toate planurile, şi la toate nivelele. Şi nu mă refer numai la fotbal, nu. Uite aici: dacă în 2008, românii ocupau un binemeritat loc 2 în Europa, după francezi, în ceea ce priveşte lungimea, iată că anul 2011 ne găseşte pe ultimul loc în Europa, şi pe deasupra, şi ridiculizaţi de unguri!
Acu’, că n-avem cojones, n-avem, când am avut? Dar şi lungimea, bre? Poate doar grosolănia grosimea dacă ne-o mai salva, dar nu cred. Ei, adevărul e că nici libienii n-o duc grozav la acest capitol, şi la ei sunt probleme, dar, totuşi, chiar şi-un centimetru contează. De fapt, atâta e şi diferenţa ...
7. Iar în ceea ce priveşte femeile, ce să mai vorbim? Priviţi-o pe Aisha Gaddafi, şi priviţi-o şi pe EBA. Asta, aşa, fără să le-ascultăm pe niciuna ... Că dacă le mai şi-ascultăm ...
Şi, pentru că am preluat o idee de la Matilda, iată despre ce este vorba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu