Valiza de lemn

Nu ştiu cum se mai face acum armata, dar, „pe vremea mea” am avut o valiză de lemn, care ţinea loc şi de şifonier, şi de cămară, de tot. Şi toţi aveam la fel.

Ei, şi la valiza asta aveam un lacăt. Da, ştiu, e oribil, dar toţi aveam la fel. Din motive de securitate, fiindcă o simple încuietoare precum cea de la cutiile poştale nu era suficient de sigură.

Într-o zi, mi-am pierdut cheia de la lacăt. Am căutat-o pe ici, pe colo, nu am găsit-o. Am dat sfoară în ţară, am întrebat pe unul, pe altul, nimeni nu ştia nimic, nimeni nu văzuse nicio cheie. În fine, după ce am rezistat eroic vreo două-trei zile, timp în care nu m-am spălat pe dinţi şi nu mi-am schimbat chiloţii, am decis. Am găsit o bară metalică şi am folosit-o pe post de rangă. Am dat o dată sau de două ori, şi am spart lacătul. Apoi, am legat valiza cu o sârmă.

N-au trecut nici cinci minute de la toată întamplarea asta, că a venit un soldat pe care nu-l cunoşteam, din alt pluton. A întrebat: „tu eşti cel care a pierdut nişte chei?” „Da”, zic, „eu sunt.” „Astea sunt?” mă întreabă mai departe ...

Evident, acelea erau cheile. Dar, în acea clipă, nu-mi mai erau de niciun folos. Şi, la fel de evident, nu aveam pe cine să acuz. Cel care îmi adusese cheile era, de fapt, un binefăcător, eu fusesem dobitocul care le pierduse ... asta a fost.

* *
*

De atunci, povestea asta mă urmăreşte ca un blestem. Şi se tot repetă, în diferite forme. Ultima oară a fost ieri. De fapt, a fost vorba de un mail important, pe care nu l-am primit, deşi a fost trimis ?! Şi, bineînţeles, a fost vorba de un termen-limită, care a fost depăşit. Şi, bineînţeles, imediat după ce termenul-limită a fost depăşit, mailul a fost retrimis, şi de data asta a ajuns !?

O valiză de lemn cu câteva efecte militare şi nişte obiecte personale nu reprezintă cine ştie ce, dar, în acel moment, era singura mea avuţie. Alte obiecte nu posedam. Acum, acest mail pierdut (?!) nu înseamnă nimic din punct de vedere material. Doar din punct de vedere profesional ...

Un sfârşit minunat pentru o săptămână de tot căcatul. Au fost mai multe, dar asta a pus capac ... Mă simt mizerabil ...

P.S. Ieri seara, târziu, am primit un premiu ... mă rog, aşa se consideră. Mulţumesc, Matilda. Şi, mă iartă, te rog, dar nu am nici putere să a mă bucur.