Despre muştele din piaţă

Prietene, refugiază-te-n singurătate! Văd că eşti asurzit de larma oamenilor mari şi-mpuns de acele celor mărunţi.

Grave păduri şi stânci ştiu să te-nconjoare cu linişte. Fii iar asemenea copacului ce-ţi este drag, cu ramurile-ntinse: tăcut şi parcă ascultând se-nalţă el deasupra mării.

Unde singurătatea încetează, începe piaţa; iar unde-ncepe piaţa, acolo-ncep şi larma marilor comedianţi şi bâzâitul muştelor otrăvitoare.

Cele mai bune lucruri de pe lume nu-s încă preţuite, cât timp nu-s bine prezentate: pe-asemenea prezentatori poporul îi numeşte oameni mari.

Puţin pricep mulţimile din ceea ce e mare: din omul creator adică, în schimb au ochi pentru prezentatori şi pentru-actorii cauzelor mari.

Lumea se-nvârte-n jurul creatorilor de noi valori: rotire invizibilă. Dar împrejuru-actorilor se-nvârt mulţimile şi faima: aşa e „mersul lucrurilor".

Actorul are spirit, dar spirit cu prea puţină conştiinţă. El crede-ntotdeauna în ceea ce sporeşte cel mai mult credinţa — credinţa-n sine!

Mâine el va avea altă credinţă, poimâine alta. El prinde totul repede şi are stări de suflet schimbătoare.

A răsturna — înseamnă pentru el a demonstra. A-nnebuni pe cineva — el socoteşte-aceasta a convinge. Iar sângele e pentru el temeiul cel mai bun din toate.

Un adevăr, prins doar de urechea cea mai delicată, el îl numeşte minciună şi neant. De fapt, el crede doar în Dumnezeii care stârnesc o mare larmă-n lume!

E plină piaţa de bufoni solemni, iar gloata-şi laudă oamenii mari: aceştia sunt în ochii ei stăpânii ceasului de faţă.

Dar ceasul îi grăbeşte; de-aceea şi ei te grăbesc la rândul lor. Chiar şi din partea ta, ei vor un da sau un nu. E vai de tine, dacă vrei să fii nici pentru şi nici contra.

Să nu-i invidiezi tu, iubitor al adevărului, pe-aceşti fanatici şi nerăbdători! Căci încă niciodată adevărul n-a stat în mâinile celor fanatici.

Din cauza acestor impulsivi, întoarce-te în adăpostul tău: doar în piaţă ţi se cere un da sau un nu.

Încet e traiul tuturor fântânilor adânci: trebuie să-aştepte timp îndelungat, până să ştie ce a căzut în adâncimea lor.

Tot ce e mare se fereşte de piaţă şi de faimă; departe de piaţă şi de faimă au locuit întotdeauna inventatorii noilor valori.

Prietene, refugiază-te-n singurătatea ta: te văd împuns de muşte-otrăvitoare! Refugiază-te acolo unde bate vântul cel aspru şi puternic.

Refugiază-te-n singurătatea ta! Prea ai trăit aproape de cei mărunţi şi mizerabili. Să fugi de invizibila lor răzbunare! Căci ei te-aşteaptă numai ca să se răzbune.

Să nu mai ridici braţul împotriva lor! Ei sunt nenumăraţi, destinul tău nu este să devii apărător de muşte.

Nenumăraţi sunt aceşti mizerabili şi mărunţi; şi s-au văzut atâtea mândre edificii căzând, sub buruieni şi stropi de ploaie, în ruină.

Tu nu eşti piatră, însă eşti deja străpuns de numeroase picături. Sfărmat şi făcut ţăndări ai să fii încă de multe picături.

Te văd: eşti iritat de muşte-otrăvitoare; te văd: în mii de locuri sângerezi; însă mândria ta nu vrea nici să se-nfurie măcar.

Ei îţi vor sângele-n deplină inocenţă, cer sânge sufletele lor livide, şi te înţeapă în deplină inocenţă.

Dar tu, Adâncă Inimă, tu chiar din răni uşoare suferi prea puternic; acestea nu apucă să se-nchidă, că-aceiaşi viermi otrăvitori te năpădesc.

Eşti mult prea mândru să stârpeşti atare pofticioşi, însă fereşte-te să nu fi osândit să duci în spate nedreptatea lor cea veninoasă.

Ei zumzăie-mprejurul tău cu laudele lor: obrăznicie sunt aceste laude. Ei se doresc cât mai aproape de sângele şi pielea ta.

Te măgulesc ca pe un zeu sau diavol; scheaună-n faţa ta ca-n faţa unui zeu sau diavol. Ei şi?! Linguşitori şi schelălăitori, atâta sunt; nimic mai mult.

Adeseori se prefac binevoitori cu tine. Însă aceasta-a fost întotdeauna deşteptăciunea celor laşi. Da, laşii sunt deştepţi!

Sufletul lor cel mărginit se preocupă mult de tine — îi pui neîncetat pe gânduri! Iar cel care te pune mult pe gânduri devine îngrijorător.

Ei te condamnă pentru tot ce e virtute-n tine. Îţi iartă, sinceri, din adâncul inimii, numai greşeala.

Tu, pentru că eşti blând şi ai simţul dreptăţii, îţi zici: „Nevinovaţi sunt ei, pentru meschinăria lor." însă sufletul lor cel mărginit gândeşte: „Tot ce e mare e vinovăţie."

Când tu eşti îngăduitor cu ei, ei cred că tu-i dispreţuieşti; şi toate binefacerile ţi le răsplătesc cu răutăţi ascunse.

Orgoliul tău cel taciturn nu e nicicând pe placul lor; şi tare se mai bucură, când câteodată ai destulă modestie ca să te-arăţi şi vanitos.

Ceea ce recunoaştem într-un om, sporim în el. Încât păzeşte-te de mărunţeii-aceştia!

Ei toţi se simt mărunţi în faţa ta şi ca un jar micimea lor mocneşte-ntr-o răzbunare-ascunsă.

N-ai observat adeseori cum amuţesc, când te apropii, cum toată forţa lor îi părăseşte, ca fumul unui foc care se stinge?

Amice, tu eşti conştiinţa rea a semenului tău, care se-arată-a fi nedemn de tine. De-aceea te urăşte şi bucuros ţi-ar suge sângele.

Semenii tăi vor fi mereu doar muşte-otrăvitoare; şi tot ce-n tine este mare, tot mai otrăvitori are să-i facă şi mai asemenea cu muştele.

Refugiază-te, prietene, în singurătatea ta, acolo unde suflă-un aspru şi puternic vânt! Destinul tău nu este acela de-a deveni apărător de muşte.

Aşa grăit-a Zarathustra.

(Friedrich Nietzsche)