Doamna Trandafir este parlamentar PD-L. În această calitate, doamna Trandafir a votat moţiunea iniţiată de opoziţie, cu bilele la vedere, apoi a mers şi s-a îmbrăţişat cu alţi parlamentari din opoziţie. Lideri ai opoziţiei, printre care şi Crin Antonescu, au avut calde cuvinte de laudă pentru doamna Trandafir.
Fără îndoială, gestul doamnei Trandafir este unul, în esenţă, lăudabil, dar ostentaţia care l-a însoţit, nu.
În comparaţie cu restul PD-L-ului, doamna Trandafir este, fără îndoială, o prezenţă proaspătă şi, uneori, plăcută, dar acest lucru nu înseamnă, fireşte, mare lucru, fiindcă, faţă de Boc, Băsescu, Hoară, Udrea, Videanu şi, mai nou şi Berca ... şi mulţi alţii, nu e foarte greu să fii mai natural, mai proaspăt, mai autentic şi, bineînţeles, mai plăcut.
Doamna Trandafir are, în mod evident, o personalitate histrionică. Asta nu e nici de rău, nici de bine. Aşa e doamna Trandafir şi basta! Personalitatea e precum culoarea pielii: determinată genetic, nu prea poţi să ţi-o schimbi cum vrei.
Fără îndoială, doamna Trandafir suficient de inteligentă pentru a fi perfect conştientă de această trăsătură. Doamna Trandafir ştie, de asemenea, că o astfel de trăsătură nu îi aduce numai laude, ci, foarte adesea, şi critici, dar nu are ce face. Nu poate şi nici nu vrea să se schimbe.
Termenul provine din greaca veche, în care hyster însemna, în sens propriu, uter, iar în sens figurat ceva în mişcare, viu, licăritor, neliniştit. Din cuvântul protoeuropean h’ster a derivat, se pare, şi cuvântul stea (engl. star).
Medicii antichităţii au crezut ce au identificat o legătură cauzală între uter şi anumite comportamente, care păreau a fi specifice exclusiv femeilor, de aceea au numit acele comportamente ca fiind isterice. Cu timpul, însă, cuvântul isteric/isterie a început să aibă o tentă din ce în ce mai peiorativă, mai apropiată de nebun/nebunie, asta pe lângă faptul că se constatase că şi bărbaţii pot fi deseori isterici, chiar dacă nu sunt „purtători de uter”, ceea ce a făcut ca literatura medicală contemporană să consacre termenul de histrion/hstrionic în loc de isteric.
Histrionul sunt persoane extrem de dependente de atenţia celorlalţi. Histrionii nu au alte ţeluri în viaţă decât cele de a capta şi menţine atenţia celor din jur îndreptată asupra propriei persoane.
Fiecare dintre noi este dependent de atenţia celor din jurul nostru, cu toţii avem nevoie de „calorii psihologice”, de „stroke” pe care nu le putem dobândi decât în urma relaţiilor cu ceilalţi. Este posibil ca histrionismul să fie doar un fenomen de supracompensare consecutiv unei neglijări survenite în prima copilărie.
Histrionul se caracterizează prin extraversie, sociofilie, comunicabilitate, impresionabilitate, labilitate emoţională, conduită demonstrativă, tetralism. De regulă, histrionii au „instinct politic”. Un alt exemplu de histrionism, în altă gamă, este dat de preşedintele Băsescu, capabil să plângă şi/sau să râdă cu extremă usurinţă. Dar, în cazul lui Băsescu e vorba, mai degrabă de un histrionism simulat, decât de unul real.
Histrionii dispun de acel talent rar de a fi „seducători” la prima/primele întâlniri: sunt/par entuziaşti, extrem de deschişi, uneori înclinaţi spre flirt etc. Dar, imprevizibilitatea lor, precum şi o acută lipsă de reală responsabilitate îi fac repede indezirabili şi antipatici.
Una peste alta, opinia mea despre doamna Trandafir este una neutră. Doamna Trandafir poate fi, pentru perioade scurte de timp, încântătoare, are un anume şarm, o anumită deschidere, dar e extrem de superficială, de epidermică. Nu are niciun fel de opinii proprii, ci îşi formează aceste opinii instantaneu, în funcţie de interlocutor şi circumstanţe. Este, sau pare simpatică, dar, pe cât de simpatică, pe atât de imprevizibilă ... ca să nu zic neserioasă, fiindcă acest din urmă cuvânt are şi alte conotaţii.
În esenţa ei, Teo e o persoană sinceră ... sau mai curând, „necumpărabilă”. E o „sălbatică” al cărei comportament este strict determinat de starea de spirit a momentului. Iar această stare se poate schimba cu o viteză ameţitoare.
Am spus: o prefer pe Teo oricărui alt PD-L-ist. Dar asta nu înseamnă că îi pot acorda încredere, sau îi pot anticipa conduita. Iar lucrul ăsta nu s-ar schimba dacă doamna Trandafir ar alege un alt partid, dacă ar activa ca independentă, sau dacă ar ieşi din politică. Pur şi simplu, Teo e Teo.
Că a făcut un gest frumos, votând moţiunea, sunt de acord. Cu laudele pentru acest gest, iarăşi sunt de acord ... e ok. Cu îmbrăţişările cu reprezentanţii opoziţiei, nu mai sunt de acord. Dar, a fost alegerea doamnei Trandafir ...
Dacă Teo va alege, vreodată, să activeze într-un alt partid – în politică astfel de gesturi sunt extrem de obişnuite – probabil că va vota alături de reprezentanţii PD-L şi se va îmbrăţişa cu ei.
Dar, te poţi supăra pe Teo?
Fără îndoială, gestul doamnei Trandafir este unul, în esenţă, lăudabil, dar ostentaţia care l-a însoţit, nu.
În comparaţie cu restul PD-L-ului, doamna Trandafir este, fără îndoială, o prezenţă proaspătă şi, uneori, plăcută, dar acest lucru nu înseamnă, fireşte, mare lucru, fiindcă, faţă de Boc, Băsescu, Hoară, Udrea, Videanu şi, mai nou şi Berca ... şi mulţi alţii, nu e foarte greu să fii mai natural, mai proaspăt, mai autentic şi, bineînţeles, mai plăcut.
Doamna Trandafir are, în mod evident, o personalitate histrionică. Asta nu e nici de rău, nici de bine. Aşa e doamna Trandafir şi basta! Personalitatea e precum culoarea pielii: determinată genetic, nu prea poţi să ţi-o schimbi cum vrei.
Fără îndoială, doamna Trandafir suficient de inteligentă pentru a fi perfect conştientă de această trăsătură. Doamna Trandafir ştie, de asemenea, că o astfel de trăsătură nu îi aduce numai laude, ci, foarte adesea, şi critici, dar nu are ce face. Nu poate şi nici nu vrea să se schimbe.
Termenul provine din greaca veche, în care hyster însemna, în sens propriu, uter, iar în sens figurat ceva în mişcare, viu, licăritor, neliniştit. Din cuvântul protoeuropean h’ster a derivat, se pare, şi cuvântul stea (engl. star).
Medicii antichităţii au crezut ce au identificat o legătură cauzală între uter şi anumite comportamente, care păreau a fi specifice exclusiv femeilor, de aceea au numit acele comportamente ca fiind isterice. Cu timpul, însă, cuvântul isteric/isterie a început să aibă o tentă din ce în ce mai peiorativă, mai apropiată de nebun/nebunie, asta pe lângă faptul că se constatase că şi bărbaţii pot fi deseori isterici, chiar dacă nu sunt „purtători de uter”, ceea ce a făcut ca literatura medicală contemporană să consacre termenul de histrion/hstrionic în loc de isteric.
Histrionul sunt persoane extrem de dependente de atenţia celorlalţi. Histrionii nu au alte ţeluri în viaţă decât cele de a capta şi menţine atenţia celor din jur îndreptată asupra propriei persoane.
Fiecare dintre noi este dependent de atenţia celor din jurul nostru, cu toţii avem nevoie de „calorii psihologice”, de „stroke” pe care nu le putem dobândi decât în urma relaţiilor cu ceilalţi. Este posibil ca histrionismul să fie doar un fenomen de supracompensare consecutiv unei neglijări survenite în prima copilărie.
Histrionul se caracterizează prin extraversie, sociofilie, comunicabilitate, impresionabilitate, labilitate emoţională, conduită demonstrativă, tetralism. De regulă, histrionii au „instinct politic”. Un alt exemplu de histrionism, în altă gamă, este dat de preşedintele Băsescu, capabil să plângă şi/sau să râdă cu extremă usurinţă. Dar, în cazul lui Băsescu e vorba, mai degrabă de un histrionism simulat, decât de unul real.
Histrionii dispun de acel talent rar de a fi „seducători” la prima/primele întâlniri: sunt/par entuziaşti, extrem de deschişi, uneori înclinaţi spre flirt etc. Dar, imprevizibilitatea lor, precum şi o acută lipsă de reală responsabilitate îi fac repede indezirabili şi antipatici.
Una peste alta, opinia mea despre doamna Trandafir este una neutră. Doamna Trandafir poate fi, pentru perioade scurte de timp, încântătoare, are un anume şarm, o anumită deschidere, dar e extrem de superficială, de epidermică. Nu are niciun fel de opinii proprii, ci îşi formează aceste opinii instantaneu, în funcţie de interlocutor şi circumstanţe. Este, sau pare simpatică, dar, pe cât de simpatică, pe atât de imprevizibilă ... ca să nu zic neserioasă, fiindcă acest din urmă cuvânt are şi alte conotaţii.
În esenţa ei, Teo e o persoană sinceră ... sau mai curând, „necumpărabilă”. E o „sălbatică” al cărei comportament este strict determinat de starea de spirit a momentului. Iar această stare se poate schimba cu o viteză ameţitoare.
Am spus: o prefer pe Teo oricărui alt PD-L-ist. Dar asta nu înseamnă că îi pot acorda încredere, sau îi pot anticipa conduita. Iar lucrul ăsta nu s-ar schimba dacă doamna Trandafir ar alege un alt partid, dacă ar activa ca independentă, sau dacă ar ieşi din politică. Pur şi simplu, Teo e Teo.
Că a făcut un gest frumos, votând moţiunea, sunt de acord. Cu laudele pentru acest gest, iarăşi sunt de acord ... e ok. Cu îmbrăţişările cu reprezentanţii opoziţiei, nu mai sunt de acord. Dar, a fost alegerea doamnei Trandafir ...
Dacă Teo va alege, vreodată, să activeze într-un alt partid – în politică astfel de gesturi sunt extrem de obişnuite – probabil că va vota alături de reprezentanţii PD-L şi se va îmbrăţişa cu ei.
Dar, te poţi supăra pe Teo?
Teo Trandafir este un om de televiziune talentat care s-a vandut pentru arginti portocalii. Vorbim delicat despre ea pentru ca s-a imbolnavit dar sa nu uitam ca si votul ei ne duce acolo unde vrea Basescu. Cam atat despre ceea ce a fost Teo Trandafir. Haideti sa nu mai umblam cu manusi numai pentru ca ne-a facut sa radem la emisiunile ei. Asta nu o scuza pentru ceea ce face in parlament.
RăspundețiȘtergere