Istoria zilei (31)

Luigi Rodolfo Boccherini s-a născut în 19 februarie 1743, în orașul Lucca din Italia, într-o familie de muzicieni. Tatăl său era violonist și contrabasist. În 1757, în căutarea unui protector bogat, Boccherini şi tatăl său au mers la Viena,unde s-au angajat amândoi ca muzicieni la teatru. Apoi, în 1761, Boccherini a mers în Madrid, unde a fost angajat de Don Luis, fratele cel mic al regelui Charles al-III-lea. Printre patronii săi s-au numărat şi consulul francez Lucien Bonaparte şi regele Friedrich Wilhelm II al Prusiei.

Rămas fără contracte, Boccherini a sfârşit în sărăcie, în 28 mai 1805.

Boccherini a fost unul din cei mai mari violoncelişti ai lumii. A fost, de asemenea, un compozitor prolific, fiind autorul a numeroase compoziţii camerale: peste 100 de cvintete pentru două viori, violă și două violoncele, o duzină de cvintete de chitare, aproape 100 de cvartete de corzi și un număr de triouri de corzi și sonate, şi, de asemenea, 30 de simfonii și 12 concerte de violoncel.

Muzica sa este bogată, voluptuoasă, jucăuşă, galantă, cu influenţe folclorice din ţara sa de adopţie (Spania). Alături de instrumental său favorit, violoncelul, muzica lui Boccherini valorifică în egală măsură şi posibilităţile altor instrumente, între care chitara tradiţională, caracteristică Peninsulei Iberice.

* *

*

Şi tot în 19 februarie, dar 1876, s-a născut, la Hobița – Gorj, marele sculptor român Constantin Brâncuşi. Fiu al unei familii sărace şi numeroase, el fiind al şaselea copil, Constantin Brâncuşi reuşeşte să absolve, în 1898 Școala de Arte și Meserii din Craiova, după care vine în Bucureşti, inscriindu-se la Școala de Belle-Arte, pe care o absolvă în 1902.

În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din București, reprezintând singurul monument public al lui Brâncuși din București.

În 1904 pleacă la studii la München, dar după scurt timp, se răzgândeşte şi pleacă la Paris. Aici susţine, în 1905, concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. Lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, şi refuză să lucreze ca practician în atelierul mult mai cunoscutului Auguste Rodin, rostind celebra formulă: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres" – nimic nu creşte în umbra marilor copaci.

(Pasăre în spaţiu)

În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.

În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură". Juriul, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu şi Theodorescu-Sion.

(Rugăciune)

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.

În 1914, Brâncuși deschide, cu un mare suces, prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City.

Până în 1940, Brâncuși traversează perioada celei mai intense creaţii. Din această periioadă datează cele mai de seamă opera din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn. Participă la importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda, Anglia.

În 1926, la Wildenstein Galleries, din New York, deschide cea de-a doua expoziție personală a sa pe pământ american.

După moartea sa (16 martie 1957, Paris), operele sale revin, prin testament, statului român, dar statul communist din acea perioadă le refuză, astfel că, în cele din urmă, cea mai mare parte a lor ajung în custodia Centrului Pompidou, din cadrul Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris.